Noaptea Anului Nou și măritișul

 

Noaptea în care se face trecerea de la Anul vechi la Anul Nou - Revelionul de astăzi – purta în vechime denumirea de „Îngropatul anului”. Această noapte aflată la cumpăna dintre ani a fost considerată întotdeauna un timp al luptei inevitabile dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte. „De aici credinţa că la răscrucea dintre ani, şase zile înainte şi şase după, au o semnificaţie specială, cerurile se deschid, sufletele morţilor se întorc pe pământ, animalele vorbesc, duhurile rele colindă prin lume şi multe, multe altele se întâmplă în credinţele existente şi la alte popoare.” (Julia Maria Cristea – “Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri...”). Noaptea care precede ziua de Sf. Vasile este însă și una a “prorocirilor în legătură cu măritișul”. Într-un articol publicat în anul 1938 în revista “Realitatea Ilustrată”, reporterul Alex F. Mihail descrie – cu umor – câteva dintre aceste vechi obiceiuri:

Al zecelea par

„În noaptea Sfântului Vasile, la miezul nopții, când prin orașe se destupă cu zgomot sticlele de șampanie, fetele de la țară se duc la gard și numără cu ochii închiși zece pari. Pe cel de al zecelea îl leagă cu un fir roșu. Dacă acest par este drept și neted, atunci fata va găsi un flăcău voinic și frumos. Iar dacă e strâmb și noduros, bărbatul va fi urât și mojic. Alte fete se duc în livadă și – tot cu ochii închiși – leagă un fir roșu în jurul unui pom, ales la întâmplare. După cum e pomul, frumos sau urât, plin de zăpadă sau mai scuturat, tot așa va fi și viitorul bărbat, chipeș sau pocit, bogat sau sărac. Prin orașe e însă mai greu să găsești garduri cu pari și livezi. Totuși, dacă veți citi acest reportaj până la sfârșit, veți găsi câte ceva interesant chiar și pentru bucureștence...”

Busuiocul revelator

„Pe când băieții pocnesc zgomotos din bice și fac să răsune buhaiul, pe când se aud chiuiturile prin sat: “Mânați măi! Hăi! Hăi!”, fetele pornesc pe furiș cu ulcioarele la fântână. Ele duc și busuioc, pe care îl pun în jurul ghizdului sau cu care împodobesc cumpăna puțului. Fata care-i cuminte și cinstită, făcând așa, va visa pe flăcăul care-i este ursit.”

Cele 12 oale

“Tot în noaptea de Sf. Vasile, o nevastă de curând măritată, pune sub pat 12 oale cu gura în jos. Sub fiecare oală așează câte ceva: puțină sare, o bucățică de pâine, cărbune, piper, un ban sau o oglinjoară, puțin câlți și așa mai departe. Fiecare fetișcană saltă câte o oală. Dacă găsește sub oală cărbune, se va mărita cu un țigan. Piperul prevestește un bărbat arțăgos, banul de argint un bogat, câlțul un bătrân, oglinjoara un făt frumos, păhărelul de vin un bețiv, pieptenele un prost, în fine, boabele de grâu pe un bărbat harnic și isteț.”

Timpul măritișului

“Dar nu-i destul ca fetișcana să-și cunoască ursitul. Ea arde de dorința de a se mărita cât mai repede și ar trebui să știe când se întâmplă asta. Pentru a-și satisface curiozitatea, foarte îndreptățită de altfel, tânăra țărăncuță intră în grajdul vitelor, la miezul nopții, în noaptea de Sf. Vasile și lovește cu piciorul unul dintre boii pe care-i găsește culcați. Dacă animalul se ridică la prima lovitură, fata se va mărita în același an. Dacă boul se ridică la al doilea îndemn, atunci nunta se va face la anul. Dacă însă e nevoie de mai multe lovituri, atunci asta înseamnă o mâhnire foarte mare, căci vor trece mulți ani până se va ivi mult așteptatul tovarăș de viață.”

Valurile… vieții

“Iată însă un obicei pe care îl au și târgovețele: în noaptea Sfântului Vasile, fata pregătește un lighian cu apă în jurul căruia lipește fâșii de hârtie cu numele tuturor băieților pe care îi cunoaște, urâți, frumoși, bătrâni, tineri, bogați, săraci, proști sau isteți. Într-o coajă de nucă așează o lumânărică mică de ceară, punând totul, cu băgare de seamă, deasupra apei din lighian. Când ceasul arată ora 12 și se socotește că s-a născut Anul cel Nou, atunci fata aprinde lumânărica, închide ochii și face cu mâna valuri în lighian. Apoi deschide ochii. Coaja de nucă saltă încolo și încoace, aprinzând în treacăt una dintre fâșiile de hârtie. Pe capătul celălalt al hârtiei, care atârnă afară peste lighian, fata poate citi numele viitorului ei soț. Dacă în noaptea de Sf. Vasile e vreo șezătoare, fiind de față tineri și fete de măritat, atunci o nevastă tânără așează în lighian mai multe coji de nucă cu lumânărele. Fiecare are un bilețel pe care e scris câte un nume de băiat sau de fată. După cum se întâlnesc cojile de nucă pe valurile din lighian, se pot face prezicerile pentru viitor.”

Ceara vrăjită

“Prin unele părți ale țării, fata care vrea să-și afle viitorul toarnă ceară topită, la miezul nopții, într-un lighian cu apă. Ceara ia diferite forme, care privite și cercetate amănunțit a doua zi, în zare, la fereastră, pot arăta chipul ursitului sau diferite prorociri despre viitoarea căsnicie. Tot așa se poate turna și plumb topit: candidata la măritiș, șezând pe scaun, ține pe cap un lighian plin cu apă, iar o tânără nevastă varsă în lighian plumbul care ia diferite aspecte fantastice.”

În final, mă întreb și eu asemeni reporterului interbelic al „Realității Ilustrate” - Alex F. Mihail: „Arătând obiceiurile de mai sus, am sau nu dreptul la recunoștința duduilor de măritat?...”

Sursa:

- articolul “De Anul Nou fetele vor să afle când și cu cine se vor mărita” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 27 decembrie 1938