Incaruntirea ar trebui să fie un semn de înțelepciune

 

Viața...ca un bal mascat.!?

Pe vremuri, se organizau baluri mascate, unde oamenii se deghizau, ca să se amuze, azi, trăim un bal mascat continuu, că rar mai întâlnești un om nedeghizat!

Aproape nimeni nu mai vrea să semene cu el însuși.

Omul bolnav luptă să supraviețuiască si e mulțumit cu ziua dăruită, iar cel sănătos luptă să distrugă tot ce poate, la trupul său, veșnic nemulțumit...și după cum știm, nemulțumiții pierd darul, că nu știu să aprecieze si să mulțumească.

Blonzii vor să fie bruneti, brunetii, blonzi, satenii, roscati, cei cu păr drept, îl vor carliontat, copiii vor să fie maturi, adulții vor să fie copii, fetele vor să fie băieți, băieții, săracii, vor să fie fete, babele se maschează în tinere, tinerele, in păpuși gomflabille....astfel, bietul om, ajunge să nu mai stie nici el ce vrea.. si cum e, cu adevărat.

Încerc să înțeleg aceste ființe, nemulțumite de gingășie, de simplitate, de normalitate, care preferă vulgaritatea, masca, stridentul...gândind ca-s la modă, dar sînt niște biete ființe frustrate si chinuite de adîncul din ei, adânc care îi duce în dependențe, în boli, în depresii..

Nemulțumiții, de ei înșiși, au o viață tristă, că nimic din ce adăuga nu îi împlinește.

Din viață vorbesc...că mi-a arătat, de-a lungul anilor.

Cei mai fericiți și sănătoși oameni sînt cei mulțumiți de cum sînt, de ce au...care nu le pasă de gloata.

Am văzut oameni frumoși, sănătoși, dar triști, supărați, arțăgosi...iar lângă ei, oameni chinuiți de boli, din nastere, împăcați cu ei înșiși, bucuroși, dar compatimiti de arțăgoșii triști?!

Am întâlnit bătrâni frumoși, în simplitatea lor, sănătoși, bucuroși, iar alături, cucoane \"aranjate\", gătite, vopsite, dar pline de boli, cu punga plină de medicamente, veșnic supărate...

Am mulți prieteni cu dizabilitati grave, printre care, Vali, care s-a născut cu boala oaselor de sticlă. O simplă mișcare duce la o fractură..  și trăiește asa, de 51 ani, si înca va mai trăi, cu multele complicații aferente bolii. Trupul diform, nu o deranjeaza, că si l-a acceptat. Nu vrea păr vopsit, unghii ca de uliu, sprâncene smulse și tatuate, nu vrea fericire falsă, din droguri, din tigari, vrea doar să poată iesi zilnic la aer, atât!

Mama si sora mai mică, care o ingrijeau, au murit de cancer. Ironia vieții, toți așteptau ca ea să moară prima...a rămas cu nepoții, de la soră, care erau încă mici, că să o îngrijească, dar vreau să vă spun, că e cel mai vesel om pe care l-am cunoscut!

Glasul ei zglobiu si plin de viață îmi încărca sufletul de bine.....si de multe ori ii spun, că i-ar putea ajuta pe depresivii fără motiv.

Mai am o tânără prietenă, Iustina, care s-a născut fără picioare, si e formidabilă, toată ziua trebăluieste prin casă, chiar și în grădină, fără să își plângă soarta!

Vedeți cum singuri ne chinuim si ne distrugem!?

Stiu că nu pot schimba viziuni, sau moduri de viață, că omul setat pe propria distrugere, nu îl mai poti întoarce, că el vrea să \"trăiască\" complicat, ca \"desteptii moderni\", nu simplu ca \"taranii prosti\"...și chiar când e pătruns de suferința, tot nu înțelege de ce, că din gol sufletesc nu se naște înțelepciunea de la Dumnezeu, care i-ar răspunde și i-ar arăta unde greseste, oriunde în lume ar fi.

Ps. Incaruntirea ar trebui să fie un semn de înțelepciune, de multumire, că Dumnezeu ne-a dăruit viață, dar se pare că nimeni nu mai vrea să îmbătrînească... astfel, va pieri înțelepciunea, înlocuită cu goluri imense, care vor lăsa  de ce-urile fără  răspuns!