Sinaxar 8 Februarie

 

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.Luna ianuarie în 8 zile: Preacuviosul Pãrintele nostru Gheorghe Hozevitul (sec.VII).

        Acest fericit Parinte se tragea din oameni de bun neam, dar, parasindu-si averile si tara si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim ca sa se inchine Sfantului Mormant al Mantuitorului si tuturor Locurilor Sfinte si de minuni pline, ce se afla acolo. Si, inchinandu-se si castigand darul cel dintru acestea, s-a dus si a ramas la manastirea ce se zice Hozeva, de unde si numele Hozevitul, si, facandu-se monah, s-a numarat impreuna cu fratii. Si atat de nebiruit s-a aratat, inca de la inceput, la toata osteneala si la viata aspra, voind a urma lui Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul, omorandu-se impreuna cu El si impreuna rastignindu-se, incat se parea ca este fara de trup si-i uimea pe toti prin puterea rabdarii sale, celei peste fire. Deci, ajungand la varful nepatimirii si umplandu-se de darul Sfantului Duh si ca un stalp insufletit si chip al bunatatilor facandu-se, la cei impreuna vietuitori si la toti ceilalti, si neslabind, pana la sfarsit, din pustnicie si duhovniceasca lucrare, si-a aflat odihna ostenelilor si durerilor sale, mutandu-se in aceasta zi, catre Domnul sau cel dorit.

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Domnica (+474).

        Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379-395), pana in zilele imparatilor Leon si Zenon (457-474). Era din cetatea Cartagina si se tragea din parinti de bun neam si in mare cinste in tara lor. Si inca pagana fiind, a mers la Constantinopol, impreuna cu alte patru fecioare, si s-a infatisat inaintea preafericitului arhiepiscop Nectarie patriarhul, care, primind-o pe ea si vazand dragostea ei cea pentru Hristos, a invrednicit-o Sfantului Botez. Si a luat Sfanta Domnica asupra sa viata si chipul cel monahicesc si intru mari nevointe si osteneli duhovnicesti se lupta, incat s-a invrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a face minuni si a prooroci. Si, la adanci batraneti ajungand, stiindu-si mai inainte ducerea ei la Dumnezeu, s-a odihnit cu pace la 8 ianuarie.

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre un episcop, clevetit cãtre papa de la Roma.

        Nc spunea noua ava Teodor romanul, zicand ca, la treizeci de stadii de la cetatea Romei, este o cetate mica, ce se numeste Romul. In aceasta cetate mica a fost un episcop foarte inalt in bunatati. Insa, odata, a mers oarecine din cetatea Romul la fericitul Agapit, papa Romei, si a parat pe episcopul lor, zicand ca din vase sfintite mananca. Iar papa, auzind, s-a mirat si a trimis doi clerici de au adus pe episcop legat si l-au pus in temnita si a sezut episcopul trei zile in temnita. Si sosind Sfanta Duminica, cand se odihnea papa si se lumina de ziua spre Duminica, a vazut in somn pe un oarecine, care i-a zis Lui: "Intru aceasta Duminica sa nu slujesti tu, nici altul din clerici, nici episcopii cei din cetate, ci episcopul pe care il ai in temnita inchis, aceluia sa-i zici sa mearga sa slujeasca." Iara desteptandu-se papa, nu se dumirea de visul ce visase si zise intru sine: "Eu am o anume invinuire despre dansul, apoi unul ca acesta sa slujeasca?" Si a venit, iarasi, al doilea glas catre dansul, zicandu-i in somn: "Ti-am spus tie, episcopul cel din temnita, acela sa slujeasca." Tot asa, si a treia oara i s-a aratat lui. Insa tot nedumirindu-se papa de aceasta si desteptandu-se, a trimis la temnita si, chemand pe episcop, l-a intrebat pe el, zicand: "Episcope, ce fel este necazul tau?" Iar episcopul nu-i raspundea nimic, fara numai: "Pacatos sunt." Apoi, dupa ce alta nimic n-a spus episcopul, atunci i-a zis lui papa: "Astazi, tu vei sluji."
        Si, iata, stand el inaintea Sfantului altar, dupa porunca papei, iar papa stand aproape de dansul si diaconii stand imprejur si incepand episcopul Sfanta Liturghie, cand a rostit el rugaciunea Sfintei Prefaceri, inainte de sfarsitul ei, a inceput si a doua oara tot rugaciunea aceea, inca iarasi si a treia oara si a patra oara, zicand aceeasi rugaciune; si toti se minunau pentru acea zabava. Si atunci a zis papa: "Ce este aceasta? Ca de patru ori aceeasi rugaciune zici si nu sfarsesti?" Si a raspuns episcopul: "Iarta-ma stapane sfinte, pentru ca n-am vazut dupa obicei venirea Sfantului Duh, si pentru aceasta nu sfarsesc rugaciunile. Ci, preasfinte stapane, pe diaconul ce sta aproape si tine rapida, departeaza-l pe el din Sfantul altar ca eu nu indraznesc sa-i zic lui." Deci, a poruncit fericitul Agapit, de s-a departat. Si a vazut episcopul si papa venirea Sfantului Duh, acoperind pe papa si pe episcop, pe toti diaconii care stateau inainte si Sfanta masa, vreme indelungata. Atunci a vazut Agapit, ca mare om este episcopul, si ca numai clevetire a fost si l-a slobozit pe el, cu pace, la episcopia sa. Si s-a hotarat sa nu mai osandeasca, asa, dintr-o data si degraba, ci cu multa luare aminte, cu rabdare si asteptare.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Vasilie, despre lãcomie.

        Pazeste-te, dar, ca sa nu te insele pe tine vrajmasul cu stramosescul pacat si sa te lipsesti de imparatia Raiului. Ca cela ce pe Adam, prin mancare furandu-l, l-a scos din viata, cu mult mai vartos nu se va rusina a te insela si pe tine. Ca, prin lacomie, pe Adam l-a dat la moarte si lumii a adus sfarsit. Pe Noe de ras l-a facut, ca imbatandu-se, s-a dezgolit, si Ham a fost blestemat. Deci, daca dreptul acela, o data imbatandu-se a fost batjocorit de al sau fiu, apoi, de cata rusine si batjocura nu sunt vrednici cei ce nu inceteaza a se imbata, care singuri, din voia lor cea fara de minte, isi bat joc de ei si se duc, prin lacomie, in voia diavolului. Isav iarasi, la indemnul diavolului, tot pentru mancare a cazut din cinstea de intai nascut. Si tot lacomia l-a facut pe Israel a se inchina la idoli si trupurile lor au fost osandite a cadea in pustie. Drept aceea, sa nu ne inselam, nici sa ne dam batuti in fata vrajmasului, si, mai vartos, la betie si la imbuibare, ca incepatura a toata rautatea este lacomia hranei iar betias este nascatoare a tot lucrul spurcat. Iar pe noi sa ne izbaveasca Domnul Dumnezeu din toata aceasta. Dumnezeului nostru, slava!

 
 

Întru aceastã zi, povestire din Limonar, despre doi sihastri.

        Doi sihastri, un batran si ucenicul lui, au fost in varful Rocului, in muntele ce se cheama Cliro, aproape de manastirea avei Teodosie, cea din Scupel. Si, murind batranul, ucenicul lui a facut rugaciune si l-a ingropat pe el in munte. Si a venit ucenicul aproape de lume si a aflat pe un oarecare om lucrand pamantul si i-a grait lui: "Te rog, frate, ia sapa si vino cu mine." Iar lucratorul, ascultand pe sihastru, a mers cu dansul in munte. Si i-a aratat lui mormantul staretului sau si i-a grait: "Sapa aici alaturea." Si sapand el mormant, sihastrul stand, s-a rugat si, savarsind rugaciunea, a sarutat pe mirean graind: "Roaga-te pentru mine, frate." Si, mergand, s-a asezat pe sine aproape de staretul sau si, culcandu-se, si-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit cu pamant mormantul, multumind lui Dumnezeu. Si indepartandu-se el de la mormant, ca la o aruncatura de piatra, a zis intru sine: "Pentru ce n-am luat eu o blagoslovenie de la Sfinti?" Si, indata, intorcandu-se inapoi, n-a mai aflat mormantul Sfintilor. Dumnezeului nostru marire!