Istoria Aromaterapiei | Cum a aparut termenul | Originea ei

 

Istoria aromaterapiei este strâns legată de cea a utilizării plantelor. Încă din cele mai vechi timpuri, preocuparea față de plante a fost una dintre cele mai importante îndeledniciri ale oamenilor. Unele erau utilizate în scopuri alimentare, altele erau folosite în scopuri medicale.

Astfel, după cum voi detalia și în acest articol, au fost găsite numeroase referințe la popoarele antice și chiar înainte de apariția primelor civilizații.

 

Originea utilizării plantelor

Nu se știe exact când umanitatea a început să folosească plantele în scopuri medicale. Cercetătorii antropologi spun că la începutul timpurilor, umanitatea s-a luat după animale care, atunci când au o afectiune, caută o plantă pentru a se trata sau a le alina durerea.

Cea mai veche referință în acest sens datează din jurul anilor 18.000 Î.Hr., în Lascaux, Franța. Acolo au fost descoperite, în grotele din regiune, picturi rupestre care ilustrau utilizarea plantelor în scopuri medicale.

 

Aromaterapia în antichitate

În India apare Ayurveda care își are originile în celebrele Vede (3900 î.Hr.- c. 1500 î.Hr.).  Aceasta este considerată ca fiind cea mai veche formă de medicină din lume. Ayurveda prescria utilizarea mai multor tehnici tehnici de masaj, presopunctură și uleiurile esențiale pentru a vindeca diferite afecțiuni. Tot în textele din Vede găsim referințe la aromele de smirnă, ghimbir, scorțișoară, coriandru, busuioc și santal.

În ceea ce privește poporul Egiptului antic, îl întâlnim pe părintele științei medicale egiptene, Imhotep ( 3000 Î.Hr.). El folosea adesea ierburi și plante aromate pentru a-și trata pacienții. Tot în acest ținut, în jurul anului 1550 Î. Hr., apare Papirusul din Ebers. Acest tratat conținea peste 800 de rețete bazate pe plante medicinale și uleiuri esențiale. În plus, în misterioasa știință de mumificare, egiptenii foloseau uleiuri din cedru, cuișoare, scorțișoară, nucșoară și smirnă.

Un alt popor pe care îl doresc să-l menționez în această istorisire este cel al Chinei antice. În jurul anului 2700 Î. Hr. apare textul medical Herbal, un tratat care vorbește despre 365 de plante medicinale.

Astfel, informațiile cu privire la utilizarea plantelor în scopuri medicale au circulat, iar în Grecia antică Megallus descoperă amestecul cunoscut drept megaleion. Acesta era alcătuit din smirnă, scorțișoară și siminichie și putea fi folosit ca parfum sau leac pentru vindecarea pielii. De asemenea, Hipocrate (460-370 î.Hr.) militează pentru utilizarea băilor parfumate și masajele aromate ca mijloc pentru a avea o viață sănătoasă.

În primul secol al erei noastre, medicul roman Dioscoride redactează cele cinci volume ale operei sale De Materia Medica. În opera sa, el vorbește despre 500 de plante medicinale și despre utilizarea lor.

 

Aromaterapia în Evul Mediu

Pe la începutul secolului al XI -lea, medicul persan Avicnna (Ibn Sina) descoperă primul aparat de distilare, prin care se obținea uleiul esențial de trandafir. Ulterior, în secolul XIII, Damascul devine cel mai mare centru de prelucrare a uleiului esențial din trandafir. De acolo își are originea și aroma de trandafir de Damasc. Tot el scrie și opera intitulată Canonul medicinei în care vorbește despre utilizarea uleiurilor esențiale, cum ar fi mușețelul, mărarul, scorțișoara și menta.

Tot în perioada Evului Mediu, medicul elvețian Paracelsus utilizează pentru prima oară termenul de „esență” în lucrările sale.

 

Cum a apărut termenul de Aromaterapie

La începutul secolului trecut, respectiv în timpul primului război mondial, chimistul francez Rene Maurice Gatefosse folosește uleiurile esențiale pentru a vindeca rănile soldaților francezi. Acesta descoperise accidental efectul vindecător al uleiului esențial de levănțică după ce, în urma unui accident de laborator, el și-a scufundat mâinile într-un recipient plin cu acesta și a observat că arsurile s-au vindecat rapid și fără a lăsa semne.

Ulterior, în anul 1928, Gatefosse scrie un articol în care folosește pentru prima oară termenul de aromaterapie. În acel articol el militează pentru utilizarea uleiurilor esențiale așa cum sunt și fără a le separa compușii. De asemenea, în 1937, tot el scrie cartea Aromathérapie: Les Huiles essentielles hormones végétales. În această carte, Gatefosse dorea să facă o distincție între utilizarea uleiurilor esențiale în scopuri medicale sau terapeutice față de utilizarea în lor în scopuri de odorizare sau de parfumare.

 

În 1964, tot un francez pe nume Jean Valnet scrie cartea intitulată Aromathérapie. Această carte este considerată de mulți ca fiind biblia aromaterapiei. Cartea sa vorbește despre efectele terapeutice ale uleiurilor esențiale.