Sinaxar 23 Martie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!" Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 23 zile: pomenirea Sfantului Mucenic Nicon si a ucenicilor sai o suta cincizeci si noua (1251).

    Acest Sfant Nicon era din cetatea Neapole, cand stapanea acolo Cvintilian dregatorul. Se tragea din tata pagan si din mama crestina si era barbat frumos la chip si ostas viteaz in razboaie, biruind, cu sulita si cu sabia, acolo unde lupta era mai grea si ocrotindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cum invatase de la maica sa, incat uimea pe toti cu vitejia ispravilor sale. Deci, intorcandu-se, incununat de biruinte, dintr-un asemenea razboi, a spus maicii sale gandul sau, ca voieste a se boteza si cauta aceasta sa-l indrumeze pe calea crestinatatii si in credinta acestei invataturi. Si era, atunci, vreme de prigoana, impotriva crestinilor, iar preotii lui Hristos si invatatorii dreptei credinte stateau mai mult ascunsi, din pricina urgiei.

    Deci, l-a indemnat maica sa ca sa plece spre pairtile Rasaritului, unde, in munti si in insule, se aflau ascunsi multime de preoti si calugari ai Domnului. A calatorit, drept aceea, fericitul Nicon spre partile Constantinopolului si, ajungand in insula Chios, s-a apropiat de un munte si, stand acolo, vreme de sapte zile, se nevoia in post, in privegheri si rugaciuni. Si i s-a vestit lui, noaptea, in vis, de un inger, in chip de preot, ca sa se pogoare la mare si, urcandu-se intr-o corabie, a mers la muntele Ganos. Si, ca din intamplare, i-a iesit inainte episcopul Teodosie, in chip de monah, care era egumen acolo, peste o obste de 190 de calugari. Si de dansul fiind invatat, a primit fericitul Nicon crestinescul Botez, in numele Sfintei Treimi, impartasindu-se si cu Sfintele Taine si s-a facut monah. Iar, trecand trei ani, acelasi episcop l-a hirotonit preot, apoi, si episcop l-a sfintit pe el. Si, dandu-i sarcina de indrumator al tuturor celor 190 de monahi, ce se adunasera in jurul lui, batranul episcop il sfatuia sa plece, din acel munte, in Sicilia.

    Deci, dupa sfarsitul episcopului Teodosie, a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai sai, mai intai, in Mitilene si apoi in Italia, iar, de acolo, dupa ce a ingrijit si ingropat pe maica sa, fericitul s-a dus in Sicilia, asezandu-se la muntele Tauromeniei. Si, ducandu-se vestea despre el, pe noua din fostii lui ostasi, de altadata, i-a adus la adevarata credinta. Deci, a intemeiat, aici o manastire, cu buna randuiala, petrecand viata de folos oamenilor si placuta lui Dumnezeu, cu toata obstea celor 199 de ucenici ai sai.

    A aflat si dregatorul Cvintilian cele despre Sfantul si, trimitand indata ostasi, l-a adus la intrebare inaintea lui, cu toti ucenicii. Si nevoind ei sa se intoarca la paganeasca cinstire a idolilor, i-a pus la pamant, i-a sfaramat rau cu rani si, la sfarsit, le-a taiat capetele, iar pe Sfantul Nicon l-au chinuit fara mila si, dupa ce l-au ars cu torte, l-au tarat pe pietrele drumului, in goana cailor, si, zdrobindu-i chipul, i-au taiat limba, apoi si capul cu sabia. Si asa au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.
 

Intru aceasta zi, invatatura pentru cei ce s-au lepadat de lume.

    Oare stii, frate, cate zile ai suferit dinaintea portilor manastirii pana astazi, cand te-am primit pe tine ? Deci, de te vei deprinde de la inceput la obiceiul manastirii si la fapta cea calugareasca, atunci vei putea sa calatoresti bine pe calea aceasta, pe care ai dorit-o si rob al lui Hristos degraba te vei face pe tine. Ca, precum celor ce slujesc cu osardie Domnului, slava si cinste li s-a fagaduit, asa si celor ce se lenevesc si cu nebagare de seama se apropie de lucrul acesta calugaresc, osanda amara li se gateste. Ca, mai de folos iti este, dupa Scriptura, a nu te fagadui, decat, fagaduindu-te, sa nu implinesti, dupa cum s-a zis: "Blestemat este cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu nebagare de seama". Ca, pentru aceea, atat de multe zile ne-am intors asupra cererii tale si nu voiam sa te primim. Nu pentru ca nu-ti voiam mantuirea ta, ci, ca nu cumva, primindu-te cu indrazneala si la intamplare, sa fim judecati de Dumnezeu, ca niste necunoscatori si netrebnici si sa te facem vinovat de o si mai mare osanda, ca unii ce, primindu-te degraba si nedeprins inca fiind, cu deamanuntul, cu viata calugareasca, sa te afli, dupa aceasta lenes si fara grija.

    Pentru aceasta, precum, s-a zis, dator esti ca pricina lepadarii de lume cu deamanuntul sa o stii. Ca, daca aceasta o stii bine, vei putea cunoaste ce ti se cade tie sa faci. Deci, lepadarea de lumea aceasta, sa nu o socotesti ca nimic nu este, pentru ca ea cruce si moarte insemneaza. Drept aceea, sa stii, de astazi, ca ai murit si te-ai rastignit, fata de lume si lumea fata de tine, dupa dumnezeiescul Apostol. Si sa te deprinzi cu puterea rastignirii acesteia, de vreme ce nu mai viezi pentru tine, ci viaza, intru tine Cela ce, pentru tine, S-a rastignit. Deci, cu acest chip, cu care Stapanul pe cruce S-a rastignit, asa si noi sa ne rastignim, adica, pentru dorintele si poftele noastre. Precum si dumnezeiescul David se roaga: "Cu frica lui Dumnezeu, sa se patrunda trupul tau". Ca, precum cel ce este rastignit cu trupul pe lemn, nu poate sa faca precum voieste, sau gandeste, asa si cela ce-si are gandul sau patruns de frica lui Dumnezeu, neabatut ramane spre nici o voie a sa. Si precum cel rastignit pe cruce, nu se mai gandeste la cele pamantesti, nici nu se supune voilor sale, nici nu se tulbura de dorirea vreunui lucru oarecare, nici nu se ingrijeste sa castige cele pamantesti, nici nu se inalta cu mandria, nici nu raspunde impotriva, nici cu uraciunea se atata, nici stie pomenire de rau, pentru ocarile cele din trecut, ci iesire cu moarte asteapta, prin cruce, asa si cel ce, cu adevarat, s-a lepadat de lume si, pe frica de Dumnezeu, ca pe Cruce, s-a rastignit, in toate zilele, iesirea din viata aceasta asteptandu-si neabatut este si nemiscat spre orice pofta trupeasca.
 

Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor, care, venind la calugarie, s-a mantuit.

    Cel dintre Sfinti, Parintele nostru Panufnutie se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate lui, cu cine este asemenea ? Si a auzit un glas, zicandu-i lui: "Asemenea esti tu cu negustorul, care cauta margaritarul cel bun. Deci, scoala-te, nu te lenevi, si vei intampina pe acela caruia esti asemenea". Apoi, el ducandu-se, a vazut pe un negustor din Alexandria, om cucemic si iubitor de Hristos, care facea negustorie cu doua gramezi de galbeni, si pogorandu-se din Tebaida cea de sus, pe Nil, cu trei corabii, toata averea sa, cea din negustorie, o impartea la calugarii cei saraci. Inca si zece saci de linte aducea cu slugile sale.

    Deci, intampinandu-l, Pafnutie i-a zis lui: "Ce este aceasta, frate iubit ?" Iar el i-a raspuns: "Acestea sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna dreptilor". Si i-a zis lui Pafnutie: "Dar tu, oare, vei mosteni numele nostru ?" Iar el a fagaduit ca se va sargui spre aceasta. Zisu-i-a, iarasi, Pafnutie: Pana cand, dar, faci negustorie cu lucruri pamantesti, de cele ceresti neatingandu-te ? Deci, acelea de acum, sa le parasesti, iar pe cele mai mari sa le primesti si Mantuitorului sa-l urmezi; apoi, putin vietuind, te vei duce la Dansul". Iar el s-a fagaduit ca se va sargui.

    Dupa aceea, nezabovind cu slugila sale, si-a impartit averea la saraci. Si suindu-se la munte, s-a inchis pe sine la un loc, unde mai inainte alti doi se savarsira, si se nevoia, rugandu-se lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce a trecut putina vreme, a lasat trupul cel pamantesc, dandu-si obstescul sfarsit.