Este posibil să cazi în iluzie, pentru că diavolul îți transmite sentimentul că ai realizat ceva și apoi, dacă realizezi ceva, atunci îl pierzi.

 

O rugăciune cu inimă conștientă reprezintă cel mai înalt grad de experiență spirituală, în care omul, prin rugăciunea constantă și deschiderea inimii către Dumnezeu, devine una cu voința lui Dumnezeu. Acest proces necesită dăruirea şi îndrumarea minţii, inima şi sufletul rugăciunii. Există multe lucruri care influențează modul în care o rugăciune cu inima înțeleaptă devine parte din noi, modul în care mintea și inima intră în armonie și cum să obținem unitatea cu Dumnezeu în cele din urmă. Când un om practică adesea o rugăciune conștientă, harul ei apare în momentele în care un om se așteaptă cel mai puțin la asta. Când apare harul rugăciunii, ea a trăit în inima omului pentru totdeauna de atunci. Pe măsură ce inima bate, bătaia de după bătaie, așa că rugăciunea nu se oprește niciodată. Există mai multă metodă de practicare a rugăciunii mentale, una dintre ele este că merge cu respirația, dar acest lucru poate fi riscant, deoarece ritmul inimii poate fi mișcat și inima se poate îmbolnăvi apoi. Această rugăciune ar trebui să intre treptat în inimă acceptând-o în timp, dar nu într-un timp scurt, ci pe o lungă perioadă de timp și astfel intră în ea. Totul începe cu rațiunea și conștiința care sunt în cap, dar mintea nu este în cap. Mintea este în jurul inimii. Când rugăciunea intră în minte, care este în jurul inimii, mintea cuprinde apoi inima și „filmează” inima cu cuvintele de rugăciune: „Doamne Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă.” El face acest lucru până când inima este deschisă și a acceptat cuvintele rugăciunii. Până atunci, totul este o rugăciune mentală și, pe măsură ce inima se deschide și acceptă rugăciunea, omul devine ceva care îl face ca și cum ar fi în afara acestei lumi. Când inima îl primeşte pe Dumnezeu, ea caută contactul cu Cel care a creat-o. Acest contact cu Dumnezeu se numește Contemplație – o stare în care omul devine unul cu voia lui Dumnezeu. Când ajunge la acea etapă, atunci Dumnezeu dărâmă harul omului, oricât de mult ar putea primi un om. Omul se schimbă în funcție de primirea acestei grații. Apoi devine ciudat pentru această lume. Lumea crede că omul este nebun și, pur și simplu, omul se unește apoi cu Dumnezeu Cine știe totul și cine este creatorul tuturor lucrurilor. În timp, Dumnezeu dă tuturor cunoştinţelor omului, pur şi simplu omul se schimbă, iar inima lui se întoarce la starea în care era înainte de cădere. Bătrânii au experimentat contactul cu Dumnezeu, nu au învățat-o din cărți, ci au experimentat o întâlnire cu Dumnezeu. Astfel de oameni, cum ar fi Sfântul Ambrozie sau Sf. Paisios, care au experimentat o întâlnire cu Dumnezeu, ar putea vorbi despre asta altora oamenilor din propria lor experiență și astfel să-i ajute. Călugării simpli au experimentat contactul cu Dumnezeu prin rugăciune, dar evită apropierea și contactul cu oamenii. Totuşi, pentru mulţi oameni, viaţa este îndreptată spre material şi adesea astfel de oameni uită de Dumnezeu, gândindu-se că tot ceea ce fac, fac după voia lui Dumnezeu. Dar Scriptura spune: „Ce valorează pentru un om dacă va căpăta întreaga lume şi îşi pierde sufletul?” Trebuie să ne întrebăm dacă suntem cu Dumnezeu sau cu lumea. Dacă suntem cu Dumnezeu, atunci noi urmăm poruncile Lui: iubire, răbdare, respect – tot ceea ce ne duce la El. Pe de altă parte este tot opusul, invidia, alergând pentru progres în viață, alergând pentru îmbunătățirea vieții în detrimentul altora. - E lumea. Este important să știm dacă vrem Domnul sau vrem lumea. Domnul îi va da omului ceea ce are nevoie, dar nu când vrea omul, ci când un om este gata să-l primească. Și omul aleargă să-l obțină atunci când vrea, nu atunci când este gata pentru ea, și apoi totul se dovedește greșit. Când un om vede această eroare, atunci fuge la Dumnezeu şi îi cere lui Dumnezeu să o corecteze, dar omul a devenit în grabă să se implice în astfel de probleme.

Nenad: Cum ar trebui să se facă rugăciunea în practică fără a cheltui atenția pentru suspin și expirând în practică, astfel încât, așa cum spui, să nu fie deranjat de bătăile inimii?

Ieromonk Vasile: Nu, rugăciunea lui Hristos, nu este pentru tine. Mai întâi trebuie să-l întorci pe cei rosari şi să repeţi: „Doamne Isus Hristos al lui Dumnezeu, mila la mine”, în timp ce femeia strigă la tine: „Acolo unde ai fost şi ce ai făcut”.

Cât timp se recomandă în timpul zilei să se repete rugăciunea cu inimă de minte?

Hieromonk Basil: Rugăciunea se face în orice moment când ești liber la cod. Nu e mult. Ne putem ruga în orice moment, oriunde ne aflăm – fie că așteptăm la coadă sau călătorim cu mașina. Rugăciunea poate fi mai scurtă, cum ar fi „Doamne, ai milă”. Păstrează atunci gândurile despre lucruri pozitive. Dacă aveți ocazia să spuneți întreaga rugăciune, dacă nu aveți, atunci spuneți o scurtă rugăciune. Prin simplitatea și repetarea acestor cuvinte, curățăm mintea și o menținem capabilă să recunoască ceea ce este bun și ce este rău. Rugăciunea poate începe cu o voce, de la limbă, ea și apoi trece prin rațiune, conștiință și, în cele din urmă, ajunge la minte și inimă. Este un proces – de la cuvintele pe care le rostim la sentimentul mai profund, conștient al prezenței lui Dumnezeu în ființa noastră.

Când spunem rugăciune, o facem cu mintea sau rațiunea noastră?

Hieromonk Vasile: Rugăciunea trebuie mai întâi să fie stăpânită de la nivelul său de bază, vorbirea, astfel încât să fie auzită, și apoi când discursul este rugat, atunci se aude, apoi se roagă și înțelegere. Atunci îți dai seama și devii conștient. Când înțelegerea ei devine conștientă, atunci rugăciunea coboară în conștiință,

Nenad: Mintea și conștiința?

Hieromonk Vasile: Nu, nu decât înțelegere și conștiință. În conştiinţă totul merge spre o întrebare, tot ce este în minte, dar la rugăciunea Domnului nu se pune problema, şi îşi trece conştiinţa şi vine în minte,

Nenad: Dar cum vine în minte, din moment ce repet rugăciunea cu raţiune?

Ieromena Vasile: Deci, este, cu rațiunea repetați rugăciunea și apoi, când va veni momentul, mintea pune rugăciunea în conștiință. Când rugăciunea intră în conștiință, atunci conștiința trece în minte. Când conştiinţa vede gânduri păcătoase, atunci nu trece pe ele. Conştiinţa este încorporată în om ca formă a Legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus-o în om pentru a face un om conștient de ceea ce este păcatul, înțelegi tu? Deci, păcatul nu trece, ci se întoarce la raţiune, şi apoi un om vine la starea că conştiinţa lui nu-i permite să doarmă.

Nenad: Foarte interesant, vrei să spui că gândurile păcătoase nu trec la minte şi, prin urmare, nu în inimă, pentru că conştiinţa blochează păcatul?

Hieromonk Basil: Da, adică, ești eliberat din ea doar prin mărturisire. De aceea avem Sfântul Taină pe care Dumnezeu l-a dat omului să-l protejeze. Preotul care a primit harul de la Dumnezeu poate „șterge” de la o ființă umană, iar în timpul mărturisirii, conștiința este curată.

Nenad: Dacă înțeleg corect: rugăciunea trece prin conștiință și intră într-o minte care se află în jurul inimii și apoi mintea de rugăciune într-un fel „insiste” în inimă?

Hieromonk Vasile: Aceasta este corect, întreaga fiinţă interioară o face, dar mintea este cea care dirijează rugăciunea în inimă, dar trebuie să vă rugaţi, adică toată fiinţa voastră să vă rugaţi, limba, şi motivul şi auzul... ca rugăciunea să poată intra în inimă. Nu poți fi cu o parte din ființa ta de a fi atașat de altceva și de o altă parte a rugăciunii. Trebuie să fii ataşat de rugăciune.

Ce vrei să spui creatura interioară?

Ieromoncul Vasile: Fiinţa internă, Nenadul interior sunt gândurile tale, gândul tău, mintea ta, mintea ta, conştiinţa, mintea şi inima ta. Este interiorul omului. Ai înţeles?

Ненад:Cred că înţeleg, cel puţin un pic. Spune-mi ce rol are mintea, dacă înțelegem lumea din jurul nostru din motive?

Hieromonk Basil: În acest caz, mintea nu are niciun rol. Apoi folosim rațiunea, ceea ce înțelegi în lumea din jurul tău, dacă ceva este bun sau rău. Dacă este bine, atunci lași să te duci la tine, dar dacă lași să păcătuiești în tine, atunci păcatul în tine creează neliniște și disconfort.

Nenad: Bine, dar acum nu înțeleg încă un detaliu. Și anume, în cazul în care repetăm rugăciunea cu inima mentală, o facem cu rațiunea, nu? Şi spui că noi aducem rugăciunea în inimă cu mintea noastră? Cum e asta?

Ieromenah Vasile: Ei bine, draga mea, ţi-ar lua cel puţin 20 de ani să repeţi rugăciunea de înţelegere ca să vă vină în minte. Ne mișcăm cu rațiunea, vezi că înțelegi tot ce spui. Este o înțelegere rezonabilă a lumii.

Ненад:Asta înseamnă că nu folosim mintea pentru a înțelege lumea?

Hieromonk Basil: Noi nu folosim mintea deloc. Folosim, de exemplu, atunci când ne îmbolnăvim, atunci folosim mintea atunci când strigăm după ajutor: „Dumnezeu să ajutăm”, nu știm ce să facem cu noi înșine. Atunci folosim mintea. Voi cere ajutorul lui Dumnezeu, dar Îl căutaţi prin inimă, înţelegeţi?

Ненад:Pentru că m-am întors pe inima mea?

Hieromonk Vasile: Nu, de exemplu, dacă te îmbolnăvești, ai încălcat poruncile lui Dumnezeu. Ai încălcat legea şi apoi e o întrerupere. Ai făcut furie în tine și ai câștigat o temperatură, cauza ei este păcatul. Conștiința ne ajută să recunoaștem păcatul și ne aduce înapoi pe calea cea dreaptă prin pocăință. Prin mărturisire, un om poate scăpa de povara păcatului. Fiecare boală are o cauză în păcat. Când ne confruntăm cu boala, de multe ori încercăm să ne justificăm și să spunem că cauzele sunt de exemplu: eram în frig sau în vânt. Cu toate acestea, cheia este că ar trebui să ne întoarcem la Dumnezeu – în loc să ne bazăm doar pe rațiune, ar trebui să căutăm vindecarea de la Dumnezeu prin întreaga ființă. Cuvinte precum „Dumnezeu, ajutor” nu sunt doar o cerere; este o chemare să ne includem partea interioară, inima și mintea, pentru a obține adevărata vindecare și pace interioară. Rugăciunea din inimă are o putere specială, pentru că include întreaga noastră ființă. Oamenii sfinți s-au retras în singurătate pentru a evita tot ceea ce i-ar împiedica să facă rugăciuni. Lupta lor a fost să păstreze puritatea gândirii și a conștiinței, eliberându-se de tot ceea ce le împovăra mintea și inima. Numai atunci când rugăciunea din minte trece în inimă, adevărata unitate cu Dumnezeu este realizată – ei bine, vedeți, o numim o rugăciune cu suflet, cel mai înalt grad de experiență rugătoare.

Ненад:Cred că înțeleg, dar înțeleg și că este o rugăciune mentală departe de noi, oamenii lumești?

Hieromonk Vasile: Nu este departe, este acolo, lângă rozarie, atunci poate fi și pe buza rugăciunii, doar repetați-o. Este important să ții mintea la numele lui Dumnezeu. Nu că atunci când te plimbi gândindu-te cum a mers la o întâlnire la locul de muncă.

Nenad: Deci, cumva, rareori merg, fără să am gânduri diferite despre detaliile pe care le experimentam în acea zi. Spune-mi te rog când ar trebui să mergem de la rugăciunea pe care o vorbim cu buzele, cea pe care o facem cu mintea?

Hieromonk Basil: Trebuie să mergi mai întâi cu o rugăciune orală, adică primul pas. Trebuie să te rogi vocea şi auzul tău, şi apoi mergi la raţiune, şi numai atunci la minte. Raţiunea face parte din corpul uman, este situat în cap şi există un gând, un gând, un motiv. Gânduri care zboară în jurul tău şi sunt ca păsările. Depinde de tine ceea ce ai crezut că vei accepta. Ceea ce accepți despre ea și te gândești și asta îți bagi în minte și faci diferite combinații cu ea. E o luptă eternă a omului. E o parte rezonabilă a omului interior. Mai târziu, când rugăciunea vine mai jos de la motiv la conștiință, aceasta este deja o luptă a omului cu el însuși: de ce am făcut asta sau aceasta. De ce am făcut ce s-a întâmplat?

Dacă gândul a scăzut, şi ne gândim la asta, şi dacă este bine, ce face conştiinţa în acest caz?

Hieromonk Basil: Ascultă, rațiunea primește lucruri din lumea exterioară. Sfântul Părinte a fost făcut un mare efort pentru a nu lua gânduri rele. Fugeau de oamenii din deşert ca să nu fie în contact cu oamenii. Voiau să se controleze și ce gândeau. Când au reușit în acest sens, atunci au întâmpinat o problemă cu conștiința. Conştiinţa poartă înregistrări despre orice de la începutul până la sfârşitul vieţii lor. Ei caută un tată spiritual cu experienţă care să le spună ce trebuie să facă, depinde de nivelul lor de spiritualitate. Tatăl spiritual le spune apoi să citească Psaltron sau anumite rugăciuni pentru a-şi curăţa fiinţa de adunarea trecutului. Apoi, când ei înving acest lucru, atunci părinții spirituali îi lasă să meargă la activitatea conștientă. Este acţiunea care face un om. Ai înţeles? Din minte vin toate sentimentele. Conştiinţă, raţiune, gânduri. Conştiinţa nu trece de nimic care nu este pur şi nu lasă în minte decât gândurile pure. Rugăciunea se adaptează apoi în timp pentru a intra în inimă și apoi o rugăciune cu inima mentală începe să funcționeze acolo. Nu vine într-o singură zi, dar în mulți ani, multă transpirație, suferință și efort. Sfinţii părinţi nu au primit rugăciunea simplă, ci au trecut prin multe ispite şi multe suferinţe. În cele din urmă, ei au experimentat unitatea cu Dumnezeu, care este atunci când rugăciunea din minte trece în inimă, când rugăciunea intră în inimă, aceasta este numită o rugăciune cu inimă conștientă. Rugăciunea, când trece complet de la minte la inimă, duce la o rugăciune cu inima înțeleaptă. Apostolul Pavel a spus: „Doar, dar inima mea este de veghe.” Cum sună? Există o rugăciune în ea. Rugăciunile în timp, uneori nu în mod constant, în unii care avansează, ajung la stadiul Rugăciunii soreiene, în acel moment există un contact direct cu Dumnezeu. O astfel de rugăciune vine din când în când și nu este permanentă, dar este un semn al progresului spiritual. Unii oameni sfinţi au atins acest nivel în care simt lumină divină, ca şi cum soarele ar străluci în interior. Omul este atunci Dumnezeu prin har. Acel soare îi transformă, dar acel sentiment nu poate dura mult timp, pentru că puterea şi intensitatea spirituală ar fi prea mari pentru om, ar arde. Sfintele Părinți, prin rugăciune și separare de gânduri lumești, au reușit să experimenteze acest moment binecuvântat de unitate cu Dumnezeu, care le-a dat puterea de a continua cu viața lor spirituală umilă. Sfinţii Părinţi pentru a păstra acest lucru, ei au continuat să trăiască o viaţă spirituală normală, care este similară cu viaţa unui călugăr, dar în anumite momente acest har le apare şi ei devin luminaţi de ea şi dau celui de care au nevoie, devenind ca dirijorii harului lui Dumnezeu. Sfântul Şerif din Sarov a venit la oameni şi sfântul le-a vorbit fie pentru mai scurt, fie pentru mai mult timp, dar ei vor fi întotdeauna luminaţi de lumina lui Dumnezeu.

Hieromonk Basil slujește Sfânta Liturghie la Mănăstirea Lepavine

Ненад: Веома је тешко разумети како молитва улази из ума у срце кад ми са тим процесом не управљамо?

Ieromonk Vasile: Nu poți înțelege acest lucru, trăiești o viață lumească, iar rațiunea ta este legată de lume. Lucrezi la un calculator, te gândești la companii, clienți, ce îți vor spune în companie, te gândești la viață, la familie. Este o altă lume, iar pentru lumea rugăciunii trebuie să fii separat de viaţa lumească, separată de lume. Așa cum sunteți acum ciondăniți în lume, astfel încât pentru această rugăciune trebuie să fiți „epuizați” de lume. Merită să spui că sunt nimic. Sau eu sunt ceea ce cred... Atunci lumea rămâne în spatele tău, nu cunoşti pe nimeni în lume. Apoi intri într-o rugăciune mentală. Mintea trebuie să fie curată. Nu trebuie să fie împovărat cu nimic.

Ненад: Одлично, полако мислим да схватам, али како да ум остане чист?

Јеромонах Василије: Тако што недозвољавамо негативним мислима да уђу унутра. Кажемо: Господе ја желим бити Твој. Читамо јутарње и вечерње молитве. Ујутро се миримо сами са собом, а навече на вечерњим молитвама са свим осталима. Кажемо у молитви: Боже, очисти мој ум, мој разум, моје срце од свих мојих жеља које ми нису на спасење. Духовна тежња ка Богу често захтева ослобађање од световних везаности, што се посебно види код монаха који су се повукли у пустињу. Они су кроз молитву и усамљенички начин живота тражили близину Божију. Светогорски оци су својим животима сведочили о Божјој љубави и светлости. Њихово присуство доносило је мир, а њихова молитва освежавала је и умиривала душе људи који су их посећивали. Духовни напори, као што су молитве, покајања и одрицања, били су средство кроз које су ови оци постизали јединство са Богом. Живели су једноставно, у непрестаном разговору са Богом, показујући да су телесни и световни успеси пролазни, док је духовна светлост нешто што траје вечно. Духовни живот отаца са Свете Горе често је био испуњен непрестаним молитвама и дубоким размишљањима о Богу. Старци попут Јосифа и других светогорских подвижника посвећивали су своје животе молитви, удаљени од свакодневних брига и световних дистракција. Они су се предавали Христовој молитви, понављајући је безброј пута, док су њихови умови и срца тражили Бога. Њихова преданост била је толико јака да су се мењали до те мере да их ближњи нису могли препознати. Они који су их сретали осећали су се лакшим, као да им је скинут терет с душе. Такво јединство са Богом омогућавало им је да делују као посредници Божије благодати и љубави. Бог је љубав, али не световна љубав. То је љубав која држи овај свет у постојању.

Ненад: Дивно речено. Враћам се на своје несугласице како бих боље разумео суштину Умно-срдачне молитве. Има још један детаљ за које те молим објашњење. Када ми на пример мислимо о неким стварима које су физички удаљене од нас, да ли ми то радимо умом или како?

Јеромонах Василије: То није ум то је разум. Ти размишљаш са разумом. Са умом осећаш. А срце је далеко, много далеко. Разум често хоће да превари ум. То ради са својим идејама. Разум је подложан ђаволу, јер често добива помисли од ђавола и није способан сам да их класификује и он их прихвата или одбија. Али онда идеја иде на савест. Али савест није могуће преварити и онда ако је идеја или помисао коју је човек прихватио нечисти, тада савест не да човеку да мирно спава.

Ненад: Где се физички налази Дух и Душа, јел се може рећи да су у срцу?

Hieromonk Basil: Sufletul trăieşte în tot corpul. În fiecare parte a corpului tău este sufletul, iar spiritul este în inimă şi spiritul vorbeşte lui Dumnezeu şi de aceea este greu să ajungi la inimă. Nu există manipulare în inimă. Dacă spunem că conştiinţa omului este neagră, înseamnă că conştiinţa nu este distrusă, pentru că faptele rele distrug omul, dar nu conştiinţa. Conștiința rămâne intactă, dar rațiunea omului este apoi încurcată și murdărită. Duhul este în inimă şi duhul vorbeşte lui Dumnezeu. Rugăciunile din biserică se pregătesc pentru rugăciuni mentale mai profunde. Odată, pustnicii toată viața lor au fost angajați numai cu rugăciunea mentală pentru a veni în contact cu Dumnezeu. Ei au avut contact veşnic cu Dumnezeu, s-au gândit la Dumnezeu. Cu ei, dacă ai veni, vei fi transformat şi pentru harul lui Dumnezeu. Bătrânii sunt atunci dirijori de graţie. Erai pe Sfântul Munte, l-ai văzut pe bătrân?

Nenad: Da, unul în vârful Athos, nu știu cine sau ce a fost, dar mi-a făcut o impresie puternică. Părintele Gabriel v-a povestit despre experiența sa de a dobândi rugăciunea de bună atenție în mănăstirea lui Philote de pe Sfântul Munte?

Hieromonk Basil: Da, că filosofii au avut o rugăciune atentă constantă. Tot timpul au făcut Rugăciunea de Conștientizare și astfel s-au menținut pe ei înșiși și starea spirituală. Părintele Gabriel când a venit de la ei în Chilandar, s-a schimbat atât de mult încât nu l-au recunoscut în Hilandar. Acolo a experimentat momente de rugăciune a lui Hristos și ale Bătrânului Iosif. Am vrut să scot mai mult de la părintele Gabriel despre experiența lui în filosofie, dar el nu a vrut să vorbească despre asta. Ar spune că nu a fost pentru mine. El ar spune doar că ar trebui să iau rozariul și să repet: „Doamne Isus Hristos, ai milă de mine.” Acum citesc cartea lui strămoșul Dimitri Rostovsky. A venit ca un călugăr tânăr la bătrân şi acesta l-a învăţat trei ani cum să se roage lui Dumnezeu. Mai târziu, bătrânul a refăcut şi a rămas acesta fără conducătorul său spiritual. În această rugăciune trebuie să ai un lider spiritual și nu te poți ruga singur. Este posibil să cazi în iluzie, pentru că diavolul îți transmite sentimentul că ai realizat ceva și apoi, dacă realizezi ceva, atunci îl pierzi. Este necesar să avem pe cineva care a trecut această școală spirituală.

Nenad: Dar voi, care slujiţi Sfintei Liturghie, puterea acestei rugăciuni se simţi în altar?

Hieromonk Basil: Şi tu o poţi simţi, dar nu o vei simţi, pentru că trebuie să participi la rugăciune la Liturghie. Când Sfântul spune Preafericitul Împărăţie a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, atunci această lume dispare, această lume nu mai este, ci numai Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. Apoi trebuie să îndepărtăm gândurile și gândurile și așa ar trebui să fie când durează Liturgia și apoi suntem participanți la Liturghie, nu la observatori. Când preotul dă har poporului, el o dă tuturor, dar ei nu o primesc, pentru că nu participă la Liturghie. Dacă ai ceva care îți tulbură conștiința, scrie-o și mărturisește-o. Trebuie să te străduieşti în stil: Dumnezeu să fie milostiv cu mine păcătos. O rugăciune cu inima mentală, ca punct culminant al vieţii spirituale, ne conduce la o unitate completă cu Dumnezeu. Nu este doar o tehnică, ci o stare în care întreaga noastră ființă se predă voinței lui Dumnezeu. Acesta este momentul în care rațiunea, inima și sufletul devin una cu Creatorul. O astfel de stare nu este ușor de atins, dar acesta este obiectivul la care aspirăm. Încerci, dar să reuşeşti, în nici un caz.

 https://mitropolija-zagrebacka.org/nekoliko-reci-o-umno-srdacnoj-molitvi-sa-ocem-vasilijem-iz-manastira-lepavine/