Prohodul Domnului

 

Prohodul Domnului - Triod 2000

Starea I

1.În mormânt, Viață, Pus ai fost, Hristoase, Și s-au spăimântat oștirile îngerești, Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viață, Și cum șezi în mormânt ? Și împărăția morții Tu o zdrobești Și pe morții cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine, Iisuse Doamne, Și-ngroparea îți cinstim și patimile, Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4.Cel ce-ai pus pământul Cu măsuri, Hristoase, Astăzi șezi în mic mormânt, Ziditorule, Și din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu, Împărat a toate, De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ? Vrei să dezrobești neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate Mort se vede acum Și deșertătorul gropilor celor morți Se încuie-n groapă nouă ca unom.

7. În mormânt, Viață, Pus ai fost, Hristoase, Și cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut Și viață lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase, Ca un răufăcător Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toți Și ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul Decât oamenii toți, Ca un om se vede mort și fără de chip, Cel ce toată firea a-nfrumusețat.

10. Iadul cum va răbda Intrarea Ta, Doamne, Și cum nu se va zdrobi întunecându-se, De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină Și mântuitoare, Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ? O, răbdare de nespus și negrăit !

12. Nici lumea de duhuri Nu pricepe, Doamne, Nici mulțimea făr’ de trup poate povesti Taina îngropării Tale, neștiind.

13. O, minuni străine ! O, ce lucruri nouă ! Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus, Dar de-al Tatălui sân Nicicum nu Te-ai despărțit, Hristoase al meu. Acest lucru e străin și nefiresc !

15. Întreaga făptură Recunoaște-n Tine: Împărat adevărat, pe pământ și-n cer, Deși în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16.Tu-n mormânt fiind pus Ziditor Hristoase, Temelia iadului s-a cutremurat Și-alemorților morminte s-audeschis.

17. Cela ce în palmă Tot pământul ține. Sub pământ acum cu trupul Se află mort, Slobozind pe morții cei legați în iad.

18. Din stricare, Doamne, Viața mea o ridici; Căci murind acum, la cei morți Te-ai pogorît Și-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeșnic, Se ascunde acum Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului Și din iad gonește întunericul.

20. Mulțimea de oștiri, Cea duhovnicească, Împreună cu Iosif și Nicodim Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie, În mormânt ai fost pus; Și pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, De amara mea greșeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura Prin a Tale patimi, Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt, Țiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece A vieții Piatră, Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat Pe toți morții ce din veac i-a înghițit.

24. În mormânt nou Te-au pus, Înnoind, Hristoase, Firea oamenilor, prin învierea Ta, După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit, Pe Adam să-l mântui. Și pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît; Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică S-a mișcat, Cuvinte, Și luceafărul lumina sa și-a ascuns, Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit De-a Ta voie, Doamne; Dar ca Dumnezeu pe morți din groap-ai sculat Și din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne, Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu, Ce-ncolțește-n pământ, Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, Înviind pe toți urmașii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns Ca un soare, acum, Și-ntr-a morții noapte neagră Te-ai învelit; Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna Fața sa de soare, Așa groapa Te-a ascuns și pe Tine-acum, Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viața, Gustând moartea acum, Pe toți oamenii de moarte i-a izbăvit Și viața tuturor le-a dăruit.

33.Pe întâiul Adam, Prin păcat omorât, La viață ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereștile cete, Mort întins, pentru noi, Te-au văzut, Stăpânul meu, și s-au spăimântat Și cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort, De pe lemn, Cuvinte, Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toți !

36. Bucurie, Doamne, Fiind îngerilor, Întristare lor acum le-ai pricinuit, Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce, Împreună-ai suit Și pe muritorii vii; iar stând sub pământ, Ai sculat de-acolo pe cei adormiți.

38. Ca un leu, Tu Doamne, Adormind cu trupul, Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, Lepădând și bătrânețea trupului.

39. Cela ce din coasta Lui Adam cel dintâi Pe strămoș ai plăsmuit, ești în coastă-mpuns Și izvor curățitor ne izvorăști.

40. Se-njunghia-n taină Mai-nainte mielul, Iar acum Tu, pătimind fără să cârtești, Ești fățiș junghiat și firea curățești.

41. Cine dar va spune Chipul groaznic și nou ? Cel ce stăpânește toate făpturile Pătimește azi și moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii: „Cum Se vede mort Stăpânul vieții Și de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne, Cea însulițată, Izvorăști mie viață, prin viața Ta, Și mă înnoiești și mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce, Ai chemat pe oameni, Iar curată coasta Ta împungându-se, Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios Te gătește-ngrozit Și Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie, De-ngroparea Ta înfricoșându-se.

46.Sub pământ, de voie, Pogorând ca un mort, Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deși Te-ai văzut mort, Dar ești viu Dumnezeu Și ridici de pe pământ, Hristoase la cer, Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deși Te-ai văzut mort, Dar ești viu Dumnezeu Și pe oamenii cei morți, pe toți, înviezi, Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie, Ce dulceață multă, A fost ceea ce-a umplut pe toți ceidin iad, Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ți laud, Patimilor mă-nchin; Și puterea Îți măresc, Milostivule, Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne, Sabie-au ascuțit Și-a puternicului sabie s-a tocit, Iar cea din Eden se biruiește-acum.

52. Văzând mielușeaua Pe-al său Miel înjunghiat, Doborâtă de dureri striga și-ndemna Ca și turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi, Și în iad de pogori, Dar mormintele, lisuse, le-ai deșertat Și întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne, Pogorând sub pământ, Pe toți oamenii din moarte i-ai înviat Și la slava Tatălui i-ai înălțat.

55. Unul din Treime, Cu trupul, pentru noi, Defăimată moarte rabdă, binevoind; Se cutremură și soare și pământ.

56. Urmașii lui Iuda, Din izvor adăpați Și cu mană săturați demult, în pustiu, În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă Cel Preadrept la Pilat Și la moartea cea nedreaptă e osândit Și Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil, Ucigașe popor ! Pentru ce pe Varava, pătimaș, slobozi, Iar pe Domnul pentru ce Îl răstignești ?

59. Plăsmuind pe Adam Din pământ, cu mâna, Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup Și de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte, De al Tău Părinte, Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît, Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii ! Vai, a mea Lumină ! O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !” Cu amar, striga Fecioara și jelea.

62. Pizmăreț popor, Ucigaș blestemat ! Rușinează-te măcar, înviind Hristos, De mahrama și de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate, Ucigaș ucenic, Și pricina răutății arată-mi-o: Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

64. Iubitor de oameni Te prefaci, nebune, Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preț ai vândut Sfântul Mir cel ceresc ? Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ? Nebunie-aflași, preablestemat satan !

66. De iubești pe săraci, Și mâhnit ești de mir Ce se varsă, curățind suflet păcătos, Cum pe-arginți pe-a tuturor Lumină vinzi ?

67. „O, Cuvinte, Doamne, A mea bucurie, Îngroparea-Ți de trei zile cum voi răbda ? Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi Și izvor nesecat, Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?” A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munți și vâlcele Și mulțimi de oameni, Tânguiți-vă și plângeți cu mine toți Și jeliți cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad, Veșnică Lumină, Bucuria și dulceața sufletului ?”, A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deși ca o piatră, Tare și tăioasă, Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât Râu de viață vie, veșnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână, Din îndoitul râu, Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm Și viața veșnică o moștenim.

73.Voind Tu, Cuvinte, În mormânt Te-ai văzut; Dar ești viu și Te ridici din morți, cum ai spus, Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte, Doamne al tuturor, Împreună și cu Tatăl și Duhul Sfânt Și-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

75.Fericimu-Te toți, Maica lui Dumnezeu, Și-ngroparea de trei zile noi o cinstim A Fiului tău și-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viață, Pus ai fost, Hristoase, Și s-au spăimântat oștirile îngerești Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a II-a

1. Cuvine-se, dar, Săcădem Ia Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ți-ai întins, Și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar, Să-Ți dăm slava-a toate Ziditorul, Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, Și din stricăciune toți ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, Și cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor În mormânt dormind, Hristoase Doamne, Din cel greu somn al păcatului ai sculat Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei Te-am născut Fiu, fără de durere; Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”, Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6.Sus văzându-Te, De Părinte nedespărțit, Doamne, Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind, Serafimii s-au înfricoșat acum.

7. Răstignindu-Te, S-a rupt tâmpla templului prin mijloc Și și-ascund luminătorii lumina lor, Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn A făcut la început pământul, Azi apune sub pământ, ca un muritor; Îngrozește-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, Ca pe oameni să-i înalți din căderea lor, Cu puterea Ta atotputernică.

10.Veniți să cântăm Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, Ca femeile, ce mir au adus atunci, S-auzim cu ele: „Bucurați-vă !”

11. Cu adevărat, Nesecat Mir ești, Cuvinte Doamne; Pentru-aceea și femeile mir Ți-aduc, Celui viu, ca unui mort și îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, Și cu moartea Ta pe moarte ai omorât, Și din stricăciune lumea mântuiești.

13. Râu de viață ești Cedin Tatăl curgi, Înțelepciune, Iar în groapă apunând, viață dăruiești, Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc Firea oamenilor cea zdrobită, Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; Deci, jelind, nu-ți bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui, Cel ce ești Luceafăr al dreptății, Și pe morți i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi: Dătătorul de viață, astăzi, În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam, Dumnezeu umblând în rai, atuncea, Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum Varsă râuri de lacrimi, Hristoase, Și-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: „Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. losif Te-a ascuns, Cu evlavie, în groapă nouă; Și cântări dumnezeiești, de-ngroparea Ta, Ți-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta, Pironit văzându-Te pe cruce, De amară întristare, sufletul ei S-a pătruns de cuie și de sabie.

21. Maica Ta, văzând Adăparea Ta cu fiere, Doamne, Cel ce ești dulceața lumii noastre întregi, Fața ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat Și rărunchii mi se rup, Cuvinte, Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”, Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ți închid Ochii dulci și-ale Tale buze, Doamne, Și cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”, Iosif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări Iosif și cu Nicodim cântă Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt Și cu dânșii cântă cetele cerești.

25. Sub pământ apui Tu, Hristoase, Soare al dreptății; Deci și buna, Maica Ta, care Te-a născut, De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit Dătătorule de viață, Doamne, Când prădată și-a văzut bogăția lui Și-nviați pe morții cei legați din veac.

27. Soare luminos După noapte strălucește, Doamne; Iar Tu, după moartea Ta, strălucești mai mult, Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28.Ziditorule, Primindu-Te în sân pământul S-a clătit de frica Ta, Preaputernice, Și pe morți cutremurul i-a deșteptat.

29. O, Hristoase-al meu ! Iosif și Nicodim cu miruri, Într-un chip deosebit, acum Te gătesc Strigând: „O, pământe-nfricoșează-te !”

30. Doamne, ai apus Și cu Tine-a soarelui lumină; Iar făptura de cutremur cuprins-a fost, Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi O acoperă piatra tăiată Și pe Domnu-L pune-n groapă un muritor. Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici: Ucenicul cel iubit și Maica, Și cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”, A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce ești De viață dătător, Cuvinte, Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit; Ba chiar și pe morții lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut, Nici frum’sețe, când pătimeai, Doamne; Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat, Și cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup, Sub pământ, nestinsule Luceafăr; Și aceasta neputând vedea soarele, În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele Se întunecă-mpreună, Doamne, Și robi binevoitori Ți s-au arătat Și în mantii negre s-au înveșmântat.

37. „Chiar de-ai și murit, Dar sutașul Dumnezeu Te știe; Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu, Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam Și din coasta lui-’și scoase moarte; Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, Lumii viață izvorăști din coasta Ta.

39. Ai dormit puțin Și-ai dat viață celor morți, Hristoase, Și-nviind ai înviat pe cei adormiți, Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai și murit, Dar ai dat vinul de mântuire, Viță, care izvorăști viață tuturor; Patima și crucea Ța Ți le slăvesc.

41. Cum au suferit Cereștile cete îndrăzneala Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, Când Te văd gol, sângerat și osândit ?

42. O, neam jidovesc Îndărătnic, ce-ai primit arvuna ! Cunoscut-ai ridicarea Bisericii; Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură Tu îmbraci pe Împodobitorul, Care cerul a-ntărit și-a împodobit Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; Și-ai dat viață l-ai Tăi fii, care au murit, Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi, Opri soarele, zdrobind dușmanii; Iar Tu, Soare, ascunzându-Ți lumina Ta, Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărțit De-al Părintelui sân, Milostive, Chiar binevoind a lua chip de muritor; Și în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn, Cel ce spânzuri pământul pe ape, În pământ, fără suflare, acum cobori; Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”, Preacurata jelește și zice Că „pe care-L așteptam ca pe-un Împărat, Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine: El mi-a spus că-mpărăția Fiului meu Este o împărăție veșnică.”

50. „Vai, s-a împlinit A lui Simeon proorocie Căprin inima mea sabie a trecut; O, Emanuile, Cel ce ești cu noi !”

51. O, iudeilor ! Rușinați-vă măcar de morții Înviați de Dătătorul vieții lor, Cel pe Care, plini de pizmă, L-ați ucis.

52. S-a cutremurat Și lumina soarele și-a stins-o, Când în groapă Te-a văzut neînsuflețit; Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea Preacurata Maica Ta, Cuvinte, Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt; Ne-nceput și negrăite Dumnezeu !

54.Maica Precista Omorârea Ta văzând, Hristoase, Cu adânc-amărăciune, Ție-Ți grăia: „Să nu zăbovești, Viață, între morți !”

55. Iadul celcumplit Tremura, când Te-a văzut pe Tine, Veșnic Soare al măririi, Hristoase al meu, Și în grab’ a dat din el pe cei legați.

56. Ce priveliște Mare și grozav-acum se vede; Căci al vieții Dătător moarte-a suferit, Voind El să dea viață tuturor !

57. Coasta Ți-au împuns, Mâinile Ți-au pironit, Stăpâne; Și cu rana Ta din coastă ai vindecat Ne-nfrânarea mâinilor strămoșilor.

58. Oarecând jelea Toată casa pe fiul Rahilei; Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc Maica Lui și ceata Ucenicilor.

59. Palme și loviri I s-au dat lui Hristos peste față, Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toți cei credincioși, Cu-ngroparea Ta scăpați de moarte, Îți cinstim,Hristoase-al nostru, cu laude, Răstignirea și-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput, Veșnice Părinte, Fiu și Duh Sfânt, Întărește stăpânirea ’mpăraților Împotriva dușmanilor, caun bun.

62. Ceea ce-ai născut, Preacurată Fecioară, Viața, Potolește dezbinarea-n Biserică Și dă pace, cao bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar, Să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ți-ai întins Și-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a III-a

1. Neamurile toate Laudă-ngropării Ți-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul Jalnic Te pogoară Și în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare, Mir Ție, Hristoase, Ți-aduc cu sârguință.

4. Vino-întreagă fire, Psalmi de îngropare Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri, Ca pe-un mort să-L ungem, Cu mironosițele.

6. Fericite losif ! Trupul ce dă viață, Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniți cu mană Lovesc cu piciorul În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniți cu mană, Oțet și cu fiere Ți-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie ! Pe Hristos omoară Cei ce-au ucis pe profeți.

10. Ca rob făr’ de minte, A trădat Iuda Pe-Adâncu-nțelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma Vicleanul de Iuda, Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înțeleptul: „Groap’-adâncă este Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi, Căile lor strâmbe Curse și ciulini sunt.

14. Iosif și Nicodim Pe Domnul îngroapă, Cu toată cuviința.

15. Slavă Ție, Doamne, Cel ce dai viață Și-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata Se jelea, Cuvinte, Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce, Fiul meu preadulce. Frum’sețea unde Ți-a apus ?”

18. Plângere pornit-a Maica Preacurata, Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă, De mir purtătoare, Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte O omori Tu, Doamne, Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul, Scapă amăgitul Cu-nțelepciunea-Ți, Doamne.

22. Cade vânzătorul În fundul gheenei, În groapa stricăciunii.

23.Curse de ciulini sunt Căile lui Iuda, Celui nebun și viclean.

24. Pier răstignitorii, Împărate-a toate, Dumnezeiescule Fiu.

25. Toți pier, împreună, În groapa pierzării, Bărbații sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl, Împărat a toate, Cum ai primit patima ?”

27. Maica, mielușeaua, Mielul ei pe cruce Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viață losif împreună Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată A strigat Fecioara, Rărunchii pătrunzându-și:

30. „O, a mea lumină, Fiul meu preadulce, Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

31. „Nu mai plânge Maică; Pe Adam și Eva Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32.„Fiul meu, slăvescu-Ți Înalta-ndurare Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oțet și fiere Te-au adăpat, Doamne, Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce, Cel ce altădată Umbriși poporul sub nor.

35. De mir purtătoare, Venind la a Ta groapă, Ți-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ’ndurate, Și pe noi ne scoate Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”, Zicea, vărsând lacrimi, Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă, Alungând durerea Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică Cereștile cete, Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greșale Pe cei ce, cu frică, Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoșată, Străină vedere; Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un losif Ți-a slujit în fugă Și-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jelește, Preacurata-Ți Maică, Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri De grozava-Țimoarte, O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri Ți-au stropit mormântul Cele înțelepțite.

46. Pace în Biserici, Lumii mântuire, Prin învierea-Ți dă-ne !

47. O, Treime Sfântă, Tată, Fiu și Duh Sfânt, Lumea o mântuiește.

48. Robilor tăi, Maică, Dă-le ca să vadă ’Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate Laudă-ngropării Ți-aduc, Hristoase al meu.