marți, 13 august 2024

Icoana Maicii Domnului din Cassiope – Corfu

 

Vestita icoană a Maicii Domnului din Cassiope, aflată în biserica Mănăstirii Cassiope din insula Corfu, este pictată după modelul „Floarea cea neveştejită”, în care Maica Domnului, în braţe cu Dumnezeiescul său Fiu, ţine un trandafir în mâna dreaptă.

Icoana este ferecată în argint şi este împodobită cu bijuterii de aur, argint şi pietre preţioase. Nu se cunoaşte originea icoanei, dar pare să fie din perioada bizantină a Paleologilor, fiind cinstită de multă vreme ca făcătoare de minuni.

Cea mai vestită minune săvârşită prin mijlocirea Maicii Domnului din această icoană s-a petrecut în anul 1530.

Minunata reînnoire a ochilor lui Ştefan prin lucrarea Maicii Domnului

Un tânăr ţăran de 14 ani, pe nume Ştefan, fiind acuzat pe nedrept că a furat nişte saci de făină dimpreună cu alţi tineri, a fost dus înaintea guvernatorului insulei – nobilul veneţian Simone Leone Balbi. Guvernatorul l-a declarat vinovat şi i-a dat de ales între a-şi pierde ochii sau mâna dreaptă. Ştefan, lipsit de orice nădejde, a ales să fie lăsat orb şi a fost dus la casa de pedeapsă, unde i s-au scos ochii.

După aceasta tânărul, dimpreună cu nefericita sa mamă, au hotărât să meargă să cerşească la biserica din Cassiope. Ajunşi la biserică, ei s-au rugat şi s-au închinat înaintea icoanei, iar apoi au cerut să fie găzduiţi peste noapte. Monahul care i-a primit le-a spus că ar putea dormi în biserică.

În mijlocul nopţii, Ştefan s-a sculat în picioare ţipând, pentru că simţea limpede nişte mâini apăsându-l tare pe ochi. Deşteptând-o pe mama lui, băiatul i-a spus ce se întâmplase, stăruind că poate vedea. Mama i-a privit chipul îndeaproape la lumina candelei şi a văzut că avea cu adevărat ochi! Şi în vreme ce ochii lui fuseseră mai înainte căprui, acum erau albaştri! Cu frică şi bucurie mare, ei au început să strige şi să plângă, dând laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când guvernatorul a auzit ceea ce se întâmplase, a plecat el însuşi la Cassiope însoţit de slujbaşii lui. Deşi l-a văzut cu ochii lui pe Ştefan, guvernatorul se îndoia de minune, dar pe faţa lui Ştefan se vedeau limpede urmele pe care le lăsase unealta tocită de fier. Mai pe urmă, şi guvernatorul, şi slujbaşii au dat mărturie că aceştia erau căprui, şi nu albaştri. După ce Ştefan s-a întors acasă, guvernatorul a mers iarăşi la Cassiope, unde a reparat curtea bisericii şi a împodobit locul unde se afla icoana.

Minunea cu imnograful Theodoros

În 1670, la 140 de ani de la vindecarea lui Ştefan, o corabie în care se afla vestitul iconograf Teodor din Creta cobora prin strâmtoarea dintre Corfu şi Albania, pe partea opusă satului Cassiope. Corabia a avut de întâmpinat vreme potrivnică, iar Teodor, temându-se că se va scufunda, s-a rugat Maicii Domnului pentru ajutor.

Furtuna s-a oprit şi, ducându-se la culcare, Teodor a visat cum a fost vindecat Ştefan şi a văzut icoana aflată în biserica din Cassiope, deşi nu mai fusese niciodată acolo.

Mai târziu a venit în Cassiope ca să se încredinţeze de ceea ce văzuse in vis. Ca mulţumire pentru ajutorul Maicii Domnului, Teodor a pictat icoana în care este înfăţişată minunea, şi ea se află şi astăzi în biserică.

Periplul icoanei Maicii Domnului

Nu mult după minunea cu băiatul orbit, biserica din Cassiope a fost distrusă în timpul unui atac eşuat al turcilor asupra coastei din Corfu. În anul 1590, biserica a fost rezidită şi lărgită de către un amiral al flotei veneţiene. Biserica şi minunata ei icoană au trecut atunci în mâinile catolicilor, vreme de două veacuri.

Pentru a fi mai bine păstrată, icoana a fost dusă în oraşul Corfu şi aşezată în biserica latină din Tenedos, unde a rămas până în anul 1797, când insula Corfu a intrat în stăpânirea francezilor, care au înapoiat icoana ortodocşilor.

Corfioţii ortodocşi nu au readus icoana în Cassiope, ci au aşezat-o în biserica Sfântului Arhanghel Mihail (sec. XIV) din oraşul Corfu, care era fortificat, în vreme ce Cassiope, despărţit de coasta Albaniei printr-o strâmtoare îngustă, era deschis către mare.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, icoana a fost adăpostită în palatul episcopului, lucru care s-a dovedit a fi salvator atunci când biserica Sfântului Mihail a fost distrusă de bombele italienilor. La 3 aprilie 1967 icoana a fost readusă cu alai în Cassiope, unde se află şi astăzi.

Acatistul celor nedreptățiți la Icoana Maicii Domnului din Cassiope, Corfu (8 mai)

Icoana Maicii Domnului din Cassiope
Icoana pictata de cuviosul Teodor din Creta, Iconograful, în cinstea minunii făcute de Icoana Maicii Domnului din Cassiope

Condacul 1

Reclame
Raportează această reclamăConfidențialitate

Împărătesei sufletului și a inimii noastre, care ne caută și ne acoperă cu mantia ei strălucitoare de har, Preacuratei Născătoare de Dumnezeu îi aducem aceste cântări. Iar tu, Maica Fiului lui Dumnezeu, care ai toată puterea și ești de neînvins, vino degrabă că te strigăm cu lacrimi: Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Icosul 1

Celei mai minunate Maici i se închină Serafimii și Heruvimii, Cetele Îngerești o preamăresc iar noi ne plecăm genunchii și cu mâinile strânse în rugăciune o slăvim:

Bucură-te, cea mai Sfântă dintre toate Sfintele;

Bucură-te, strălucirea zorilor;

Bucură-te, scânteierea bucuriei;

Bucură-te, dătătoare de tămăduiri;

Bucură-te, că prin tine Iadul și-a pierdut puterea;

Bucură-te, că ai adus lumii Diamantul care a învins moartea;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 2

Preacinstita Icoană din insula Cassiope a fost așezată din cele mai vechi timpuri în bisericuța din Mănăstire și era cinstită cu multă evlavie ca fiind făcătoare de minuni de către credinicoșii care alergau la ea din toată insula Corfu, mulțumindu-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Icoana este ferecată în argint și împodobită cu bijuterii de aur, argint și pietre prețioase, fiind de origine bizantină și răzbătând peste timp, pentru ca noi să ne putem ruga așa:

Bucură-te, că Icoana semaănă cu Icoana ”Floare de Crin”;

Bucură-te, că tu, Maică, Îl ții pe Pruncul Iisus pe mâna stângă;

Bucură-te, că în mâna dreaptă ai un trandafir;

Bucură-te, că împrăștii bucurie;

Bucură-te, că privindu-te, simțim pace;

Bucură-te, că harul tău străpunge tot;

Bucură-te, că nimic nu rămâne neatins de tine;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 3

Dumnezeu a proslăvit această Icoană cu o minune mare în anul 1530, când un băiat de 14 ani pe nume Ștefan fiind acuzat pe nedrept că a furat făină cu alți tineri, a fost dus la guvernatorul insulei unde a fost găsit singurul vinovat, iar Îngerii plângeau de mila lui: Aliluia!

Icosul 3

Guvernatorul i-a dat de ales băiatului între a-și pierde ochii sau a-i tăia mâinile, iar el, lipsit de orice nădejde, a ales să fie lăsat orb, iar noi ne închinăm așa:

Bucură-te, că l-au dus în casa de pedeapsă;

Bucură-te, că i-au scos ochii acolo;

Bucură-te, că apoi a plecat cu mama lui la Mănăstirea Cassiope;

Bucură-te, că amândoi s-au rugat mult înaintea Icoanei;

Bucură-te, că monahul le-a spus că pot dormi în biserică;

Bucură-te, că tu, Preacurată, l-ai primit ca pe copilul tău;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 4

În mijlocul nopții Ștefan a început a striga, fiindcă simțea niște mâini care îl apasă tare pe ochi și trezindu-o pe mama lui i-a spus ce s-a întâmplat, stăruind că poate vedea lumina candelelor: Aliluia!

Icosul 4

Mama i-a privit cu atenței fața și a văzut limpede că avea cu adevărat ochi, iar dacă înainte ochii lui fusesră căprui acum erau albaștri, iar noi ne rugăm:

Bucură-te, că ambii au început să plângă și să râdă deodată;

Bucură-te, că ți-au adus slavă, Preacurată Născătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, că i-ai plămădit copilului alți ochi;

Bucură-te, că din tină și har ai făcut trup;

Bucură-te, că ochii lui Ștefan primiseră culoarea Cerului;

Bucură-te, că inima lui era curata ca lacrima;

Bucură-te, că sufletul lui se oglindea în Icoana ta;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 5

Ai îndreptat nedreptatea și nu l-ai lăsat pe copil să ducă o viață de chin pentru o fărădelege pe care n-a făcut-o, Mult iubită Maica Domnului, ci ai coborât din Icoană și l-ai vindecat, aducând Mila ta fără margini asupra celui care te chemase fierbinte: Aliluia!

Icosul 5

Tu ești cea care aperi pruncii, Măicuță, prin tine copii sunt apărați de păcatele părinților, tu miluiești și ajuți acolo unde orice speranță omenească piere, dar mai cu seamă te apleci asupra celor nedreptățiți care cu umilință te strigă:

Bucură-te, cea ce ștergi lacrimile amare;

Bucură-te, că tu aduci lumina ochilor trupești;

Bucură-te, cea ce deschizi și ochii sufletești;

Bucură-te, că prin tine, mintea capătă limpezime;

Bucură-te, că tu ești adierea ce liniștește supărarea;

Bucură-te, apărătoarea celor nedreptățiți;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 6

Auzind guvernatorul ce s-a întâmplat, a plecat el însuși la Cassiope însoțit de oamenii lui și deși l-a văzut pe Ștefan tot se mai îndoia de minune, însă s-a lămurit văzând pe fața copilului urmele lăsate de unealta de fier tocită și cunoscând că avusese ochii căprui iar acum erau albaștri, a dat slavă lui Dumnezeu și Maicii Lui: Aliluia!

Icosul 6

Mai pe urmă guvernatorul s-a întors la Mănăstire unde a reparat curtea bisericii și a împodobit locul unde se afla Icoana, spre bucuria celor ce cântă:

Bucură-te, că ai primit pocăința guvernatorului;

Bucură-te, că el a plâns pentru înșelarea în care a fost;

Bucură-te, că multe lacrimi a vărsat pentru suferința copilului;

Bucură-te, că apoi a simțit în inima lui iertarea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că și-a îndreptat felul de a judeca oamenii;

Bucură-te, că tu ești milostivă Mamă tuturor celor ce te iubesc;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 7

După 140 de ani de la vindecarea lui Ștefan, o corabie în care se afla vestitul iconograf Teodor din Creta cobora prin strâmtoarea dintre Corfu și Albania, pe partea opusă a satului Cassiope. Corabia avea de trecut o furtună mare de tot, iar Teodor s-a rugat la tine pentru ajutor, Maică, strigând: Aliluia!

Icosul 7

Furtuna s-a oprit, iar Teodor a visat cum a fost vindecat Ștefan și a văzut Icoana aflată în biserica din Cassiope deși nu mai fusese niciodată acolo și s-a minunat cum tu, Măicuță, dezvălui la timpul potrivit cele întâmplate, spre recunoștința celor care te slăvesc:

Bucură-te, că tu oprești orice furtună;

Bucură-te, că porți de grijă rugătorilor tăi;

Bucură-te, că ne dai în vise descoperiri dumnezeiești;

Bucură-te, că ne îndrumi pe drumul bun;

Bucură-te, că tu ești farul ce luminează noaptea neștiinței noastre;

Bucură-te, că îi ocrotești pe cei care Îi slujesc lui Dumnezeu;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 8

Mai târziu, Teodor s-a dus în Cassiope ca să se încredințeze de ceea ce a văzut în vis și ca mulțumire pentru ajutorul tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, a pictat Icoana în care este înfățișată minunea, care se află și astăzi în biserică pentru amintirea milei tale pe care o faci cu cei nedreptățiți: Aliluia!

Icosul 8

De-a lungul timpului, Icoana a avut un istoric tulbure, fiind mutată dintr-o biserică în alta prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care a ferit-o de atacurile piraților și de distrugerile celui de-al doilea război mondial, iar noi Îi mulțumim Preafintei Treimi iar ție ne rugăm așa:

Bucură-te, că timp de două secole Icoana a fost în stăpânirea catolicilor;

Bucură-te, că Dumnezeu a adus-o înapoi în ortodoxie;

Bucură-te, că toate se întâmplă din voia Lui;

Bucură-te, că prin rugăciunile tale, El ne ferește de răul cel mai mare;

Bucură-te, că ne ajuți în ispite și prigoniri;

Bucură-te, că toate sunt cu putință la tine;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 9

Ceea ce ai născut Viața și Lumina popoarelor, Maică și Fecioară, însuflețește și ochii noștri orbiți de cele lumești, și deschide cupa minții noastre pentru a primi cele bune și de folos duhovnicesc, ca noi cu inimile curate să te strigăm tot mereu: Aliluia!

Icosul 9

Întinde mâna ta cea plină de căldură, Maică, și atinge-te de noi nevrednicii, ca prin binecuvântarea ta să zidești sănătatea ochilor și a minții, iar noi ne rugăm cu lacrimi:

Bucură-te, ocrotitoare mult milostivă;

Bucură-te, pacea celor ce te cheamă neîncetat;

Bucură-te, liniștirea sufletelor îndurerate;

Bucură-te, mângâietoarea celor orbiți de diavol;

Bucură-te, că dai lumina ochilor noștri;

Bucură-te, că nu ne lași fără răspuns;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 10

Facerile tale de bine sunt nenumărate, mai multe ca iarba câmpului, și te chemăm și noi, Împărăteasă, ca auzind strigarea ce ți se face din adâncul sufletului să ne primești în rândurile celor care te cinstesc și te numesc ”Mamă”, și care te slăvesc cu Serafimii: Aliluia!

Icosul 10

Sub Sfântul tău Acoperământ ne ascundem de toate uneltirile diavolești, căci răul s-a înmulțit și caută să ne orbească cu mijloace tot mai viclene, și dorindu-ne a fi părtași frumuseții veșnice a Raiului, nu contenim a te lăuda:

Bucură-te, pavăza minții în ispite;

Bucură-te, că nu lași diavolul să ne atingă sufletele;

Bucură-te, că ne ferești de vătămarea inimii;

Bucură-te, că te faci armură în jurul nostru;

Bucură-te, că ridici sabia pentru copii tăi;

Bucură-te, că pornești degrabă la război pentru cei ce te cheamă cu credință;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 11

Mult nefericitul Ștefan a plâns în fața Icoanei Tale, Stăpână, și din orbitele cele goale ai zămislit trup din nou, fiindcă tu ai primit de la Dumnezeu harul de a ne milui, de a a ne tămădui și chiar a pune la loc mădularele lipsă, căci ai puterea Maicii lui Hristos Căruia ne închinăm: Aliluia!

Icosul 11

Noi nu plângem ca Ștefan, Măicuță, durerea ne-a împietrit inima, suntem lipsiți de buna cugetare și ne pierdem în mintea prinsă de vrăjmaș, dar cu ultimele puteri și căzând în genunchi te strigăm:

Bucură-te, că tu aduci adâncimea inimii în rugăciune;

Bucură-te, că vindeci inima de patima mândriei;

Bucură-te, că prin aceasta nu ne putem ruga;

Bucură-te, că tu cobori smerenia în loc;

Bucură-te, că inima noastră sa face prin tine Rai;

Bucură-te, că tu ești pulsul respirației noastre;

Bucură-te, că primești buna noastră intenție;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 12

Păzește-ne de atacurile piraților și de nedreptate, Preacurată Maică, apără-ne de atacurile demonilor, arată-ne unde este pericolul și du-ne la limanul mântuirii ca să te lăudăm tot mereu: Aliluia!

Icosul 12

Celei mai slăvite Împărătese, care acoperă cu bunătatea ei Cerul și pământul, Celei mai frumoase Maici ne rugăm: vino degrabă și ne miluiește, nu lăsa strigătul nostru să fie în van și primește aceste ofrande aduse cu multă umilință:

Bucură-te, curăția celor rugători;

Bucură-te, ocrotitoarea celor prigoniți;

Bucură-te, alinarea celor părăsiți;

Bucură-te, liniștitoarea furtunilor din viața noastră;

Bucură-te, că tu ești spijinul nostru netăgăduit;

Bucură-te, că la tine ne e salvarea în nedreptate, nu la oameni;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 13

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, te chemăm și cu lacrimi ne rugăm: scrie în Cer și pe pământ bucuria noastră și alungă nedreptatea, ca să îți aducem prinos de laude veșnice ție, Maicii Domnuluicare aude rugăciunile celor ce plâng și care miluiește toată suflarea care are nădejde în ea, strigând spre Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Celei mai minunate Maici i se închină Serafimii și Heruvimii, Cetele Îngerești o preamăresc iar noi ne plecăm genunchii și cu mâinile strânse în rugăciune o slăvim:

Bucură-te, cea mai Sfântă dintre toate Sfintele;

Bucură-te, strălucirea zorilor;

Bucură-te, scânteierea bucuriei;

Bucură-te, dătătoare de tămăduiri;

Bucură-te, că prin tine Iadul și-a pierdut puterea;

Bucură-te, că ai adus lumii Diamantul care a învins moartea;

Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Condacul 1

Împărătesei sufletului și a inimii noastre, care ne caută și ne acoperă cu mantia ei strălucitoare de har, Preacuratei Născătoare de Dumnezeu îi aducem aceste cântări. Iar tu, Maica Fiului lui Dumnezeu, care ai toată puterea și ești de neînvins, vino degrabă că te strigăm cu lacrimi: Bucură-te, Maica Domnului, cea ce scrii în Cer și pe pământ bucuria noastră!

Rugăciune:

Stăpânei noastre și Maicii Domnului aducem aceste cuvinte de laudă, căci ea este Mama noastră cea bună și iubitoare, iar noi copii ei cei necăjiți, întristați și nedreptățiți.

Vino degrabă, Măicuță, și tămăduiește mădularele noastre îmbolnăvite de lupta duhovnicească și de loviturile diavolului, pune la loc ce s-a stricat sau ce am pierdut, înmulțește în noi credința și puterea, ca să nu cedăm în fața ispitelor și să avem tăria de a ne lupta până la capăt.

Adu bucuria în inimile noastre și îndreaptă nedreptatea ca semn al purtării tale de grijă, căci tu ești Izvorul tuturor bucuriilor, și însemnază această bucurie în sufletele noastre să nu o mai pierdem în veci. Chiar dacă afară totul se cutremură, totul se tulbură, totul se schimbă, tu fii pentru noi stâlp al statorniciei duhovnicești să nu ne pierdem cumpătul și pacea pe care ne-o aduci. Ridică-ne din tina păcatului ca să putem fi tăblițe curate pe care să scrii tu în inimile noastre, cu condeiul milei, Iubirea lui Hristos pe care tânjim atât de mult să o simțim.

Mult iubită Maică, nu ne lăsa să pierdem harul pe care Dumnezeu, în bunătatea Lui, ni-l trimite, ci fii apărătoarea noastră și deschide-ne ochii sufletești, pentru a înțelege toate ce sunt dincolo de mintea care gândește dar nu simte, și pentru a ne ridica cu inima Sus, ca pricepând care este drumul spre mântuire să ajungem cu bine la liman, mântuiți fiind prin rugăciunile tale care au mare îndrăzleală la Tronul Sfintei Treimi, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor