duminică, 24 martie 2024

Sfânta Icoană a Maicii Domnului “Muntele netăiat”

 Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” aparţine tipului iconografic Hodighitria sau Călăuzitoarea, potrivit căruia Pururea Fecioara Maria Îl ţine pe braţul stâng pe Mântuitor şi arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu şi spre mântuire . Specific acestei Icoane este faptul că în mâna dreaptă, Maica Domnului are reprezentat un munte pe care se afla o Biserică.

În alte variante ale Icoanei, pe lângă munte, mai apare reprezentată şi o scară, Maica Domnului însăşi fiind numită in imnografia Bisericii”munte netăiat”, „scară cerească”,”Biserică” şi „munte umbrit”.

Numele Icoanei are ca temei pasajul scripturistic din Daniel 2:44-45:
„Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci. După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână , şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Marele Dumnezeu a dat de ştire regelui ceea ceva fi în viitor; visul este adevărat şi tâlcuirea lui neîndoielnică”.

În cântările bisericești se face adeseori referire la vedenia Prorocului Daniel:
„Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, pe care Sfântul profet Daniel mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului...”

Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” a fost trecută în sinaxarele ruse cu data de prăznuire 24 martie.


Acatistul Maicii Domnului la Icoana ”Muntele Umbrit” sau ”Munte netăiat”, apărătoarea femeilor abuzate în familie (24 martie)

Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, pe care Sfântul profet Daniel mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului.

Traducere din limba rusă

Condacul 1

Aleasă din toate neamurile omeneşti, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Vas curat, ai aşezat în Tine Muntele Necuprins ale cărui hotare ajung în Împărăţia lui Dumnezeu şi urcă la Hristos, iar noi Te numim: Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Icos 1

Îngerii cu Arhangheli cu bucurie slăvesc alegerea Ta de către Dumnezeu, Maica Domnului, prorocită fiind prin psalmii lui David drept Muntele Netăiat. Ai primit și Muntele Athos, partea Ta pământească pe care o acoperi din belșug cu har, iar noi acum ne închinăm sfintei Tale icoane și Te lăudăm, zicând:

Bucură-te, Fecioară Neprihănită, mai presus de toate femeile, slăvită de Arhangheli;

Bucură-te, Fecioară al cărei pântece este mai larg decât Cerul;

Bucură-te, steaua care ai avut Soarele în Tine;

Bucură-te, rod din care a crescut Pomul Vieții Veșnice;

Bucură-te, ușă nepieritoare prin care trece Creatorul tuturor;

Bucură-te, păzitoarea neobosită a oamenilor;

Bucură-te, aducându-ne Raiul îmbelșugat;

Bucură-te, cea ce faci neîncetat rugăciuni către Dumnezeu;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 2

Văzând sub acoperământul Tău Sfântul Munte Athos, slujitorul lui Dumnezeu Savatie Ți-a pictat chipul Sfânt, Maica Domnului, având un munte în mână , Biserica este așezată pe el iar Pruncul Iisus, Mântuitorul nostru, binecuvântează Biserica. Lui Hristos Dumnezeu Îi cântăm acum un cântec: Aliluia!

Icos 2

Înțelegând profunzimea icoanei pictate și întorcându-se în țara părinților săi, înțeleptul părinte Savatie l-a învățat pe călugărul Vorshin cum să picteze în mănăstire icoana Ta sfântă, iar noi cântăm cu inima curată:

Bucură-te, aducând călugări în mănăstiri pentru a întemeia familia lui Dumnezeu;

Bucură-te, bucuria călugărilor smeriți;

Bucură-te, călăuzitoare în feciorie;

Bucură-te, aducând pe pământ comorile nepieritoare ale minunatei Moșteniri cerești;

Bucură-te, că ai împlinit ascultarea până la capăt, spre Slavă veșnică;

Bucură-te, promițând celor nevinovați și blânzi slava Preafericirilor din Cer;

Bucură-te, încălzind cu Har și milostivire inimile credincioșilor;

Bucură-te, ajutătoarea călugărilor și mirenilor;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 3

Puterea Celui Prea Înalt umbrește pe oricine care, cu credință și recunoștință, se închină chipului Tău cinstit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, de aceea ne închinăm Cuvântului lui Dumnezeu care a înflorit ca o floare parfumată pe pământul sterp al vieții noastre, și strigăm la El cu tandrețe: Aliluia!  

Icos 3

Cu buna intenție de a lucra pentru slava Domnului și de dragul Mamei Sale Neprihănite, evlaviosul constructor Cosma s-a străduit să termine de ridicat catedrala cu hramul Înălțarea Domnului înainte de termenul convenit cu starețul Voršinski. Când bunul stareț i-a văzut râvna, a ținut să-i mulțumească muncitorului cu cuvintele: „Alege icoana pe care o vrei pentru salariu, în dar din această sfântă familie”. Lucrătorul a ales bine icoana ”Muntele Umbrit” uitată de frați în colțul bisericii, iar noi, Maica Domnului, Te așteptăm cântând:

Bucură-te, că ne ajuți să te găsim, atunci când uităm de Tine;

Bucură-te, acoperitoarea celor evlavioși și cei a celor muncitori;

Bucură-te, cea care Te bucuri cu îngerii;

Bucură-te, Cea ce ești mereu temută de demoni;

Bucură-te, Cea ce rămâi în slava veșnică;

Bucură-te, Cea ce în dragostea sfântă a Tatălui te-ai întâlnit cu Fiul Lui;

Bucură-te, că ai fost umplută de Har la coborârea Duhului lui Dumnezeu;

Bucură-te, Cea ce ai fost cinstită cu binecuvântarea Sfintei Treimi la Nașterea Fiului lui Dumnezeu;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 4

Îneci furtuna gândurilor rele în harul iubirii Tale sincere pentru neamul omenesc, Maica Domnului. Cuviosul muncitor Cosma s-a rugat pentru binecuvântarea Ta în drum spre casă, cântând cu bucurie pentru acest dar prețios către Veșnicul Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzind despre marile haruri ale Maicii Domnului dar neînțelegând nimic și neascultând de obiceiuri, viclenii urmași ai lui Cosma au fost nepăsători față de Sfânta Ta Icoană și au dat-o uitării, Maica Domnului, dar noi încurajați de Tine ne îndreptăm firea și cu evlavie strigăm cu mulțumire către Tine, zicând:

Bucură-te, rugăciune tăcută pentru noi înaintea Dumnezeului Preaînalt;

Bucură-te, Bucuria luminii mai mari decât toată bucuria pământească;

Bucură-te, că ne călăuzești spre bine;

Bucură-te, că ai grijă de copiii tăi cu sârguință;

Bucură-te, ocrotind orfanii;

Bucură-te, apărătoare de încredere a văduvelor;

Bucura-te, că miluiești sufletele îndurerate;

Bucură-te, că îi avertizezi pe cei nepăsători;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 5

Ne închinăm Icoanei Tale preacurate care este ca o stea descoperită de Dumnezeu, ca un Izvor care împrăștie multe vindecări și care stă în fața copiilor credincioși ai Bisericii lui Dumnezeu ca dovada ajutorului Tău atotputernic împotriva forțelor demonilor. Ai fost chemată la înfierea neamului omenesc împreună cu Sfântul Apostol Ioan când Dumnezeiescul Tău Fiu atârna pe Crucea de Lemn, zicând: „Femeie, iată Fiul Tău”. Mulțumim pentru o astfel de Mamă pentru familia noastră și strigăm către Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

O tânără femeie care avea un soț care o insulta tot mereu s-a gândit să se sinucidă într-o baie veche din casă, deoarece nu putea îndura durerea. În drum spre baie i s-a arătat un monah care i-a spus: „Unde te duci, tu nefericito? Întoarce-te în casa ta, caută icoana Maicii Domnului «Muntele umbrit», roagă-te înaintea ei și vei trăi în pace cu soțul tău” apoi călugărul a dispărut. Femeia aceea a crezut în cele spuse și a făcut totul așa cum i s-a spus și a avut pace în familie. Noi, cei care admirăm această minune, îți strigăm din fericire:

Bucură-te, ocrotitoarea căminului creștinilor de furtunile acestei lumi;

Bucură-te, aducând binecuvântarea căsătoriilor ortodoxe;

Bucură-te, bucuria părinților cu copii mici;

Bucură-te, Povățuitoarea copiilor;

Bucură-te, Păzitoarea înțelepciunii celor bătrâni;

Bucură-te, apărătoarea fecioriei celor tineri;

Bucură-te, potolind soții fioroși și răi;

Bucură-te, aducând liniște femeilor abuzate de soți;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 6

Spre seară, în ajunul Bunei Vestiri, femeia și familia ei au chemat preotul din parohie, povestindu-i cele întâmplate. Acesta a săvârșit apoi Priveghere de toată noaptea înaintea icoanei „Muntele Umbrit”. Din acel moment, preotul a venit și a săvârșit anual rugăciuni înaintea icoanei în ziua de 24 martie, iar noi ne bucurăm și mulțumim Domnului pentru toate, cântându-I: Aliluia!

Icos 6

Mare slavă a strălucit asupra minunilor care s-au petrecut înaintea sfintei Tale Icoane care a atras la Tine o mulțime de închinători care se așteptau să primească bunătatea Ta nemăsurată, Maica Domnului. Și acum avem nevoie de ajutor de la Tine, lăudându-Te și zicând:

Bucură-te, că scapi de orice necaz familiile care Te cinstesc;

Bucură-te, că păzești toate orașele creștine;

Bucură-te, păzitoarea tuturor;

Bucură-te, că acoperi cu acoperământul tău popoarele ortodoxe;

Bucură-te, cea ce te rogi pentru cei mari;

Bucură-te, cea ce ești binefăcătoarea celor mici;

Bucură-te, bucuria noastră sinceră și mântuirea viitoare;

Bucură-te, plângând cu amar pentru păcatele și căderile noastre;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 7

Dorind să-Și dezvăluie dragostea, Dumnezeu Cel iubitor de oameni ne-a dat-o pe Preacurata Maică a Sa ca o milostivă rugătoare pentru neputințele noastre. Am învățat astfel de la Ea bunele obiceiuri de rugăciune și cântare către Fiul Său și către Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icos 7

Îi umpli de bucurii pe cei care, din suferință și iubire aleargă cu rugăciuni înaintea icoanei Tale pentrua mijlocirea Ta blândă. Cu cât povara celor drepți este mai grea, cu atât povara celor păcătoși este mai greu de îndurat. Nu toți sunt chemați la Ospățul cu Dumnezeu, pentru că nu toți sunt aleși. Astfel, Tu înmoi mânia Lui Dumnezeu și te rogi Fiului Tău Iisus Hristos să dea ajutor celor slabi, descurajați și necredincioși, pentru că El ne-a răscumpărat pe toți cu Sângele Său. Văzând grija Ta pentru noi mulți păcătoși, cu toții Te slăvim:

Bucură-te, îndreptând păcătoșii;

Bucură-te, că-i înveți pe cei triști să se liniștească;

Bucură-te, rugăciune neîncetată a celor pocăiți;

Bucură-te, mustrare aspră a mândriei;

Bucură-te, că în lupta pentru Hristos ne dai putere în duh și curaj;

Bucură-te, eliberându-ne de atacurile demonilor;

Bucură-te, munte de mângâiere pentru cei disperați;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 8

O mare minune a arătat Domnul în Tine, Maica Domnului, căci aveai să rămâi fecioară după Naștere. Acum, înconjurată de slava și cinstea Heruvimilor și Serafimilor, stai față în față cu Dumnezeu și cobori pe pământ ca să ajuți oamenii, învațându-I să-I cânte Fiuli Tău Iisus Hristos: Aliluia!

Icosul 8

Ai grijă de noi neîntrerupt, Maica Domnului, căci tu ești Muntele Umbrit în care vedem chipul Fiului lui Dumnezeu, căci pe Muntele Sinai Dumenzeu a dat Legea lui Moise, tot pe Muntele Sinai poporul și-a ales calea sfântă;  pe Muntele Tabor, Fiul Tău le-a descoperit apostolilor o mare parte din Puterea și Slava Lui; de pe Muntele Măslinilor s-a înălțat Hristos; iar în Muntele Athos ești acum cu monahii până la sfârșitul veacurilor, și odată cu ei, și cu noi. Privim chipul legământului dintre Tine și noi, Maica Domnului și strigăm către Tine, zicând:

Bucură-te, că ne-ai învățat să mărturisim credința ortodoxă;

Bucură-te, că l-ai chemat pe ereticul cel rău care vroia să scape;

Bucură-te, că prin cuvintele lui Dumnezeu aduni turma credincioasă;

Bucură-te, că de mai înainte ai fost prevestită de prooroci;

Bucură-te, inspirația preoților în predici;

Bucură-te, aducând binecuvântări celor care fac milostenie;

Bucură-te, punând înțelepciune în mintea mai marilor Bisericii;

Bucură-te, aducând iscusința preoților în rugăciune;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 9

Nici o generație nu a înțeles predica miraculoasă despre Tine care a fost spusă de vechiul profet Zaharia: „ Cine ești tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc șes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: «Îndurare, îndurare cu ea;»’”, care a întemeiat un alt templu în Ierusalim. Tu, Maica Domnului, ești temelia tuturor Bisericilor lui Dumnezeu, hrănind cu laptele Tău pe Cel care acum ne dă hrană Trupul și Sângele Lui, Căruia toți îi cântăm un cântec: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult grăitori nu pot exprima laudă vrednică de marile și nenumăratele minuni ale icoanei Tale, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Ție îți aparținem cu dragoste și credință și Îți cântăm cu bunătate și cu tremur din inimă, zicând:

Bucură-te, împodobită cu dragostea mai înaltă decât aurul și mărgăritarele;

Bucură-te, dulce parfum al harului lui Dumnezeu;

Bucură-te, mereu plină de minuni sfinte;

Bucură-te, Chivotul în care este înfățișat chipul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că speli cu lacrimi păcatele celor care ți se închină;

Bucură-te, că L-ai purtat în tine pe Creatorul universului;

Bucură-te, rușinând uneltirile diavolilor;

Bucură-te, Scutul și Acoperământul nostru;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 10

Vrei să mântuiești multe femei de păcatul deznădejdii și al morții, ne-ai dat Icoana numită Muntele Umbrit, Maica Domnului. Ești un Ajutor grabnic pentru copiii mici care au necazuri și boli și ești bucuria tuturor părinților, iar noi te rugăm învață-ne să cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Ai fost zid puternic pentru toți cei care ți se roagă, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,  iar la timpul rânduit ți-ai dorit ca Preacurata ta Icoană făcătoare de minuni să-și aibă locul ei și l-ai inspirat pe bătrânul Koniaev să construiască o biserică alături de un alt lăcaș de cult închinat ioanei tale din Smolensk. Noi Îți cântăm, zicând:

Bucură-te, aducând bătrânilor bucurii și liniște;

Bucură-te, Ajutor nesecat al celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;

Bucură-te, răsplata cerească a celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu;

Bucură-te, că nu avem alt ajutor decât pe Tine și pe Dumnezeu;

Bucură-te, că ne arăți calea spre comorile cerești;

Bucură-te, împodobită cu o cunună de har;

Bucură-te, că ești încununată de soborul sfinților din ceruri;

Bucură-te, virtutea nemăsurată ale Slavei;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 11

Credincioșii Ți-au cântat cântări, aducând sfânta Ta icoană la biserică, Maica Domnului. Admirăm purtarea de grijă a lui Dumnezeu căci biserica Ta nou construită se află pe cel mai înalt munte din oraș, unde se adăposteau oamenii în zilele marilor inundații. Acest munte a devenit cu adevărat muntele lui Dumnezeu – Muntele Umbrit, iar noi amintindu-ne de asta Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Le oferi celor triști o ușurare rapidă și vindecare sufletească și trupească, Stăpâna noastră. Oamenii care vin de departe în orașul Tver spun vestea bună a tuturor minunilor, cum untdelemnul tămăduitor din icoana Ta vestește harul atotputernic al lui Dumnezeu, fiind tămăduitor. Noi, care am văzut toate acestea, Îți cântăm, zicând:

Bucură-te, cea ce deschizi ochii orbilor;

Bucură-te, că nu-i ascunzi mult timp pe cei nerușinați;

Bucură-te, că le dai auz bun celor surzi;

Bucură-te, că astupi urechile celor care ne ascultă fără voia noastră;

Bucură-te, că pui în gura noastră cuvinte bune;

Bucură-te, că închizi izvorul cuvintelor rele;

Bucură-te, umblarea șchiopilor;

Bucură-te, ridicarea celor slăbănogiți;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 12

Harul Tău este dat tuturor celor care cred în Hristos Dumnezeu, Maica Domnului, dar aceste cuvinte erau necunoscute celor răi și fără evlavie. Autoritățile care Îl urau și se luptau cu Dumnezeu au vărsat sânge cu furie nebunească asupra orașului creștin Tver și au închis sfânta Ta biserică unde se afla icoana „Muntele Umbri”, au început să se omoare între ei și nu a mai fost pace și bucurie. Ne rugăm cu glasuri umile lui  Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cântând și sărbătorind mila Ta minunată asupra neamului omenesc, credincioșii slujitori ai lui Dumnezeu au postit și s-au rugat mult, Născătoare de Dumnezeu, și Ți-au pictat din nou icoana Muntele Umbrit așezând-o în Catedrala Adormirea Maicii Domnului iar apoi în Biserica Înălțarea Domnului a orașului Tver. Înnoirea chipului Tău s-a făcut întocmai cu vechea icoană, iar noi, care vedem mila lui Dumnezeu în toate, cântăm cu cinste, zicând:

Bucură-te, că ai venit de la Înălțare la Cel Înălțat;

Bucură-te, miluitoarea fiilor tăi duhovnicești;

Bucură-te, că ei aleargă la Tine cu bucurie;

Bucură-te, că Ţie se închină, apărătoarea lor;

Bucură-te, că tu trimiți har și talent pictorilor buni de icoane;

Bucură-te, că îi mântuiești pe diaconii și preoții cinstiți;

Bucură-te, că ajuți și cântăreții să cânte la strană;

Bucură-te, că îi eliberezi de ispite și de vrăjmași pe cei ce se roagă Ție;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 13

O, atotlăudată Mamă și Mijlocitoare a neamului creștin! Privește greutățile, necazurile și mizeria din noi, cei împovărați. Ne plecăm genunchii, rugându-ne Ție din inimă: primește mica noastră rugăciune și trimite nouă, slujitorilor Tăi născuți din Dumnezeu (nume), ajutor, întărire și înțelegere și păstrează-ne familiile în pace, vindecă toate bolile și necazurile noastre, alungă de la noi orice vrăjmaș și dușman, atrage-ne la Tine și unește-i în Dumnezeu pe toți cei ce strigă către El: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icos 1

Îngerii cu Arhangheli cu bucurie slăvesc alegerea Ta de către Dumnezeu, Maica Domnului, prorocită fiind prin psalmii lui David drept Muntele Netăiat. Ai primit și Muntele Athos, partea Ta pământească pe care o acoperi din belșug cu har, iar noi acum ne închinăm sfintei Tale icoane și Te lăudăm, zicând:

Bucură-te, Fecioară Neprihănită, mai presus de toate femeile, slăvită de Arhangheli;

Bucură-te, Fecioară al cărei pântece este mai larg decât Cerul;

Bucură-te, steaua care ai avut Soarele în Tine;

Bucură-te, rod din care a crescut Pomul Vieții Veșnice;

Bucură-te, ușă nepieritoare prin care trece Creatorul tuturor;

Bucură-te, păzitoarea neobosită a oamenilor;

Bucură-te, aducându-ne Raiul îmbelșugat;

Bucură-te, cea ce faci neîncetat rugăciuni către Dumnezeu;

Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Condacul 1

Aleasă din toate neamurile omeneşti, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Vas curat, ai aşezat în Tine Muntele Necuprins ale cărui hotare ajung în Împărăţia lui Dumnezeu şi urcă la Hristos, iar noi Te numim: Bucură-te, Împărăteasa Cerului, Muntele Umbrit prin care coboară Dumnezeu spre oameni!

Rugăciune către Maica Domnului:

Munte netăiat Te-a văzut proorocul Daniel pe Tine, Ceea Ce ne-ai înălţat pe noi cei din văile păcatelor la Hristos, Soarele dreptăţii, Lumina celor din întunericul patimilor. Cu adevărat scară către cer Te-am aflat pe Tine Ceea Ce ai chemat pe toţi cei ascunşi în adâncul răutăţilor către înălţimea vieţuirii îngereşti. Nu ne trece cu vederea acum pe noi, cei ce pătimim grele ispite şi suntem osteniţi de povara păcatelor noastre. Tinde-Ţi mâna Ta cea tare şi mă scoate pe mine din groapa cumplitelor fărădelegi în care am căzut din nepriceperea mea şi din pizma cea neîncetată a vrăjmaşului.


Tu Te-ai milostivit Preafericită, de femeia cea biruită de multa întristare, care voia să rupă firul acestei vieţi pământeşti, nemaisocotind că focul cel veşnic îi era gătit. Spre îndreptarea Ei un monah i-ai trimis şi minunea icoanei Tale i-ai descoperit. Deci, caută cu blândeţe şi spre mine, cel ce sunt ţinut în aceleaşi lanţuri ale întristării şi biciuit în fiecare zi de mânia multor ispite ale asupritorului. Îndreptează Preacurată, pe cei ce mă necăjesc către căile pocăinţei şi arată deşartă toată lucrarea diavolului celui urâtor de oameni. Caută cu milostivire spre sufletul meu istovit de arşiţa necazurilor şi fă-Te mie Ploaie dumnezeiască şi curăţitoare de toată întinăciunea minţii. În pustiul acestei vieţi întâmpină-mă şi îndreptează-mi căile rugăciunii către izvoarele cele limpede curgătoare ale pocăinţei.


Stai înaintea tronului Celui Preaînalt şi rugăciune stăruitoare adu pentru mine, ca să-mi deschidă Hristos uşa iertării şi să mă izbăvesc de mulţimea greşelilor mele. Seacă izvorul patimilor mele şi dă-mi mie cufundare în marea rugăciunii Tale prin care să aflu călătorie netulburată către limanul mântuirii.


Nu ştiu a Te lăuda pe Tine şi de împietrirea inimii fiind biruit, nu am nici evlavie către Tine, iar spicele credinţei mele sunt pururea plecate la pământ de viforul multor ispite. Îmi lipseşte dragostea către Tine şi îndrăzneala întru rugăciune, dar de multele necazuri sunt istovit şi voiesc a mă învrednici de ajutorul Tău. Am auzit Preacurată, de multele minuni pe care cu toţi le-ai săvârşit. Adusu-mi-am aminte şi de minunile pe care şi cu mine nevrednicul le-ai săvârşit. Oare va uita milostivirea Ta să mă cerceteze pe mine în acest necaz ? Oare mulţimea fărădelegilor mele va schimba gândul Tău de a mă ajuta pe mine şi întru aceste cumplite primejdii ? Oare îmi vei închide porţile îndurărilor Tale când zac şi eu ca săracul Lazăr plin de bubele păcatelor mele şi flămând de a primi măcar fărâmituri de milostivire de la masa Sfinţilor ? Oare iubirea Ta de Maică va fi uitată şi nu mă va chema din ţările străine ale păcatelor ? Preacurată, Ceea Ce şti necazurile inimii mele şi viclenia vrăjmaşilor mei, nu mă lăsa până în sfârşit ca să ajung ca un gard surpat, ci mă ridică prin pocăinţa la viaţa cea mai bună.


Luminează mintea mea şi curăţeşte inima mea de toată întinăciunea păcatelor, ca să te cinstesc pe Tine cu credinţă aşa: Bucură-Te, Izvorul cel pururea curgător al înţelepciunii celor smeriţi cu duhul, Uşa mântuirii celor necăjiţi de vrăjmaşii nevăzuţi, Potolirea valurilor întristării din sufletele tulburate de multe necazuri, Cărarea pocăinţei celor greşiţi, Făclia Ce străluceşte în întunericul sufletelor umbrite de păcat, Chemarea tuturor la slujirea Cuvântului, Vasul cel de aur al darurilor grăitorilor de Dumnezeu, Împăcarea tuturor cu Părintele luminilor, Răbdarea noastră întru necazuri, Mângâierea noastră întru primejdii, Muntele doririlor, nu uita pe robii Tăi în necazuri, ci pururea ne acoperă cu milostivirea Ta. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor