Sinaxar 9 Decembrie

În această lună, în ziua a noua, pomenirea zămislirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu de către Sfânta Ana.

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana - căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup - şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.

Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.

Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.

A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: "Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!". Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.

După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: "Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău". Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: "Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ştefan cel strălucit, care a trăit în biserica Sfântului Antipa.

Această stea de curând apărută s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Părinţii săi, Zaharia şi Teofana, oameni împodobiţi cu toate virtuţile şi plini de înţelepciune, locuiau în locul numit Zevgma, nu departe de biserica dumnezeiescului întâiului Mucenic şi arhidiacon Ştefan.

Când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul copilului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume. Apoi a fost botezat şi când a crescut a fost dat să înveţe carte, şi învăţa cu multă sârguinţă, supus fiind părinţilor. După moartea împăratului Teofil, urâtorul de Dumnezeu, a fost urcat îndată pe tronul arhieresc de la Constantinopol, prin hotărârea lui Dumnezeu, Sfântul Metodie, iar cinstitul Zaharia, tatăl Sfântului Ştefan, a fost făcut preot de Sfântul Metodie şi rânduit în clerul bisericii celei mari. Atunci şi lui Ştefan i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric la aceeaşi biserică. Şi pe cât de des se ducea tatăl lui la biserică, pe atât de des se ducea şi el. Când era de 18 ani i-a murit tatăl. Atunci s-a închis în biserica Sfântului Petru. Nu ieşea din biserică, se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude.

În al doisprezecelea an al domniei binecredinciosului împărat Vasile şi în al patruzecilea an al vârstei Cuviosului, a fost mare cutremur că s-a dărâmat cu totul biserica Sfântului Antipa. Cuviosul a ieşit din biserică şi a intrat într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat 12 ani; şi din pricina umezelii s-a şubrezit şi de nevoie a ieşit din groapa aceea aproape mort. Apoi când a îmbrăcat schima îngerească a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti.

Aşa şi-a dus fericitul Ştefan acest drum anevoios şi aspru al nevoinţelor călugăreşti vreme de 55 de ani, iar în al şaptezecilea an al vieţii lui, şi-a dat în mâinile Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: Sositeu, Narsu şi Isaac, care prin sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Proloagele de la Ohrida

Sinaxar 9 Decembrie

Pomenirea Zămislirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Sfinţii drepţi Părinţi loachim şi Ana au fost lipsiţi de copii vreme de cincizeci de ani ai căsniciei lor; iar la bătrîneţele lor s-a pogorît la fiecare din ei în parte Arhanghelul Domnului, Gavriil, şi le-a vestit că a auzit Dumnezeu rugăciunile lor, şi că vor naşte o fiică pe care o vor numi Maria.

Apoi a zămislit Sfînta Ana împreună cu soţul ei, în felul firesc al oamenilor, şi după nouă luni a născut prunc de parte femeiască, pe fiica cea binecuvîntată de Dumnezeu şi de toate neamurile de oameni de pe pămînt, pre Preasfînta Fecioară Maria, de Dumnezeu Născătoarea. (Despre a cărei sfîntă viaţă a se vedea mai multe la ziua de 9 ianuarie.)

Pomenirea Sfintei Ana, mama Sfîntului Proroc Samuel

Ea a fost soţia lui Elcana din Ramataim Ţofim, adică Arimateea (I Regi 1:1-2). Ana fiind stearpă nu putea avea copii, şi din această pricină plîngea cu amar înaintea lui Dumnezeu. Dar Domnul Atotmilostivul a căutat cu milostivire asupra ei şi a ridicat de la ea sterpciunea, văzînd plînsul, zdrobirea şi rugăciunea inimii ei. Ana de aceea l-a născut pe fiul Samuel şi l-a închinat de mic Domnului pentru totdeauna, aşa cum şi făgăduise mai înainte.

Iar Samuel s-a făcut povăţuitor mare poporului lui Israel şi proroc, ungînd poporului doi regi, pe Saul şi pe David. Sfînta Ana maica prorocului Samuel a cîntat o cîntare de slavă şi de biruinţă lui Dumnezeu, un imn minunat întru frumuseţea şi înţelepciunea cuvintelor, care şi astăzi se cîntă la Slujbele Sfintei Biserici (I Regi 2:1).

Pomenirea Sfîntului Ştefan cel Strălucit (care a trăit în Biserica Sfîntului Antipa)

Acest plăcut al lui Dumnezeu s-a născut şi a crescut la Constantinopol în casa părinţilor lui, Zaharia şi Theofana. Tatăl lui a fost Preot al Bisericii Celei Mari (Sfînta Sofia) în vremea Patriarhului Metodie. Pe cînd l-a purtat în pîntece, maica sa nu sa hrănit decît cu pîine şi cu apă, iar cînd s-a născut copilul, s-a văzut că pe pieptul lui străluceşte o cruce de lumină.

Din această pricină, precum şi din marea curăţie a vieţii lui, lui Dumnezeu plăcute, el s-a numit: Cel Strălucit. În vîrstă ajungînd de optsprezece ani, el s-a închis într-o chilie de lîngă Biserica Sfîntului Apostol Petru, dăruindu-se acolo tuturor asprelor nevoinţe sihăstreşti de metanii, post şi rugăciune. Odată s-a arătat lui Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: Pace ţie, fiul meu.

Bun început ai pus tu vieţii tale. Domnul să te întărească pe tine. În urma acestei vedenii, el a mers şi s-a sălăşluit vreme de mulţi ani la o chilie de lîngă Biserica Sfîntului Mucenic Antipa. Acesta s-a arătat şi el Sfîntului Ştefan şi l-a întărit, zicîndu-i: Cunoaşte că nu te voi părăsi niciodată. Sfîntul Ştefan a adăugat atunci nevoinţelor lui, noi nevoinţe şi ostenelilor lui, noi osteneli. Mîncarea lui era numai de două ori pe săptămînă şi atunci doar puţine legume nesărate.

Acest bărbat dumnezeiesc a vieţuit vreme de cincizeci şi cinci de ani numai pentru dragostea Împărăţiei lui Hristos Domnul, strămutîndu-se la odihna Domnului lui la anul 829, în vîrstă fiind de şaptezeci şi trei de ani.

Pomenirea Sfîntului Sofronie, Arhiepiscopul Ciprului

Sfîntul Sofronie s-a născut şi a crescut în insula Cipru. Din pricină că era bărbat foarte învăţat şi împodobit cu viaţă foarte sfîntă, mai cu seamă cu virtutea milostivirii, el a fost înălţat Episcop în urma Sfîntului Damian.

Păstorind cum se cuvine Biserica lui Dumnezeu şi plăcîndu-I Lui întru toate, Sfîntul Sofronie s-a săvîrşit cu pace în veacul al şaselea.

Cîntare de laudă la Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfînta Ana

O Stăpîne Atotslăvite Doamne, minunat în putere,

Cela Ce eşti Îndelung milsotiv către toată zidirea,

Tu pe cei mîndri pogori şi înalţi smeriţii,

Pe slab nu îl stingi, ci să trăiască îl faci!

După a Ta minunată Purtare de Grijă pre toţi mîntuieşti,

După al Tău Sfat din veac şi Pronie eternă.

Tu binecuvîntezi pămîntul să rodească bogat,

Iar cu cuvîntul pecetluieşti al femeii sterp pîntec.

De la cea care naşte Tu pruncul poţi să-l iei,

Şi poţi dărui prunci femeii celei sterpe.

Tu sterpei Ana, dreptei maici, prunc îi ai dăruit,

Pre Sfînta Fecioară Maria de Dumnezeu Născătoarea.

Pe cea dispreţuită ai ridicat-o din tină

Şi coroană slăvită ai pus pe fruntea ei.

Tu mai presus de-a ei rugă ai miluit-o pre dînsa,

Bătrîna dorind prunc, plinit-ai dorirea ei.

Pecetea sterpiciunii de la ea Tu ai rupt-o,

Şi trupul ei cel mort cu viaţă ai înviat.

Tu i-ai dăruit prunc pe Fecioara Maria,

Cea mai frumoasă între femeile de pe pămînt.

Tu ei i-ai dăruit prunc de parte femeiască,

Pre Sfînta Preacurata Născătoare de Dumnezeu!

Ea Fiică i-a fost maicii, dar şi Maică,

Căci dintru ea S-a născut Domnul Dumnezeu.

După al Tău Sfat din veac şi Sfînta Pronie,

Tu toate le poţi Doamne, Sfînt este Numele Tău!

Tu toate le plineşti spre a noastră mîntuire,

Spre slava cea mare a poporului Tău!

Luare aminte

Să luăm aminte la dreptatea dreptului Noe (Facerea 6):

• La cum în vremea lui toţi oamenii de pe pămînt erau stricaţi şi răi;

• La cum, în mijlocul stricăciunii de nevindecat a lumii întru care trăia, numai Noe a rămas drept şi a vieţuit după Voia lui Dumnezeu.

Predică despre Noe

Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului (Facerea 6:9).

Mare şi lăudat lucru este să duci o viaţă dreaptă în mijlocul celor drepţi. Dar mult mai mare şi nemăsurat mai lăudat lucru este să fii statornic drept în mijlocul celor nedrepţi. Dreptul Noe a trăit printre oameni plini de toată viclenia, necurăţia şi răutatea; el a trăit printre ei vreme de cinci sute de ani şi a rămas drept şi fără pată înaintea lui Dumnezeu: Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu (Facerea 6:8).

Judecătorul Cel Preaînalt, Care priveşte la toate lucrurile oamenilor şi le prețuieşte fără căutare la faţă şi fără greşeală, a preţuit şi nevoinţele lui Noe întru aceea că, în mijlocul unui neam preadesfrînat şi preaviclean trăind, el a rămas drept înaintea ochilor Lui. Pentru aceasta l-a răsplătit cu har pre el Domnul. Cu siguranţă, viaţa lui Noe întreagă a fost una de chin şi ticăloşie îndurate de pe urma concetăţenilor lui. Cu siguranţă, nici măcar un singur prieten nu a putut avea el printre dînşii.

Cea mai mare satisfacţie a ticălosului este să îl tragă şi pe cel drept în mocirla lui, spre a rînji de satisfacţie că l-a făcut şi pe cel curat părtaş păcatului nelegiuirii lui, pe care astfel şi-o poate îndreptăţi mai vîrtos în conştiinţa lui întunecată şi înaintea oamenilor. Dar Noe nu a putut fi tîrît în mocirlă, nici înşelat. Noe a iubit şi a dorit mai mult prietenia lui Dumnezeu decît prietenia păcătoşilor. El a iubit mai mult să meargă alături de Dumnezeu lipsit de prieteni, decît alături de prieteni fără Dumnezeu. Frica de Domnul Ziditorul şi Judecătorul l-a păzit pe el de stricăciunea cea lăţită în toată lumea; căci Noe nu a fost doar un bărbat drept, ci chiar desăvîrşit întru seminţia lui (după Biblia de la Bucureşti). Adică, el nu şi-a îngăduit niciodată, cîtuşi de puţin, să se lase întinat de răul cel de obşte, ci mai vîrtos s-a lipit de dreptatea lui Dumnezeu.

Ademenirea păcatului şi rînjetul dispreţuitor al păcătoşilor nu au făcut decît să îl înstrăineze şi mai mult pe Noe de ei. Apoi, cînd Dumnezeu a binevoit să înece întreaga lume stricată sub oceanele potopului, El nu l-a lăsat pe dreptul Noe să piară împreună cu ceilalţi. Ci El l-a mîntuit pe credinciosul Lui, Noe, şi l-a preaslăvit, făcîndu-l progenitor al unor noi generaţii de oameni. Fraţilor, pilda luminoasă a istoriei lui Noe ne învaţă pe fiecare din noi că, dacă dorim, putem să plăcem lui Dumnezeu chiar şi trăind în mijlocul păcătoşilor.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Atotdrept şi Multîndurat, ţine-ne pre noi drepţi mergînd întru calea dreptăţii Tale,

Căci noi numai Ţie ne închinăm, şi pre Tine Te lăudăm în veac, Amin.