Sinaxar 7 Februarie

 

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.

Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna februarie in 7 zile: pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului (+318).

    Acesta a trait pe vremea imparatiei marelui Constantin, ca fiu al lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopolis. Dar, neinvatand carte la vreme, Partenie ducea viata unui om de rand. Se indeletnicea, insa, cu toata lucrarea faptelor bune. Deci, fiind pescar de meserie, se ostenea si pe vreme buna si pe vreme rea, ca sa poata fi de folos si sa ajute, facand daruri, ca socotea mai de pret binele si multumirea semenilor sai, decat binele si multumirea sa. Iar evlavia si bunatatea cea ascunsa, pe care o luase in dar de la Dumnezeu, erau atat de mari, ca se facuse vestit in tot tinutul sau.

    Pe acesta aflandu-l fericitul Filip, episcopul Lampsacului, a poruncit unor dascali de seama, sa-l invete citirea Sfintelor Scripturi si temeiurile credintei, apoi l-a sfintit preot in cetate. Deci, facandu-se chip si pilda tuturor cu binefacerile sale si invrednicindu-se si de darul facerii de minuni, Partenie, dupa moartea lui Filip, a fost sfintit episcop al Lampsacului de catre Achile, mitropolitul Cizicului.

    Si asa, pastorind cu intelepciune si cu daruire Biserica, sporind numarul dreptcredinciosilor si pe multi pagani aducandu-i la credinta, la adanci batraneti si incununat de fapte bune, Sfantul Partenie episcopul s-a mutat la Domnul.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre o calugarita, care a fugit in pustie, din pricina unui tanar.

    Spunea Ioan Moabiteanul ca era o fecioara oarecare, anume Mastridia, frumoasa la chip, care se nevoia in Ierusalim, postind si sporind mult in Domnul. Deci, din uneltirea diavolului, s-a nascut un gand rau in inima unui tanar, asupra fecioarei acesteia. Iar minunata fecioara, intelegand gandul cel rau si pierzator al tanarului aceluia, luand bob muiat, l-a pus intr-un cos si s-a dus in pustietate, prin departarea sa facand, astfel, odihna inimii tanarului, ca sa nu-l mai tulbure pe dansul gandul cel rau.

    Iar, dupa multi ani, a voit Dumnezeu a arata viata cea buna a acelei fecioare, pline de barbatie. Un oarecare parinte, umbland prin pustia Iordanului, a vazut pe fericita aceea si i-a zis ei: "Maica, ce faci in pustia aceasta?" Iar ea, vrand sa se ascunda,  a zis catre dansul: "Iarta-ma, ca am ratacit calea". Iar el, de la Dumnezeu cunoscand lucrul ei, a zis: "Sa ma crezi pe mine, maica, nici nu te-ai ratacit, nici nu cauti calea, ca minciuna este de la diavol. Ci, sa-mi spui mie pricina, cu adevarat, pentru care ai venit aici." Atunci a zis fecioara: "Iarta-ma, parinte, pricina este ca mintea unui tanar incepuse a se sminti asupra mea si, pentru aceea, voind ca mai bine sa mor aici, decat aceluia sa-i fiu spre pierzare si spre impiedicare, dupa cuvantul Apostolului". Deci, a zis, catre dansa, staretul: "Dar de cati ani stai aici?" Iar ea a raspuns: "Cu darul lui Dumnezeu, petrec aici de saptesprezece ani". Iarasi a zis ei staretul: "Intru atatia ani, cu ce te-ai hranit?" Iar ea, luand cosul acela, in care avea boaba inmuiate, i-a zis lui: "Acest cos pe care il vezi la mine, l-am scos din cetatea in care am fost. Si acest fel de purtare de grija a avut Dumnezeu pentru mine, smerita, incat atatia ani am mancat din boabele acestea, si nu s-au sfarsit, nici nu s-au invechit. Si sa stii, parinte, ca, asa m-a acoperit binecuvantarea Domnului incat, in saptesprezece ani, nu m-a vazut pe mine nici un om, fara numai tu unul, astazi". Iar staretul, auzind aceasta de la dansa, s-a dus, slavind pe Dumnezeu, pe Cel ce i-a dat ei atata dar si rabdare.

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, despre cum se cade a sta in biserica.

    Ce poate fi mai infricosator decat aceste lucruri. Ca biserica este cer si ca, mai inainte, si casele erau biserici, iar acum biserica este mai defaimata chiar decat o casa. Ca intr-o casa este randuiala si fiecare isi face slujba lui, iar in biserica este mare tulburare si neincetata framantare de lume, ca intr-un targ. Si doar stiti ca biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfant si ingeresc este, imparatia lui Dumnezeu si insusi cerul. Adu-ti aminte de Sfanta Masa aceasta, pentru ce pricina este pusa si Cine se afla pe ea.

    Stiu ca cel nebotezat nu cunoaste aceasta taina, dar tu stii ce sa intelegei, cand auzi pe Proorocul, zicand: "Asa zice Domnul, departati-va  de la pamant si va suiti la cer". Ca biserica cer se numeste. Adu-ti aminte al cui Nume se cinsteste in biserica!

    Iar acum, voi faceti in biserica mai mult ras decat in targ. Ca, la adunarile voastre lumesti, stati linistiti si nici o galceava, nici vorba, nici strigare, nu se face intre voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeste sfinte si infricosatoare lucruri, cei ce voiti sa vorbiti desertaciuni, va aflati ca la o petrecere. Au, doara, nu aveti case? De biserica lui Dumnezeu nu tineti seama si vorbiti  si cu cei ce voiesc sa taca. De vorbiti de ale voastre treburi, nu va opresc, dar vorbiti acasa la voi, la masa, la baie si la targ. Dar la biserica este loc al petrecerii ceresti, loc de rugaciune si de invatatura, loc de mantuire. Iar voi faceti din biserica iarmaroc, pravalie a schimbatorilor de bani, loc de impodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfranare, loc de vanzare si cumparare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecatile; toate la biserica le poti vedea.

    Noi, in toate zilele, ne intrebam si ne ingrijim, ca doar veti castiga ceva de folos la biserica si, asa, sa va duceti acasa, iar voi, mai vartos, spre sminteala si spre pacate va adunati, in loc sa va curatiti de ele. Deci, roaga-te ca sa ingelegi, iar mai vartos se cade a tacea, ca linistea si tacerea ta, primind-o Dumnezeu sa te faca pe tine intelept. Iar daca nu poti sa taci, iesi din biserica, ca sa nu fii altora spre sminteala.

    Un singur glas se cade sa fie in biserica; precum suntem un singur trup al lui Hristos, asa si o singura lucrare este Sfanta Biserica, adica, sa stam cu frica, sa ascultam, sa luam aminte si sa ne rugam. Ca si episcopul tacand, sta si slujitorii una canta, iar noi, toti, raspundem intr-un singur glas.

    Deci, sa nu lasam adevarul, alergand dupa umbre si naluci. Slobozi sa ne facem de lucrurile vrajmasului si de rautatile ce se fac intre noi. Sa deprindem, in loc de lacomie, milostenia, iar in loc de ura, iubirea de oameni. Si asa facand, ne vom indulci de bunatatile cele de acum si de cele ce vor sa fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava in veci! Amin.