Ce este cunoaşterea?

 "Când îşi dă seama omul că a ajuns să aibă o inimă curată? Când îi consideră pe toţi oamenii buni, fără ca vreunul să i se pară necurat şi întinat, a ajuns într-adevăr curat cu inima."
Sfântul Isaac Sirul

213. Când auzi vorbindu-se despre depărtarea de lume, despre părăsirea lumii, despre nevoia de a te curăţa de tot ceea ce este în lume, trebuie să înţelegi, nu atât după gândurile pământeşti, cât după cele ale adevăratei raţiuni, ce înseamnă cu adevărat cuvântul acesta, „lume”. Atunci vei şti în ce măsură ţi-e sufletul depărtat de lume şi în ce măsură el rămâne lipit de ea. Cuvântul „lume” este unul general, care cuprinde în el ceea ce noi numim patimi. Isaac Sirul

214. Lacrimile din rugăciune sunt un semn că rugăciunea e primită şi a intrat în câmpia curătiei. Isaac Sirul

215. Ce este cunoaşterea? Este viata veşnică, adică simţirea lui Dumnezeu. Dragostea curată este din cunoaşterea lui Dumnezeu, aceasta fiind împărăteasa tuturor dorinţelor: pentru inima care o primeşte, orice bucurie pământească este de prisos. Nicio dulceaţă nu este asemenea celei a cunoaşterii lui Dumnezeu. Isaac Sirul

216. Dragostea ce se iveşte din unele lucruri se aseamănă cu o candelă mică, hrănită cu untdelemnul care îi susţine lumina, sau cu un pârâu ce se naşte din ploi şi care dispare atunci când cerul nu se mai arată darnic. Dar dragostea care vine de la Dumnezeu se aseamănă cu un izvor care ţâşneşte din pământ, a cărui curgere nu încetează niciodată şi al cărui conţinut nu se va isprăvi niciodată. Isaac Sirul

217. Iată, fratele meu, o poruncă pe care ţi-o dau: mila să biruiască pururea în cumpăna ta până în clipa în care vei simţi în tine mila lui Dumnezeu faţă de lume. Isaac Sirul

218. Cel care îşi simte păcatele e mai presus decât cel a cărui rugăciune învie morţii. Mai mult preţuieşte să suspini un ceas din pricina stării sufletului tău decât să ajuţi lumea întreagă prin gândirea ta. Să ajungi a te vedea pe tine însuţi e mai bine decât a-i vedea pe îngeri. Isaac Sirul

219. Tăcerea este taina veacului ce va să fie. Isaac Sirul

220. Ce este sarea pentru orice mâncare este smerenia pentru orice virtute. Isaac Sirul

221. Ce este curăţia? Pe scurt, este mila inimii faţă de întreaga fire. Şi ce este mila inimii? Este flacăra care cuprinde întreaga creaţie, oameni, păsări, dobitoace, demoni, toată făptura. Când se gândeşte la ele sau când le priveşte, omul îşi simte ochii umplându-i se de lacrimi dintr-o milă adâncă şi mare ce stăpâneşte inima şi face să nu fie în stare a răbda, a auzi sau a vedea nici cea mai mică vătămare sau întristare îndurată de vreo făptură. De aceea, rugăciunea cu lacrimi se aduce în tot ceasul atât pentru cele necuvântătoare, cât şi pentru duşmanii adevărului şi pentru cei care-l vatămă pe el, ca să fie păziţi sau iertaţi. Omul se roagă şi pentru cele târâtoare fără măsură şi cu multă milostivire, care, născându-se în inima sa, îl face să se asemene lui Dumnezeu. Isaac Sirul

222. Cei ce se îndeletnicesc cu cunoaşterea minţii îşi doresc să se înalţe până la cea a Duhului? S-o părăsească pe cea dintâi, toate judecăţile subţiri ale ei, mulţimea felurită a metodelor sale şi să înceapă asemenea unui prunc: dacă nu, le va fi cu neputinţă să priceapă câtuşi de puţin cunoştinţa Duhului. Isaac Sirul

223. Este cu neputinţă să respiri atunci când capul îţi este cufundat în apă; la fel, cufundată în grijile pământeşti, mintea nu e în stare să primească senzaţiile lumii celei noi. Isaac Sirul

224. Smerenia este podoaba dumnezeirii. în ea s-a îmbrăcat Cuvântul întrupat, prin trupul căruia ea a devenit a noastră. Oricine se înveşmântează cu adevărat cu aceasta se aseamănă Celui care S-a pogorât din măreţia Sa, acoperindu-şi slava cu smerenia, astfel încât făptura să nu fie copleşită de vederea ei prea vădită. Isaac Sirul

225. Când omul smerit se apropie de fiare, abia ce-l zăresc, că firea lor sălbatică se îmblânzeşte: ele se apropie de el ca faţă de stăpânul lor, plecându-şi capul şi lingându-i mâinile, căci simt că el răspândeşte aceeaşi mireasmă pe care o avea Adam înainte de cădere. Isaac Sirul

226. Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor. Isaac Sirul

227. Nu supăra pe nimeni, nu uri pe rumeni, nici pentru credinţă, nici pentru faptele sale rele. Dacă vrei sa-l călăuzeşti pe aproapele tău spre adevăr, întristează-te pentru el şi varsă câteva lacrimi, spune-i una, două vorbe pline de dragoste, nu lăsa ca mânia să se aprindă împotriva lui, să nu vadă la tine niciun semn de vrăjmăşie. Căci dragostea adevărată nu ştie nici să se supere, nici să se acrească, nici să arate patimă în mustrările sale. Isaac Sirul

228. Mama care-şi învaţă fiul să meargă se îndepărtează de el, chemându-l să vină spre ea; dar dacă în această încercare el se clatină şi cade din pricina slăbiciunii vârstei lui crude atunci ea aleargă şi-i prinde în braţe ....

229. Cine se supune lui Dumnezeu e pe cale de a vedea toate lucrurile supunându-i-se lui. Cine a învăţat să se cunoască pe sine dobândeşte ştiinţa tuturor lucrurilor, căci cunoaşterea de sine este deplinătatea ştiinţei. Isaac Sirul

230. Oricine a descoperit adevărata dragoste îl gustă pe Hristos în fiecare zi şi în tot ceasul şi se face nemuritor. Isaac Sirul

231. Socoteşte rugăciunea drept cheia Sfintei Scripturi. Isaac Sirul

232. Un pumn de nisip în uriaşa mare, iată ce este păcatul a tot trupul faţă de Pronia şi Mila lui Dumnezeu. Isaac Sirul

233. Teme-te de obişnuinţe mai mult decât de vrăjmaşii tăi. Isaac Sirul

365 de zile cu Părinţii pustiei. Căile luminii; Editura Meteor Press