Povestea sfântului necunoscut de la Mănăstirea Neamţ a început în urmă cu 30 de ani, în plin regim comunist. Pe 24 mai 1986, într-o zi de sâmbătă, pe o porţiune din trotuarul care face accesul de la gangul clopotniţei la biserica mare a mănăstirii a apărut o ridicătură, iar elevii seminarişti au încercat degeaba să apese plăcile.
În urmă cu trei decenii, pe 24 mai 1986, monahii şi pelerinii aflaţi la Mănăstirea Neamţ au constatat că aleea pietruită din curtea lăcaşului s-a bombat inexplicabil. În urma săpăturilor din zilele următoare, s-au descoperit oseminte umane, iar de atunci se vorbeşte despre „Sfântul Necunoscut“.
„S-a făcut o <burdujire>, o ridicătură de aproximativ 50 de centimetri; partea de la mijlocul acestei ridicături avea 10 centimetri, fiind vizibilă şi incomodă la mers“, arată ieromonah Ambrosie Ghinescu, stareţul schitului PocrovA doua zi, ridicătura din pavaj a fost remarcată de mai multă lume care venise la slujba de duminică de la mănăstire. Prima ipoteză a monahilor a fost că ridicătura ar fi fost efectul unei infiltrări de apă de la vreo ţeavă spartă sau de la o coloană de olane din vechea canalizare a mănăstirii.
Oase găsite la un metru adâncime sub pavaj„Arhimandritul Efrem Chişcariu, stareţul Mănăstirii Neamţ, vorbind cu părinţii din sobor, a dispus ca luni, 26 mai, să se sape şi să se remedieze eventuala stricăciune a ţevii“, mai spune Ambrosie Ghinescu.
Aşa s-a şi întâmplat, iar luni, pe 26 mai 1986, s-au desfăcut pietrele şi placa de beton, săpându-se în pământ circa 50 de centimetri, însă nu erau urme ale unei infiltrări de apă. Părintele Anania Ulian, cel care supraveghea lucrarea, a decis ca săpăturile să fie lăsate neatinse peste noapte şi a doua zi să se mai sape încă o jumătate de metru. În cazul în care nu se găsea nimic, groapa trebuia acoperită.
Părintele Vasian Isachi a continuat să sape marţi încă 50 de centimetri, iar la un moment dat a dat peste picioarele unui schelet uman.
„S-a mers cu grijă pe urma osemintelor, ajungându-se la recuperarea integrală, până la craniu, care era în stare bună de conservare. Însă nu s-a găsit nimic în legătură cu numele persoanei şi nici cu timpul înhumării. Osemintele s-au strâns cu grijă şi s-au pus într-o lădiţă, iar în groapă s-au pus lumânări aprinse, în semn de cinstire“
Descoperirea a ajuns repede la urechile lui Teoctist, în acea perioadă Mitropolit al Moldovei, care se afla chiar la Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamţ. Înaltul ierarh a ajuns repede la locul săpăturilor şi a dispus să se cerceteze mai bine groapa, pentru găsirea unor indicii.
Racla cu moaşte, ascunsă de teama comuniştilor
Oamenii din zonă au auzit de descoperire şi au venit repede să se închine, însă la fel de repede a ajuns vestea şi la urechile mai marilor care conduceau judeţul.
„<Tovarăşii de la judeţ> s-au alarmat şi au ordonat să dispară orice urmă, pentru că se face vâlvă pentru ceva „lipsit de importanţă”. Imediat s-a acoperit groapa şi s-au pus pietrele la loc. Eclesiarhul mănăstirii însă şi-a asumat riscul ascunderii moaştelor la loc de taină, în tezaurul bisericii mari, chiar dacă unii îl <căutau>“, povesteşte ieromonahul Ambrosie Ghinescu.
Osemintele au fost ascunse în mănăstire, iar după căderea regimului comunist, au fost aşezate într-o raclă în Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ.
Timp de patru ani, până în 1990, rămăşiţele au fost ascunse într-un sac, sub masa altarului din biserică, de teama să nu fie confiscate de oamenii regimului. De acest lucru nu ştia decât un singur om, părintele Anania Ulian, după cum povesteşte părintele doctor Florin Ţuscanu, martor la descoperirea din mai 1986. Preotul era în acea vreme în anul V la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi a participat şi la săpături.
Sfântul rămas anonim şi după trei decenii
În lipsa unor indicii certe despre identitatea persoanei ale cărei
rămăşite au fost găsite în 1986 la Mănăstirea Neamţ, monahii spun că,
cel probabil mormântul a făcut parte dintr-un cimitir anterior bisericii
ridicate în anul 1497 de Ştefan cel Mare.
„Încă din secolul al XIII-lea exista în centrul incintei de astăzi o biserică, la început din lemn, apoi din piatră, considerată biserica în jurul căreia au vieţuit primii călugări nemţeni, dintre care foarte posibil să se numere şi Sfântul Necunoscut“, consideră Ambrosie Ghinescu.
Pe locul unde este Mănăstirea Neamţ, în secolul XIV, cuviosul Gherman (1320-1362) adunase în jurul său o obşte de călugări. Perioada de înflorire a mănăstirii este considerată însă odată cu venirea la Neamţ a ucenicilor Sfântului Nicodim de la Tismana: Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan.
„Putem considera că descoperirea plăcutului lui Dumnezeu de la Mănăstirea Neamţ exprimă continuitatea sfinţeniei ctitorilor mănăstirii şi a celor care au adus o înnoire duhovnicească monahismului nemţean - atât ucenicii Sfântului Nicodim de la Tismana, cât şi Sfântului Paisie Velicicovski”.
Cine ar fi sfântul de sub aleea mănăstirii?
Nici după 30 de ani nu s-a atribuit o identitate oasemintelor găsite la Mănăstirea Neamţ şi în continuare se vorbeşte şi acum de Sfântul Necunoscut. Ieromonahul Ambrosie Ghinescu încearcă să explice de ce se vorbeşte în continuare de un sfânt anonim, folosind un citat al părintelui Paisie Aghioritul, de la muntele Athos:
„Mulţi sfinţi necunoscuţi ajută şi fără să-i cunoaştem. Aceştia
sunt cei mai mari sfinţi. Nu au nicio slavă de la oameni, ci numai de la
Dumnezeu. Din marea lor smerenie, l-au rugat pe Dumnezeu cu stăruinţă
să rămână necunoscuţi, ca să nu fie cinstiţi de oameni, dar să-i ajute
în continuare în acelaşi chip, adică în ascuns. Faţă de aceşti Sfinţi
necunoscuţi trebuie să avem mare evlavie şi să le datorăm multă
recunoştinţă, pentru că ne ajută în tăcere cu mijlocirile lor şi cu
pilda lor tăcută, cu discreţia lor”.
O variantă despre care s-a discutat este că osemintele ar fi aparţinut lui Paisie de la Neamţ, canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi sărbătorit în calendar pe data de 15 noiembrie.
„Părintele profesor Ivan avea o ipoteză personală. El spunea că
este vorba despre stareţul Paisie (Paisie de la Neamţ, stareţ între anii
1779-1794, n.n.), cel care este deja canonizat şi de Biserica Ortodoxă
Rusă şi de noi. Stareţul Paisie îşi are mormântul în biserica mare,
dar, pentru a nu fi profanat mormântul, părintele Ivan spunea că aceşti
călugări l-au salvat şi l-au îngropat unde nu bănuia nimeni. Veneau
tătarii, turcii, erau vremuri grele, şi l-au adăpostit temporar sub alee
unde nu bănuia nimeni. Dar iată că el s-a descoperit singur după ani şi
ani.Dacă nu s-a dat piatra de pe mormântul din biserică al părintelui
Paisie, nu ştim dacă ipoteza aceasta este valabilă”, mai spune părintele
dr. Ţuscanu.
SFÂNTUL NECUNOSCUT DE LA NEAMŢ
(26 Mai)
În plin regim comunist, în primăvara anului 1986, avea să se descopere la Mănăstirea Neamţ, în chip minunat, un Sfânt care, deşi a rămas necunoscut, transmite, până astăzi, chemarea la Credinţă, într-o tăcere deplină.
În anul 1986, în ziua de 24 Mai, când în Calendarul Ortodox se serbeaza Sfântul Cuvios Simeon, din Muntele cel Minunat, fiind Sâmbătă seara, cu priveghere pentru a doua zi, pe aleea ce duce de la turnul clopotniţă la Biserica Înălţării s-a observat că pietrele din pavaj, pe secţiune transversală erau ridicate cu aproximativ 10-15 cm, incomodând trecerea spre Biserică. Cei care ajungeau la locul respectiv, încercau să apese pietrele cu piciorul, crezând că ele vor reveni la poziţia iniţială.
Se făceau diferite presupuneri: vreo ţeavă de canalizare sau chiar olane din ceramică prin care venea apa în Mânăstire, în secolele trecute, sau emanaţii de gaz metan. Această alee a fost executată în 1962 şi a fost construită cu un strat de beton, destul de gros, în care s-au placat pietre de râu. Conducerea Mânăstirii a hotărât ca Luni, 26 Mai să se sape, în acest loc, pentru a observa cauza din care s-a ridicat pavajul. După ce s-a săpat aproximativ 1,20 m., iar pământul, de sub pavaj, nu prezenta nici o modificare, cei care săpau au propus să se pună pământul la loc şi să se refacă aleea, cum a fost înainte.
Marţi dimineaţa, în ziua de 27 Mai s-au continuat săpăturile şi la circa 1,50 m, adâncime, spre mirarea celor care săpau, au descoperit „oseminte umane”, fiind în poziţia de înmormântare obişnuită, capul spre apus şi picioarele spre răsărit, transversal cu aleea, după cum s-au ridicat şi pietrele, în data de 24 Mai. După ce osemintele au fost scoase, din groapă, s-au aprins lumânări şi s-a făcut o slujbă de pomenire (trisaghion), de către preoţii din Mânăstire.
Întrucât Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Î.P.S. Teoctist Arăpaşu, ulterior Patriarh al Romaniei, însoţit de vicarul administrativ P.C. Scarlat Porcescu, P.C. Prof. Dr. Al. I. Ciurea se aflau în Mânăstire, P.Cuv. Arhim. Efrem Chiscariu, Stareţul Mânăstirii, le-a adus la cunoştinţă despre această Minune. Iar Î.P.S. Teoctist, împreună cu delegaţia au venit în incinta Mânăstirii şi văzând osemintele, care erau bine conservate şi frumos mirositoare, le-a stropit cu agheazmă şi a făcut o rugăciune de dezlegare.
Sfintele Moaşte au fost tăinuite, iar după căderea regimului comunist, în luna Ianuarie 1990, s-a făcut o raclă frumoasă, din stejar sculptat şi aăezate în pronaosul Bisericii „Înălţarea Domnului”, s-au făcut rugăciuni şi s-a invocat ajutorul Sfântului, căruia nu i se ştie numele. De la aflarea acestor Sfinte Moaşte s-au făcut multe presupuneri, în legătură cu cel ce ar putea fi vrednicul de pomenire şi bineplăcut lui Dumnezeu.
Întrucât vin mulţi credincioşi cu diferite boli, necazuri şi suferinţe şi cer ajutorul Sfântului Necunoscut de la Mânăstirearea Neamţ, primesc vindecări şi binecuvântare de la Dumnezeu.
În anul 1999, s-a făcut un baldachin, tot din lemn de stejar sculptat, unde s-au aşezat Sfintele Moaşte, spre bucuria monahilor şi a credincioşilor.
Sfântul Necunoscut de la Neamţ – aşa cum este denumit în popor – se înscrie în şirul Sfinţilor descoperiţi în secolul al XX-lea, în chip minunat, dintre care mai cunoscuţi sunt Sfinţii Mucenici din Mitiline: Rafail, Nicolae şi Irina şi Sfântul Mucenic Efrem cel Nou, din Attica. Se crede că acest Cuvios necunoscut este unul dintre primii monahi ai Mănăstirii Neamţ, iar sfinţenia sa este mărturisită atât de minunata descoperire a Moaştelor sale, cât şi de Minunile ce i-au urmat. Însă nu toate Minunile au rămas consemnate în tradiţia Mănăstirii nemţene, pentru că mulţi au păstrat în taina inimii lor ajutorul primit de la Sfânt. Credem că în timp se vor aduna mult mai multe mărturii, într-un mănunchi care să fie un prinos de mulţumire adusă Sfântului dăruitor de bucurie.
Putem spune, însă, că cei care au simţit, cel mai puternic, Harul lui Dumnezeu au fost cei stăpâniţi de duhurile rele, care, prin mila Sfântului, au primit alinare şi izbăvire. Atunci când aceşti bolnavi se apropie de racla cu cinstitele Moaşte, duhurile necurate care îi stăpânesc se manifestă violent, scoţând sunete şi ţipete nefireşti, arătându-se, prin aceasta, puterea Sfântului, care îi arde. De asemenea, mulţi dintre cei cuprinşi de felurite boli şi neputinţe au primit uşurare şi chiar vindecare deplină, fiecare după măsura Credinţei sale, la racla cu Sfintele Moaşte.
La începutul anului 1990, când Sfântul a fost aşezat în raclă spre închinare, nişte oameni superstiţioşi au îndrăznit să ia un fragment din Sfintele sale Moaşte; le ţineau în maşină, crezând că le vor aduce noroc. Dar Sfântul nu a îngăduit acest lucru şi l-a pedepsit pe fiul lor, strâmbându-i gura. Cei care au greşit s-au întors la Mănăstire, căutând un duhovnic bătrân ca să le citească rugăciuni. Au fost îndrumaţi către părintele Ghenadie Crudu, duhovnicul Mănăstirii, care i-a îndemnat să înapoieze Moaştele, slobozindu-i în pace la casa lor.
O credincioasă din Timişoara, venind la racla Sfântului, a mărturisit Minunea pe care Dumnezeu a lucrat-o în viaţa ei. Căci, neputând avea copii, se ruga stăruitor să i se dezlege nerodirea. Într-o noapte, în vis, a auzit un glas care o îndemna să meargă să se închine Sfântului de la Mănăstirea Neamţ. Venind, s-a rugat Sfântului înaintea raclei sale din pronaosul Bisericii. La scurt timp, a aflat împlinirea cererii ei arzătoare; după naşterea unui prunc sănătos şi mai apoi a încă unuia, s-a întors la Neamţ pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu şi Sfântului.
O altă credincioasă, având aceeaşi neîmplinire, a venit la racla Sfântului şi, cu multă Credinţă, s-a rugat lui. În clipa în care s-a atins de Sfintele sale Moaşte, a simţit o putere care i-a cuprins tot trupul. După puţin timp, a văzut împlinirea doririi ei, prin rugăciunea Cuviosului dobândind un prunc sănătos.
O bătrână neputincioasă, care avea o durere insuportabilă de spate, atingându-se de Moaştele Sfântului, a primit alinare şi ajutor.
De asemenea, un monah, având o durere îngrozitoare de cap, ce nu îl
mai părăsea, a alergat la racla Sfântului şi, închinându-se, s-a uns cu
untdelemn din Candelă. De îndată a aflat deplină alinare, slăvind pe
Dumnezeu.
În puţine cuvinte, mulţi dintre cei care au plecat de la
Sfânt, având folos şi belşug de binecuvântări, au mărturisit din prea
plinul inimii, astfel:
„Îl simt pe Sfânt ca având multă dragoste şi smerenie …”
„Parcă stă în umbră şi mă ajută fără să-i cer ceva.”
„Simt o bucurie foarte mare faţă de el, cred că e un Sfânt frumos.”
„S-a ascuns mereu toată viaţa …”
„Îl simt aşa apropiat … parcă l-aş cunoaşte demult.”
Apariţia Sfântului Necunoscut de la Neamţ, pentru poporul nostru evlavios, a fost o adevărată mângâiere în acea perioadă de comunism, o mărturie a profunzimii istoriei şi a prezenţei Bisericii de-a lungul timpului. Faptul că nu i se cunoaşte numele acestui Sfânt până astăzi, îl înţelegem ca pe un îndemn la smerenie.
Acatistul Sfântului Necunoscut de la Mănăstirea Neamţ
Condacul 1:
Cela ce prin descoperire dumnezeiască ne-ai fost arătat ridicându-se pietrele, dar prin smerenie nu ai vrut să fii cunoscut ca pildă de viaţă a celui ce trăieşte neştiut de oameni, ne întăreşte păzindu-ne de ispitele aduse de vrăjmaşul mântuirii noastre pe noi cei ce-ţi cântăm: Bucură-te sfinte al lui Dumnezeu care pentru a noastră mântuire tainic te rogi!
Icosul 1:
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor, purtătorul de grijă al mântuirii noastre, prin a sa pronie te-a dat pe tine, Sfinte, spre mângâierea sufletelor noastre, pentru care îţi cântăm;
Bucură-te, că ai fost aflat în chip minunat;
Bucură-te, că pietrele cele necuvântătoare vorbesc despre sfinţenia ta;
Bucură-te, că precum pietrele de pe osemintele tale s-au ridicat aşa şi negura păcatelor o ridici de pe sufletele noastre cu rugăciunile tale;
Bucură-te, bucuria lavrei Neamţului;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale înmoi inimile noastre de piatră;
Bucură-te, că ai fost aflat de fraţii tăi călugări;
Bucură-te, că mângâiere a adus în sufletele noastre descoperirea Sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că în vreme de prigoană nouă spre mângâiere te-a dat Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte al lui Dumnezeu care pentru a noastră mântuire tainic te rogi!
Condacul al 2-lea:
Nimeni nu-ţi cunoaşte viaţa, decât Dumnezeu şi puterile nevăzute, dar sfinţenia se vădeşte prin minunile şi binefacerile care lucrează în cei ce sunt bine plăcuţi Lui. De aceea, împreună cu tine îi cântăm lui Dumnezeu, ce te-a proslăvit: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Ostenelile şi nevoinţele tale nu sunt arătate pentru a ne da pildă căci noi să nu arătăm virtuţile noastre, pentru care îţi aducem acestea:
Bucură-te, cel ce izgoneşti necredinţa;
Bucură-te, cel ce risipeşti deznădejdea;
Bucură-te, celor întristaţi, veselie duhovnicească;
Bucură-te, mustrător celor necinstitori de cele sfinte;
Bucură-te, că pildă de smerenie ne este prin ascunderea în taină a numelui tau;
Bucură-te, că ne eşti întărire în nevoinţă;
Bucură-te, că ne ajuţi când suntem la îndoială;
Bucură-te, mare nădejde celor asupriţi;
Bucură-te, Sfinte al lui Dumnezeu care pentru a noastră mântuire tainic te rogi!
Condacul al 3-lea:
Lui Dumnezeu i se aduce laudă, Care te-a descoperit minunat prin negrăite judecaţi, în vreme de tulburare, nouă celor ce cântăm: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
După ce v-au fost scoase din locul de unde se odihneau osemintele tale, Sfinte, s-au şi ascuns acestea ca o comoară de mare preţ pentru care cântăm:
Bucură-te, că după ce s-au descoperit Sfintele Tale Moaşte în Paraclisul Sfântul Gheorghe au stat;
Bucură-te, că şi în tezaur ai fost dus;
Bucură-te, că împreună cu alte Sfinte Moaşte la un loc ai stat;
Bucură-te, că n-ai fost găsit de duşmanii credinţei;
Bucură-te, că prin iconomia dumnezeiască şi după, moaştele tale au stat ascunse;
Bucură-te, că bucurie ai adus părinţilor din lavra Neamţ;
Bucură-te, că ai astupat gurile rău grăitoare;
Bucură-te, că ne ajuţi alungând de la noi deznădăjduirea;
Bucură-te, Sfinte al lui Dumnezeu care pentru a noastră mântuire tainic te rogi!
Condacul al 4-lea:
Mintea ta, Sfinte, întru smerenie a plecat din trup, iar la proslăvirea ta, întru smerenie te-ai descoperit aducând laudă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Dorind ca şi după petrecerea ta de aici să foloseşti oamenilor şi să-i mângâi în necazuri, te-ai descoperit nouă, pentru cele de laudă aducându-ţi, cântări aşa:
Bucură-te, cel ce pe cei ce se nevoiesc îi întăreşti;
Bucură-te, că pe cei slabi îi întăreşti;
Bucură-te, că conştiinţele adormite la viaţă le trezeşti;
Bucură-te, liman lin în mijlocul grijilor pământeşti;
Bucură-te, rugător pentru cei din nevoi şi scârbe;
Bucură-te, că tainic ajuţi celor ce se roagă ţie;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.