Acatistul Naşterii Domnului

 

Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

Condacul 1

Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!

Icosul 1

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: „Cum Te va încăpea pe Tine, Cel ce eşti necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioara, Cel ce eşti hrănitorul tuturor”. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cântăm Ţie:
Iisuse, Cel ce din peşteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naştem spre viaţa de veci;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăţia pruncilor;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi cu bunătăţile Tale cele duhovniceşti;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, dezleagă-ne şi pe noi de blestemul păcatului;
Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului;
Iisuse, Cel ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească şi peste noi lumina dumnezeirii Tale;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, scoate-ne din întunericul păcatului;
Iisuse, Păstorul cel bun, caută-ne pe noi, oile cele rătăcite;
Iisuse, Cel ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru noi, dă-ne şi nouă smerenie, ca să ne înălţăm la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat chipul robului, scoate-ne din robia păcatului;
Iisuse, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, mântuieşte-ne pe noi, cei păcătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 2-lea

Iată, vine Hristos, pe cel viclean să-l sfarme, pe cei din întuneric să-i lumineze şi să-i dezlege pe cei legaţi de păcate, Căruia, cu îngerii întâmpinându-L, să-I strigăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu suflete curate, cu buze nespurcate, cu inima smerită, veniţi să mărim pe Hristos, Mântuitorul nostru, Care Se naşte cu trup pentru mântuirea noastră, strigând:
Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai pogorât, înalţă-ne pe noi la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat trup ca al nostru, scapă-ne pe noi de patimile trupeşti;
Iisuse, Cel ce eşti Domnul Păcii, dă-ne nouă, celor învrăjbiţi, pacea Ta;
Iisuse, Cel ce ai fost lăudat de toată făptura cea necuvântătoare, dă-ne nouă, celor necuvântători, să Te lăudăm neîncetat;
Iisuse, Cel ce pe păstori, prin îngeri, i-ai chemat la Tine, cheamă-ne şi pe noi, smeriţii;
Iisuse, Cel ce darurile magilor le-ai primit, primeşte şi rugăciunile noastre, pornite din inimi smerite;
Iisuse, Cel ce la naştere n-ai avut locaş de sălăşluire, fă-Ţi lăcaş din inimile noastre;
Iisuse, Cel ce toate uşile le-ai găsit încuiate, deschide inimile noastre, cele zăvorâte de păcat;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut la marginea cetăţii, dă-ne nouă să fugim de deşertăciunile lumii acesteia;
Iisuse, Cel ce prima dată ai venit la miezul nopţii, când vei veni a doua oară, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în taina nopţii, viaţa noastră cea plină de păcate în taina nopţii o ascunde, miluindu-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 3-lea

Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptăţii, Cel ce S-a născut negrăit, în peşteră, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce ne-am făcut peşteră a toată necurăţia, prin călcarea poruncilor Lui, pentru care, pocăindu-ne, cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cuvântul Tatălui, prin care toate S-au făcut, fără pătimire şi fără stricăciune Se naşte cu trup, din Sfânta Fecioară Maria, ca să mântuiască lumea, Căruia, întâmpinându-L, aşa să-I strigăm:
Iisuse, Cel ce cu Tatăl şi cu Sfântul Duh eşti lăudat de îngeri, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce de îngeri eşti lăudat, fă ca şi noi, pe pământ, neîncetat să Te mărim;
Iisuse, Cel ce, pe pământ născându-Te, de cer nu Te-ai despărţit, cu smerenie Îţi slujim;
Iisuse, Care ai împreunat prin Naşterea Ta pe îngeri cu oamenii, pe Tine Te lăudăm;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta ne-ai deschis uşile raiului, închise prin neascultarea lui Adam, Ţie Îţi mulţumim;
Iisuse, Cel ce ai omorât moartea, prin Naşterea Ta făcându-ne părtaşi vieţii celei veşnice, Te preamărim;
Iisuse, Cel ce ai depărtat vrajba şi lumii pace ai adus prin Naşterea Ta, Ţie Îţi slujim;
Iisuse, Care prin Naşterea Ta mântuire lumii ai adus, dă-ne nouă iertare de păcate;
Iisuse, Cel ce ne-ai descoperit nouă, prin Naşterea Ta, pe Dumnezeu în Treime, Ţie ne închinăm;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 4-lea

Ca să mă izbăveşti din robia celui viclean, ai binevoit a Te îmbrăca în chip de rob, Cuvinte cel fără de început şi de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pentru care, slăvind milostivirea Ta, cântăm neîncetat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Dumnezeu oamenilor asemenea S-a arătat şi în peşteră S-a născut şi a sărăcit cu trupul, ca noi să ne îmbogăţim în har; pentru aceasta credincioşii cu gând curat să-L primim, cântându-I:
Iisuse, născându-Te Tu, împărăţia păcatului s-a nimicit;
Iisuse, cugetele cele rele, născându-Te Tu, din multe inimi s-au descoperit;
Iisuse, venind Tu, puterea diavolului a slăbit şi oamenii asupra lui s-au întărit;
Iisuse, născându-Te Tu, de ispitele ce vin de la lume ne-am izbăvit;
Iisuse, trup luând, de ispitele trupului ne-am mântuit;
Iisuse, născându-Te Tu, trupurile şi sufletele de patimi le-am curăţit;
Iisuse, prin întruparea Ta, trupul nostru cel stricăcios cu nestricăciunea l-ai împodobit;
Iisuse, pogorându-Te Tu, din oameni pământeşti, prin har, îngeri ai făcut;
Iisuse, răsărind Tu, lumina adevărului peste toţi a strălucit;
Iisuse, născându-Te Tu, Dreptatea şi Adevărul pe pământ s-au pogorât;
Iisuse, arătându-Te Tu, pe Dumnezeu Cel într-o fiinţă am cunoscut;
Iisuse, lumea, prin Naşterea Ta, de bucuria mântuirii s-a umplut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 5-lea

Hristos, cu trupul arătându-Se, Se sălăşluieşte în noi în chip negrăit. Veniţi, credincioşii, să vedem slava Lui, slavă ca a Unuia născut din Tatăl, şi să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cel ce a făcut cerul şi pământul astă zi Se naşte trupeşte ca un om, din tine, Maica Domnului, păzindu-te şi după naştere fecioară, pentru care, bucurându-ne, aşa-I strigăm:
Iisuse, născându-Te cu trup din Sfânta Fecioară Maria, o ai făcut Născătoare de Dumnezeu şi plină de har;
Iisuse, Cel ce Te-ai încredinţat spre îngrijire Maicii Preacurate, prunc fiind, încredinţează-ne şi pe noi purtării ei de grijă;
Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, deschide şi nouă, păcătoşilor, braţele milostivirii Tale;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, încinge-ne şi pe noi cu puterea Crucii Tale, ca să biruim pe vrăjmaşii noştri;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi, flămânzii şi însetaţii, din darurile Tale;
Iisuse, Cel ce la sânul Sfintei Fecioare Te-ai odihnit, dă-ne şi nouă să aflăm linişte în sânul Bisericii Tale;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat supus Sfintei Fecioare, dă-ne şi nouă să ne supunem voii Tale celei dumnezeieşti;
Iisuse, Cel ce ai primit dragostea Maicii Tale, primeşte şi de la noi această puţină dragoste şi o înmulţeşte înaintea Ta;
Iisuse, Cel ce ai primit daruri de la magi, primeşte şi de la noi aceste puţine lacrimi, prin care curăţeşte păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce primeşti pe toţi păcătoşii care se pocăiesc, primeşte-ne şi pe noi, cei cufundaţi în păcate, pentru Sfântă Naşterea Ta;
Iisuse, Cel ce voieşti să mântuieşti pe toţi oamenii, mântuieşte-ne şi pe noi, după mare mila Ta;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 6-lea

Cu gura şi cu inima, pe Hristos Cel ce S-a născut cu trupul în peşteră, din curata Fecioară, veniţi, credincioşii, cu un gând să-L lăudăm, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 6-lea

O, minune nouă, o, bunătate! O, nespusă răbdare, că iată, ca un prunc se socoteşte Cel ce locuieşte în Cele de Sus, pe Care de bunăvoie primindu-L în casa sufletului nostru, aşa să-I strigăm:
Iisuse, Cel ce Te-ai născut, de răutatea lui Irod fereşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai întrupat, de fariseismul lui Irod izbăveşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în peşteră, de păcatul lui Irod păzeşte-ne;
Iisuse, Cel ce în peşteră Te-ai culcat, de necredinţa lui Irod scapă-ne;
Iisuse, Cel ce ai descoperit gândurile cele rele ale lui Irod, descoperă gândurile rele ale vrăjmaşilor noştri;
Iisuse, mielul cel nevinovat, nu ne da nouă, ca prin păcatele noastre, să fim ucigaşi ca Irod;
Iisuse, Cel ce cunoşti gândurile oamenilor, mintea noastră de gândurile cele rele o curăţeşte;
Iisuse, Cel ce Te-ai ascuns de Irod cel rău, nu Te ascunde de noi, păcătoşii;
Iisuse, Cel ce ai fugit de mânia lui Irod, acoperă-ne şi pe noi de mânia oamenilor, care se pornesc cu răutate asupra noastră;
Iisuse, Cel ce pe Irod ca pe un făcător de rele l-ai arătat, arată şi pe cei ce în ascuns ne fac nouă rău;
Iisuse, Cel ce iubeşti pe toţi oamenii, dă-ne şi nouă să iubim pe toţi, şi chiar pe vrăjmaşii noştri;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 7-lea

Steaua pe magi i-a trimis la Cel ce S-a născut, ca să mântuiască lumea de păcate, iar Irod cel rău ostaşi a trimis ca să ucidă pe dumnezeiescul Prunc, de a cărui răutate fugind, ca şi magii, neîncetat să cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Pentru mântuirea noastră, Bunule Doamne, ai venit în Betleem şi în peşteră Te-ai născut, Cel ce ai cerul scaun şi în iesle Te-ai culcat, prunc fiind, Cel ce eşti necuprins, cu scutece Te-ai înfăşat şi cu lapte Te-ai hrănit, din dragoste pentru noi, pentru care, cu smerenie lăudându-Te, strigăm Ţie:
Iisuse, Cel ce în peşteră Te-ai născut, vino şi în peştera sufletelor noastre şi ne mântuieşte;
Iisuse, Cel ce eşti necuprins şi Te-ai lăsat cuprins de o iesle mică, fă ca puterea Ta să cuprindă şi inimile cele micşorate de patimi;
Iisuse, Cel ce n-ai socotit lăcaşul acesta modest nedemn de măreţia Ta, fă-ţi lăcaş smeritele noastre trupuri;
Iisuse, Cel pe Care nu Te pot cuprinde cerul şi pământul, iar prin Naşterea Ta Te-ai lăsat cuprins de fiecare dintre noi, miluieşte-ne;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta ai luat firea noastră cea căzută, ridică-ne şi pe noi cei căzuţi în adâncul răutăţilor;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în chip dumnezeiesc, fă ca şi sufletele noastre să nască lucruri duhovniceşti;
Iisuse, Cel pe Care Te-a purtat trup fecioresc, curăţeşte şi trupurile noastre cele întinate de patimile desfrânării;
Iisuse, Cel ce ai făcut ca Sfânta Fecioară, născându-Te, să nu simtă dureri, tămăduieşte toate durerile trupurilor noastre;
Iisuse, Cel ce născându-Te, Maica Preacurată a rămas fecioară, păstrează sufletele şi trupurile noastre în feciorie duhovnicească;
Iisuse, Cel ce ai ales spre a Te naşte pe cea mai curată dintre pământeni, cu harul Tău ajută-ne să ne păstrăm curăţenia sufletelor şi trupurilor;
Iisuse, Cel ce pentru a Te naşte, pe Sfânta Fecioară o ai umbrit cu puterea Sfântului Duh, pe Acesta sălăşluieşte-L în sufletele noastre;
Iisuse, Cel ce prin Naşterea Ta s-a biruit rânduiala firii, dă-ne să biruim firea noastră cea stricată prin păcate;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 8-lea

Să alergăm, credincioşii, la Betleem şi înaintea ieslei celei de Dumnezeu primitoare, să aducem laudă, împreună cu îngerii şi cu păstorii, lui Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu, Care din dragoste pentru noi trup S-a făcut, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Smereniei Tale închinându-ne, Hristoase, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci Te-ai născut, iar pentru mântuirea noastră, la plinirea vremii, cu trup Te-ai născut din Sfânta Fecioară, cu cântări ca acestea Te lăudăm:
Iisuse, Cel ce pentru noi Te-ai smerit, de păcatul mândriei scapă-ne şi în haina smereniei ne îmbracă;
Iisuse, Cel ce pe magi i-ai chemat la închinarea Ta, cheamă-ne şi pe noi, ca neîncetat, cu smerenie să ne închinăm Ţie;
Iisuse, Care pe păstori de la oi i-ai chemat la mărită Naşterea Ta, cheamă-ne şi pe noi, care stăm departe de Tine, păzind turma păcatelor;
Iisuse, Care prin Naşterea Ta Te-ai făgăduit să fii cu noi totdeauna, fii şi cu noi, păcătoşii şi întunecaţii;
Iisuse, Care Te-ai născut din Tatăl fără mamă şi din mamă fără tată, miluieşte-ne şi pe noi, cei născuţi în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai zămislit de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei, curăţeşte-ne şi pe noi, cei zămisliţi în fărădelegi;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut peste fire, de păcatele cele peste fire izbăveşte-ne;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut nu din pofta trupească, ci de la Duhul Sfânt, potoleşte toată pofta cea trupească de la robii Tăi;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în noapte, din întunericul păcatului scoate-ne;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu luminează-ne;
Iisuse, prin Naşterea Ta, bucuria a venit la toată lumea, căci cu noi este Dumnezeu;
Iisuse, prin Naşterea Ta, raiul s-a deschis, satana s-a biruit şi noi ne-am mântuit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 9-lea

Cea negrăită smerenia Cuvântului lui Dumnezeu, cu ochii minţii, mai înainte văzând-o, Avacum a strigat: „De la miazăzi va veni Dumnezeu Mântuitorul nostru”, Căruia, întâmpinându-L, să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, L-a trimis să mântuiască de păcate lumea, pe Care văzându-L în peşteră născut cu smerenie, să-L lăudăm, strigând:
Iisuse, Cel ce din dragoste pentru noi Te-ai născut, umple inimile noastre de dragoste pentru Tine;
Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai arătat ca să izbăveşti lumea de păcate, dă-ne nouă să urâm toate păcatele;
Iisuse, Cel ce din dragoste pentru oameni Te-ai smerit în chip de rob, dă-ne dragoste şi râvnă pentru binele aproapelui;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat ascultător voii Tatălui, dă-ne şi nouă ascultare de toate poruncile Lui;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai adus de Sfânta Ta Maică în Biserică, dă-ne să iubim Biserica Ta;
Iisuse, Cel ce prin stea ai luminat pe magi, luminează şi inimile noastre, pe care le-a întunecat pofta cea rea;
Iisuse, Cel ce pentru binele omenirii ai venit în lume, nu ne lipsi pe noi de binele Tău ceresc;
Iisuse, Cel ce ai apărat pe magi de răutatea lui Irod, apără-ne şi pe noi de toată răutatea omenească;
Iisuse, înflăcărează-ne inimile de dor pentru Tine, precum ai înflăcărat inimile celor trei magi;
Iisuse, condu-ne pe calea cea sigură, care duce la Tine, precum ai condus pe magi prin stea;
Iisuse, dă-ne şi-n viaţa aceasta, şi-n cea viitoare, să auzim corul cel dulce al îngerilor;
Iisuse, Care pentru mântuirea noastră Te-ai născut om, mântuieşte-ne pe noi, păcătoşii;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 10-lea

Pruncule, Iisuse, dă-ne nouă să Te iubim pe Tine mai mult decât am iubit păcatul şi să facem de acum numai voia Ta cea sfântă, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe Hristos Cel ce S-a născut din Fecioara Maria în chip negrăit, cu îngerii toţi să-L lăudăm, strigând:
Iisuse, curăţenia desăvârşită, de toată întinăciunea curăţeşte-ne;
Iisuse, izvorul vieţii, dă-ne viaţa cea veşnică;
Iisuse, frumuseţea desăvârşită, dă-ne frumuseţea cea dintâi, pe care din cauza păcatelor am pierdut-o;
Iisuse, blândeţea desăvârşită, dă-ne să fim blânzi cu semenii noştri;
Iisuse, izvorul înţelepciunii, înţelepţeşte-ne;
Iisuse, lumina cea pururea veşnică, luminează-ne;
Iisuse, făcătorul nostru, nu ne lăsa să pierim;
Iisuse, de bolile cele trupeşti, care vin pentru păcatele noastre, tămăduieşte-ne;
Iisuse, de patimile cele sufleteşti, curăţeşte-ne;
Iisuse, de gândurile cele rele, izbăveşte-ne;
Iisuse, de nălucirile diavoleşti, fereşte-ne;
Iisuse, de obiceiul cel rău al patimilor, mântuieşte-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 11-lea

Slavă întru cei de sus, cetele îngereşti în Betleem, înaintea păstorilor au stat cântând, la Naşterea Ta, Hristoase, iar noi, păcătoşii, pe pământ Te lăudăm, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dumnezeu oamenilor S-a arătat, asemenea şi în peşteră S-a născut cu trup, ca pe noi, cei căzuţi în păcate, să ne facă fiii Lui, pentru care, cu mulţumire, aşa-I cântăm:
Iisuse, Cel ce ai venit în lume cu trupul, dă-ne să Te iubim mai mult decât am iubit plăcerile lumii;
Iisuse, Cel ce ai luat trup pentru noi, păcătoşii, dă-ne să Te iubim mai mult decât îndulcirile trupeşti;
Iisuse, Cel ce pentru păcătoşi Te-ai născut, fă-ne să urâm din tot sufletul păcatul;
Iisuse, Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat, dă-ne să nu spunem niciodată cuvinte necuviincioase;
Iisuse, Cel ce voieşti să se mântuiască toţi oamenii, fă să nu piară nici un suflet din cauza purtării noastre celei rele;
Iisuse, Cel ce prin Întruparea Ta ne-ai dat nouă spre viaţa veşnică Sfântul Trup şi Cinstitul Sânge al Tău, fă-ne vrednici împărtăşirii acestora;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în peştera săracă, nu Te scârbi nici de sărăcia sufletelor noastre, când vii să locuieşti în ele prin împărtăşirea cu Sfintele Taine;
Iisuse, când ne apropiem de Tine, în Sfintele Taine, fă-ne să venim cu toată cucernicia, cu frică, cu credinţă şi cu dragoste;
Iisuse, când ne apropiem de Tine, fereşte-ne de răutatea lui Irod;
Iisuse, pe preoţii Tăi, când slujesc Sfânta Liturghie, curăţeşte-i de toată necurăţia şi-i fă vrednici slujirii acestei Taine dumnezeieşti;
Iisuse, pe credincioşii Tăi, care iau parte la Sfânta Liturghie, de darurile Tale cele cereşti îi împărtăşeşte;
Iisuse, pe cei ce iubesc bună-cuviinţa Bisericii Tale, cu darurile cele veşnice îi răsplăteşte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 12-lea

Tatăl bine a voit, Cuvântul trup S-a făcut şi Fecioara a născut pe Dumnezeu întrupat, cu umbrirea Sfântului Duh, steaua vesteşte, magii se închină, păstorii se minunează şi toată făptura se bucură, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Iată, a venit chemarea tuturor, Hristoase, curăţirea, lumina, izbăvirea, pacea, sănătatea, bunătatea, pe care primindu-le credincioşii cu inimi curate, să-I strigăm:
Iisuse, Domnul păcii, potoleşte războaiele şi dă lumii pacea Ta;
Iisuse, izvorul păcii, împacă pe toţi care sunt învrăjbiţi;
Iisuse, făcătorul păcii, pe soţii care sunt despărţiţi uneşte-i iarăşi în pace şi în dragoste;
Iisuse, Cel ce pe pământ Te-ai arătat ascultător Părintelui Tău, întoarce pe fii cu dragoste către părinţii lor;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat prunc, pe copiii noştri îi ocroteşte;
Iisuse, pe cei tineri îi înţelepţeşte şi pe calea învăţăturilor Tale îi călăuzeşte;
Iisuse, pe bătrâni îi sprijină şi cu darul răbdării şi al înţelepciunii îi împodobeşte;
Iisuse, pe cei buni în bunătate îi păzeşte;
Iisuse, pe cei răi de la răutatea lor îi întoarce;
Iisuse, pe cei rătăciţi de la adevăr pe calea cea dreaptă îi întoarce cu bunătatea Ta;
Iisuse, pe cei bolnavi şi suferinzi îi tămăduieşte;
Iisuse, pe Sfântă Biserica Ta în pace şi linişte o păzeşte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul al 13-lea

O, Preadulce Iisuse, Cel ce în peşteră Te-ai născut cu trupul, primeşte şi de la noi această smerită rugăciune, precum ai primit daruri de la magi şi cântare de la păstori, şi depărtează de la noi toată răutatea, cearta, vrăjmăşia, obiceiul cel rău şi toate ispitele şi necazurile ce vin asupra noastră, ca trăind în pace şi bună înţelegere unii cu alţii, cu un gând să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeu Cel de sus, cântând: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din cer mirându-se…, Condacul 1: Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl…

Icosul 1

Îngerii din cer mirându-se, ziceau: „Cum Te va încăpea pe Tine, Cel ce eşti necuprins, cum Te va hrăni cu lapte pe Tine Fecioara, Cel ce eşti hrănitorul tuturor”. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cântăm Ţie:
Iisuse, Cel ce din peşteră Te-ai născut, dă-ne nouă har să ne naştem spre viaţa de veci;
Iisuse, Cel ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăţia pruncilor;
Iisuse, Cel ce cu lapte Te-ai hrănit, hrăneşte-ne şi pe noi cu bunătăţile Tale cele duhovniceşti;
Iisuse, Cel ce cu scutece Te-ai înfăşat, dezleagă-ne şi pe noi de blestemul păcatului;
Iisuse, Cel ce în braţe Te-ai purtat, scoate-ne pe noi din ghearele diavolului;
Iisuse, Cel ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească şi peste noi lumina dumnezeirii Tale;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, scoate-ne din întunericul păcatului;
Iisuse, Păstorul cel bun, caută-ne pe noi, oile cele rătăcite;
Iisuse, Cel ce din cer Te-ai pogorât, smerindu-Te pentru noi, dă-ne şi nouă smerenie, ca să ne înălţăm la cer;
Iisuse, Cel ce ai luat chipul robului, scoate-ne din robia păcatului;
Iisuse, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea, mântuieşte-ne pe noi, cei păcătoşi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, mântuieşte-ne!

Condacul 1

Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!

Rugăciune către Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, când Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat şi lumea s-a bucurat de Naşterea Ta, Cel ce ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta şi i-ai dat botezul spre pocăinţă; Care ne-ai adus pe noi la preacuratele zilele acestea pentru înfrânarea patimilor, spre nădejdea Învierii, şi ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale şi ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaşte pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele a toată lumea. Tu şi acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primeşte pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădându-se de Tine, dar plângând cu amar, iarăşi l-ai primit. Că am auzit glas grăind şi magii închinându-se cu daruri şi îngerii cântând, iar Irod tulburând-se, că Dumnezeu în trup S-a arătat spre mântuirea noastră. Pe Tine acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, toată făptura Te laudă, grăind: Hristos Se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Puterile îngerilor se bucură, cetele mucenicilor se veselesc văzând mărita şi cinstita serbare, şi toţi după vrednicie o laudă cu inima şi cu buzele. Şi acum, Bunule, Iubitorule de oameni, primeşte pe robii Tăi, precum şi plecarea genunchilor şi umilinţa noastră, ca plinind poruncile Tale, curaţi şi neprihăniţi, ajungând acum la cinstită Naşterea Ta, să ne împărtăşim cu Preacuratul Trup şi Cinstitul Sânge al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Domnului (Crăciunul) (1)

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 4-lea:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie!

 

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 6-lea:

În Taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând Steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Şi a adus Ţie pe magi, care Ţi s-au închinat cu credinţă; împreună cu care miluieşte-ne pe noi.

 

Tropar la Praznicul Naşterii Domnului (Crăcinului), glasul al 6-lea:

Răsărit-ai, Hristoase, ca un Soare Înţelegător al dreptăţii; şi Steaua Te-a arătat încăput în peşteră, pe Tine, Cel Neîncăput. Pe magi i-ai îndreptat spre închinarea Ta, cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie!

 

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Pe cel căzut pentru neascultare, pe cel făcut după chipul lui Dumnezeu, pe cel ce era cu totul în stricăciune, pe cel lipsit de viaţa Dumnezeiască cea bună iarăşi îl înnoieşte, ca un înţelept Ziditor, că S-a preaslăvit!

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, Întrupându-Se din Dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Înţelepciunea, Cuvântul şi Puterea, Fiul şi Strălucirea Tatălui, Hristos Dumnezeu, tăinuindu-Se de Puterile cele cu mult mai presus de lume şi de cele ce sunt pe pământ şi Întrupându-Se ne-a înnoit pe noi; că S-a preaslăvit!

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cel ce s-a împărtăşit de insuflarea celei preabune, Adam cel din ţărână şi în stricăciune a alunecat prin amăgirea femeii, din femeie văzând pe Hristos a strigat: Cel Ce pentru mine, ca mine Te-ai făcut, Sfânt eşti, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Asemenea la chip cu amestecarea cea de jos din ţărână făcându-Te, Hristoase şi cu împărtăşirea trupului căzut, l-ai împărtăşit pe acesta de firea cea Dumnezeiască, Om făcându-Te şi rămânând Dumnezeu, Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Betleeme, Împăratul domnilor Iudeii, veseleşte-te! Că Cel Ce paşte pe Israel şi stă pe umeri de Heruvimi, Hristos, din tine Strălucitor a ieşit şi a înălţat fruntea noastră şi peste toţi împărăţeşte.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Tu, Cel pe Care de demult mai înainte L-a numit Iacob Aşteptarea neamurilor, din se­minţia lui Iuda ai răsărit, Hristoase şi puterea Damas­cului şi prăzile Samariei ai venit să le primeşti, prefăcând înşelăciunea în credinţă plă­cută lui Dumnezeu. Slavă Pu­terii Tale, Doamne!

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Pe înţelepţii ucenici ai cuvin­telor vrăjitorului Valaam, cel de demult, pe cititorii în stele, pe cei ce se aduceau pârgă din păgâni, de bucurie i-ai umplut, răsărindu-le Tu, Stăpâne, Stea din Iacob şi i-ai primit cu ade­vărat pe aceia care Ţi-au adus daruri bine primite.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Ca Ploaia pe Lână Te-ai po­gorât în pântecele Fecioarei, Hristoase şi ca nişte picături ce picură pe pământ au căzut înain­tea Ta, Mântuitorule, etiopienii şi tarsienii, insulele arabilor, Saba şi cei ce stăpânesc tot pă­mântul midienilor. Slavă Pu­terii Tale, Doamne!

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cu robii Te-ai înscris, poruncii Cezarului plecându-Te şi pe noi, cei ce eram robi vrăjmaşului şi păcatului, ne-ai eliberat, Hristoase; sărăcind cu totul pentru noi şi pe cel din ţărână prin unire şi împărtăşire l-ai îndumnezeit.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Iată Fecioara, precum s-a zis de demult, în pântece zămislind, a născut pe Dumnezeu, Cel Ce S-a făcut Om şi a rămas Fecioară, prin care împăcându-ne noi păcătoşii cu Dumnezeu, pe Aceasta ce este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, cu credinţă, o lăudăm.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Venit-a Întrupându-Se Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care Tatăl din pântece mai înainte de Luceafăr L-a Născut; şi Cel Ce ţine frânele Preacuratelor Puteri în ieslea dobitoacelor este Culcat; cu scutece este Înfăşat, dar dezleagă legăturile cele cu multe împletituri ale păcatelor.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Prunc Tânăr din frământătura lui Adam S-a Născut Fiul şi S-a dat credincioşilor. Acesta este Părinte şi Domn al veacului ce va să fie şi Se cheamă Înger de Mare Sfat. Acesta este Dumnezeu Tare, Care ţine cârmuirea făpturii.

 

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Păstorii cei ce petreceau noaptea în câmp au primit cu spaimă arătarea Luminii; că Slava Domnului i-a înconjurat cu strălucire şi Îngerul le-a strigat: cântaţi, că S-a născut Hristos. Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Deodată cu cuvântul Îngerului Oştile cereşti au strigat: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Hristos a Strălucit. Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Ce cuvânt este acesta, zis-au păstorii? Veniţi să vedem pe Cel Ce S-a născut, pe Dumnezeu Hristos. Şi ajungând la Betleem s-au închinat Lui şi Celei ce L-a născut, cântând: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Fiica Babilonului trage la sine, din Sion, pe tinerii lui David cei robiţi şi trimite slugi pe magii aducători de daruri, ca să se roage Fiicei lui David, Celei Primitoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, cântând să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Jalea a îndepărtat organele cântării, că fiii Sionului n-au mai cântat cântări în pământ străin; iar Hristos, Cel Ce a răsărit în Betleem, a stricat toată înşelăciunea Babilonului şi armonia cântăreţilor. Pentru aceasta cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Prăzile împărătesei Sionului şi bogăţia cea agonisită cu sabia le-a luat Babilonul; dar Hristos cu povăţuirea Stelei a tras în Sion vistieriile acestuia şi pe Magii cei în stele cititori. Pentru aceasta cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

 

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Mărită decât Oştile cele de sus, pe Fecioara Preacurată, de Dumnezeu Născătoarea.

Irmosul:

Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut cu Trup din Fecioară.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Împăratul, Cel Ce S-a născut în peşteră din Fecioară.

Troparul:

Minunata mergere a Stelei celei noi şi neobişnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul Născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Căruia I S-au închinat magii.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a fost vestit de Stea magilor.

Troparul:

Magii întrebând: unde este Pruncul Împărat, Cel de curând Născut, a Cărui Stea s-a arătat, că am venit să ne închinăm Lui, s-a mâniat Irod şi s-a tulburat, semeţindu-se luptătorul împotriva lui Dumnezeu, a omorî pe Hristos.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacurata Fecioară şi Singura de Dumnezeu Născătoarea, care a născut pe Hristos Împăratul.

Stih: Magii şi păstorii au venit să se închine lui Hristos, Celui Ce S-a născut în cetatea Betleemului.

Troparul:

Cunoscut-a cu dinadinsul Irod vremea Stelei, prin ale cărei povăţuiri s-au închinat magii în Betleem lui Hristos, cu daruri; şi de Înger fiind povăţuiţi către ţara lor, au lăsat batjocorit pe cumplitul ucigător de prunci.

Stih: Astăzi Fecioara naşte pe Stăpânul înăuntru, în peşteră!

Irmosul:

Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

Stih: Astăzi Stăpânul Se naşte ca un Prunc din Fecioară.

Stih: Astăzi păstorii văd pe Mântuitorul în scutece înfăşat şi în iesle culcat.

Stih: Astăzi Stăpânul Cel Nepipăit în scutece Se înfaşă ca un Prunc.

Stih: Astăzi toată zidirea se bucură şi se veseleşte, că Hristos S-a născut din Tânără Fecioară.

Troparul:

Chipurile cele nelămurite şi umbrele văzându-le sfârşite, o, Maică Preacurată a Cuvântului, Cel Ce S-a arătat de curând din uşă încuiată şi socotind a fi El Lumina adevărului, după vrednicie binecuvântăm pântecele tău.

Stih: Puterile cereşti vestesc lumii pe Mântuitorul, Domnul şi Stăpânul, Cel Ce S-a născut.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânirea Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce ne-a izbăvit pe noi din blestem.

Troparul:

Dorul dobândindu-şi şi învrednicindu-se de venirea lui Hristos, poporul cel plăcut lui Hristos se roagă acum, cu lacrimi, să-i dai, Preacurată Fecioară şi harul naşterii celei de a doua, cel de viaţă făcător, ca să se închine Strălucirii tale.

Catavasie:

Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

Catavasie:

Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Să se bucure cerul, să se vese­lească pământul! Că S-a născut pe pământ Mielul lui Dum­nezeu, dând izbăvirea lumii. Cuvântul, Cel ce era în Sânurile Tatălui, a ieşit fără de sămânţă din Fecioară; de Acela magii s-au înspăimântat, văzându-L născându-Se în Betleem ca un Prunc; pe Care toate Îl slăvesc.

Hristos se naște, slăviți-l!

Hristos se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!, Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!

I. Hristos se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!, Hristos pe pământ, înălțați-vă (3)! Cântați Domnului tot pământul! (4) Și ca să spun două lucruri deodată, ce¬rurile să se veselească și pământul să se bucure (5) pentru cel ceresc și acum pământesc (6). Hristos este acum în trup! Veseliți-vă de aceasta, cu cutremur și cu bucurie: una, din pricina păcatului, alta, din pricina nădejdii. Hristos este acum din Fecioară! Femeilor, faceți-vă ca fecioarele, ca să vă faceți și voi maici ale lui Hristos (7)! Cine nu se închină acum celui care a fost de la început și cine nu mărește pe cel care se naște acum (8)?
II. Încă o dată întunericul se risipește, încă o dată lumina se înființează. Încă o dată Egiptul se pedepsește cu întuneric (9) și încă o dată Israelul este călăuzit prin stâlp de lumină (10)! Poporul care șade în întunericul necunoștinței (11), să vadă lumina cea mare a cunoștinței (12)! Ce a fost vechi a trecut; iată, toate sunt noi (13)! Litera dă îndărăt, spiritul biruiește! Umbrele trec grăbite, adevărul pășește în lume. Melchisedecii sunt acum laolaltă (14); cel născut fără de maică, se face acum fără tată: fără de maică după ceea ce era el mai înainte, iar fără tată după ceea ce a fost el mai pe urmă. Se răstoarnă legi ale firii. Trebuie să se împlinească lumea de sus. Hristos ne poruncește, să nu ne împotrivim! „Voi neamurile toate plesniți din palme“ (15); „căci prunc ni s-a născut Fiul și ni s-a dat nouă, a căruia stăpânire stă pe umărul lui, căci se ridică odată cu crucea și numele lui este chemat înger al Sfatului celui Mare“ (16), adică al Tatălui. Să strige Ioan: „Gătiți calea Domnului“ (17) iar eu am să vestesc cu glas mare puterea acestei zile: cel netrupesc se întrupează; Cuvântul ia tăria trupului; cel nevăzut se vede; cel nepipăit se pipăie; cel mai presus de trup se începe; Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al omului (18), Iisus Hristos ieri și azi și în veci“(19)! Iudeii să găsească aici pricină, păgânii să batjocorească, ereticii să pălăvrăgească! Au să creadă toți, când îl vor vedea înălțându-se la cer și, dacă nu vor crede atunci, au să creadă când îl vor vedea venind din ceruri și când va sta pe scaun de judecător.
III. Dar despre acestea am să vorbesc mai la urmă. Sărbătoarea noastră de azi este arătarea lui Dumnezeu sau ziua nașterii lui, fiindcă se spune și într-un fel și în altul, punându-se două denumiri unuia și aceluiași lucru. Căci prin naștere s-a arătat Dumnezeu oamenilor, el care exista și de a pururi exista din cel de-a pururi, mai presus de cauză și de minte, fiindcă nu exista vreo minte mai presus de Cuvântul (20), iar acum el s-a născut pentru noi, ca astfel cel care ne-a dat viața să ne dea acum și fericirea și, mai ales ca, pentru că alunecaserăm de la fericire din cauza răutății, să ne-o redea prin întruparea sa. Numele sărbătorii este deci Arătarea lui Dumnezeu, pentru aceea că s-a arătat, iar cel de Naștere, pentru aceea că s-a născut.
IV. Aceasta ne este prăznuirea de acum și aceasta o sărbătorim: venirea lui Hristos la oameni, ca, prin aceasta, să ne ducem noi la Dumnezeu, sau ca să ne reîntoarcem la el (21), căci așa este mai potrivit să spunem, că, odată ce am murit prin Adam, să ne facem din nou vii în Hristos, cu el și născându-ne și răstignindu-ne și îngropându-ne și înviind. Căci trebuie să se petreacă în mine schimbarea cea bună și, așa cum din cele care erau mai fericite au venit cele triste, tot așa din cele triste au venit cele care sunt mai fericite, „căci unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul“ (22) și, dacă gustarea aceea a dus la osândă, cu atât mai mult patimile lui Hristos la îndreptarea din credință! Să sărbătorim așadar nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc; nu lumește, ci supralumește (23); nu pe cele ale noastre, ci pe cele ale celui al nostru, sau, mai bine zis, pe cele ale Stăpânului; nu pe cele ale slăbiciunii, ci pe cele ale tămăduirii; nu pe cele ale creației de la început, ci pe cele ale creației noi de acum.
V. Și cum ne va fi sărbătoarea? Să nu ne punem ghirlande la intrările caselor; să nu facem hore; să nu împodobim străzi, să nu dăm desfătare ochiului; să nu ne desfătăm auzul la sunet de flaut; să nu ne îmbătăm miro¬sul cu parfumuri, cum fac femeile; să nu ne desfrânăm gustul, să nu dăm plăcere pipăitului, adică să nu facem pe voia acestor căi care prilejuiesc răutatea și care sunt uși ale păcatului. Să nu ne moleșim în haină străvezie și care alunecă pe trup și a cărei cea mai mare podoabă este netrebnicia; nu cu străluciri și pietre scumpe; nu cu licăriri de aur; nu cu amăgiri de farduri, care înșeală frumusețea noastră firească și care s-au născocit împotriva ochiului dumnezeiesc din noi; nu cu ospețe și cu beții, care duc la paturi de desfrâu și de nelegiuiri, fiindcă de la învățătorii răi rele le sunt și învățăturile sau, mai bine zis, din semin¬țele rele, rele sunt și roadele. Să nu ne facem parmalâcuri din frunziș, clădind sălașe pentru desfătarea, la adăpost, a pântecului; să nu socotim lucru de preț mirosul aromat al vinurilor, mâncările gătite de bucătari, scumpetea parfumurilor; nici marea și nici pământul să nu ne facă daruri din gunoaiele lor râvnite de noi, căci așa prețuiesc eu desfătarea; să nu ne sârguim să ne întrecem între noi în necumpătare, fiindcă tot ce prisosește și este peste nevoie este necumpătare și toate acestea în vreme ce alții, făcuți și ei din unul și același lut și din aceeași plămadă cu noi, sunt flămânzi și în strâmtorări.
VI. Să le lăsăm deci pe toate acestea păgânilor și fasturilor lor și sărbătorilor păgânești, lor care denumesc dumnezei până și pe cei care se desfată de mirosul jertfelor și care, firește, slujesc dumnezeirii cu pântecele, făcându-se și plăsmuitori răi și preoți răi și adoratori răi de demoni răi. Noi însă, care ne închinăm la Cuvântul, chiar dacă ne vom desfăta și noi în o măsură oarecare, să ne desfătăm în vorbiri duhovnicești și în legea dumne¬zeiască și cu povestiri prilejuite de împrejurări de altă natură, sau din cele ale sărbătorii de față, ca așa, desfă¬tarea să fie cu adevărat a noastră, și nu străină de cel care ne-a chemat să fim laolaltă cu el. Sau vreți să vă înfățișez, cumva, vouă bunilor mei oaspeți, căci și eu vă sunt astăzi un bun ospătar, cuvântarea de față cât mai îndestulat și cât mai cu dărnicie, ca să cunoașteți cât este în stare străinul să hrănească pe cei din partea locului, și cel de la țară pe cei de la oraș, și cel care nu caută desfătări pe cei care trăiesc în desfătări, și săracul și cel fără adăpost pe cei care strălucesc în bogăție (24).
Așadar am să încep de aici. Iar cei care aveți plăcere de asemenea lucruri, să vă curățiți și la minte și la cuget (25) deoarece cuvântarea ne este despre Dumnezeu și, ca atare, dumnezeiască, și să plecați de aici după ce v-ați desfătat cu adevărat de cele care nu sunt zadarnice. Și cuvântarea noastră va fi foarte întinsă și iarăși foarte restrânsă, ca să nu sufere prin vreo lipsă, sau să fie neplăcută prin exces de vorbe (26).
VII. Dumnezeu a fost este și va fi de-a pururi, sau, mai bine zis, este de-a pururi, deoarece vorbele „a fost“ și „va fi“, sunt secțiuni ale timpului nostru omenesc și ale firii mereu curgătoare (27), pe când vorba „este de-a pururi“ afirmă o numire pe care el însuși și-a dat-o când a vorbit cu Moise pe munte (28). Deoarece el cuprinde în sine totul, el este existența cea fără de început și fără de sfârșit, este ca un ocean de ființă nesfârșit și nemărginit, lucru care depășește orice cugetare cu privire la timp și la natură. E doar întrezărit de minte, dar și aci cu totul nedeslușit și sărăcăcios, și nu din cele din el, ci din cele din jurul lui (29), întrezărire care de-abia că se însăilează din altceva decât din el, pentru o oarecare licărire de adevăr, care scapă mai înainte de a fi sesizată de minte și care fuge până să fie înțeleasă; așa de puternic ne străfulgera mintea – bineînțeles atunci când ne este curată – așa cum ne orbește de lumină și vederea o scăpărare de fulger iute trecătoare și aceasta, socotesc eu, ca prin ceea ce se înțelege să ne atragă la sine, deoarece tot ce este cu desăvârșire neînțeles și de neînsușit, este de nenădăjduit și de nedobândit și ca, prin ceea ce nu se înțelege din el, să uimească, și prin uimire să fie mai dorit și, odată dorit, să curețe și, după ce a curățit, să îndumnezeiască și, ajunși așa – acum cuvântarea se face mai îndrăzneață! – să se întrețină cu cei de un neam cu el, Dumnezeu unindu-se cu Dumnezei și cunoscându-se de ei (30) și aceasta poate în măsura în care cunoaște el acum pe cei cunoscuți.
Dumnezeirea este deci nemărginită și anevoie de intuit cu mintea și din ființa ei singur lucrul acesta îl înțelegem, anume nemărginirea, chiar dacă cineva ar cugeta că, natură simplă fiind ea, este sau anevoie de înțeles, sau cu totul de neînțeles, dar aceasta vom cerceta-o, deoarece, fără îndo¬ială, nu simplitatea îi este natura, cum de altfel nici la cele alcătuite nu le este natură pur și simplu alcătuirea.
VIII. Iar când nemărginirea Dumnezeirii dintr-un îndoit punct de vedere, după început și după sfârșit, căci ceea ce este dincolo de acestea și ceea ce nu este în acestea este nemărginit, atunci deci când mintea privește din jos către adâncul cel de sus, neavând ea pe ce sta și pe ce să se sprijine în închipuirile ei despre Dumnezeu, atunci nemărginirii și nesfârșitului din el le-a zis „fără de început“; când privește la cele de jos și care sunt după acestea, atunci i-a zis „nemuritoare“ și „nepieritoare“, iar când unește totul laolaltă, i-a zis „veșnică“. Căci veșnicia nu este nici timp și nici parte din timp, căci nu poate fi măsurată, ci, ceea ce este la noi oamenii timpul, care se măsoară prin mișcarea soarelui, aceea este la cei veșnici veșnicia, adică tot ce se întinde laolaltă cu cei veșnici, ca o mișcare de timp și ca un interval.
Iată ce gândesc eu despre Dumnezeu în împrejurarea de față, nefiind vreme pentru mai mult și mai ales pentru rațiunea că subiectul pe care ni l-am propus acum nu este Teologia, ci Iconomia (31). Și când zic Dumnezeu, zic Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeirea nerevărsându-se dincolo de acestea, ca să nu introducem o spuză de Dumnezei și nici mărginindu-se în fiecare din acestea, ca să nu fim osân¬diți că am sărăcit Dumnezeirea, căzând fie în socotințe iudaice (32), crezând într-o singură putere în Dumnezeire, fie în socotințe păgânești (33), crezând noi în o spuză de Dumnezei. Căci în amândouă socotințele răul este deopo¬trivă de mare, chiar dacă sunt opuse între ele. Așa sunt deci Sfintele Sfintelor, care și de heruvimi se acopăr și care se slăvesc în trei sfințenii, unite în o singură Domnie și Dumnezeire, lucrul despre care s-a cugetat și foarte frumos și foarte înalt de către unul dintre înaintașii noștri (34).
IX. Dar fiindcă bunătății lui Dumnezeu nu-i ajungea să se miște numai în fața propriilor ei priviri, și trebuia ca binele să se reverse și să se răspândească, ca tot mai multe să fie creaturile împărtășite de binefacere – căci aceasta este firea bunătății supreme – atunci ea a cugetat mai întâi puterile îngerești și cerești și această cugetare a devenit faptă prin Cuvântul și s-a desăvârșit prin Duhul (35). Și astfel au fost aduse la existentă strălucirile din rândul al doilea, slujitoare ale primei străluciri, fie că trebuie să le înțelegem ca duhuri cugetătoare, fie ca foc nematerial și netrupesc, fie o oarecare altă natură, cât mai aproape de cele spuse. Vreau să zic că sunt nemișcate către rău și că își au mișcarea numai către bine, ca unele care sunt în preajma lui Dumnezeu și care ele dintâi își primesc lumina din el, căci cele din lumea de față își iau lumina de la o strălucire din rândul al doilea. Și mă face să le soco¬tesc și să le zic nu nemișcate, ci cu anevoie de mișcat (36), acela care pentru strălucirea lui este socotit și numit Lucifer, iar pentru mândrie întuneric, ca și puterile răzvrătite de sub el, care făptuiesc răutatea prin fuga lor de la bine, răutate pe care ne-au mijlocit-o și nouă.
X. Astfel deci și pentru astfel de rațiuni a fost adusă la existență lumea cugetătoare (37), cât sigur pot gândi eu privitor la aceasta, când mă apuc să măsor lucruri mari cu o cuvântare mică. Și, odată izbutită creația primelor sale făpturi, Dumnezeu cugetă o a doua lume, cea materială și văzută și această lume este acest tot și acest amestec din cer și din pământ (38) și din cele de la mijloc, lume vrednică de laudă pentru firea cea bună a fiecărei părți a ei, și tot vrednică de laudă pentru armonia și înțelegerea dintre toate cele ale ei, prin aceea că fiecare lucru din ea este în bună vecinătate cu celălalt și toate cu toate, spre împlinirea unei singure lumi, ca să arate că poate să aducă la existență nu numai o natură înrudită cu cea a lui, ci și una cu desăvârșire străină de el. Deoarece înrudite cu Dumnezeirea sunt numai naturile cugetătoare și înțelese numai de minte, iar cu totul străine de el cele aflate sub stăpânirea simțirii și tot mai departe de acestea sunt cele cu totul neînsuflețite și nemișcate.
Dar ce ne privesc pe noi asemenea lucruri, ar obiecta poate vreunul dintre cei care sunt mai iubitori de sărbă¬toare și mai iuți din fire? Dă pinteni calului spre țintă! Vorbește-ne de cele legate de sărbătoarea de acum și despre cele pentru care ne aflăm astăzi aici! Aceasta voi și face-o, chiar dacă am început puțin mai de sus, mânat de cuvântare și de dor.
XI. Așadar mintea și simțirea, atât de tare deosebite între ele, ședeau acum fiecare între propriile lor hotare și purtau în sânul lor măreția Cuvântului creator, ca niște lăudători tainici ai măreței lui opere și ca niște veșnici crainici ai ei. Dar nu exista pe atunci vreun amestec din aceste două și nici vreo unire a celor care prin firea lor erau potrivnice între ele, amestec și unire care ar fi fost un semn de o tot mai mare înțelepciune și bogăție a bunătății dumnezeiești. Aceasta vrând să ne-o arate deci meșterul Cuvânt și cugetând el un amestec din amândouă firile, din cea nevăzută și din cea văzută, creează pe om și, după ce i-a luat trupul din materia mai dinainte adusă de el la existență, iar de la el punându-i suflare, lucru pe care cuvântul Scripturii îl cunoaște de suflet rațional și de chip al lui Dumnezeu, îl așează pe pământ, ca pe o a doua lume mare în una mică, ca pe un alt înger, închinător amestecat, privitor al firii văzute și inițiat în cea înțele¬gătoare, împărat al celor de pe pământ, împărățit de sus, pământesc și ceresc, trecător și nepieritor, văzut și înțelegă-tor, între măreție și smerenie, unul și același; duh și carne, duh pentru Har, carne pentru mândrie, duh, ca să rămâie și să preamărească pe Binefăcătorul, carne, ca să sufere și suferind să-și aducă aminte și să se înțelepțească cu înfrânarea, atunci când cu aprindere râvnește după mărirea de sine; viețuitor aici jos și care se mută pretutindeni, și, ceea ce întrece taina, îndumnezeit prin înclinarea lui din fire după Dumnezeu.
Către acestea mă îndeamnă puțina licărire a adevă¬rului din viața de față, să văd adică și să sufăr strălucirea lui Dumnezeu, vrednică de cel care m-a alcătuit și care mă va desface în cele din care am fost alcătuit și care, după o rațiune și mai înaltă, mă va aduna iarăși laolaltă (39).
XII. Și pe viețuitorul acesta l-a pus în rai, oricare era atunci acest rai, cinstindu-l cu voință liberă, ca binele să nu fie mai puțin al celui care îl alege, decât al celui care i-a dat semințele, cultivator de plante nemuritoare, de cugete dumnezeiești poate, fie mai simple, fie mai desăvârșite, gol și prin simplitate și gol și prin viața lui lipsită de industriozitate (40) și lipsit și de îmbrăcăminte și de apărare și aceasta pentru rațiunea că așa trebuie să fie omul de la început. Și îi dă o lege ca materie pentru voința lui liberă (41), iar legea era porunca din care pomi se cuvine să se împărtășească și de care pom nu trebuie să se apropie. Și pomul acesta era cel al cunoștinței, și care de altfel, nici nu fusese sădit cu vreun gând rău de la început și care nu fu¬sese oprit pentru vreo invidie oarecare (42) – să nu-și trimită într-acolo limbile lor războitorii cu Dumnezeu și nici să nu se urmeze șarpelui – ci, era bun dacă se împărtășea din el la vreme potrivită, căci pomul acela era o contemplare, după părerea mea, la care le este cu putință de a ajunge, fără vreo primejdie, numai celor care sunt mai desăvârșiți după firea lor, dar nu era bun pentru cei încă mai simpli și mai lacomi după pofta lor, așa cum nici mâncarea desăvârșită nu este prielnică la cei plăpânzi încă și cărora le trebuie lapte.
Dar după ce, prin invidia diavolului și prin vătăma¬rea suferită de femeie, ca una care este mai slabă și pe care a adus-o ca pe una care este mai convingătoare, vai de slăbiciunea mea, căci a mea este slăbiciunea primului părinte (43), omul a uitat de porunca dată și s-a lăsat biruit de gustarea cea amară și ajunge, din pricina răutății, să fie izgonit, în unul și același timp, și de la lemnul vieții și din rai și de la Dumnezeu și se acoperă cu îmbrăcăminte din piei de animale, poate cu o carne și mai groasă și muritoare și vrăjmașă și aceasta o cunoaște el mai întâi, își cunoaște propria-i rușine și se ascunde de Dumnezeu. Dar dobândește și de aici ceva: dobândește moartea și cur¬marea păcatului, ca să nu rămână fără de moarte răutatea și astfel pedeapsa se face iubire de oameni (44). Căci în felul acesta, cred eu, pedepsește Dumnezeu.
XIII. Și după ce mai întâi a fost pedepsit în felurite chipuri, pentru multele lui păcate, vlăstărite de rădăcina răutății, după diferite pricini și vremuri, prin cuvânt, prin lege, prin profeți, prin binefaceri, prin amenințări, prin plăgi, prin ape, prin focuri, prin războaie, prin biruințe, prin înfrângeri, prin semne din cer, prin semne din văzduh, din pământ, din mare, prin schimbări nenădăjduite de oameni, de cetăți, de neamuri, lucruri prin care strădania era în scopul strivirii răutății, la urmă de tot se simte nevoie de un leac mai mare, pentru bolile din ce în ce mai cumplite, pentru măcelurile dintre oameni, pentru preacurvii, pentru jurăminte strâmbe, pentru desfrânări între bărbat și bărbat, pentru închinare la idoli și pentru mutarea închinării de la Ziditorul la făpturi, răul cel mai din urmă și cel mai întâi dintre toate relele.
Și fiindcă acestea necesită un ajutor mai mare, mai mare se și dobândește. Și ajutorul era însuși Cuvântul lui Dumnezeu cel mai înainte de veci, cel nevăzut, cel necu¬prins de minte, cel netrupesc, începutul cel din început, lumina din lumină, izvorul vieții și al nemuririi, expresia frumuseții chipului original, pecetea cea nemișcată, chipul cel neschimbat, hotarul și Cuvântul Tatălui. El vine la propriul său chip și poartă carne din pricina cărnii și se amestecă cu sufletul cugetător din pricina sufletului meu, ca prin cel asemenea să curețe pe cel asemenea și se face om întru toate, afară de păcat (45), zămislit din Fecioara curățită mai dinainte de către Duhul și la suflet și la trup (46), deoarece se cuvenea să fie cinstită și nașterea și mai dinainte cinstită și fecioria, pășind în lume Dumnezeu cu firea omenească luată asupră-și, una din două firi po¬trivnice, din carne și din duh, una îndumnezeind, iar alta îndumnezeindu-se.
O, ce mai neauzită împreunare! O, ce minunată ames¬tecare! Ceea ce este se face și cel nezidit se zidește și cel nemărginit se mărginește, prin mijlocirea sufletului cuge¬tător, care mijlocește între Dumnezeu și grosimea cărnii și cel care îmbogățește se sărăcește, căci se sărăcește cu carnea mea, ca să mă îmbogățesc eu cu Dumnezeul lui și cel plin se golește, căci se golește de slava sa pentru puțin timp, ca să mă împărtășească pe mine de plinătatea sa. Care este bogăția acestei bunătăți? Ce taină este aceasta care s-a făcut cu mine? M-am făcut părtaș al chipului și nu l-am păzit; se face părtaș al cărnii mele, ca să mântuiască și chipul și să facă fără moarte și carnea; face cu noi o a doua părtășanie, mult mai minunată decât cea de la început, cu atât mai mult cu cât atunci a împărtășit omului ceea ce era mai bun, iar acum se face părtaș el însuși la ceea ce este mai rău și faptul acesta este mai dumnezeiesc decât primul, este mai înalt pentru cei care cugetă.
XIV. În fața acestor lucruri, ce ne mai spun bârfitorii, aprigii drămuitori ai Dumnezeirii, acuzatorii celor vred¬nice de laudă, întunecații față de lumină, neînvățații față de înțelepciune, pentru care în zadar a murit Hristos, ei, zidirile cele mai nerecunoscătoare, plăsmuirile celui rău? De aceasta acuzi tu pe Dumnezeu, de binefacere? Din pricina aceasta este el mic acum, pentru că se smerește pentru tine? Pentru că păstorul cel bun a venit la oaia cea rătăcită, el care-și pune sufletul pentru oi (47), la munții și la colinele pe care jertfeai și a găsit pe cea rătăcită și, odată găsită, a ridicat-o pe umerii săi (48), umeri pe care a ridicat și lemnul crucii și, după ce a luat-o, a readus-o la viața ei de sus și, după ce a adus-o, a numărat-o împreună cu celelalte?
Pentru că în loc de făclie a aprins însuși trupul său și a măturat casa, adică curățind lumea de păcat, și a căutat drahma, adică chipul împărătesc din ea, care fusese acoperit de patimi și cheamă la găsirea drahmei și puterile cerești prietene lui și le face părtașe la bucuria lui, ele pe care le făcuse și cunoscătoare tainice ale Iconomiei? Pentru că făcliei înainte mergătoare îi urmează lumina atotstrălucitoare și glasul Cuvântului și aducătorului de mireasă mirele, celui care pregătește Domnului popor ales și care curățește mai dinainte către Duhul, prin apă? Pentru aceasta îl socotești tu mai prejos, pentru că se încinge cu ștergar și spală picioarele ucenicilor (49) și arată smerenia drept cea mai bună cale spre înălțare? Pentru că se smerește din pri¬cina sufletului omenesc împovărat de păcat, spre a ridica cu sine ceea ce este tras în jos de păcat? Atunci de ce nu-l osândești că mănâncă cu vameșii și la vameși pentru că își face ucenici dintre vameși (50), ca să aibă și el un câștig cât de cât? Și care? Mântuirea păcătoșilor, afară numai dacă cineva învinuiește pe medic că se apleacă peste sufe¬rințe și poartă mirosurile urâte, ca să însănătoșeze pe cei chinuiți de boală și pe cel care, împins de milostivire, se apleacă peste groapă, ca, după porunca legii, să scoată din ea afară vita căzută (51)?
XV. A fost trimis, este adevărat, dar ca om, căci era din două firi, deoarece, după legea trupului, el a și obosit, a și flămânzit, a și însetat, a și fost cuprins de spaimă, a și lăcrimat, iar dacă a fost trimis și ca Dumnezeu, ce dacă? Bunăvoința Tatălui la care readuce pe cele ale lui și pe care îl cinstește ca început dincolo de timp și ca să nu pară că este potrivnic lui Dumnezeu, socotește-o trimitere. Fiindcă se spune, este drept, că a fost trădat, dar s-a scris și aceea că el s-a predat și că a fost sculat din morți de către Tatăl, dar s-a scris și aceea că el însuși s-a sculat și iarăși s-a înălțat. Acelea se referă la bunăvoința Tatălui, iar acestea la puterea Fiului. Dar tu vorbești de cele care îl micșorează și treci în tăcere pe cele care îl înalță; apoi, îi treci la socoteală că a pătimit, dar că a pătimit de buna lui voie aceasta n-o spui. Asemenea socotințe le pătimește și acum Cuvântul: de către unii este cinstit ca Dumnezeu și unit cu Dumnezeu, iar de către alții este necinstit și des¬părțit de Dumnezeire, ca trup (52). Pe care să se fi mâniat mai mult? Sau, mai bine zis, cui va ierta mai mult (53)? Căci trebuie ca și aceia să despartă și ca și aceștia să unească, unii după număr, alții după Dumnezeire.
Te poticnești de carnea lui? S-au poticnit de ea și iudeii. Sau îl numești și samaritean (54)? Căci restul îl voi trece în tăcere. Nu crezi în Dumnezeirea lui? Dar aceasta n-au făcut-o nici măcar demonii, o, tu și decât demonii mai necredinciosule, și decât iudeii mai nesocotitule! Aceia au socotit numirea de Fiul o voce de o egală cinstire; aceștia au recunoscut de Dumnezeu pe alungătorul lor, căci se convingeau de aceasta din cele ce pătimeau, pe când tu nu-i primești nici egalitatea și nu-i mărturisești nici Dumnezeirea. Mai bine era dacă te tăiai împrejur și dacă erai îndrăcit, ca să spun și ceva de râs, decât netăiat împrejur și sănătos și să duci viață de nelegiuit și de necredință în Dumnezeu.
XVI. Puțin mai pe urmă însă veți vedea pe Iisus curățindu-se în Iordan (55), din pricina curățirii mele, sau mai degrabă curățind apele prin curățenia lui, fiindcă cel care ridică păcatul lumii nu avea trebuință de curățire. Vei vedea și cerurile deschizându-se și mărturisindu-l Duhul cu care este înrudit, și îl vei vedea și ispitit și biruind ispita și slujit de îngeri și vindecând toată boala și neputința și înviind morții, așa cum de folos ți-ar fi să te învieze și pe tine mortul din pricina relei tale credințe despre el. Îl vei vedea și alungând demoni, uneori prin el însuși, alteori prin ucenicii lui, hrănind mii de oameni cu puține pâini și umblând cu picioarele pe deasupra mării și trădat și răstignit și răstignind cu el și păcatul meu. Îl vei vedea adus ca un miel spre junghiere și în același timp și jertfitor ca preot, îngropându-se ca om și sculându-se din morți ca Dumnezeu, și după aceea înălțându-se și având să vie cu propria lui slavă. O, câte prilejuri de prăznuire sunt în fiecare din tainele lui Hristos (56), taine al căror scop este unul; desăvârșirea și rezidirea și reîntoarcerea mea la Adam cel dintâi.
XVII. Acum însă primește zămislirea și saltă de bucurie, dacă nu ca Ioan din pântece (57), atunci ca David, la oprirea tabernacolului (58), și cinstește înscrierea grație căreia ai fost înscris în ceruri, și adoră nașterea grație căreia ai fost dezlegat de legăturile nașterii! Cinstește micul Betleem, care te-a readus în rai! Închină-te în fața ieslei, grație căreia, atunci când erai fără de rațiune, ai fost hrănit de Cuvântul! Cunoaște cum își cunoaște boul stă¬pânul – Isaia ți-o poruncește! – și ca asinul ieslea domnului său (59), fie că ești din cele curate de sub lege, care rumegă cuvântul și sunt potrivite pentru jertfă, fie că ești dintre cele încă necurate și oprit de a fi mâncate, și neîngăduite de a fi jertfite și din latura cea păgânească! Aleargă cu steaua și adu daruri cu magii, aur, tămâie și smirnă, ca unui împărat și ca unui Dumnezeu și ca unui mort din pricina ta! Doxologește cu păstorii, cântă cu îngerii (60), dănțuiește cu arhanghelii! Și fie praznic obștesc al puterilor cerești și al celor pământești, căci sunt încredințat că și ace¬lea se veselesc și sărbătoresc astăzi împreună cu noi, dacă sunt cu adevărat iubitoare de oameni și de Dumnezeu, ce fel puterile acelea aduse de David, puteri care se înalță cu Hristos după pătimire și îi ies în întâmpinare și care se îndeamnă între ele la ridicarea porților (61).
Un singur lucru să urăști din cele legate de nașterea lui Hristos: uciderea pruncilor de care Irod, ba chiar cin¬stește deosebit și jertfa aceasta de vârsta lui Hristos, jertfită pentru jertfa cea nouă! Dacă va fugi din Egipt, alătură-te și tu cu osârdie fugii lui! Este bine să fugi împreună cu Hristos persecutatul! Dacă va zăbovi mai mult timp în Egipt, cheamă-l din Egipt, unde a fost bine adorat! Călă¬torește fără de prihană prin toate vârstele și puterile lui Hristos, ca un ucenic ah lui Hristos! Curățește-te, taie-te împrejur, leapădă învelișul cu care te-ai născut! învață apoi în templu! Alungă-i pe cei care îl negustoresc pe Dumnezeu! Lasă-te lovit cu pietre, chiar de va fi să suferi, și aceasta; vei scăpa de aruncători, știu bine, chiar vei fugi printre ei, ca Dumnezeu! Căci Cuvântul nu se lovește cu pietre. Dacă vei fi dus în fața lui Irod, de regulă tu să nu-i răspunzi nimic! Se va rușina de tăcerea ta, mai mult decât de cuvântările altora! Dacă vei fi biciuit, tu caută și cele¬lalte pătimiri! Gustă fiere pentru purtarea aceea, adapă-te cu oțet, caută scuipări, primește lovituri de varga, primește palme, încununează-te cu spini, adică cu asprimea vieții după Dumnezeu, îmbracă-te cu haina cea mohorâtă, pri¬mește trestie, lasă-te adorat de batjocoritorii adevărului; pe urmă răstignește-te cu el, îngroapă-te cu râvnă cu el, ca să înviezi împreună cu el și să fii împreună slăvit cu el și să împărtășești împreună cu el, văzând pe Dumnezeu atât cât este cu putință și fiind și tu văzut de el care este închinat și mărit în Treime, pe care și acum îl rugăm să ni se arate, cât ne este cu putință nouă celor legați cu legăturile cărnii, în Hristos Iisus Domnul nostru, căruia i se cuvine mărire în veci! Amin.

Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”

• Părintele Sofian Boghiu

• • 

    Părintele Sofian Boghiu (1912-2002)

    Părintele Sofian Boghiu (1912-2002)

Predica Părintelui Sofian Boghiu la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

Prăznuim astăzi Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos - numită şi Duminica Sfinţilor Strămoşi. Pentru aceea s-a şi citit astăzi - de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei - despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.

Niciun istoric din lume, scriind despre neamul vreunui om mare, nu a mers atât de mult în trecut, printre strămoşi, căutând pe cel dintâi dintre strămoşi, aşa cum au procedat cei doi evanghelişti, Matei şi Luca, atunci când au scris despre neamul lui Iisus Hristos, despre sfântul lui neam, despre care Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8).

„O scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre”

Sfântul Evanghelist Matei începe spiţa neamului sau genealogia lui Iisus Hristos de la Avraam şi o urcă până la Iisus Hristos. Iar Luca, începând de la Iisus Hristos, suie neamul Mântuitorului până la Dumnezeu. Citind aceste înşirări de neamuri ale Mântuitorului, ni se pare că vedem o scara uriaşă în văzduhul mântuirii noastre, o scară asemănătoare cu scara aceea din Sfânta Scriptură pe care a văzut-o în vis Patriarhul Iacob, şi pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau la cer şi se coborau la pământ.

Ni se pare că vedem un arbore uriaş, aşa cum este adesea zugrăvit pe zidurile exterioare ale bisericilor, şi care este cunoscut ca „arborele lui lesei”.

Precum ştim, două sunt naşterile lui lisus Hristos: una dumnezeiască, din Tată fără de mamă, mai înainte de veci, iar alta ca om, omenească, din mamă fără de tată - din Sfânta Fecioară Maria. Despre naşterea cea dumnezeiască scrie Sfântul Evanghelist Luca, zicând despre lisus Hristos că este fiul lui Enoh, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu. Despre naşterea cea omenească ne arată Sfântul Evanghelist Matei, începând spiţa neamului Mântuitorului de la Avraam şi mergând până la lisus Hristos, Cel întrupat în lume din pururea Fecioara Maria.

Sfântul Evanghelist Matei arată că într-adevăr Iisus din Nazaret este fiul lui David, este moştenitorul făgăduinţelor făcute de Domnul urmaşilor lui Iesei şi rezumă în cele două nume mari, David şi Avraam, cele patruzeci şi două de generaţii până la Mântuitorul, grupând aceşti fericiţi strămoşi în trei serii: de la Avraam până la David - strămoşii din epoca patriarhilor; de la David până la Iehonia, când a fost strămutarea în Babilon - aceasta este epoca regilor; şi de la Iehonia până la lisus Hristos, epoca marilor preoţi, care erau şi conducători politici ai poporului.

Eliberatorul aşteptat şi de iudei şi de păgâni

Împotriva obiceiului iudaic, după care trebuia să se amintească numai nume de bărbaţi, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte printre strămoşii Mântuitorului şi trei femei - Rahav, Ruth şi Batşeba (femeia lui Urie). Rahav şi Ruth erau străine de neamul lui Israel. Aceasta, după cum spun Sfinţii Părinţi, s-a făcut cu rânduială dumnezeiască, pentru ca să se înţeleagă dintru început, din prima pagină a Sfintei Evanghelii, că Iisus Hristos Mântuitorul lumii a venit să mântuiască toată lumea, pe bărbaţi şi pe femei, pe drepţi şi pe păcătoşi, pe iudei şi pe păgâni. Tot de la începutul Sfintei Evanghelii suntem înştiinţaţi că în timpul vieţii sale publice Iisus Mântuitorul a fost numit şi Hristos. Hristos este traducerea grecească a cuvântului ebraic „mesiah” sau „Mesia”. Mesia înseamnă Uns, pentru că eliberatorul, aşteptat şi de iudei şi de păgâni, trebuia să fie în chip deosebit autorizat de Dumnezeu, reunind în Persoana Sa întreita chemare de profet, preot şi împărat.

Cum l-au vestit proorocii pe Hristos

Fraţi creştini, mulţi oameni mari s-au născut în lume, dar nici unul n-a fost proorocit aşa cum a fost proorocit lisus Hristos. Cu cel puţin o mie cinci sute de ani înainte de a Se naşte El a fost proorocit - şi proorocie înseamnă mai înainte vedere. El a fost văzut mai înainte de anumiţi oameni luminaţi de Dumnezeu, care au ţinut trează în poporul ales, de-a lungul veacurilor, credinţa şi nădejdea venirii Lui şi aceasta este cea dintâi minune din taina vieţii Sale.

Rând pe rând, Proorocii anunţă naşterea lui din Fecioară. „Iată, zice Isaia (7, 14) Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şt vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (reluat Ia Matei 1, 23)- Ei vestesc timpul venirii Lui (Daniil 9, 24-25) şi vestesc şi locul naşterii Lui, Betleemul: „Şi tu, Betleeme E/rata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânilor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5,1). Ei spun uimitor de limpede că El se va naşte din neamul împăratului şi Proorocului David şi că se va numi nazarinean. Că El - lisus Mântuitorul - va fi prooroc, arhiereu şi împărat. El va fi mijlocitorul unui nou legământ, al unui nou aşezământ sau nou testament: „«Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care îl căutaţi şi îngerul legământului pe Care voi îl doriţi. Iată, vine!» zice Domnul Savaot. «Şi cine va putea îndura ziua venirii Lui?»” (Maleahi 3, 1-2). El este numit Mesia, Hristos, Mântuitorul, Sfântul Sfinţilor, Fiul Omului, piatra cea din capul unghiului, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, Care va grăi în pilde şi va face minuni. „El însuşi, Domnul, va veni şi ne va mântui. Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor” (Isaia 35, 4-6).

Deşi nevinovat și fără de păcat, blând şi iubitor, va fi totuşi dispreţuit şi prigonit de iudei; va intra sărbătoreşte în Ierusalim călare pe asin, dar va fi apoi vândut cu treizeci de arginţi şi cu banii aceştia se va cumpăra ţarina olarului. Va suferi până la moarte - va fi bătut, pălmuit şi scuipat; va tăcea în faţa prigonitorilor, care aduc împotriva Lui martori mincinoşi, va fi batjocorit, va fi răstignit, va fi adăpat cu oţet şi cu fiere şi socotit cu făcătorii de rele, hainele Lui vor fi împărţite şi cămaşa Lui va fi trasă la sorţi, va fi îngropat -, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui (Isaia 53, 3-9). Va învia şi va şedea de-a dreapta Tatălui - ca Dumnezeu - şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Aşa au văzut şi aşa au arătat Proorocii viaţa şi lucrarea Mântuitorului nostru, înainte cu multe veacuri, întâmpinând venirea Lui. Şi toate proorociile, toate scripturile s-au împlinit la vremea lor. Dar nu numai Proorocii Vechiului Testament, ci toate religiile şi cei mai aleşi înţelepţi din vechime îşi arată credinţa şi nădejdea în venirea unui mântuitor.

„Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”

Cartea Naşterii lui Iisus Hristos (Matei 1) înseamnă: descoperirea tainelor dumnezeieşti; împlinirea făgăduinţelor; învăţătura Duhului Sfânt; conducerea către cunoştinţa de Dumnezeu; filosofia credinţei; ştiinţa vieţii fericite şi veşnice.

Indienii aşteptau întruparea unui zeu care să zdrobească şarpele răului; chinezii aşteptau omul care avea să le aducă binele dorit. Aproape la fel credeau şi aşteptau egiptenii, perşii, celţii şi mexicanii. Grecii credeau despre Prometeu că nu va putea scăpa de chinuri până ce un zeu nu Ie va lua asupra lui. Tot ei zidesc un altar „Dumnezeului necunoscut”. Filosofii greci (Platon şi Aristotel) vorbeau şi credeau în Logosul universal. Scriitori şi poeţi păgâni, prezicătoarele sau sibilele şi magii de la Răsărit arătau că pe vremea lor venirea unui mântuitor (care avea să vină din Orient) era dorită şi mult prea dorită.

Când a sosit „plinirea vremii” (Galateni 4, 4) - cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel -, când făgăduinţele dumnezeieşti s-au împlinit, atunci Domnul S-a întrupat aşa precum a fost proorocit.

Sfântul Evanghelist Matei are o grijă deosebită ca în tot cuprinsul Evangheliei sale să adauge, după cele ce spune despre Mântuitorul: iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de la Domnul prin Proorocul, spunând şi numele Proorocului, însuşi Mântuitorul îşi începe predica în sinagoga din Nazaret prin citirea unui text din cartea Proorocului Isaia (61, 1-2): „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului”. După citire a închis cartea Proorocului, a dat-o slujitorului - ne spune Sfântul Evanghelist Luca -, şi ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre El (cf. Luca 4,16-20). „Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre" (Luca. 4, 21). Deci El, Care le vorbea, era Acela despre Care au scris Proorocii. Că s-au împlinit proorociile în persoana Mântuitorului Hristos, că într-adevăr El este Acela Care avea să vină, nu mai este o taină pentru noi, care de două mii de ani citim şi confruntăm ceea ce au zis Proorocii cu ceea ce au văzut, au pipăit şi ne-au mărturisit Apostolii.

„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!”

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?

Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.

Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.

Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.

Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)

Părintele Galeriu despre sărbătoarea Crăciunului

• Părintele Constantin Galeriu

• • 

    Părintele Galeriu despre sărbătoarea Crăciunului

    Părintele Galeriu despre sărbătoarea Crăciunului

Fiul din veci al Părintelui ceresc Fiul Fecioarei Se face.

00:37 Astăzi S-a născut Hristos, Mesia Prunc luminos! Acest dar, al trimiterii şi întrupării Fiului Său, Biserica dreptmăritoare aşa-l psalmodiază, ca un psalm: Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce, îngerii cu păstorii slavoslovesc, magii cu steaua călătoresc. Pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai-nainte de veci. Vedeţi cum se dezvăluie taina!? Dumnezeu - din eternitatea Lui, în atotprezenţa, pretutindenitatea Lui. În acel astăzi de acum 2.000 de ani, dar care este un astăzi în numele timpului lui Dumnezeu, care este astăzi. Într-un loc al Bethleemului, acolo vine şi Fiul lui Dumnezeu, cum spusese psalmistul: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut (Psalmul 2, versetul 7). Fiul din veci al Părintelui ceresc Fiul Fecioarei Se face.

Citește și:

Pr. Constantin Galeriu – Cuvânt de Crăciun

03:13 Rostind că Dumnezeu coboară, cum se tâlcuieşte? Tatăl Se naşte? Tatăl nu Se naşte, Tatăl naşte şi naşte pe Fiul Lui şi, născând în lume pe Fiul Lui, se descoperă în lume iubirea. Noi rostim Dumnezeu este iubire, dar este iubire pentru că e Treime. Unul nu cunoaşte decât prin a se iubi pe el, pe sine, în doi se spune că este iubirea pereche, se gustă unul pe celălalt. Numai în Trei se descoperă taina iubirii în plinătate şi se descoperă în viul vieţii, că Fiul lui Dumnezeu e trimis de Tatăl să Se întrupeze de la Duhul Sfânt şi din Fecioara şi să descopere în lume iubirea, viaţa, căci viaţa din iubire se naşte. Dumnezeu din iubire a creat, a zidit lumea. În leagăn, orice pui dezvăluie iubirea. Şi mi-am zis: Doamne, rodul iubirii trebuie să-l aducem, dar noi nu suntem în stare, de aceea a trimis Dumnezeu tocmai în iubire, în lumea aceasta căzută în neiubire, după sabie, sânge şi moarte, cum a arătat iubirea? Spui atât de limpede: Mântuitorul Însuşi, cum citim în Evanghelia după Ioan. Aşa a iubit Dumnezeu lumea! Cum? Aşa, încât pe Fiul Său Cel Unul născut L-a dat. L-a dat pe Fiul Său, ca tot cel ce crede să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Deci, aşa ni s-a descoperit nouă iubirea, prin trimiterea Fiului iubirii Sale în lume.

06:31 Aceasta este taina cu adevărat a salvării omenirii, pentru că, propriu-zis, cum ne putem salva? Din dezbinare, din ură, din moarte nimic nu ne poate salva, decât iubirea. Adesea gândesc şi inima îmi este neliniştită: în toate religiile este mărturisit Dumnezeu; mai mult, mărturisit ca Tată. Mircea Eliade, omul acesta care a cercetat adânc istoria religiilor, a constatat că cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit omul iluminat religios a fost cuvântul Tată. Tată, aşa cum a spus-o dumnezeiescul Pavel, când zice: Şi mă închin Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, în Care este paternitatea, părinţimea a tot ceea ce este în cer şi pe pământ. Dar, vedeţi ce spune Sfântul Pavel: Mă închin Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, Care L-a trimis pe Fiul Său în lume, Dumnezeu şi Om, cunoscut nouă, tuturor, Iisus Hristos, Domnul nostru.

*

09:44 Spuneam adineauri că în fiecare religie este pomenit Dumnezeu şi pomenit şi ca Tată deci, dar poate fi cunoscut cu adevărat Tatăl fără de Fiul, poate fi mărturisit fără de Fiul, cum poate să fie El cunoscut? Doar aşa, ca un singuratic, ca un solitar metafizic, aşa, ca un pustnic şi fără de Fiul Său, şi fără de fiii Săi, că noi suntem fii prin Fiul Său? Când omul credincios, ca şi omul de ştiinţă, cunoaşte şi recunoaşte că fiecare om este unic - e unic fiecare om, are unicitatea lui - şi care-i taina unicităţii lui, a fiecărui om, în această unicitate sau în acest Unic al Părintelui ceresc din veci? Un Unic Fiu are Părintele ceresc, de aceea fiecare dintre fiii oamenilor este un fiu unic. În această unicitate a noastră, spusese psalmistul: Voi toţi dumnezei sunteţi, toţi fii ai Celui preaînalt(Psalmul 81), toţi fii ai Celui Preaînalt, dar cum? Prin Fiul Lui, El ne poate descoperi cu adevărat iubirea, în El noi putem spune Părintelui ceresc Tată, iar Lui Îi putem spune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne!

12:00 Părintele Stăniloae avea o vorbă: Tatăl L-a trimis pe Fiul: „Mergi şi mântuieşte-Ţi fraţii!“. Că, propriu-zis, când zicem Tatăl nostru, nu zicem Tatăl meu, ci Tatăl nostru. Deci, toţi Îl mărturisim pe Dumnezeu drept Tatăl nostru şi, atunci, prin aceasta toţi mărturisim pe Tatăl tuturor, că noi suntem în El copiii Lui şi întreolaltă suntem fraţi. Dar aceasta suntem prin Fiul Lui Cel veşnic. Dacă noi am stărui în cugetul nostru, am medita şi ne-am ruga ca să simţim cu adevărat că-n Fiul e întruparea iubirii Tatălui, a Fiului Cel veşnic şi Care vine să împărtăşească iubirea aceasta omenirii întregi, să-L simţim şi să-L trăim, iarăşi încă un gând parcă ne stăpâneşte: nu vreun profet, nu vreun învăţător, vreun înţelept din lumea aceasta, născut şi el dintr-o lume a păcatului, cum zice psalmistul: Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea,şi născut nu în fărădelegi, ci şi în păcate, atunci în orice om din lumea aceasta, născut în păcat, sfârşeşte omorând păcatul prin moarte. Nu e mântuire într-un asemenea om din lumea aceasta, nu e mântuire, nu e Adevărul, Adevărul e viu, al întrupării cu adevărat de la Duhul Sfânt şi din Fecioară, ca Mântuitorul. Deci nu-i în păcat şi sfârşind nu în moarte, ci în înviere, în viaţă. Şi aici se descoperă unicitatea, într-adevăr, a Părintelui ceresc a Fiului iubirii, în viaţă, în înviere şi contemplând taina aceasta a revelaţiei iubirii mântuitoare care dă viaţă, Care, născut din viaţa eternă a Părintelui ceresc şi fără păcat, sfârşeşte în viaţă.

14:48 Crăciunul de anul acesta, legat şi de evenimentele unice de la 11 septembrie, trebuie să unească astăzi conştiinţa umană de pretutindeni. În această lumină a salvării umanităţii în iubire, în iubirea divină, noi aşa trebuie să-L chemăm, astăzi, pe Mântuitorul. Sfântul Grigorie Teologul, cântăreţul iubirii Treimii, zice: Hristos Se naşte - slăviţi-L, Hristos din ceruri - întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ - înălţaţi-vă, înălţaţi-vă în lumina iubirii, iar Iisus spune: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Adică prin iubirea Fiului. El, Care propriu-zis ne-a învăţat Tatăl nostru, ca Tată al Lui, ca Tată al tuturor fiilor iubirii.

16:13 Doamne, fă-ne vrednici, Doamne, ca ochii iubirii, ochii credinţei noastre să vadă taina iubirii, a Tatălui cu Fiul în Duhul Sfânt, în care ne-ai zidit, Doamne, şi în care Tu vrei să ne mântuieşti pe noi, trimiţând pe Fiul Tău în lume. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Tu Care ai spus oarecând: Avraam a văzut ziua Mea şi s-a bucurat, Doamne, învredniceşte să Te cunoască, să Te iubească toţi fiii lui Avraam prin care Tu ai binecuvântat toate neamurile pământului, şi pe Isaac, şi pe Ismael, şi pe toţi de la toate neamurile, până în ziua de astăzi! Toţi fiii Tăi de pe acest pământ să se împărtăşească din harul Tău cel sfânt al iubirii întru Tine şi toţi să fim mărturia vie îmbrăţişându-ne unii pe alţii prin braţele părinteşti care Tu eşti, Doamne Iisuse Hristoase, Tu şi cu Duhul Sfânt! Prinde-ne pe toţi pământenii şi împărtăşeşte-ne de dragoste! Toţi să ne rugăm şi cu cât se vor ruga mai mulţi, cu atât lumina iubirii se va răspândi, va risipi întunericul urii, al dezbinării, ca să fim vrednici să ne strămute - cum a spus dumnezeiescul Pavel - în împărăţia Fiului iubirii Sale, Iisus Hristos, Domnul nostru, pe Care-L preamărim iarăşi: Hristos Se naşte - slăviţi-L, Hristos din ceruri - întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ - înălţaţi-vă în lumina iubirii Lui! Amin!

Cuvânt al Părintelui Galeiru despre sărbătoarea Crăciunului - 2001