- A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.
- Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.
- Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.
- Omul e ca un gândac: când e cald ziua şi e soare el zboară, se mândreşte şi bâzâie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!“. Iar când soarele dispare, când vine frigul şi bate vântul, gândacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!“.
- Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.
- Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.
- Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.
- Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gânduri.
- Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10,16). Şarpele, când trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul, care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor evangheliei.
- Domnul, în Grădina Ghetsimani, a plâns pentru că ştia că nu mulţi se
vor folosi de suferinţele Lui de pe cruce, ci mulţi prin rea voinţă se
abat de la mântuire. Dacă cineva nădăjduieşte să ajungă acolo unde e
Sfânta Treime, acela să se străduiască să nu piardă din vedere pe
Hristos întrupat. Cei care ating despătimirea vor fi acolo unde e Sfânta
Treime, iar cei care obţin iertarea păcatelor se învrednicesc să
locuiască înlăuntrul grădinii raiului şi contemplă chipul lui Hristos.
Patericul de la Optina - Despre cele zece virtuţi
Prima virtute – credinţa, deoarece prin credinţă obţii tot ce doreşti – a spus Domnul. Datorită libertăţii, credinţa
noastră ori se micşorează ori se măreşte.
A doua virtute – dragostea nefăţarnică pentru Dumnezeu şi oameni – prin dragoste se împlineşte legea şi se
desăvârşeşte viaţa slujirii divine. Dragostea constă în predarea sufletului tău celuilalt şi în a nu face celuilalt ceea ce
nu-ţi doreşti ţie.
A treia virtute – postul. Consider post a mânca puţin o dată pe zi. Încă nefiind sătul să te ridici de la masă.
A patra virtute – înfrânarea – mama şi unirea tuturor virtuţilor. Înfrânarea este uciderea păcatului, lepădarea de
patimi, începutul vieţii duhovniceşti şi stăruinţa spre fericirea veşnică.
A cincea virtute – trezvia. Trezvia împreună cu meditaţia purifica mintea de gândurile împrăştiate, o face mai
limpede şi o îndeamnă la rugăciune. Privegherea chibzuită veseleşte inima.
A şasea virtute – rugăciunea lui Iisus. Aceasta este lucrarea comună a oamenilor şi a îngerilor; prin această
rugăciune oamenii se apropie imediat de vieţuirea îngerească. Rugăciunea este bucurie dumnezeiască.
A şaptea virtute – smerenia şi smerita înţelepciune. Smerenia inimii mântuieşte fără greutate pe omul bătrân,
bolnav, sărac şi neînvăţat; datorită ei se iartă toate păcatele.
A opta virtute – tăcerea, ceea ce înseamnă despărţirea de tulburările şi grijile lumeşti sau tăcerea smerită în
mijlocul mulţimii oamenilor. Cel care îşi înfrânează limba şi se abţine îşi va putea înfrâna întregul trup.
A noua virtute – nelipirea de lucruri şi desăvârşita sărăcie.
A zecea virtute – dreapta socoteală şi smerita cugetare despre fiecare lucru, deoarece fără acestea te duci către ce
e rău şi nu ajungi să înfăptuieşti binele.
Fără aceste zece virtuţi arătate mai sus este imposibil să te mântuieşti. - .Despre rugăciunea neîncetată a lui Iisus
Ce trebuie să facem pentru ca mintea să fie întotdeauna ocupată de Dumnezeu? Dacă nu dobândim următoarele trei
virtuţi: iubirea către Dumnezeu şi oameni, înfrânarea şi rugăciunea lui Iisus, atunci nici mintea noastră nu va fi pe
deplin ocupată cu Dumnezeu, deoarece iubirea potoleşte mânia, înfrânarea slăbeşte patima, iar rugăciunea
eliberează mintea de gânduri şi alungă toată ura şi trufia: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-
mă“.
Dacă cineva deprinde rugăciunea lui Iisus şi ea se uneşte cu inima, atunci va curge ca un izvor în fiecare loc, în
orice lucrare, în orice vreme. Când se îndeplineşte cu sârguinţă un lucru urgent sau când gândurile chinuie cu putere
mintea sau vine somnul, atunci trebuie să ne rugam cu râvnă şi cu voce tare pentru ca mintea să fie atentă la voce.
Când mintea e liniştită şi eliberată de gânduri, atunci e posibil să ne rugăm în tăcere. Din rugăciunea rostită îndelung
cu limba se naşte cea a minţii, iar din cea mintală se naşte rugăciunea inimii. Acesta este drumul rugăciunii – mai
rapid spre mântuire decât prin intermediul psalmilor, canoanelor şi rugăciunilor obişnuite pentru cei învăţaţi. Ceea
ce reprezintă bărbatul desăvârşit faţă de un novice, aceea înseamnă rugăciunea faţă de ştiinţa de carte. Această
rugăciune are nevoie de trezvie, înfrânare, depărtare de oameni, lipsa tuturor grijilor şi tulburărilor, din care creşte şi
se întăreşte rugăciunea adevărată şi neîncetată. - încât inima se îmbolnăveşte fără cauză, mintea care rătăceşte, ştie că aceasta este lucrarea potrivnicului şi atacul lui.
Vrăjmaşul este ispititorul şi tulburătorul minţii în toate intenţiile noastre. Nici starea inimii noastre nu trebuie să o
credem întru totul, ci chibzuind cu folos, vom vedea dacă există lipsă de bunăvoinţă. Când mintea noastră este
legată de vrăjmaş prin gânduri şi tristeţe, atunci trebuie să renunţăm cu desăvârşire la orice gând şi judecată,
deoarece noi nu vom cunoaşte adevărul până când mintea nu se va purifica prin rugăciune. Atunci gândurile, ca o
apă tulbure se mişcă în minte sau ca un nor hoinăresc, iar sentimentele faţă de toate nu mai pot fi simţite. De aceea,
dorind să cunoaştem adevărul, nu ne dedicăm unui timp lung de rugăciune fierbinte şi de lucruri folositoare. În
timpul rugăciunii vrăjmaşul nu poate ascunde adevărul, astfel încât el nu mai are putere; aşa poţi verifica adevărata
credinţă în ceea ce faci. Slavă Dumnezeului nostru în veci. Amin.
Despre patimi şi vicii dăunătoare şi despre
naşterea unora din celelalte
Înaintea fiecărui păcat diavolii îl conduc pe om spre următoarele patimi: uitarea, mânia cumplită, care este răutatea
neomenească şi neştiinţa, ca un întuneric dens. Aceste trei patimi preced fiecare păcat. Căci omul nici un păcat nu
poate săvârşi înainte de a face rău prin uitare, mânie sau neştiinţă. Din acestea ia naştere nesimţirea sufletească, ceea
ce înseamnă că mintea – ochiul sufletului, se întunecă şi se umple de toate patimile. Înainte de toate se naşte
necredinţa. Necredinţa dă naştere iubirii de sine care este şi începutul şi sfârşitul şi rădăcina şi sămânţa tuturor
relelor; ea este iubirea iraţională faţă de propriul trup, când peste tot şi în toate lucrurile caută să-şi aleagă pentru
sine ceva folositor. Această rădăcină rea a patimilor se dezrădăcinează prin dragoste, milă şi renunţarea la voia
proprie.
Iubirea de sine dă naştere egoismului şi iubirii de argint, lăcomiei pântecelui, care înseamnă rădăcina şi cauza
fiecărui rău. Din acestea două: iubirea de sine şi iubirea de argint, pătrund în fiecare loc nefericirea şi cumplitele
fărădelegi. Atât în rândul mirenilor, cât şi în rândul monahilor, iubirea de argint dă naştere mândriei, din cauza
căreia diavolii au căzut din slava cerească.
Mândria dă naştere iubirii de slavă deşartă cu care s-a amăgit. Adam când şi-a dorit să fie ca Dumnezeu şi prin care
a adus suferinţa şi blestemul pentru tot neamul omenesc. Iubirea de slavă deşartă dă naştere iubirii de plăceri
datorită căreia Adam a căzut şi a fost izgonit din Rai.
Iubirea de plăceri dă naştere lăcomiei pântecelui şi desfrânării. Desfrâul dă naştere mâniei care distruge căldura
sufletească şi e dăunătoare pentru fiecare virtute.
Mânia dă putere pomenirii răului care duce la răcirea sufletului. Pomenirea răului dă naştere hulei răutăcioase la
adresa fratelui. Hula dă naştere întristării premature ca o rugină care îl mănâncă pe om.
Întristarea dă naştere îndrăznelii nesăbuite. Îndrăzneala dă naştere trufiei care acţionează împotriva virtuţilor.
Trufia dă naştere vorbăriei nemăsurate, iar vorbăria dă naştere clevetelii. Dacă cineva învinge aceste patimi, acela
poate fi supus de către altele care sunt: frica, invidia, ura, făţărnicia, necredinţa, linguşirea, cârtirea, semeţia, iubirea
lumească, răutatea sufletului, laşitatea, îngâmfarea, obrăznicia, râsul care duce la cădere, deznădejdea în care omul
singur se aruncă fără să vadă iubirea de oameni şi mila lui Dumnezeu, care îi mântuiesc pe cei păcătoşi, pentru că nu
există pe pământ un asemenea păcat pentru care să nu existe iertare.
Din următoarele şapte patimi – iubirea de sine, iubirea de argint, mândria cu trufia, pomenirea răului, judecata,
desfrânarea, deznădejdea, reiese finalul tuturor patimilor. Dacă cineva nu se îndulceşte cu aceste patimi şi le
omoară, acela dobândeşte următoarele virtuţi: credinţa, dragostea, postul, înfrânarea, trezvia, rugăciunea, smerenia
cu smerita înţelepciune, tăcerea şi dreapta socoteală.
Dacă cineva are numai una din principalele patimi, acela nicidecum nu va reuşi în ceva chiar dacă ar lucra împotriva
celorlalte patimi şi ar avea virtuţi şi chiar dacă sângele său s-ar vărsa pentru Hristos, rugăciunea lui nu va fi plăcută
lui Dumnezeu.
Doamne Dumnezeule, izbăveşte-ne pe noi cu darul Tău de orice patimi şi ispite în veci. Amin - Despre boală şi ascultarea
voii lui Dumnezeu
Boala, după cum îmi dau seama, este mai mult din cauza grijilor lumeşti; în acest caz vă rog să nu vă tulburaţi mai
mult, să vă supuneţi voii lui Dumnezeu în toate lucrurile şi prin aceasta, după cuvântul Sfântului Apostol (Pavel,
nota red.). Dumnezeu vă va fi grabnic ajutător în treburile frăţiilor voastre. - Despre gândurile rele
Am primit scrisoarea frăţiei voastre; în ea îmi explicaţi că în timpul rugăciunii vă vin gânduri din cauza cărora se
tulbură sufletul. În acest caz al împrăştierii gândurilor la rugăciune, Sfinţii Părinţi ne învaţă să nu ne tulburăm, ci să
ne smerim şi să le îndepărtăm şi atunci e posibil să ne liniştim. Despre aceasta ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul
când ajunge la treapta a patra: „Străduieşte-te întotdeauna ca gândurile care te năpădesc să le aduni la un loc.
Dumnezeu vrea ca tu, în timpul rugăciunii, să nu poţi dobândi alte gânduri. Nu deznădăjdui, fii luptător împotriva
gândurilor, însă cu blândeţe. Niciodată însă să nu lupţi împotriva gândurilor care vin de la îngerul păzitor“.
Despre dorinţa de călugărie
Îţi doresc din toată inima să dobândeşti pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Am primit scrisoarea ta şi am
observat în chip deosebit că ai dorinţa de a răspunde chemării monahale. Această dorinţă este bună însă, ca să o
îndeplineşti trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi să nu fii o ramură care se clatină în toate părţile. Dumnezeu vrea să-ţi
dăruiască acest al doilea botez, care înseamnă vieţuire în chip îngeresc. Mai înainte ţi-am trimis o scrisoare;
nădăjduiesc să o primeşti astăzi. Îţi încredinţez darul lui Dumnezeu şi de-acum încolo voi nădăjdui în mântuirea ta
ca un rugător nevrednic şi mult păcătos.
Despre întristări în clevetiri
Voi vă îmbolnăviţi pentru că aţi săvârşit clevetiri şi calomnii la adresa celor mai mari, celor egali şi apropiaţi ai
voştri ca nişte oameni nesăbuiţi ce sunteţi; acesta este semnul clar al iubirii de sine.
Chiar dacă sunteţi nevinovaţi, conştiinţa trebuie să vă mustre după cum zice Mântuitorul nostru: Fericiţi veţi fi când
vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine; bucuraţi-vă şi vă
veseliţi că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 10–12).
Despre citirea cărţilor duhovniceşti
Negăsind nimic în mine, nici în faptă, nici în minte ca să vă dau învăţăturile pe care le căutaţi, vă sfătuiesc să
recurgeţi la acei cuvioşi care, trăind cu evlavie, au ajuns la îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu, primind daruri
cum sunt smerita înţelepciune, curăţia, nepătimirea şi au dobândit de la Dumnezeu darul ştiinţei pentru învăţătura şi
luminarea multora, predându-ne nouă operele şi cărţile lor. Voi, având minţile formate, citiţi învăţăturile lor nu
numai din curiozitate, ci din dorinţa de a le înfăptui după putere. Aveţi posibilitatea să treceţi sub ascultarea şi darul
lui Dumnezeu şi să găsiţi drumul adevărat şi drept.
Căutaţi-vă îndrumător duhovnicesc care să poată, după credinţa voastră, să vă dea sfaturi sănătoase şi bune pentru
fiecare faptă, cuvânt şi gând.
Despre neliniştea sufletească
Am primit scrisoarea frăţiei voastre pe data de 11 august; prin ea am văzut tulburarea frăţiei voastre şi durerea că v-
aţi întors de la noi cu sufletul răvăşit. Vă consideraţi vinovat datorită împotrivirii voastre, însă nici eu nu îndrăznesc
să mă consider înţelept şi vrednic să dau tuturor învăţături despre modul de viaţă, dar pacea şi luminarea minţii în
acest veac sunt la cei care se duc în cercul „Luminii Mari la Hristos Domnul“. Dar dacă vine cineva cu credinţă şi
inimă nefăţarnică învingându-şi raţiunea şi voinţa, pe acela Dumnezeu cel puternic îl va înzestra cu cuvânt de
învăţătură. Iar pe cei care vin cu îndoieli şi fără credinţă ca să-l întrebe pe prooroc, acelora Dumnezeu le dă cuvânt
împotriva poftei inimii lor.
Totuşi neliniştea aceasta ar trebui să vă arate unde să căutaţi liniştea. Ea v-a obligat să-mi scrieţi mie care sunt
mărginit la minte: astfel v-aţi deschis rănile iar „deschizând rănile – după cuvintele părinţilor – nu înseamnă că se
înrăutăţesc, ci că se vindecă“. Fie ca Domnul să vindece şi boala sufletească pe care o aveţi ca să recunoaşteţi şi să
mărturisiţi adevărul.
Când nu aveţi linişte, să ştiţi că, de fapt, nu aveţi smerenie. Aceasta a arătat-o Domnul prin următoarele cuvinte care
ne descoperă unde să căutăm liniştea. El a zis: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi
odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11, 29). Voi vreţi ca în puţin timp să ajungeţi la desăvârşita dragoste a lui
Dumnezeu, care este cununa virtuţilor însă negăsindu-o în voi, vă neliniştiţi. În loc de aceasta trebuie să dobândiţi
smerenia, să vă consideraţi nevrednici de înălţimea ei şi întotdeauna mintea să coboare în adâncul smereniei.
Aceasta v-ar putea linişti. Dar tulburarea voastră să o socotiţi pedeapsă pentru trândăvie şi încălcarea poruncilor lui
Dumnezeu. - Despre pocăinţă
Pocăinţa, dată nouă prin mila lui Dumnezeu, este medicament sufletesc. Voi, fiind atacaţi de boala păcatului, aţi
alergat la acest medicament; pentru că mila lui Dumnezeu vă acoperă, fiţi atenţi la cuvintele Mântuitorului: „Iată, te-
ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti!“. Slavă Domnului că v-a deşteptat conştiinţa şi v-a lăsat să simţiţi
greutatea bolii şi să căutaţi medicamente. Cauzele bolii trebuie să le căutăm nu în afara, ci înlăuntrul nostru. Sfântul
Ioan Scărarul scrie: „Unde are loc căderea, acolo apare mândria“. Despre acesta am discutat cu voi, v-am amintit de
neputinţele voastre şi v-am arătat cum trebuie să vă străduiţi să vă păstraţi inima smerită. Iar Dumnezeu nu urgiseşte
inima înfrântă şi smerită şi poartă de grijă celor smeriţi, dându-le ajutorul Lui.
Vrăjmaşul vă necăjeşte cu deznădejdea, însă alergaţi cu smerenie la mila nespusă a lui Dumnezeu, în care să aveţi
încredere. Şi spre mângâierea voastră, vă propun ca până la Naşterea lui Hristos să faceţi pe zi cinci metanii
Mântuitorului şi 3 metanii Maicii Domnului, cu rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te…“. - Despre pierderea casei şi despre
ascultarea voii lui Dumnezeu
După citirea scrisorii voastre, inima mea a fost cuprinsă de mâhnire din cauza nenorocirii voastre, provocate de
incendiu: aveaţi o casă splendidă cu tot confortul pentru viaţa familiei, dar acum vă uitaţi la dărâmături – mare
necaz! Dar cum putem să ne întărim într-o astfel de situaţie? Numai prin ascultarea voii lui Dumnezeu; nădejdea în
cuvântul Său atotînţelept şi atotputernic ne poate întări şi se poate revărsa ca un balsam plăcut în inima întristată.
„O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Căci cine a cunoscut gândul Domnului; sau cine
a fost Sfetnicul Lui“ (Rom. 11, 33–34). Hotărârile Tale, Doamne, sunt de nepătruns pentru noi, iar bunătatea Ta,
face totul, iubindu-ne şi mântuindu-ne.
Despre milostenie
Despre milostenie s-a spus şi s-a scris mult: prin milostenii să-ţi cureţi păcatele, căci „dacă dai săracului, îl
împrumuţi pe Dumnezeu“ (Pilde, 19, 17) şi mai potrivit: „milă voiesc, iar nu jertfă“ (Osea 6, 6). Mila faţă de
aproapele atrage asupra noastră şi mila lui Dumnezeu, iar la înfricoşătoarea judecată vom fi învredniciţi de Hristos
să locuim în Împărăţia Cerească. Dacă citiţi capitolul 25 din Evanghelia după Matei, veţi vedea pentru ce anume îi
va trimite Domnul în Împărăţie pe unii şi pentru ce îi va trimite în gheenă pe alţii: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să
mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“
(Mt. 25, 35–36).
Vedeţi că Însuşi Dumnezeu primeşte ceea ce facem noi săracilor: „ce faceţi unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei,
Mie îmi faceţi“. Astfel doresc ca şi voi să aveţi bunăvoinţă faţă de săraci. Însuşi Hristos v-a cerut acest lucru ca apoi
să vă miluiască şi pe voi; nu vă uitaţi la firea lor, căci nu trebuie să-i judecăm noi; este de ajuns să facem în numele
lui Hristos şi El va primi. Citiţi viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv (12 noiembrie); eu nu vă opresc să faceţi bine
rudelor voastre, dar nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru că au nevoie.
Este foarte bine să vă ajutaţi rudele, însă trebuie să împărţiţi o parte şi sărmanilor şi să îi ajutaţi. E bine să vă lipsiţi
pe voi de ceva şi să daţi săracilor, cum ar fi îmbrăcăminte care prisoseşte şi altele. Eu aşa chibzuiesc, însă fie după
cum vă dictează libera voinţă; vă rog numai să aveţi bunăvoinţă faţă de săraci, aşa cum v-am spus mai înainte.
Fie ca Domnul să vă dăruiască milă şi iubire faţă de aproapele - Necazurile nu ne ucid, ci ne mântuiesc dacă le îndurăm cu răbdare şi cu nădejde în Dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.