Tradiții de Buna Vestire.
Buna Vestire
Exista in viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentru
propria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acest
moment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeu
intentiona in Buna Vestire ar fi fost un esec divin; prin el,
conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iar
consecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.
Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te! Si i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea este numai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei de absoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pas mai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va naste se va chema Fiul lui Dumnezeu. Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita de mister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, de indoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale, spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarile comune si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea, de pilda, ca ti a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cu exclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mama care afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit cu razboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa va exclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimase o eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa. Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnului au intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, ne spune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!
Indoiala insa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie in alta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care te poate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla, iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din Sfintele Scripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei? In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia? Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’o fecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fie si adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi o zamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca o femeie pamanteana spre a I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sine sovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu i da ragaz si i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batrana Elisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasea luna a unei sarcini binecuvantate. Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.
Exemplul Elisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de o concretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toate semnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime, familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioare este tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza, naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insa e o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sa starneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?... Daca va trebui sa poarte semnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osanda rudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu? Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poarta cetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi in stare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa l accepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insa nimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toate umilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatul unui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza un statut normal?...
Cuvantul ingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le va primi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu este nici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharia langa altarul tamaierii. Buna Vestire anunta, deocamdata, doar faptul ca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerul poarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sau un nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se pun in fata cele doua perspective: pe de o parte, harul de a deveni Nascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparent reprobabila. Spre a i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’o asigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, in fata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se va naste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, e lasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nu ar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea lui imediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Il asteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea, caci, intreband o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prin raspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau la usa si bat! E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.
- Fie! Sa mi fie mie dupa cuvantul tau!
In acea clipa s’a petrecut Intruparea.
Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.
Buna Vestire nu e o idila divina, nici capitolul romantat al unei biografii, ci actul dramatic prin care Dumnezeu consulta libertatea omului si o invita la participare. Daca, prin Adam si Eva, omul se pronuntase impotriva lui insusi, prin Fecioara Maria el se reasaza la unison cu Creatorul si si restaureaza propria i libertate, redandu-i, in acelasi timp, directia pentru care ii fusese, intru inceput, daruita. Printr’un singur cuvant, Maria e purtatoarea de cuvant a tuturor risipitilor ce aspira la un destin comun, obstea mantuitilor Domnului.
Prin acelasi cuvant insa, Maria isi
asuma, in mod constient si deliberat, o randuiala personala cu totul
aparte, care va face din ea un unicat al neamului omenesc. Totul decurge
din faptul ca, intre toate fecioarele lumii, ea este singura hranitoare
de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, intr’un spatiu
indefinit si atemporal, ci aici, pe pamant, intr’un anume context social
si intr’un anume timp istoric, ceea ce ii confera un caracter de
profunda autenticitate umana si, totodata, o nota de dureroasa drama
personala. In aceasta privinta, realismul aproape brutal al relatarii
din Evanghelia dupa Matei este de a dreptul zguduitor. Maria nu e
scutita de banuieli, iar primul care se indoieste de ea este insusi
Iosif, ocrotitorul si garantul ei in fata societatii. E de crezut ca el
va fi fost cel dintai caruia ea i a marturisit despre dumnezeiasca
vestire si suprafireasca intrupare, despre uluitoarea zamislire din
pantecele ei sau, mai simplu si mai omeneste, despre faptul ca era
insarcinata. Dar Iosif nu are nici pe departe capacitatea unei asemenea
intelegeri, asa dupa cum nici insasi Maria nu o avusese dupa cele dintai
cuvinte ale ingerului. Cine va intampina un asemenea adevar fara sa
incerce mai intai sa se scuture de el? Dreptul barbat se crede victima
unei mistificari, iar intaia sa reactie este aceea de a repudia
impostura si, mai mult, poate chiar de a o denunta.
Spusele Mariei incearca, desigur, sa invaluiasca o greseala, dar in
cazul acesta vina ei este indoita: mai intai, greseala in sine, in al
doilea rand, refuzul de a o marturisi, tendinta de a o ascunde tocmai
fata de el, care ii acordase logodnicei o incredere totala. Este aici un
"vifor de ganduri necredincioase", care face din sufletul lui Iosif un
adevarat iad si e de presupus, tot omeneste, ca acest vifor va fi
dezlantuit nu numai in cuget, ci si in lungi si dureroase aruncari de
cuvinte. Totusi, este posibil ca, pana la urma, el sa fi acceptat
adevarul Mariei, chiar daca nu era in stare sa inteleaga nimic, si sa fi
facut din el si adevarul lui. Dar acest adevar, al lui, putea oare sa
devina si adevarul societatii? Cine va fi dispus sa creada macar o
farama din povestea cu ingerul? Doua alternative ii stau in fata: sa se
creada ca el este faptasul si sa fie osandit ca unul care a incalcat
puritatea logodnei, sau sa se creada ca faptasul este altcineva, un
necunoscut, iar el sa fie aratat cu degetul ca un credul naiv, luat in
ras de semeni si pusi in randul netrebnicilor. Si intr’un caz, si in
altul, integritatea lui morala e compromisa, nu exista nici o solutie de
a o salva in fata opiniei publice, atata vreme cat el va continua sa
ramana logodnicul Mariei. In cele din urma, Iosif alege solutia
disperarii: s’o paraseasca pe Maria pe ascuns, fara nici o explicatie,
sa si piarda urma, sa ramana fiecare cu destinul sau. E un act de
lasitate, intr’adevar, dar singurul care il poate salva. Il poate salva,
desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va intampla? Ea va ramane complet
descoperita in fata societatii, caci nimeni nu va crede ca logodnicul a
parasit o fara pricini foarte evidente. Fecioara e pandita de o
singuratate fara margini.
Este Fecioara Maria o constiinta
tragica? In ordinea omenescului, da. Dar ea este si purtatoarea unei
ordini suprafiresti, iar aceasta se face cu luciditate, cu o anume
constiinta de sine. Cat timp traieste pe pamant, misterul Mariei nu
poate fi inteles si acceptat de nimeni, dar ea "il poarta in inima ei",
ca pe o dulce povara. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea si
Iosif, povestit de Evanghelistul Matei, ca si teama de o nelamurita
curiozitate publica, sa fi determinat vizita ei, de trei luni, la
Elisabeta. Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne
da masura constiintei de sine a Sfintei Fecioare, poate ca de abia acum
dobandita pe deplin. Emotionanta intalnire dintre cele doua femei are
dimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodata
navalita de Duhul Sfant si are revelatia Celui pe care Maria Il poarta
in pantece. Salutarea ei este, in acelasi timp, si marturisirea acestei
revelatii, ceea ce face ca raspunsul Mariei sa capete o rezonanta de
harpa cosmica. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci
si prefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului ca ea, Fecioara, va fi
fericita de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri.
Salutarea ingerului: „Bucura-te!”, de neinteles in suita suferintelor
Mariei, isi dobandeste acum intelesul plenar. Lacrimile
Mamei, varsate din belsug de a lungul a treizeci si trei de ani, sunt
rascumparate de bucuria launtrica a Fecioarei, careia Puternicul i a
harazit marire in veci. Urmare a unui singur cuvant: Fie!
IPS Bartolomeu Anania
Sfanta Evanghelie randuita de Biserica spre a fi citita in ziua praznuirii Bunei Vestiri
"In zilele acelea Elisabeta, sotia lui Zaharia, a zamislit si s-a
tainuit pe sine cinci luni, zicand: Astfel mi-a facut mie Domnul in
zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea. Iar in a
sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil
de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret,
catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui
David; iar numele Fecioarei era Maria. Si, intrand ingerul la ea, a
zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine.
Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de
cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie
aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la
Dumnezeu. Si, iata, vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema
numele Lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema
si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va
imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea
sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu
nu stiu de barbat? Si, raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va
pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea
si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Iata, Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei, si
aceasta este a sasea luna pentru ea, care se numea stearpa. Ca la
Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba
Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea."
(Luca 1, 24-38)
Blagoveștenia sau Ziua Cucului
Buna Vestire (Blagoveștenia)
În calendarul popular sărbătoarea
aceasta se mai numește și Blagoveștenie. Sărbătoarea este aproape de
echinocțiul de primăvară, cînd sosesc rîndunelele și începe a cînta
cucul şi mai este numită în Calendarul Popular ‒ Ziua Cucului. E o
sărbătoare de trecere de la „moarte” (iarna) la „viață” (primăvara). E
hotarul dintre iarnă și primăvară, cînd începe renașterea naturii.
Tradiţii şi obiceiuri.
În ziua Bună Vestirii se efectuau acte de purificare a spațiului, de
alungare a șerpilor de pe lîngă casă, a insectelor și omizilor din
livezi: afumarea cu tămîie și cîrpe arse a casei, grajdului de vite,
livezilor, producerea zgomotului de care să se sperie forțele malefice
prin tragerea unui clopoțel legat de picior sau lovirea în fier,
scoaterea din lăzi a straielor și țesăturilor la aerisit. Se stropeau
rădăcinile pomilor fructiferi cu rachiu și se amenințau pomii că vor fi
tăiați dacă nu vor rodi.
Buna Vestire era neprielnică pentru lucru: nu se puneau cloști, căci se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui, nu se dădeau la împerecheat vitele, ca să nu se nască monştri, nu se semăna porumbul. Femeile strîngeau apa provenită din neaua, care nu s-a topit pentru a fi folosită în practicile medicinii și cosmetologiei populare.
De Buna Vestire se fac multe praznice și se dă de pomană. După cum se știe, în această zi este dezlegare la pește, peștele fiind „personaj” central al acestei sărbători. Consumul ritual de pește este justificat prin credința, că acei ce vor mînca pește vor fi sănătoși tot anul şi respectiv cel care gustă peşte în această zi se va simţi tot anul ca peştele în apă.
Tradiţia populară mai spune că de Buna vestire este bine să se pună, pe pragul casei, pîine şi sare pentru a aduce linişte în casă şi a da hrană îngerilor.
O altă denumire populară a Bunei Vestiri era Ziua Cucului, percepută ca încarnare a strămoșului mitic, pasăre cu un pronunțat substrat erotic, care anunța sosirea efectivă a primăverii, fiind înfăţişat ca un uliu în miniatură. Este o pasăre mică, care nu-și face cuib, nu-și crește puii. Își depune ouăle prin cuiburi străine, iar puii săi îi dau jos pe ceilalți din cuib pentru a profita de un surplus de hrană, ca astfel să poată supravieţui. Se zice, că cucul cîntă pentru prima oară de sărbătoarea Bunei Vestiri, fiind așteptat de către toți oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin și cu bani în buzunare. Cîntecul cucului prevestea venirea primăverii dar și norocul omului, iar cel care auzea pasărea cîntînd trebuia să numere pentru a afla cîţi ani mai are de trăit. Fetele şi băieţii necăsătoriţi, întrebau cucul peste cît timp se vor căsători. Dacă pasărea tăcea, înseamnă că se va întîmpla repede, iar dar dacă începea să cînte, trebuia să numere de cîte ori cîntă ca să vadă peste cîţi ani se căsătorea. Dacă nu erau îndeplinite aceste condiții rituale, oamenii nu beneficiau, respectiv, de toate acele lucruri în anul care urma. Dacă primul cîntec al cucului era auzit cumva pe stomacul gol din partea stîngă sau din spatele omului, erau semne de rău augur. Fiind însă simbol al primăverii, al timpului frumos și al dragostei pătimașe, poporul îi iartă toate păcatele. În legende cucul este antropomorfizat, fiind argat, slugă, tîlhar.
Această pasăre ar fi mai puțin cunoscută dacă n-ar marca succesiunea de primăvară cînd începe a cînta de Buna Vestire și încetează brusc să cînte la solstițiul de vară de Sînzîene (sau Drăgaică). Se zice, că de Sînzîene cucul se îneacă cu orz și nu poate cînta, prefăcîndu-se pînă la primăvara viitoare în uliu.
În popor se mai spune că în ziua de Bunavestire oamenii nu au voie să se certe, fiindcă cine se ceartă va avea necazuri tot anul.
Se crede, că cum e vremea în ziua Bunei Vestiri aşa e şi ziua de Paști, iar bătrînii mai spun că dacă ziua de Buna Vestire este una ceţoasă, primăvara va fi călduroasă.
Aceasta este sărbătoarea Blagoveștenie, una în care cucul și peștele au roluri importante, însă dincolo de toate acestea, trebuie să putem vedea spiritele strămoșilor, spirite care veghează mereu cu dor buna rînduială a lucrurilor în lumea celor vii.
Pe 25 martie, creștinii ortodocși prăznuiesc Bună Vestire, o sărbătoare cu o încărcătură simbolică specială pentru țăranul din satul tradițional, numită Blagoveștenie / Blagoviștenie sau Ziua Cucului, în care se desăvârșește primăvara.
În Bucovina se consideră că Buna Vestire sau Blagoveștenia este la fel de mare ca și Învierea, pentru că dacă nu ar fi Buna Vestire, nu ar exista nici Paștele. Mai mult, se crede că soarele este vesel și jucăuș doar de două ori pe an: de Blagoveștenie și de Înviere, iar în restul timpului este supărat. Unii cred că e vesel și de Sânziene. Însă în celelalte zile ale anului, cine îl privește cu atenție va vedea că este mâhnit.
Drept dovezi ale importanței pe care țăranul român o acorda Blagoveșteniei stau și icoanele pictate pe sticlă de către meșterii iconari transilvăneni. Două astfel de icoane, una pictată la Nicula și cealaltă la Șcheii Brașovului, în secolul al XIX-lea, ce redau scena în care Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce Fecioarei Maria vestea că îl va naște pe Mesia, se află în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
Se crede că pe 25 martie, de Blagoveștenie, se dezleagă limba tuturor păsărilor, pentru a cânta, dar mai ales a cucului, care toată iarna a fost uliu. El va cânta până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când se zice că se îneacă cu orz și neamaiputând să cânte se transformă iar în uliu până anul viitor, de Buna Vestire.
E bine ca oamenii să aibă bani la ei în această zi, să nu fie flămânzi, să nu fie supărați și să nu se certe, pentru că așa cum îi va prinde cântecul cucului așa vor fi tot restul anului.
De Blagoveștenie încep să vină rândunelele. Cine vede prima dată doar o rândunică va fi singur toată vara, iar cel care vede mai multe nu va suferi de singurătate. Se mai spune că cine zărește prima dată rândunele în această zi este bine să se spele pe față cu apă rece sau cu lapte, pentru a nu avea pe față pete sau alunițe.
În ajun de Blagoveștenie sau chiar și în ziua de Buna Vestire pomii fructiferi se amenință cu tăierea, pentru a da rod bogat. În această zi se scot stupii afară, dacă nu cumva au fost deja scoși afară pe 17 martie, de Alexii.
La fel ca de Alexii, și de Blagoveștenie există obiceiul să se înconjoare și să se afume casa și gospodăriile pentru alungarea șerpilor și a omizilor. În Bucovina, de Buna Vestire se făcea foc în ogradă, înaintea ușei, și se punea alături pâine, sare și o cofă de apă, ca să mănânce și să bea îngerii. Pâine și sarea se dădeau apoi de pomană.
În această zi este dezlegare la pește. De aceea, e bine ca fiecare român să mănânce pește nu doar pentru a se hrăni, ci pentru a fi sănătos ca peștele tot timpul anului.
A doua zi după Buna Vestire se cinstește Blagoveșnicul, adică Sfântul Arhanghel Gavriil (în calendarul creștin-ortodox este Soborul Sfântul Arhanghel Gavriil), cel trimis de Dumnezeu să aducă vestea cea marea Preacuratei Fecioare Maria.
Se mai zice că așa cum va fi de Blagoveștenie așa va fi și de Paște, dar și tot timpul anului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.