Sinaxar 12 Decembrie

 În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.

Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea.

Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinet.

Sfântul Mucenic Sinet a trăit pe vremea împăratului Aurelian. Sfântul acesta, făcut anagnost al bisericii Romei, de Sfântul Xist, a stat de vorbă cu împăratul Aurelian, când împăratul se afla în Roma şi aducea jertfe idolilor şi i-a făgăduit, în bătaie de joc, că va jertfi şi el idolilor. Când i s-a descoperit făţăria, a fost chinuit cumplit vreme îndelungată. Apoi a fost închis în templul numit Panteon; de aici a fost scos şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului.

Pe când împărăţea Deciu în bătrâna Romă s-a pornit mare prigoană împotriva creştinilor. A trimis împăratul oameni în toate ţările ca să silească pe creştini să jertfească idolilor şi să se lepede de Hristos, iar pe cei ce nu se vor pleca să-i supună la chinuri cumplite şi să le ia viaţa cu durere.

Pe vremea aceea era episcop în Ierusalim preasfinţitul Alexandru. Sfântul a fost pârât prefectului Cezareii Palestinei. Acesta a trimis şi l-a adus la el legat în lanţuri. Sfântul Alexandru a vorbit multe cu el, a propovăduit cu glas tare înaintea tuturor ca Hristos este Dumnezeu şi împărat, că este Făcătorul tuturor, că idolii sunt demoni şi curată rătăcire şi a dat anatemei cu glas plin de îndrăznire pe cei ce cinstesc pe idoli. Cuvintele sfântului au aprins cumplit mânia tiranului. De aceea îndată l-a pedepsit cu fel de fel de chinuri şi l-a osândit să fie mâncat de viu de fiare. L-au dezbrăcat pe sfânt de haine, l-au legat gol în mijlocul locului de chinuri ca pe un berbec de seamă şi a trimis tiranul felurite fiare ca să-l mănânce. Sfântul s-a rugat şi a adăugat la sfârşit aceste cuvinte: "Doamne, facă-se voia Ta ca să mă săvârşesc acum, facă-se precum voieşti Tu!". Atunci unele din fiarele care au fost slobozite asupra lui i se închinau arătându-şi închinăciunea prin înclinarea capetelor lor; altele se apropiau şi-i lingeau picioarele; iar altele îi lingeau cu limba trupul lui plin tot de răni. Iar marele arhiereu al lui Dumnezeu, mulţumind, a zburat la Domnul lăsând pe pământ nevătămat trupul, pe care nişte binecredincioşi cu multă cinstire l-au uns cu miresme, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au îngropat într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Amonata şi Antu.

Luna decembrie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru si fãcãtorul de minuni Spiridon (+347).

        Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Constantin cel Mare si a fiului sau Constantiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip si, la inima, smerit. Mai intai, a fost pastor de oi si, insurat fiind, a avut o fiica Irina, care a trait in feciorie toata viata ei. Pentru sfintenia vietii lui, murindu-i sotia, a fost facut episcop in cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, si a primit de la Dumnezeu si darul tamaduirilor, incat s-a numit, din pricina minunilor ce le facea, de minuni-facator. Ca in timp de seceta, a facut de s-a pogorat ploaie si, iarasi, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugaciune, a potolit inca si foametea, ca a facut de s-au spart de ploaie granarele unde era ascuns graul. Si a prefacut si un sarpe in aur, iar daca a izbavit pe cel sarac din nevoile lui, iarasi a adus aurul la starea cea dintai si l-a facut sarpe. Oprit-a si revarsarea apelor. A intors pe pacatosi si pacatoase, facandu-i de si-au marturisit pacatele.
        In vremea prigonirii crestinilor de catre Maximian-Galeriu, Sfantul a fost prins si, marturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a taiat pulpa stanga si a fost trimis in temnita. A luat parte la Sinodul cel dintai de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece parinti episcopi si a marturisit apostoleasca invatatura ca Hristos, pentru Care a patimit, este cu adevarat de o fiinta cu Tatal, aratand cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsa intr-o caramida.
        Murind Irina, fiica lui, o femeie, care incredintase moartei un odor de pret, spre pastrare, a cerut Sfantului odorul sau, iar acesta, nestiind unde este, a intrebat pe cea moarta si, afland de la ea locul unde este pus, l-a dat inapoi femeii. Acestui Sfant i se aratau ingerii si-i slujeau la Sfanta Liturghie si a luat marturie de la cer ca avea ingeri privitori, care cantau impreuna cu dansul. Iar cat era de indurator si milostiv se vedea din aceea, ca pe cand era pastor de oi, au venit noaptea hotii sa-i prade turma lui si, deodata, au fost opriti cu orbirea, ca n-au mai putut sa faca nimic, nici macar sa scape, iar Sfantul, vazandu-i in acea stare dimineata, nu numai ca i-a izbavit de orbire, ci inca si cate un berbec le-a dat la fiecare, indemnandu-i sa-si schimbe viata.
        Si asa, ocarmuind bine turma ce i s-a incredintat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea si petrecerea ingerilor. Iar sfintele lui moaste se afla in mare cinste, intr-o racla de mult pret, in insula Corfu, pana in ziua de astazi. Si se face pomenirea lui in biserica Sfantului si Verhovnicului Petru, aproape de Sfanta Biserica cea mare.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, minunea Sfântului Spiridon, cu un vânzãtor de grâu.

        O foamete mare cuprinsese toata tara Ciprului. Dar bogatii cetatii, care erau vanzatori de grau, se bucurau de scumpete si graul, nu mai aveau in cetate unde sa au inceput a vinde mai scump graul cel strans de multi ani, dar cand s-a ispravit mai cumpere. Insa, aceasta a randuit Dumnezeu, pentru pacatele noastre, smerindu-ne pre noi, ca toate cu judecata si cu purtare de grija le face.
        Deci, era in cetatea Trimitundei un oarecare vanzator de grau, nesatios pentru iubirea de arginti si toate cele din launtrul sau, erau flamande de lacomie. Acesta, strangand cu negutatorie, de prin ale parti, multime de grau si aducandu-l cu corabia in cetate, nu vrea sa-l vanda cu acel pret cu care se vindea in cetate, ci l-a strans in hambare, pana cand se va mari foametea in cetate, pentru ca sa-l vanda mai scump si sa castige avere multa. Si, facandu-se foamete mare si, din zi in zi, ingreunandu-se traiul, a inceput bogatul acela a vinde graul sau foarte scump.
        Si a venit, cazand catre dansul, un sarac, cerand si rugandu-l cu lacrimi sa-l miluiasca si sa-i dea lui putin grau, ca sa nu moara de foame cu femeia si copiii lui, iar vanzatorul, cuprins fiind de nemilostivire si de pofta aurului, n-a vrut sa-l miluiasca pe acel sarac, ci a zis catre dansul: "Sa mergi si sa aduci pretul si vei avea ceea ce vrei sa cumperi." Iar saracul, slabit de foame, a venit catre Sfantul Spiridon, spunand cu plangere saracia lui si nemilostivirea bogatului. Iar Sfantul i-a zis lui: "Nu plange, ci mergi la casa ta, pentru ca asa graieste Duhul Sfant, ca, dimineata, casa ta se va umple de grau, iar pe bogatul acela il vei vedea rugandu-te pe tine si dandu-ti tie grau fara de pret." Iar saracul, socotind ca Sfantul i-a zis aceasta numai spre mangaierea necazului sau si crezand desarta si nelucratoare nadejdea ce i se da, s-a dus la casa lui, suspinand.
        Si, cum s-a intunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a varsat ploaie mare pe pamant si, prin acea varsare multa de ape, hambarele bogatului aceluia nemilostiv si iubitor de arginti s-au spart si apa a risipit tot graul. Iar acel nemilostiv vanzator de grau a alergat prin toata cetatea, strigand si rugand pe toti ca sa-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sarac, vazand graul cel risipit pe drumuri a inceput a-l strange si a-l aduna prin casele lor. Asemenea si saracul acela si-a adunat si el grau pentru sine cu prisosinta. Inca si bogatul, vazandu-l, a inceput a-l ruga sa-si ia grau fara de pret, cat va voi.
 

 
 
 

Întru aceeasi zi, cuvânt despre doi sihastri, adevãrati frati, care în Schit, plãcând Domnului, s-au mântuit

        Povestit-a ava Vitinie, ca spunea ava Macarie: "Sezand eu odata in Schit, s-au pogorat doi tineri straini acolo: si unul avea barba, iar celuilalt abia incepuse a-i creste. Si au venit la mine, zicand: Unde este chilia lui ava Macarie? Si eu le-am zis: Ce voiti de la dansul? Si ei au zis: Auzind noi cele despre dansul si de Schit, am venit sa-l vedem. Le-am zis lor: Eu sunt. Si au facut metanie, zicand: Aici voim sa petrecem. Iar eu, vazandu-i gingasi si ca erau din parinti bogati, le-am zis lor: Nu puteti sedea aici. Si a zis cel mai mare:  Daca nu putem sedea aici, ne ducem in alta parte. Deci, am zis eu in gandul meu: Pentru ce sa-i gonesc si sa se mantuiasca? Osteneala ii va face ca ei insusi sa fuga. Si le-am zis lor: Veniti de va faceti chilie daca puteti. Si ei au zis: Arata-ne locul si ne vom face. Si le-am dat lor un topor si o traista plina de paine si sare si le-am aratat lor o piatra vartoasa, zicand: Sapati in piatra aceasta si aduceti-va lemne din lunca si acoperind-o, asezati-va acolo. Ca socoteam eu ca vor pleca din pricina ostenelii. Si m-au intrebat: Ce lucreaza calugarii aicea? Si le-am zis: impletire de cosnite. Si am luat zimicele de finici din lunca si le-am aratat lor inceputul impletiturii si cum trebuie sa le coase. Si le-am zis: Faceti cosnite si le dati pazitorilor si va vor aduce paini. Dupa aceea, eu m-am dus.
        Si ei, cu rabdare, toate le-au facut, cate le-am zis lor. Si n-au mai venit la mine trei ani. Si am ramas luptandu-ma cu gandurile, zicand: Oare ce fel este lucrarea lor, ca n-au venit la mine sa ma intrebe de vreun gand. Cei de departe vin la mine si acestia de aproape n-au venit, nici la altii nu s-au dus, decat numai la biserica mergand tacand, de se impartasesc cu Sfintele Taine? Si m-am rugat lui Dumnezeu, postind o saptamana, ce sa-mi arate faptele lor.
        Si, sculandu-ma dupa o saptamana, m-am dus la ei, ca sa vad cum stau. Si, batand eu la usa, mi-au deschis si mi s-au inchinat, tacand. Si eu spunand rugaciune, am sezut. Si cel mai mare, facand semn celui mai mic sa iasa, a sezut sa impleteasca impletitura de cosnite, negraind nimic. Si in ceasul al noulea a venit cel mai tanar si, facand putina fiertura, a asezat masa, dupa cum i-a facut semn cel mare. Si a pus pe ea trei posmagi si au ramas asa tacand. Iar eu am zis: Sculati-va sa mancam. Si sculandu-se, am mancat. Si ne-a pus vasul cu apa si am baut. Si daca s-a facut seara, mi-au zis: Te duci? Iar eu am raspuns: Ba nu, ci aici voi dormi. Si mi-au pus o rogojina de o parte si, pentru ei, iarasi, intr-un colt, de alta parte. Si au lepadat incingatorile lor si paramanele si s-au culcat impreuna pe o rogojina inaintea mea. Iar daca s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi descopere lucrarea lor. Si s-a deschis acoperamantul chiliei si s-a facut lumina ca ziua, dar ei nu vedeau lumina. Si cand socoteau ei ca eu dorm, a imboldit cel mai mare pe cel mai mic in coasta si s-au sculat amandoi si s-au incins si si-au intins mainile la cer si eu ii vedeam pe ei, iar ei nu ma vedeau pe mine. Si am vazut pe diavoli ca veneau ca niste muste spre cel mai mic: unii veneau sa se aseze pe gura lui, iar altii pe ochii lui. Si am vazut pe ingerul Domnului ca tinea sabia de foc si-l pazea pe el, gonindu-i de la dansul. Si de cel mai mare nu puteau sa se apropie. Iar catre dimineata s-au culcat. Si eu m-am prefacut ca m-am desteptat; si ei, asemenea. Si mi-a zis cel mai mare numai acest cuvant: Vrei sa citim cei doisprezece Psalmi? I-am zis: Asa, sa citim! Si a cantat cel mic cinci psalmi, cate sase stihuri si un Aliluia. Si la fiecare stih iesea cate o faclie de foc din gura lui si se suia la cer. Asemenea si cel mai mare: Cand deschidea gura lui si canta, ca o funie de foc iesea din ea si ajungea pana la cer. Si am rostit si eu putin pe de rost. Si, iesind afara, le-am zis: Rugati-va pentru mine. Iar ei mi-au facut metanie, tacand. Deci am cunoscut ca cel mai mare este desavarsit, iar cu cel mai mic inca se lupta vrajmasul. Iar peste putine zile, a adormit fratele cel mai mare si a treia zi, cel mai mic".
        Si, cand mergeau vreunii din parinti la ava Macarie, ii lua el si ii ducea la chilia celor doi frati, zicandu-le: "Veniti de vedeti mucenicia strainilor celor mici". Dumnezeului nostru, slava!
 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.