Scrisoarea unei mame către fiica sa: “Draga mea fiică, în ziua în care o să fiu bătrână, te rog să ai răbdare cu mine. Dar mai ales, încearcă să mă înţelegi. Dacă atunci când o să vorbim o să repet acelaşi lucru de o sută de ori, nu mă întrerupe pentru a-mi spune “mi-ai mai povestit asta” … ascultă-mă doar, te rog, şi aminteşte-ţi zilele în care erai copil iar eu îţi citeam aceeaşi poveste aproape în fiecare noapte până adormeai. Când o să vezi ignoranţa mea pentru noua tehnologie, dă-mi timpul necesar pentru a învăţa şi te rog, să nu îţi dai ochii peste cap sau să faci o faţă de disperare. Aminteşte-ţi, draga mea fiică, că eu te-am învăţat să faci multe lucruri, cum ar fi să mănânci adecvat, să te îmbraci, să te piepteni singură sau cum să înfrunţi viaţa… În ziua în care vei observa că am îmbătrânit, te rog, ai răbdare cu mine, dar mai ales, încearcă să mă înţelegi. Dacă pierd ocazional memoria sau firul conversaţiei, dă-mi timpul necesar pentru a-mi aminti şi dacă nu pot, să nu devii nervoasă, nerăbdătoare sau arogantă. Să ai mereu prezent în inimă că cel mai important pentru mine e să fiu cu tine şi că îmi doresc ca tu să mă asculţi. Iar atunci când picioarele mele obosite şi bătrâne nu o să mă mai lase să merg ca înainte, dă-mi mâna ta în aceeaşi manieră în care ţi-am oferit-o eu pe a mea atunci când ai făcut primii tăi paşi.

Când aceste zile vor veni, nu trebuie să fii tristă sau să te simţi neputincioasă pentru că mă vezi aşa. Îţi cer doar să fii alături de mine, să încerci să mă înţelegi şi să mă ajuţi în timp ce mi se termină viaţa. Şi cu mare afecţiune pentru timpul petrecut împreună, eu o să îţi mulţumesc. Cu un zâmbet imens pe faţă şi cu o dragoste neînchipuit de mare, vreau doar să îţi spun că te iubesc, draga mea fiică.