Sinaxar 11 Decembrie

 În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea împăratului Leon cel Mare, numit şi Macheli. Era de loc din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe tatăl lui îl chema Ilie, iar pe mama sa Marta. Când era de cinci ani, a fost dus de părinţii lui într-o mănăstire şi a strălucit în viaţa schimnicească. Sporind în nevoinţe călugăreşti, s-a dus la cuviosul Simeon Stâlpnicul şi a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei, alături de Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit pe stâlp şi pe stâlp a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătăile vânturilor. A săvârşit aşa de multe minuni, că s-a dus vestea de virtutea lui până la împăraţii acelor vremuri: la împăratul Leon, la împăratul Zenon, care a venit după el, şi la uzurpatorul Vasilisc. Aceştia s-au dus şi s-au închinat sfântului. Sfântul le-a prezis ce avea să li se întâmple. Ajutând sfintei Biserici atacată de eretici şi săvârşindu-şi viaţa cuvios şi fără de prihană, s-a mutat la Domnul. Hramul lui se săvârşeşte în Anaplu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca cel Nou Stâlpnicul.

Cuviosul Părintele nostru Luca cel Nou Stâlpnicul a trăit pe vremea împăraţilor Roman cel bătrân şi Constantin Porfirogenitul, ginerele lui, şi fiul lui Leon cel Înţelept, şi pe vremea patriarhului Teofilact, fiul aceluiaşi împărat Roman. De loc era din părţile Răsăritului, fiul lui Hristofor şi al Caliei. Când a început războiul cu bulgarii, porunca împărătească l-a dus şi pe Luca în război. Scăpând cu viaţă, s-a făcut călugăr. Sporind cu nevoinţele pustniceşti, a fost făcut preot. Ca să-şi domolească trupul s-a încins cu lanţuri de fier şi postea şase zile pe săptămână. A petrecut viaţa călugărească în muntele Olimp, la Constantinopol şi la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani şi a săvârşit multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsei şi Aitala.

Aceşti sfinţi mucenici erau din Persia. Aitala a fost preot al idolilor. A cunoscut credinţa în Hristos dintr-o pricină ca aceasta: s-a vindecat de boala care-l stăpânea (o curgere de sânge) numai pentru că şi-a pus în gând să se ducă la episcopul creştinilor. După ce a învăţat de la episcop credinţa în Hristos, s-a întors în oraşul său, care se numea Arvil, ca să fie şi altora dascăl al dreptei credinţe. Pârât că e creştin, a fost dus înaintea prefectului oraşului şi, pentru că a mărturisit pe Hristos, i s-a tăiat urechea şi a fost aruncat în închisoare.

Sfântul Achepsei era diacon. Fiind prins şi mărturisind pe Hristos, a fost bătut fără milă şi trimis împreună cu Aitala la împărat. Mărturisind înaintea împăratului pe Hristos, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: "Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!". Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: "Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi". Părinţii i-au răspuns: "Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte".

Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: "Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră".

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfântului Mucenic Varsava.

Sfântul Mucenic Varsava a mărturisit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta stăpânitorul Persiei i-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian şi a Sfintei Muceniţe Vevea.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Leontie cel din Ahaia.

În această Duminică, dinaintea Naşterii Domnului, se prăznuieşte pomenirea Sfinţilor Strămoşi.

Şi înţelepţii şi oamenii de rând cunosc viaţa fericitului Avraam din cartea Facerii scrisă de dumnezeiescul Moise, că citim această carte în auzul tuturor în zilele postului. Ştim că Avraam era de loc din ţara haldeilor şi că era păgân (căci haldeii erau un popor păgân). Mai ştim că tatăl lui Avraam era închinător la idoli. Dar faptul că se trăgea dintr-un astfel de neam nu i-a fost piedică pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, Care l-a povăţuit pe Avraam la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Dându-şi seama că nici una din făpturi nu este Dumnezeu şi uitându-se la buna rânduială ce domneşte în lume, a cunoscut din cele văzute pe Cel nevăzut şi s-a închinat lui Dumnezeu, Stăpânitorul şi Ocârmuitorul tuturor lucrurilor, Cel ce a pus în lume rânduiala şi buna întocmeală ce se vede. Din pricina aceasta a şi stat Dumnezeu de vorbă cu el şi i-a poruncit să părăsească ţara şi casa. Avraam a făcut aşa fără să se îndoiască în credinţă. Iar ca răsplată a ascultării a primit la adânci bătrâneţi pe Isaac şi făgăduinţa de a fi tată a multor neamuri. Că din el s-a născut Iacob şi din Iacob dobândeşte pe Iuda (din care S-a născut Hristos) şi pe ceilalţi moştenitori.

Purtătorii de Dumnezeu părinţii noştri şi învăţători l-au socotit vrednic de pomenire pe Avraam, pentru că este strămoşul lui Hristos. Şi au rânduit părinţii ca pomenirea lui să o facem aproape de naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi nu la o depărtare mare de zile de acest praznic. Iar aşezarea şi rânduiala aceasta n-au făcut-o la întâmplare şi după capul lor, ci cu insuflarea Duhului Sfânt. Pentru că preabunul şi iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din pricina iubirii Sale de oameni, a învrednicit pe Avraam şi pe cel din el să fie străbunii lui Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna decembrie in 11 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Daniil Stalpnicul (+490).

    Acesta era de loc din Mesopotamia, din eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se cheama Vitara si s-a nascut din parinti cu numele Ilie si Marta. Deci, in al cincilea an al varstei sale, l-au dus parintii lui la o manastire si s-a facut vestit in viata schimniceasca. Si, sporind el cu nevointa, s-a dus la Simion Stalpnicul si a luat binecuvantare de la dansul. Iar, dupa dumnezeiasca descoperire, s-a dus spre partile Traciei, aproape de Bizant, la locul numit Anaplu. Acolo s-a inchis intr-un templu idolesc, suferind multe chinuri de la diavoli. Deci, suindu-se pe un stalp, a petrecut acolo cu multa rabdare, topindu-se de zaduf si de zapada, de ploi si de bataile vanturilor. Si a primit darul de a face minuni, incat s-au vestit bunele lui fapte si la imparatii Leon (457-474) si Zenon (474-476) si la Vasilisc tiranul, care au mers si s-au inchinat Sfantului, proorocindu-le el, cele ce aveau sa li se intample. Deci, ajutorand Sfanta Biserica, ce avea pe atunci razboi cu ereticii, si desavarsindu-si viata sfanta si fara prihana, s-a dus catre Domnul si i se face pomenirea lui la Anaplu.
 

Intru aceasta zi, pomenirea Mucenicului Mirax si o povestire foarte de folos.

    Acest fericit Mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam egiptean, nascut din parinti crestini, in cetatea ce se numeste Tenesi. Si, dupa ce s-a botezat, crestea si era invatat de parintii sai in neprihanita credinta a lui Hristos. Dar, mai in urma, din slabiciunea si usurinta mintii sale, s-a inselat de la diavolul si s-a dus la stapanitorul cel de acolo, Amiran, si s-a lepadat, vai, de credinta in Hristos. Si, nu numai aceasta, ci si braul si-a taiat si crucea a calcat-o in picioare, a luat sabia in maini si striga acel jalnic cuvant: "Agarean (musulman) sunt si de astazi inainte nu mai sunt crestin."

    Deci, a fost cinstit si slavit cativa ani langa Amiran, el ci cei impreuna cu el, fara sa se ingrijeasca cat de putin pentru mantuirea sa. Iar, parintii sai, instiintandu-se despre aceasta, nu conteneau rugand pe Dumnezeu ca sa-i schimbe gandul lui. Deci, Dumnezeu, vazand buna dorinta si staruitoarea rugaciune, a schimbat inima fiului lor spre pocainta. Drept aceea, insusi Mirax, mergand la parintii sai, le-a zis: "Iata, dulcii mei parinti, am venit. Eu, ticalosul, m-am intunecat cu mintea si am facut ceea ce am facut; deci, acum, ma rog sa ma fac iarasi crestin si sa fiu impreuna cu voi." Iar, parintii i-au raspuns: "Noi, fiule, dupa ce ai facut raul acesta, multe lacrimi am varsat si n-am contenit vreodata rugand pe Dumnezeu ca sa te lumineze sa cunosti adevarul si sa te intorci catre Hristos, Mantuitorul tau. Pentru aceasta, multumim acum bunatatii Sale, ca n-a trecut cu vederea smerita noastra rugaciune. Iata, fiule, precum si tu stii, noi ne temem de Amiran, ca tu sa stai cu noi impreuna, pentru ca ne poate banui ca noi te-am schimbat. Ci, de voiesti sa se ridice aceasta mare cadere a lepadarii de credinta si sa afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe langa aceasta, de voiesti sa ne arati si pe noi fara de vina, de voiesti  sa te faci atat de apropiat si prieten al lui Hristos, incat sa stai si mijlocitor catre El pentru tot neamul tau, fa precum iti spuneam: Du-te la Amiran si, precum pe fata te-ai lepadat de Hristos, asa pe fata marturiseste-L pe El iarasi, ca si cand n-am sti noi nimic. Si cu adevarat, Dumnezeu, fiule, va indrepta cu bine drumul tau, precum voiesti."

    Iar Mirax, luand sfatul parintilor sai, precum si binecuvantarea lor, si avand in mana sa un brau, s-a dus in adunarea paganilor. Deci, incingandu-se cu braul acela inaintea lui Amiran, a inchipuit cinstita cruce dintr-un lemn si, sarutandu-o pe ea, a inceput sa strige cu toata puterea sa: "Doamne, miluieste!" Iar Amiran prinzandu-l, i-a zis: "Ce ti s-a intamplat?" Iar Mirax i-a raspuns: "Abia acum mi-am venit in fire din intunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul si am cazut inaintea lui Hristos, Domnul meu, si iarasi m-am facut crestin, precum am si fost. Deci, am venit ca sa fac acest lucru cunoscut si tie si la toata adunarea ta si sa marturisesc cu adevarat inaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastra sa o dau anatemii."

    Acestea auzindu-le, Amiran l-a pus la inchisoare, poruncind ca sa ramana acolo trei zile, fara de mancare sau bautura. Dupa acestea, l-a scos din inchisoare si l-a judecat iarasi. Si, fiindca l-a aflat tot marturisind pe Hristos, l-a batut pe el si l-a trimis din nou la inchisoare. Iar, dupa alte trei zile, l-a judecat si, aflandu-l pe el cu sarguinta marturisind pe Hristos, l-a batut cu vine de bou si iarasi l-a pus la inchisoare. Deci, dupa trei zile, iarasi aducandu-l inaintea sa, si vazand ca neschimbat si cu tarie marturisea pe Hristos, l-a batut fara de mila peste ranile cele de mai inainte si, l-a urma, i-a hotarat moartea.

    Deci, luandu-l slujitorii, au intrat intr-o corabioara, precum le era poruncit, si, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lasat de si-a facut rugaciunea, apoi i-au taiat capul si l-au aruncat in adancul marii. Despre trupul lui, de a iesit sau n-a iesit din mare, nu s-a aratat. Cinstitul cap insa, a iesit cu adevarat din mare si niste crestini cunoscandu-l, l-au luat, ca pe un dar de mult pret. Iar, pentru aceasta, parati fiind la Amiran, i-au dat lui o suta de galbeni si asa au fost lasati ca sa-si indeplineasca dorinta lor in libertate. Atunci, dar, facand ei o cutie de argint, au pus in ea mucenicescul cap, cu cuvenita cinste si evlavie. Si de atunci si pana acum, izvoraste pururea mir mirositor si savarseste multe vindecari, spre slava Mantuitorului nostru Iisus Hristos si spre deplina incredintare a celor ce se smintesc si se indoiesc de slava lui Mirax in ceruri, precum si a celor asemenea cu el.
 

Intru aceasta zi, cuvant pentru adormirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Sisoie.

    Cel dintre Sfinti Parintele nostru Sisoe a trait in pustie si in munte, saizeci de ani, iar cand era sa se mute din viata, sezand langa dansul calugarii, i-a stralucit lui fata ca lumina. Si le graia lor: "Iata, ava Antonie a venit!" Dupa aceea, tacand putin, iarasi le zicea lor: "Iata, ceata proorocilor a venit!" Si a stralucit si mai mult si a zis: "Ceata Apostolilor a venit!" Si fata lui indoit a stralucit si, iata, vorbea, cum vorbeste cineva cu altii.

    Deci, l-au rugat pe el batranii, zicand: "Spune noua Parinte, cu cine vorbesti?" Si a zis lor: "Iata, au venit ingerii sa ma ia pe mine si ma rog lor sa ma lase putin, ca sa ma pocaiesc." Iar batranii i-au zis lui: "Nu-ti trebuie pocainta, parinte," Zisu-le-a lor staretul: "Cu adevarat, nu ma stiu pe mine ca am pus macar incepatura de pocainta." Iar toti stiau ca desavarsit este. Apoi, iarasi, fara de veste, i s-a facut fata lui ca soarele si s-au temut toti. Deci el le-a grait lor: "Iata, vedeti toti, a venit Domnul si zice: "Aduceti-Mi acest vas ales din pustie!" Si indata si-a dat duhul. Apoi, s-a facut un fulger si s-a umplut casa de buna mireasma.
 

Intru aceast zi, cuvant din viata Sfantului Epifanie, despre dreapta Judecata.

    Era un oarecare diacon in episcopie, anume Sabin, avand ca mestesug scrierea cartilor si cu dreapta viata era impodobit. Si erau in episcopie calugari, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios intre toti. Deci, pe acesta il pusese Sfantul Epifanie judecator peste treburile bisericesti. Iar odinioara, s-au judecat de catre Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sarac. Si Sabin a cugetat sa partineasca si sa ajute saracului, macar ca bogatul avea mai multa dreptate decat saracul. Dar Sfantul Epifanie sta ascuns la un loc oarecare si-i asculta pe amandoi. Deci, a auzit pe Sabin partinind si miluind la judecata pe cel sarac. A venit atunci Sfantul de fata si a zis lui Sabin cu glas lin si cu blanda fata: "Mergi, fiule, la mestesugul tau de scrie carti si adu-ti aminte de cuvintele Sfintilor, ca sa fii desavarsit intru tot raspunsul de trebuinta si sa inalti cu mare glas slava Sfintei Scripturi. Iar cand judeci, auzi pe Facatorul de bine, strigand si zicand: "Sa nu partinesti pe nimeni la judecata!"

    Si de atunci, Sfantul Epifanie singur judeca pe toti cei ce veneau, ostenindu-se in toate zilele, de dimineata pana la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al noulea pana a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
 

Intru aceasta Duminica facem pomenirea tuturor Sfintilor Stramosi.
Duminica Sfntilor Stramosi cade in zilele de la 11 la 17 decembrie.

    Despre fericitul Avraam toate cate scrie dumnezeiescul Moise la Cartea Facerii le stiu si inteleptii si cei neinvatati, de vreme ce le citim, in auzul tuturor, in zilele marelui post. Deci, se stie ca el a fost din pamantul chaldeenilor si din neam pagan, intrucat chaldeenii sunt un neam mai vechi decat evreii. Stim, de asemenea, ca a avut tata slujitor la idoli si, macar ca era dintr-un neam ca acesta, nu avea nici o impiedicare a cunoaste pe Dumnezeu si, ca sa zicem ceva mai slavit, de aici mai vartos s-a povatuit si s-a pornit el spre cunostinta adevaratului Dumnezeu, ca a cugetat in gandul sau ca idolii nu sunt dumnezei. Si vazand fapturile si buna randuiala a lumii, a cunoscut pe Cel ce nu se vede si s-a inchinat Lui, ca lui Dumnezeu Stapanul si Chivernisitorul a toate si Pricinuitorul bunei alcatuiri si randuieli a celor vazute si a toate cate sunt. Astfel, luand semn de la Dumnezeu si porucindu-i-se sa-si lase casa, a facut asa, neindoindu-se nicidecum in credinta. Si a luat, ca dar de sus, la cele mai adanci batraneti, pe Isac, si parinte al credintei s-a numit, ca n-a crutat pe singurul sau fiu sa-l aduca jertfa, la porunca lui Dumnezeu, pentru care si parinte al multor neamuri a ajuns. Deci, prin Isac, dintr-insul s-a nascut Iacob si din Iacob, Iuda si fratii lui. Si Hristos, dupa trup, tot fiu al lui Avraam este, ba inca, prin Hristos, Avraam a dobandit fii si stranepoti pe toti cei credinciosi. Pe acesta si pe toti stramosii lui Hristos, purtatorii de Dumnezeu Parintii si Dascalii nostri, socotindu-i vrednici de pomenire, au lasat sa le facem praznuire in preajma Nasterii cea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos, asezand si oranduind aceasta sarbatoare de la Duhul Sfant. Ca, de vreme ce Preabunul si Iubitorul de oameni Mantuitorul nostru, din iubirea Lui de oameni, l-a invrednicit pe acest Avraam sa-l aiba incepator de rudenie si stramos, si, cu el, si pe cei dintr-insul, cu dreptate se cadea sa fie si pomenirea lor in zi de praznic si de veselie, cu putin mai intainte de trupeasca Lui aratare la noi.

    Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.