METANIA MARE ȘI MICĂ

 

METANIILE – de ce sunt de folos și cum se fac?

---

Să faceţi metaniile cu evlavie şi iubire, şi să nu le număraţi. Mai bine să faceţi zece şi bune, decât multe şi fără râvnă, fără cinstire şi dragoste dumnezeiască. Faceţi cât puteţi, pe măsura râvnei, dar nu false metanii şi false rugăciuni. Nu lucruri tipiconale pentru Dumnezeu. Dumnezeu cere ca tot ce se face pentru El să fie din tot sufletul şi din toată inima….
Metaniile sunt şi gimnastică. Şi – deşi nu trebuie deloc să ne gândim la asta – nu există o mai bună gimnastică pentru stomac, intestine, piept, inimă, coloana vertebrală. Este foarte folositoare, de ce să n-o facem? Când această asceză se face întru slava lui Dumnezeu, sufletul se umple de bucurie, se linişteşte. Aceasta este totul. Bineînţeles, se foloseşte apoi şi celălalt, adică trupul. Aţi înţeles? În suflet vine pace şi linişte, iar în trup buna funcţionare a tuturor sistemelor organismului nostru, precum cel circulator, cel digestiv, respirator, endocrin, care au legătură nemijlocită cu sufletul nostru.
Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 284-28
1. Metaniile şi semnificaţia lor
Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală. Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.
2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea
În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros­tind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge­nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.
Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după
tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski. Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.
3. Când nu se fac metanii
Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie. Metanii mari nu se fac: – după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi); – la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);
4. Ce nu este permis când facem metanii
– nu se sărută pământul; – nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ; – metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat; – la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele; – întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă; – la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal; – metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public; – metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“; – metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic); – Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

Lumea Credintei, anul VI, nr. 8 (49) August 2008

Să facem cât mai multe metanii

Galerie foto (1) Liturgica

Data: 03 Aprilie 2013

Metaniile sunt intim legate în viaţa credinciosului de pocăinţa sinceră pentru păcate, de aceea în perioada Postului Sfintelor Paşti, perioadă prielnică acestei stări sufleteşti, Biserica recomandă o înmulţire a metaniilor. În limba greacă, „metánia“ înseamnă schimbarea modului de a gândi şi de a vorbi. Prin forma sa, metania exprimă deosebit de sugestiv participarea trupului la rugăciune, dar şi a gândului, aşa încât s-a recomandat asocierea metaniilor cu rostirea „Rugăciunii lui Iisus“, pentru ca şi trupul, dar şi sufletul să cadă înaintea Domnului. Există două feluri de metanii: metaniile mari, adică acele prosternări când credinciosul atinge pământul cu fruntea, ca semn al căderii în păcat şi al ridicării sale, şi metaniile mici, adică numai o aplecare a capului până se atinge pământul cu mâna, fără să se îngenuncheze. Ambele tipuri de metanii sunt alcătuite din trei elemente: o mişcare descendentă, semnul Sfintei Cruci şi o mişcare ascendentă. Spre deosebire de statul în genunchi în timp ce ne rugăm, metania nu este o poziţie de rugăciune, ci o formă dinamică de participare a trupului la pocăinţa sufletului. Bineînţeles că aceste acte vizibile de pocăinţă au un simbolism deosebit. Mişcarea descendentă arată smerenia şi recunoaşterea stării de păcătoşenie şi este totodată o imitare a pogorârii la iad a Mântuitorului Iisus Hristos. Însemnarea cu semnul Sfintei Cruci arată îmbrăcarea omului în Hristos, iar mişcarea ascendentă simbolizează învierea împreună cu Hristos. Metaniile au un loc foarte important în slujbele Bisericii. Potrivit mărturiei Typikonului Sfântului Sava, în timpul Postului Mare, în mănăstirile din Palestina trebuiau să se facă 300 de metanii. Nu se fac metanii în timpul praznicelor Mântuitorului Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, până la odovania acestora, în timpul celor 12 zile dintre Naştere Domnului şi Botezul Domnului, de la Paşti şi până la Duminica Tuturor Sfinţilor, şi nici în duminici.

STAREŢUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE METANIILE MICI ŞI MARI

*

Metaniile mici şi mari

 

          – Gheronda, când fac rugăciune pe şiragul de metanii pentru cineva, trebuie să o fac cu semnul crucii şi metanie mică?

          – În funcţie de ce vrei să oferi. Ceea ce presupune mai multă osteneală are o valoare mai mare.

          – Gheronda, când facem Rugăciunea lui Iisus pe şiragul de metanii cu metanie mică, trebuie ca mâna să atingă pământul?

          – Nu, când facem rugăciune pe şiragul de metanii cu metanie mică, mâna ajunge până la genunchi şi apoi ne ridicăm drepţi. Altceva sunt metaniile mici pe care le facem atunci când ne închinăm la icoane sau la „Ceea ce eşti mai cinstită…”, etc. Atunci, dacă cineva poate, bine este ca mâna să ajungă până la pământ.

       – Gheronda, când fac rugăciune pe şiragul de metanii cu semnul crucii şi metanie mică, nu pot să mă concentrez.

          – Eu mai bine mă concentrez când fac rugăciunea pe şiragul de metanii cu semnul crucii şi metanie mică. Uit de mine atât de mult, încât după aceea, când termin Rugăciunea pe şiragul de metanii, mă doare mâna.

          – Gheronda, cum trebuie să fac metaniile mari?

       – Bine este ca metaniile mari să le faci întregi; adică, după fiecare metanie să te ridici dreaptă. În felul acesta faci o plecăciune mai mare înaintea lui Dumnezeu, dar aşa este şi mai odihnitor pentru trup. De asemenea, să nu-ţi sprijini mâinile jos, cu palma deschisă, pentru că se poate ca asta să dăuneze tendoanelor, ci închise, cu partea exterioară. Şi, ca să nu-ţi apară bătături la mâini, să le faci pe un covoraş moale.

traducere: https://acvila30.ro, sursa: ”Despre rugăciune” – vol. 6 din seria “Cuvinte duhovniceşti”