În această lună, în ziua şasea, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni.
Cel
între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor
Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire
călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu.
Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a
fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat
în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul
împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al
romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu
aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă
vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea,
la care a luat parte şi minunatul Nicolae.
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată Istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, Căci şi acum, ca şi atunci, Acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.
Tot în această zi, pomenirea înfricoşătoarei ameninţări a cutremurului, ce a fost adus peste noi cu iubirea de oameni.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Nicolae Caraman, care a suferit mucenicia la Smirna, în anul 1657.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Una din minunile Sfântului Nicolae: cum a
izbãvit de la înnec un dreptcredincios.
Un om oarecare
din Constantinopol, cu frica de Dumnezeu si credincios in Hristos, care
iubea pe Sfantul acesta si era iubit si el de dansul, vrand oarecand sa
faca o calatorie in alta tara, grabindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica
Sfantului de si-a facut rugaciunea dupa obicei si, luandu-si ziua
buna de la rude si de la prieteni, a intrat in corabie. Iar cand a fost
la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corabierii sa intoarca si sa intinda
panzele, incepand alt vant. Deci, intru acea vreme, s-a sculat si acest
smerit om sa mearga dupa apa si, avand toti de lucru cu intinsul panzelor,
s-a intamplat ca s-a impiedicat si a cazut in mare. Si, fiind intuneric
si vantul pornind corabia inainte, n-au putut corabierii sa-l ajute cu
nimic, ci plangeau de amara moarte a acelui om. Iar el, cazand in mare,
cum era imbracat, si aflandu-se acum in largul marii, a zis: "Sfinte Nicolae,
ajuta-mi!" Si, strigand catva timp acest cuvant, o, minune!, s-a aflat
omul in mijlocul casei sale, parandu-i-se ca este in adancul marii. Iar
vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel si cei din casa, aprinsera
lumina si, strangandu-se si vecinii de afara, l-au vazut cu totii stand
in mijlocul casei si strigand; si apa de mare curgea din hainele lui. Deci,
incremenind au ramas muti de groaza, iar el a zis: "O, fratilor, ce este
aceasta ce vad?" Ca stiu bine ca ieri, la noua ceasuri, cand mi-am luat
ziua buna de la voi, de la toti, intrand in corabie, am purces la drum,
ca avand vant bun, am mers catva timp, iar cand a fost la a doua si a treia
straja din noapte, adica la noua ceasuri, m-am dus pentru apa si m-am impiedicat
de corabieri si am cazut in mare. Si chemam pe Sfantul Nicolae intru ajutor,
iar acum nu stiu unde ma aflu, ci spuneti-mi voi ca eu mi-am iesit din
fire si sunt uimit." Iar aceia, luand seama la cuvintele lui si vazand
apa marii, care curgea de pe dansul, strigau: "Doamne, miluieste!"
Deci, dezbracandu-se si luandu-si alte haine, s-a dus la biserica Sfantului
Nicolae. Si acolo a petrecut cealalta parte de noapte, cazand cu lacrimi
si cu rugaciuni, la icoana Sfantului. Si, venind vremea Utreniei si strangandu-se
poporul, s-a facut cunoscut la toti minunea si s-au uimit toti si s-au
minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multa multamita,
Sfantul Nicolae, vazand si biserica plina de lumanari aprinse, slavind
pe Dumnezeu si laudand pe Sfantul, vestindu-se aceasta mare si peste fire
minune prin tot Constantinopolul. Si a ajuns si la urechile imparatului
celui de atunci si ale Patriarhului, care, facand sfat, au zis sa cheme
pe acel om. Si, mergand el si istorisind inaintea multora cele pentru dansul,
toti au strigat: "Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si
nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale." Si asa, facand
Litii si Privegheri la care se strangea mult popor, mergea el la biserica
Sfantului, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu si dand multumita credincioasei
Sale slugi, Sfantului Nicolae.
Minunea Sfântului Pãrintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola.
Nu socotesc
cu dreptate nici cu vrednicie sa tac si sa nu graiesc acest cuvant, despre
o alta minune a Sfantului si Cuviosului Parintelui nostru Nicolae.
Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunatati si evlavie vietuind si
avand un fiu, unul nascut, anume Vasile si care traia in tara Antiohiei,
aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind impodobit, era
imbelsugat si cu avutie multa. Si avea credinta multa spre Sfantul Parinte
Nicolae. Pentru aceasta, in toti anii, la pomenirea Sfantului petrecea
ziua aceea cu praznuire si punea mese pentru saraci si pentru vecini, prieteni
si altii. Insa era o biserica zidita in numele Sfantului Nicolae, departe
fiind de cetate ca la cinci stadii, si acolo, in tot anul, se adunau noroadele
la pomenirea Sfantului Nicolae.
Iara intr-un an, la slavita lui pomenire, mult popor venind la praznic
in sfanta lui biserica, atunci si binecredinciosul acela isi trimise pe
fiul sau Vasile cu slugile sale, si zise lui: "Mergi, fiule, la biserica
Sfantului Nicolae si sa faci dupa obicei, precum te-ai invatat de la noi
in anii trecuti, adica la cantarea de seara, cu frica stand, sa iei aminte,
asisderea la Utrenia toata si la dumnezeiasca Liturghie; dupa aceea sa
te intorci in casa noastra la masa, iar eu si maica ta vom randui cele
ce sunt de trebuinta saracilor.:" Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la
tatal sau, s-a dus cu bucurie. Iar cand a fost in vremea cantarii Utreniei,
iata, fara de veste, au navalit saracinii si, inconjurand biserica, au
robit tot poporul, asemenea si pe Vasile, fiul lui Agricola, si l-au dus
in insula Creta si l-au dat pe el lui Amira, dregatorul, ca era foarte
frumos. Si i-a poruncit lui domnul saracinilor sa se afla pururea inaintea
fetei lui, iar pe altii i-a vandut, ba pe unii si in temnita i-a inchis.
Parintii lui Vasile, auzind aceasta, spre plangere si tanguire s-au intors.
Si asa, ca doi ani petrecand, pomenirea Sfantului nu o mai faceau, ci se
topeau de necaz si cu lacrimi se tanguiau, zicand: 'Fiule al nostru preaiubite,
cum nu te mai vedem pe tine acum, impreuna cu cei de varsta ta, ca sa te
cuprindem cu mainile si cu buzele sa te sarutam. Mai bine ne-ar fi fost
noua de te vedeam zacand in boala sau sa ti se fi intamplat tie moarte;
inima noastra nu s-ar fi rupt ca acum." Deci unele ca acestea graind ei,
au auzit vecinii lor si toate rudeniile si s-au adunat toti, spre mangaierea
necazului si a tanguirii lor. Si le ziceau lor: "Pentru ce va aratati,
ca niste neincercati in necazuri? Au nu cunoasteti voi pe minunatul Nicolae,
cat de multe minuni face pe uscat si pe mare? Inca si de sabie si de robie
si de toate mortile cele nedrepte pe multi izbaveste." Si alte multe le
graiau lor spre risipirea intristarii.
Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii sai, si mangaindu-se putin
din necazul sau, sculandu-se, a mers la femeia sa si i-a zis ei: "Oare,
avem noi vreun folos din tot plansul acesta mult? Ci, iata, al treilea
an avem de cand ne aflam in aceasta intristare si am uitat de pomenirea
Sfantului Nicolae si n-am iesit la praznicul lui. Acum, dar, asculta-ma
pe mine; sa luam lumanari si undelemn si tamaie si sa mergem la Sfantul
si sa ne rugam lui cu credinta, ca sa luam de la dansul mangaiere pentru
Vasile, fiul nostru, si cu mare nadejde ne vom intoarce. Ca poate sa ne
dea noua in maini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri noua de este
el viu sau mort." Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: "Bine zici,
stapane, sa facem precum voiesti, de vreme ce si praznicul Sfantului Nicolae
a sosit." Si, asa sfatuindu-se, s-au sculat si cu bucurie au mers la biserica
Sfantului Nicolae. Si au facut dupa obiceiul praznuitorilor, apoii s-au
intors la casa lor si, chemand la cina pe rudele lor si pe toti vecinii
cei de aproape, au pus masa si au inceput a manca si a bea intru slava
lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfantului Parinte Nicolae. Iar cand era
in vremea cinei lor si sedeau la masa, au inceput cainii a latra cu mare
pornire. Si a zis Agricola slugilor sale: "Mergeti si vedeti la ce navalesc
cainii, poate o fiara este, sau altceva", iar slugile, iesind afara, n-au
vazut nimic. Insa cainii mai mult se repezeau, latrand. Deci, Agricola
a luat lumina si a mers ca sa vada cu ceilalti si au vazut un om, in mijlocul
curtii stand, in haine turcesti, si s-au speriat, ca nu se pricepeau ce
putea sa fie. Iar dupa ce Agricola, a venit aproape de dansul, a
vazut un tanar voinic, stand si tinand in mana un pahar plin de vin. Si
cauta Agricola la dansul, nimic zicand, si cu frica si cu bucurie era cuprins.
Apoi, abia a putut grai in spaima mare: "O, fiul meu, Vasile, iata acum
te vad cu adevarat; oare tu esti, fiul meu, sau o naluca mi se arata mie,
prin tine?" Iar tanarul Vasile degraba a raspuns: "Eu sunt tata, fiul tau,
pe care saracinii l-au robit si in Creta l-au dus." Acesta auzind, Agricola,
tatal sau, imbratisandu-l, il saruta pe el si zicea: "Spune-mi mie fiule,
cum ai scapat din mainile saracinilor, celor fara Dumnezeu, sau cine te-a
ajutat, spune-mi toate mie, tatalui tau." Iar tanarul a zis catre el: "Nimic
tata, nimic din toate acestea, de care ma intrebi, nu stiu. Numai aceasta
stiu, ca eu acum stam inaintea dregatorului saracinilor. Ca dupa ce m-au
robit pe mine si m-au dus in Creta, saracinii m-au dat lui Amira, mai marele
lor. Si dintru acea vreme, Amira dregatorul m-a pus pe mine ca sa dreg
vin si sa-i tin paharul, stand inaintea fetei lui, precum ma vezi pe mine
tata, acum. Si, iata, nu stiu cine, cineva puternic m-a rapit asa cum ma
aflam, cu paharul acesta pe care inca il tin in mana, si ca un vant m-a
adus si m-a pus aicea; si am vazut pe Sfantul Nicolae, care m-a asezat
pe mine la locul acesta."
Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru aceasta mare
minune si, luandu-l de mana, l-a dat maicii sale. Iar ea, vazand pe fiul
ei, plangea de bucurie si, multe cuvinte graind si cu mainile cuprinzandu-l,
il saruta zicand: "Acum te vad pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe
tine, pe care nu mai nadajduiam sa te vad, in mainile mele te tin. Acum,
din nou, pe tine, te am mangaiere sufletului meu si toate mahnirile mele
se dezleaga." Acestea si alte multe cuvinte de mangaiere graia catre dansul.
Si, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau imprejurul locului aceluia
s-au adunat degraba la veselia acestei minuni negraite. Inca si cinstit
praznic au facut Sfantului si Marelui Parintelui nostru Nicolae, slavind
pe Preasfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea
si in vecii vecilor! Amin.
Altã minune a Sfântului Nicolae, care a izbãvit o corabie de înecare, pe când era încã în viatã.
Oarecand,
niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li
s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut
peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au
rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti
desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de
slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator,
mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in
furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare.
Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia
cu ochii lor si le-a zis: "Iata, m-ati chemati si am venit voua in ajutor."
Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza
corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor
valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis: "Cel ce crede in Mine va face
si el lucrarile pe care le fac Eu." (Ioan 14,12). Deci, dupa aceea,
purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata
s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si, instiintandu-se
ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul.
Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au
vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai
de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele
lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru
izbavirea din cele ce patimisera.
Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti,
ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De
vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in
spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu
si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor,
rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si gandurile
mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar
daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu
nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va
cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca,
biserica santeti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol:
"Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui
Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il
va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care
sunteti voi" (I Cor.3,16-17). Deci, asa ivatandu-i Sfantul pe oamenii
aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele
lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa
ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger
al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul
lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea
fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo
patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi
afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul,
multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si cei din necredinciosi,
de se intampla cineva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi
si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea
ce din tinerete crescuse intre dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat
si drept.
Minunea Sfântului Nicolae cu un covor.
Auzim pe Sfantul
Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarelor apelor,
asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." Cu adevarat in acelasi
chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui
Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune
a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, nu numele Nicolae, in cetatea numita
Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios
lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae
fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele
Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale osteneli!" Si
avea aceasta in mintea sa totdeauna.
Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci,
apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si
a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita
a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti,
nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa
femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns
batranetile si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati
mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae." Si,
aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si, mergand,
vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantului
Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care
nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batran a laudat foarte pe Dumnezeu
si, luand covorul, a iesit.
Si, mergand el prim mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui
Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe
el cineva, cu chipul ca un oarecare batran cinstit, care i-a zis: Prietene,
unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc
pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta
ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai pe covorul tau? Pentru
ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am
luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi
primi". Si a grait cinstitul acela catre batran: "Au, lua-vei sase galbeni?"
Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata,
punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el
era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste,
prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Apoi a luat batranul galbenii
cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.
Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la
el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care
vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul
singur?" Pentru ce ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar
pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau,
fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului,
ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi
este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun
si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci,
iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut.
Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat
cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine
esti?"
S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat
sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai
mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege
si plin de minciuni". Si altele asemenea acestora zicand, nici nu vrea
sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.
Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta
de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru
intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand
el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l
ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta,
tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, Cel ce a zis: "Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat
nu este potrivit pentru imparatia lui Dumnezeu". (Luca 9,62). Acestea
si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si
i-a zis: Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".
Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se
pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a
fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul
inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer,
zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul
Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur,
in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor,
barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat,
in chipul unui cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand
covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi
este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine
acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba
pe el: Tu cine esti?"
Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas
si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei
Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul
de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul,
iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca
si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire
vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata
au strigat ca dintr-o gura amandoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe
marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi,
care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat
la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo,
le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si
pe Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.
Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac
cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa
proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.
Mai multe despre viata Sfantului Nicolae se gasesc scrise in
"Vietile Sfintilor"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.