Cum s-a botezat singură Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian?

Suntem în Postul Mare, o perioadă profundă, în care inima noastră se pregătește pentru întâlnirea cu Hristos cel Înviat. Mai avem doar câteva săptămâni până la finalul acestei călătorii duhovnicești, când vom păși, cu sufletul curățit de post și rugăciune, spre lumina slăvită a Învierii, spre biruința desăvârșită asupra morții și păcatului. În aceste zile de pregătire, ne amintim de importanța pocăinței, acest „botez al lacrimilor”, care ne deschide calea spre mântuire, spre întâlnirea cu Hristos, Cel care ne cheamă să renunțăm la neputințele noastre și să ne ridicăm întru viață cea nouă.

Iar dacă am pomenit că Taina Spovedaniei este numită „botez al lacrimilor”, cu prilejul prăznuirii Sfintei Mucenițe Drosida din acest an, de pe 22 martie, vă aducem înainte un moment mai puțin cunoscut din viața ei, dar de o profundă însemnătate duhovnicească: botezul săvârșit de ea însăși, după ce a evadat din închisoare. Deși era fiica împăratului Traian, a ales calea credinței și a mărturisirii lui Hristos, iar în dorința de a primi Sfântul Botez înainte de moartea sa mucenicească, și-a împlinit acest gând cu o credință neclintită. Detalii, în articolul de mai jos!

Fiică de împărat și mărturisitoare a lui Hristos

Sfânta Drosida a trăit într-o perioadă de mari persecuții pentru creștini, sub domnia împăratului Traian (98-117), un împărat roman cunoscut pentru persecuțiile sale împotriva creștinilor. Deși sursele istorice nu sunt foarte clare cu privire la familia sa, tradiția creștină ne spune că Drosida era fiica lui Traian și că a fost logodită cu Adrian, sfetnicul și dregătorul de încredere al tatălui său.

Pentru cei care nu știu, în timpul împăratului Traian, creștinismul era considerat ilegal, dar persecuțiile nu erau sistematice. Politica oficială a fost clarificată în scrisoarea guvernatorului Pliniu cel Tânăr, care îl întreba pe Traian cum să trateze creștinii. Împăratul i-a răspuns că aceștia nu trebuie căutați activ, dar dacă erau denunțați și refuzau să aducă jertfă zeilor Romei, trebuiau executați. Dacă renunțau la credință și sacrificau zeilor, erau eliberați. Bunăoară, în timpul domniei lui Traian, a fost martirizat Sfântul Ignatie al Antiohiei, condamnat la moarte și dus la Roma, unde a fost aruncat fiarelor. Creștinii erau considerați periculoși pentru ordinea publică deoarece refuzau cultul imperial, dar, în lipsa unei „vânători oficiale” împotriva lor, persecuțiile depindeau de contextul local și de denunțurile venite din partea populației.

În ciuda acestui context regal, Sfânta Drosida a avut curajul să îmbrățișeze credința creștină, un act deosebit de riscant, ținând cont de cele expuse mai sus. Nu se știe exact cum fiica împăratului Traian a ajuns să cunoască învățătura creștină și să-L iubească pe Hristos. Cert este că, într-o zi, a aflat despre cinci fecioare creștine care trăiau la periferia Antiohiei, în Siria. Acestea aveau obiceiul să adune trupurile martirilor uciși, pe care le ungeau cu mir și uleiuri parfumate, le înfășurau în pânze curate și le îngropau cu rugăciuni și cântări. Curioasă, Drosida a plecat să le cunoască și să li se alăture. Fecioarele se numeau Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia.

Drosida a găsit multă bucurie în această muncă pe care o săvârșea alături de ele. Însă, soțul ei, Adrian, care era sfătuitorul împăratului, observând că trupurile martirilor dispăreau noaptea, a pus soldați să pândescă pentru a-i prinde pe cei care încalcau porunca imperială. În prima noapte, cele șase fecioare au fost arestate și închise. A doua zi, au fost aduse în fața împăratului Traian, care a rămas uimit să o găsească printre ele pe propria sa fiică.

Prințesa care s-a botezat singură

Furia sa s-a îndreptat împotriva celor cinci fecioare, pe care le-a considerat vinovate de „rătăcirea” fiicei sale. A ordonat, atunci, ca Drosida să fie închisă sub pază, iar pe cele cinci fecioare le-a aruncat în cinci vase pline cu aramă încinsă. Pentru a le înjosi și mai mult, a așezat vasele la intrarea în noile băi publice romane, pe care urma să le inaugureze cu ocazia zilelor dedicate zeului Apolo. Se spune că, într-un vis, Traian a văzut fecioarele sub formă de mielușele albe și a ordonat ca un foc să fie menținut aprins pentru a aștepta pe „a șasea”, propria sa fiică. În urma acestui vis, împăratul Traian s-a înfuriat peste măsură şi a poruncit să fie aprins un cuptor al cărui foc să ardă continuu şi pe el să se scrie un edict imperial: „Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli, şi fiecare dintre voi singur să se arunce în cuptorul cel pregătit cu foc”. Se spune că mulţi creştini şi-au primit, astfel, cununa mucenicească.

Auzind de acest edict emis de către propriul său tată, într-una din nopți, scăpând de cei care o păzeau, Sfânta Drosida a hotarât să se arunce singură în foc pentru a fi alături de Hristos și de cele cinci fecioare, prietenele ei. Ridicându-și ochii și mâinile în rugăciune, spunea: „Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sunt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta”.

În drum spre foc, însă, și-a adus aminte că nu era botezată și își spunea: „Cum voi merge la Dumnezeu, neavând haina de nuntă? Nu am fost botezată și sunt încă necurată! Împărate al împăraților, Doamne Iisuse Hristoase, iată, am renunțat la împărăția mea pentru Tine, ca să devin slujitoare în Împărăția Ta. Tu, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!”. Zicând aceste cuvinte, a luat mirul pe care îl adusese cu dânsa şi, ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”. După aceea, timp de șapte zile, s-a hrănit cu hrană cerească. Unii dintre credincioși, găsind-o, au rămas lângă ea și au aflat despre pătimirile sale. În a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida s-a îndreptat către cuptorul încins și s-a aruncat în foc, având nădejdea că, în schimbul împărăției și a luxului pe care i-l promitea viața aceasta pământească, va câștiga locul celei mai umile slujitoare în împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfintei Drosida, însuși tatăl său, împăratul Traian, a fost iertat de Bunul Dumnezeu, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin în cuvântul său pentru cei adormiţi: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, când slujea, avea părtaş un înger din cer, slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră şi, stând într-adins, a făcut rugăciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu zicând: «Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni»”.

Așadar, Sfânta Drosida, prin viața și jertfa sa, ne arată că adevărata credință nu cunoaște obstacole, nu se teme de amenințări și nu se lasă descurajată de pericolele din jur. Mărturisirea ei este un model pentru toți cei care, în vremuri de încercare, aleg să-L urmeze pe Hristos cu toată inima, chiar și atunci când drumul este plin de piedici. Botezul său, care a avut loc în mod neobișnuit printr-un act personal de pocăință și credință, rămâne un simbol al curajului și al dorinței de a fi unit cu Hristos, indiferent de circumstanțe.