Sinaxar 2 Decembrie

 

În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.

Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din seminţia patriarhului Simeon. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos.

Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului şi a Templului şi a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit şi trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiţi în Ierusalim şi în Egipt, s-a întors şi el în pământul său.

Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puţină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie şi a fost îngropat în ţarina lui.

Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu şi aşa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit şi de sfârşitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăţi mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperişurile celor doi stâlpi ai Templului şi nimeni n-are să ştie unde sunt; că acoperişurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei şi că în ele are să fie cunoscut în sfârşit Domnul şi că ele au să lumineze pe cei prigoniţi dintru început de şarpe.

Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri şi pustnici, Ioan, Iraclemon, Andrei şi Teofil.

Aceşti cuvioşi părinţi erau de loc din cetatea Oxirih, care se afla în Egipt, aproape de râul Nilului. Părinţii lor au fost creştini. Îndeletnicindu-se îndelungată vreme cu citirea Sfintelor Scripturi, li s-a umplut sufletul de căinţă. De aceea au părăsit lumea şi, povăţuiţi de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci locuri ale pustiului. Acolo au dat de un bărbat sfânt, tare bătrân şi au stat pe lângă el un an. După moartea bătrânului, au rămas în locul acela şaizeci de ani, trăind în post şi aspră vieţuire. Se hrăneau numai cu poame şi beau numai apă; şi asta numai de două ori pe săptămână. Trăiau despărţiţi unul de altul, umblau prin munţi, locuiau în fel de fel de peşteri şi se rugau lui Dumnezeu. Sâmbăta şi duminica se întâlneau, săvârşeau Sfânta Euharistie şi erau împărtăşiţi de îngerul Domnului cu Sfintele Taine. Acestea ni le-a povestit marele pustnic Pafnutie, care i-a văzut şi a scris viaţa lor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Miropa.

Sfânta aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol Filip, şi primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belşug tuturora. De aici a primit şi numele de Miropa. Când împăratul Deciu, care împărăţea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva creştinilor (către anul 250), mama şi-a luat copila şi s-a dus în insula Hios, unde avea o moştenire părintească. Şi stăteau amândouă în casă, rugându-se lui Dumnezeu.

Odată a venit în insulă un mare dregător împărătesc. Acesta a întemniţat pe un ostaş din oştirea de sub comanda lui, pentru că era creştin. Dar neputând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să fie aruncat şi să fie păzit de ostaşi, ca să nu fie furat de creştini.

Cuvioasa Miropa, mânată de dumnezeiască râvnă, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei şi au luat sfintele moaşte. Le-a uns cu mir şi le-a îngropat într-un loc deosebit. Când a aflat dregătorul de furtul moaştelor, a legat pe paznici cu lanţuri de fier şi le-a poruncit să umble prin tot oraşul ca să le caute. Le-a mai spus că le va tăia capul de nu vor găsi trupul furat, în vremea hotărâtă de el. Sfânta Miropa, văzând în fiecare zi că ostaşii sufăr tare şi din pricina lanţurilor de pe ei şi din pricina rănilor făcute de lanţuri şi din pricina gândului că-i aşteaptă moartea, a fost cuprinsă de mare durere sufletească şi şi-a zis întru sine: "Dacă ostaşii aceştia mor de pe urma furtului săvârşit de mine, îmi umplu sufletul de păcat şi vai de mine în ziua judecăţii". Atunci ea a făcut cunoscută fapta ei şi a înfruntat pe împărat care a poruncit să fie chinuită şi apoi să fie închisă în temniţă, unde sfânta şi-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moaştele sfintei, cu voia dregătorului, le-au luat creştinii şi le-au îngropat într-un loc deosebit.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Solomon, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aviv cel nou, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Chiril Fileotu, care a pustnicit pe la anul 1060.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Porfirie Kasokalivitul (+1991).

Despre sfântul cuvios Porfirie - în articolul Porfirie Kavsokalivitul din enciclopedia ortodoxă ro.OrthodoxWiki.org.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna decembrie in 2 zile: Pomenirea Sfantului Prooroc Avacum.

    Sfantul Prooroc Avacum era din semintia lui Simeon, feciorul lui Asafat, din partile Iudeii, si pentru viata sa cea cu fapte bune a primit  de la Dumnezeu darul proorociei, si a proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea Templului si despre luarea poporului in robie si a plans foarte, vazand mai inainte cele ce aveau sa vie. Iar cand a venit Nabucodonosor, imparatul caldeenilor, cu puterea sa asupra Ierusalimului (586 i.Hr.) atunci Avacum a fugit in pamantul ismailitenilor si a pribegit in pamant strain. Iar, dupa robia Ierusalimului, intorcandu-se Nabucodonosor intru ale sale, s-a intors si Avacum in tara sa si ara pamantul si slujea seceratorilor in vremea secerisului. Iar, odinioara, a fiert fiertura si a dumicat paine in blid; si a zis catre cei din casa: "Eu ma duc departe s de voi zabovi, apoi voi sa duceti paine seceratorilor." Acestea zicand, a iesit din casa. Si i s-a aratat ingerul Domnului pe cale si i-a zis lui: "Avacume, du pranzul pe care il ai lui Daniil, in Babilon, in groapa cu lei." Si a zis Avacum: "Doamne, Babilonul nu l-am vazut si groapa nu o stiu." Si l-a apucat pe el Ingerul Domnului de crestetul lui si l-a tinut de parul capului si l-a dus in Babilon, deasupra gropii, la departare de doua mii doua sute sasezeci si cinci de stadii. Si a strigat Avacum, zicand: "Daniile, Daniile, primeste pranzul pe care ti l-a trimis tie Dumnezeu" Si a zis Daniile: "Ti-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, si n-ai lasat pe cei ce Te iubesc pe Tine." Si, sculandu-se, Daniil a mancat. Si ingerul lui Dumnezeu iarasi l-a dus pe Avacum intr-o clipa la locul lui, in pamantul Iudeii. Si a proorocit si intoarcerea poporului din Babilon, nasterea lui Hristos in iesle, incetarea Legii Vechi si Imparatia credintei.

    Intre cartile Vechiului Testament avem si o carte de la Proorocul Avacum, in trei capitole. Marea invatatura a lui Avacum este aceea ca Pronia lui Dumnezeu carmuieste toate popoarele. Dumnezeu este imparatul omenirii. El pedepseste popoarele, unele prin altele, dar le si elibereaza pe unele prin altele. Cel drept va trai prin credinta sa in Dumnezeu. Proorocul Avacum a raposat cu doi ani mai inainte de intoarcerea poporului din robie si a fost ingropat in satul sau.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant despre Mesit fermecatorul.

    In Constantinopol a fost un fermecator viclean, pe care il chema Mesit. Acesta a luat pe un tanar in chip de famen, nestiind tanarul cum ca acel Mesit este fermecator. Deci, vrand Mesit sa-l insele pe el si sa-l duca la diavolul, a socotit sa faca asa: "Intr-o seara, adica, a luat pe tanarul acela si au iesit amandoi din cetate la oarecare loc pustiu si nelocuit. Si, iata, tarziu, seara fiind acum, au ajuns la un loc si au vazut o cetate ale carei porti erau de fier. Si, batand Mesit in poarta, indata i-au deschis lui poarta si au intrat amandoi si au aflat o casa prea mare si intr-insa era un sfesnic de aur si lumini arzand si mese si slugi multe. Si oarecari duhuri cu chip omenesc sedeau de-a dreapta si de-a stanga, toti vineti si negri fiind, iar unul mai mare, asijderea negru si vanat, care sedea pe un scaun inalt, in chip de imparat, a primit si a sarutat cu bucurie pe Mesit. Si a poruncit sa-i puna lui scaun si aproape de el sa stea, zicandu-i: "Bine ai venit aici, Mesit, prietene al nostru adevarat si placut." Deci a stat el, iar tanarul sta in dosul scaunului lui Mesit. Apoi, cautand spre dansul imparatul dracesc, cel ce sedea mai sus, a zis lui Mesit: "Ce ai adus aici pe tanarul acesta?" Si i-a raspuns lui Mesit, zicandu-i: "Robi ai tai suntem stapane, si acesta impreuna cu mine." Si a zis cel ce sedea catre tanar: "Spune, tanarule, oare mie imi esti rob?" Si a raspuns tanarul, zicand: "Rob sunt Tatalui si Fiului si Sfantului Duh." Si indata a cazut cel ce sedea pe scaun, de acest glas, inca au cazut si toti cei ce sedeau cu dansul; asijderea au pierit si lumanarile si locul, a pierit si cetatea, s-au pierdut toti si Mesit impreuna cu dansii. Si s-a aflat tanarul singur la locul acela si, iata, un cal sedea langa dansul; si, incalecand a alergat degraba in cetate si l-au intrebat unii: "Unde este Mesit?" Iara el, raspunzand, le spune: "S-a pogorat in intunericul cel mai dinafara." Inca a spus tuturor ceea ce se facuse.

    Iara, dupa catava vreme, petrecea tanarul acela langa un oarecare senator, anume Teodul, care era rob al lui Hristos, ca iubea pe saraci si bune fapte savarsea. Iar intr-o seara, viind ceasul rugaciunii, au mers amandoi sa se roage lui Dumnezeu, la un loc ce se numea Fevron si, stand senatorul de-a stanga tanarului, se intoarce Chipul Stapanului dinspre senator si privea spre tanar. Deci, vazand senatorul ceea ce se facea, a pus pe tanar de-a dreapta sa si iarasi se intorcea Chipul si cauta spre tanar. Atunci, senatorul s-a aruncat cu fata la pamant plangand si, rugandu-se zicea: "Doamne al meu, Iisuse Hristoase, pentru ce Iti intorci fata Ta de la robul tau, ca Tu Insuti stii cum ca niciodata nu mi-am intors fata mea de la omul ce a cerut milostenie de la mine. Pentru ce te intorci de la mine, nevrednicul robul Tau, Stapane?" Iara dupa ce multa vreme s-a marturisit el asa, a venit glas catre dansul de la Chipul Stapanului, zicandu-i: "Tu adica Ma Multumesti, ca din cele ce ti-am dat tie Imi aduci Mie. Iar acestuia inca ii sunt dator ca intru multa frica s-a aflat si nu s-a lepadat de Mine, ci a marturisit pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh." Deci, acestea auzindu-le Teodul senatorul si-a impartit toata averea sa la saraci si, lasandu-si casa sa, s-a dus la Muntele Sinai si s-a facut calugar. Dupa aceea, mult s-a ostenit, cu post, cu priveghere si cu rugaciuni, cat si pe multi i-a intrecut. Si, ajungand la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul.
 

Cuvant din Pateric, ca nu se cuvine cuiva a deznadajdui.

    Un frate, locuind intr-o manastire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cadea in desfranare si petrecea silindu-se pe sine a nu parasi calugaria. Ci, facandu-si mica lui pravila, ruga pe Dumnezeu cu suspin, zicand: "Doamne ori voiesc, ori nu voiesc, mantuieste-ma. Ca eu, ca o tina, spurcaciunea pacatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu si intru tot puternic, poti a ma opri. Caci, daca pe cel drept vei milui, nu este lucru mare si, daca pe cel curat vei mantui, nu-i nici o minune, ca acestia vrednici sunt a dobandi a Ta bunatate. Ci, spre mine, Stapane, revarsa milele Tale si intru aceasta arata-ne neasemuita Ta iubire de oameni, ca Tie s-a incredintat saracul, cel lipsit de toate bunatatile.

    Deci, aceste si altele asemenea acestora, in toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se intampla lui a cadea, ori de nu. Deci, odata, cazand in obisnuitul pacat, noaptea, s-a sculat indata si a inceput canonul. Iara diavolul, uimindu-se de nadejdea si de nerusinarea lui cea catre Dumnezeu, in vederea ochilor aratandu-se, statea langa dansul, ii zicea: "Ticalosule, cum nu te rusinezi a sta inaintea lui Dumnezeu, si a chema numele Lui, ci nerusinandu-te, indraznesti pana si a canta?"

    Raspuns-a fratele: "Limba aceasta fierarie este: un ciocan dai, si altul iei. Deci voi rabda pana la moarte, cu tine luptandu-ma, si asa voi ajunge in ziua cea de pe urma. Deci iata cu juramant, te pecetluiesc, si indraznind intru nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, zica: Ma jur pe Cel ce a venit a chema pe pacatosi la pocainta si a-i mantui, nu voi inceta luptandu-ma, rugandu-ma lui Dumnezeu, pana cand si tu nu vei inceta a te razboi cu mine. Si sa vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu?"

    Acestea auzindu-le, diavolul a zis catre dansul: "Cu adevarat de aici inainte nu ma voi mai lupta cu tine, ca nu, prin rabdarea ta, sa-ti agonisesc tie, cununa." Deci, de atunci, s-a dus de la dansul luptatorul. Iara fratele, intru umilinta sedea plangandu-si de-a pururea ale sale pacate. Deci, ii zicea lui gandul: "Bine plangi." Iara el zicea impotriva gandului: Anatema binelui acestuia! Ca nu voieste Dumnezeu sa-si piarda cineva sufletul intru faptele necinstirii, ca apoi sa sada a-l plange pe dansul. Ci ori il mantuieste, ori nu."

    Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.