PĂRINTELE ARSENIE BOCA

Despre îndumnezeirea omului prin har
 

PĂRINTELE ARSENIE BOCA
Despre îndumnezeirea omului prin har
Voumul I
Cine are minte să ia aminte!...Părintele Arsenie Boca

Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sărbătoarea Naşterii Domnului: simbol şi tradiţie

 

Crăciunul poate fi un cadou frumos pentru orice creştin, prin pacea şi liniştea pe care le aduce în sufletul fiecăruia. Pentru această sărbătoare, creştinii se pregătesc dinainte, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. De pe 15 noiembrie începe Postul Crăciunului, ţine până pe 24 decembrie şi este mai puţin aspru decât cel al Paştelui. Mai presus de orice pregătire pentru această sărbătoare este pregătirea sufletească. De aceea, creştinii ţin post, fiecare cât poate, asemeni sfinţilor din Vechiul Testament, care posteau aşteptând venirea Mântuitorului.

Timp de 40 de zile înainte de această sărbătoare, creştinii nu mănâncă carne sau produse lactate, pregătindu­se astfel pentru sărbători. La români, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători. El a fost, este şi va fi o adevărată bucurie pentru toţi oamenii, care după mulţi ani trăiţi sub povara păcatului strămoşesc primesc prin Naşterea Mântuitorului lumină în viaţa omenească, "acesta întrupându­Se de la Duhul Sfânt, făcându-Se om".

De Crăciun, mulţi consideră că e un prilej bun pentru ca familia să se reunească şi să petreacă mai mult timp împreună. Dar în afară de acestea, creştinii merg la biserică, unde cu adevărat este reînviat acel moment sfânt, al Naşterii Mântuitorului, când Fecioara Maria şi Iosif au plecat spre Betleem, iar Pruncul a fost născut noaptea într-o peşteră, primind daruri de la magi, asemeni unui rege: aur, smirnă şi tămâie. Asemenea magilor, şi creştinii trebuie să-şi pregătească darurile atât pentru semeni, cât şi pentru Dumnezeu. Smirna şi tămâia ne duc cu gândul la darurile duhovniceşti ce le fac creştinii semenilor şi lui Dumnezeu, adică dragostea, credinţa, nădejdea, iar aurul la darurile materiale.

Fiecare dintre noi are posibilitatea de a face un dar cât de mic, dar, fie el material sau spiritual, acesta reprezintă condiţia primirii în suflet a darului cel mai de preţ din lume, Pruncul Iisus Hristos.

Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul împărat roman creştin, Constantin cel Mare, fixându-se atunci ziua de 25 decembrie. În anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. La romani a fost reglementată sărbătorirea acestui mare eveniment abia în secolul al IV-lea, deoarece sfârşitul lunii decembrie coincidea cu serbările date în cinstea zeului Saturn, numite saturnalii, acestea fiind o formă de venerare a Soarelui, adică a luminii ce biruia întunericul. Unii episcopi au propus ca Naşterea Domnului să se sărbătorească în perioada 17-24 decembrie, neştiindu-se cu siguranţă care ar trebui să fie data corectă.

Datorită diferenţelor calendaristice, o bună parte dintre ortodocşi au serbat multă vreme Crăciunul în luna ianuarie, ruşii şi sârbii păstrând şi astăzi acest obicei.

Celebrul personaj legat de această sărbătoare este, fără îndoială, Moş Crăciun. Imaginea sa cunoscută astăzi a apărut în secolul al XIX-lea. Moş Crăciun arată ca un bătrân bun şi blând, cu barba albă, care aduce daruri copiilor.

Colindele vestesc Naşterea Domnului

De sărbătoarea Naşterii Domnului sunt legate o mulţime de obiceiuri frumoase. La noi, copiii merg în ajun cu colindul, din casă în casă, vestind Naşterea Domnului. Cele mai cunoscute colinde sunt: "Cu Moş Ajunul", "Florile Dalbe" şi "Steaua".

Copiii care merg cu steaua îşi confecţionează o stea mare din lemn, împodobită cu hârtie colorată şi cu crenguţe de brad, în mijlocul căreia se află de obicei şi o iconiţă ce o înfăţişează pe Maica Domnului cu Pruncul. Ea aminteşte de steaua care s-a arătat celor trei magi de la Răsărit, care s-au luat după ea ajungând la Betleem, tocmai la Naşterea Mântuitorului în ieslea cea săracă.

Cel mai important obiect decorativ care ne înfrumuseţează casa de sărbători este bradul veşnic verde. Copac cu o deosebită încărcătură simbolică încă din vremuri precreştine, bradul este asociat cu sărbătoarea Naşterii Domnului, triumf al vieţii asupra morţii, veşnic tânăr. Originile împodobirii caselor cu ramuri verzi în prag de iarnă se regăsesc în cadrul multor culturi diferite.

Astfel, egiptenii îşi împodobeau casele cu frunze verzi de palmier ca simbol al fertilităţii. Romanii îşi decorau casele cu crengi de brad în timpul saturnaliilor, iar druizii atârnau mere aurii şi aprindeau lumânări în stejari pentru a celebra solstiţiul de iarnă, ca simbol al vieţii veşnice şi al speranţei pentru reîntoarcerea primăverii. Tradiţia pomului de Crăciun împodobit cum îl ştim astăzi a apărut în Germania secolului al XVI-lea, primele decoraţiuni fiind confecţionate din hârtie colorată şi mere, aducând aminte de pomul vieţii din Rai.

Pomul vieţii, al renaşterii, plin de semnificaţii şi meniri pierdute în negura timpului, şi al civilizaţiilor, cu puteri magice, bradul se află în casele noastre pentru a ne încălzi sufletul, a ne face mai buni în anul care vine, pentru a reuni întreaga familie în armonie.

Aşa cum se întâmplă întotdeauna în preajma Crăciunului, toată lumea e prinsă în vârtejul pregătirilor de sărbătoare. Pe străzile deja împodobite strălucitor se simte o agitaţie tonică, optimistă. Ca în nici un alt moment al anului, ne gândim la cei dragi. E frumos, e aparte, dar în graba noastră am început să pierdem sentimentul autentic, creştin, al Crăciunului.

Transformăm această sărbătoare într-un pretext de mâncare, de veselie, de afişare a bogăţiei. Bine ar fi să nu ne oprim doar la manifestările exterioare ale bucuriei. Fără înţelegerea dimensiunii ei spirituale, nici o bucurie nu e întreagă. Naşterea Domnului e o sărbătoare a darurilor, dăruind omul comuniune cu ceilalţi. În felul acesta înaintăm puţin câte puţin în Dumnezeu, ne dezmărginim asemeni Lui, asemeni Mântuitorului, Care prin întrupare a consimţit să devină frate cu noi, devenind fiii aceluiaşi Tată.

Dar până să ajungem la aproapele ar trebui să începem cu noi. Cum putem să fim mai buni? Trebuie să avem o motivaţie personală şi să înţelegem sensul profund al iubirii. Numai în comuniune atingi această stare, doar fericirea altuia te fericeşte cu adevărat. Da, fericirea şi dărnicia se învaţă, se educă.

Lumina Crăciunului ar trebui să potolească în noi glasul nemulţumirilor de tot felul. Nu poţi aştepta sărbătoarea încrâncenat. Important e însă să ne străduim, să avem răbdare şi să privim mai cu luare aminte în jur. În afara stăruinţei de a fi mai bun, ce ne mai trebuie pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătorile?

Orice sărbătoare este un popas. Ar trebui să ne uităm în urmă la ce am făcut peste ani, dar să privim şi înainte; să avem o privire critică, dar şi optimistă, fixându-ne ţinte precise. Nu există creştin adevărat fără ţintă. Creştineşte vorbind, ne mai trebuie cumpătare. Nu mai bine vom folosi energiile noastre pentru împodobirea interioară? Raiul va fi cina care nu se va mai termina. De ce nu transformăm sărbătoarea Crăciunului într-o pregustare a bunătăţilor viitoare?

Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este peste tot. Iubirea se dobândeşte exersând şi se sporeşte când o împrăştii, cum spunea părintele Arsenie Boca: "Dumnezeu îl ia pe fiecare în inima Lui. Atunci, cum poţi să urăşti pe cel care stă în inima lui Dumnezeu?"... repetând mereu împreună cu Apostolul: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e!".

Tradiții în noaptea magică de Sfântul Nicolae

 

Cu toții știm că sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.

Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copiii, care au bucuria ca în seara de ajun să-și curețe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă, unele situații în care moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului și astfel le poate aduce o nuielușă, cu scopul să îi facă atenți și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.

Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui. decembrie 5, 2020 1 comentariu

Cu toții știm că sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.

Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copiii, care au bucuria ca în seara de ajun să-și curețe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă, unele situații în care moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului și astfel le poate aduce o nuielușă, cu scopul să îi facă atenți și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.

Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui.

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă crenguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apa langă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșeste, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

În alte regiuni fetele se adună în ajunul sărbatorii pentru a face plăcinte, iar seara, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe.

În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazda în casa căreia repetițiile pentru colinda de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe în adevăratul sens al cuvântului iarna. În această zi Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

Chiar dacă Moș Nicolae este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldații pe timp de război.

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secunda Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Sursa: calendarulortodox.ro

Sfântul Andrei

Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos, ocupă o poziție deosebită în tradiția și istoria creștinismului, fiind recunoscut drept ocrotitorul României. Motivul pentru această venerare este un amestec complex de elemente istorice, religioase și culturale care au contribuit la conturarea identității spirituale a poporului român. acum 7 ore Scrie un comentariu

Sfântul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos, ocupă o poziție deosebită în tradiția și istoria creștinismului, fiind recunoscut drept ocrotitorul României. Motivul pentru această venerare este un amestec complex de elemente istorice, religioase și culturale care au contribuit la conturarea identității spirituale a poporului român.

Unul dintre aspectele esențiale care îl leagă pe Sfântul Andrei de istoria României este legătura tradițională cu creștinarea acestor meleaguri. Potrivit tradiției, Sfântul Andrei ar fi fost primul care a adus Evanghelia în această regiune, răspândind învățăturile creștine printre locuitorii autohtoni. Această contribuție la consolidarea creștinismului în spațiul românesc reprezintă un pilon fundamental al legăturii strânse dintre Sfântul Andrei și România.

Un alt motiv al venerării Sfântului Andrei în România poate fi identificat în valorile sale fundamentale. Sfântul Andrei a fost martorul direct al învățăturilor lui Isus și a trăit o viață de credință, evlavie și devotament. Aceste calități exemplare îl fac un model spiritual pentru creștinii români, oferindu-le un ghid în viața lor spirituală și morală.

Este important de menționat că venerarea Sfântului Andrei în România nu este doar un fenomen religios, ci și cultural. Tradițiile populare, folclorul și obiceiurile specifice sărbătorii Sfântului Andrei au rădăcini adânci în cultura românească. Aceste elemente culturale îmbogățesc sărbătoarea și contribuie la perpetuarea valorilor specifice identității naționale.

Motivul pentru care Sfântul Andrei este ocrotitorul României se datorează unei combinații complexe de factori istorici, religioși și culturali. De la contribuția sa la creștinarea teritoriilor românești la rolul său în postul spiritual și până la legendele care îl leagă de fondarea unor așezăminte, Sfântul Andrei a devenit o figură centrală în inimile și conștiința poporului român, reprezentând nu doar un sfânt patron, ci și un simbol al tradiției și identității naționale.

 

 

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

  noiembrie 29, 2021 Scrie un comentariu

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit în fiecare an pe data de 30 noiembrie. Potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarnă care începe fiecărui lup.

Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Iată ce spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El„. Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat„ (la apostolie). L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.

Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Sfântul Apostol Andeei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Iată ce spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El„. Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat„ (la apostolie). L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria. Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.

În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi sau în but Prin unele zone ale țării, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă. Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserica. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muteşte; iar dacă tace, se duce în treaba să şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Ajunul de Sfântul Andrei aduce multă forfotă pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă. Că să şi reuşească aceste lucruri, atât fetele cât şi femeile, trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie. Pentru a ştii cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci faţă respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei.

Una din cele mai cunoscute tradiții de Sfântul Andrei este legată de grâul pus la încolțit. Grâul este considerat un simbol al belșugului, al prosperității. Indiferent că vorbim de tradiția păgână sau cea religioasă, această plantă este văzută ca sursa vieții, deoarece din grâu se face pâine, iar aceasta este mâncarea de bază. Cel mai frecvent, grâul se pune la încolțit în ziua de 30 noiembrie, cea în care românii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei. Dacă este, însă, să respectăm întru-totul tradiția, grâul se pune la încolțit în prima oră a zilei Sfântului Andrei. Așa-dar ar trebui ca pe data de 29 noiembrie să așteptați miezul nopții și apoi să începeți procedeul de semănare a grâului.
Sursa: Sfântul Andrei – tradiții și superstiții

Vino Iisuse în inima mea ca într-o iesle curată și o încălzește cu dragostea Ta, templu curată să se facă!

 

N-are ce căuta Bradul de Crăciun în biserică. Nici spectacolele în fața sfântului altar

Claudiu Balan Nașterea Domnului (Crăciunul) 1

Împodobirea bradului de Crăciun în casele noastre românești este o tradiție recentă, din ultimii 50 de ani și destul de forțat poate fi asociată cu nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Părinții mei născuți la țară nu împodobeau bradul de Crăciun, la fel nici bunicii sau străbunicii. Sărbătoarea Nașterii Domnului în satul românesc era legată de alte obiceiuri și tradiții sfinte, bradul împodobit fiind un produs de import din occident.

De fapt bradul împreună cu toate luminițele și împodobirile urbane fac parte din percepția limitată și lumească a Crăciunului, adică din ceea ce unii oamenii au vrut să mai păstreze din această sărbătoare.

De ani buni, bradul de Crăciun a ajuns să fie acceptat de preot și-n biserică, ba chiar la loc de frunte, în fața catapetesmei cât mai aproape de altar. Bradul a ajuns în fața sfântului altar unde stă în jur de o lună de zile în fața tuturor credincioșilor, de la Sfântul Nicolae până la Bobotează. Ba unde mai pui că am văzut și instalații luminoase sau beteală puse pe străni și geamuri, pentru a „împodobi” chipurile biserica. Auziți!? Pentru a împodobi biserica de Crăciun! Ca și cum biserica de zid și Biserica-familie a lui Dumnezeu e goală și pustie, întunecată și nu mai mișcă inimile credincioșilor, și e nevoie de ceva sclipici pentru a o face mai atrăgătoare oamenilor.

Ba la unele biserici vine și „moș crăciun” și aduce daruri la copii.  Ba încă la bradul împodobit de lângă catapeteasmă s-a făcut și soleea scenă de spectacolale și acolo se fac serbări de Crăciun pentru copii, se dau spectacole de colinde, se fac scenete de teatru, se aduc și instrumente și se cântă.

În seara de ajun și în zilele de Crăciun anumite biserici au devenit sală de spectacol care concurează „lumea” venind cu o ofertă mai tentantă de Crăciun, doar doar vor atrage mai mulți „cliențI”, uitându-și menirea!

Biserica lui Hristos e casă în care sălășluiește Duhul Sfânt, e loc în care oamenii doar pășind simt cum Domnul pătrunde încet în ei și ne dă pacea cea de sus.

Biserica are ca podoabă pe Sfânta Masă pe Domnul Dumnezeu Însuși, adică Trupul și Sângele lui Hristos. Vă dați seama? Altarul e tron al Dumnezeirii în fiecare biserică ortodoxă! Dumnezeu e acolo real și viu mereu. Maica Domnului împodobește absida altarului cu chipul ei blând și frumos, cu mâinile desfăcute în chip de îmbrățișare și binecuvântare, iar pruncul ei este în pictat în pântecele ei, ca odor de mare preț. Biserica e împodobită pe toți pereții cu sfinți, cu oamenii cei mai dragi ai Domnului din istoria umanității, care au ascultat de El și El-Sfânta Treime a venit în inima lor făcându-i temple ale Duhului Sfânt.

Biserica e înfrumusețată cu scene din viața Mântuitorului, cu momentele cele mai importante ale lucrării de mântuire a Lui pentru noi toți: cu nașterea, botezul, isptirea în pustie, cu propovăduirea, minunile, vindecările, patimile, răstignirea. învierea și înălțarea la cer.

Biserica lui Hristos e împodobită cu Cuvântul Domnului care se aude la fiecare slujbă. Cuvântul e Lumină în biserica lui Hristos! Cuvântul e Lumină în întreaga lume, atât cât oamenii Îl primesc în ei. Biserica lui Hristos e împodobită cu cântări și laude, cu psalmi și muzică psaltică. Biserica e înfrumusețată cu miros de tămâie și mir, care trezesc conștiința vieții veșnice în om. Biserica e împodobită cu vase de aur, cu sfinte veșminte strălucitoare care urcă mintea omului către lumina necreată a împărăției cerurilor. Biserica lui Hristos e împodobită cu predici și cateheze, cu înțelesuri adânci și taine mari ale lucrării Domnului în lume.

Biserica are Crucea lui Hristos ca mare podoabă pusă chiar pe catapeteasmă în locul cel mai vizibil pentru toți creștinii. Crucea e semn ce împodobește toate obiectele bisericii ca o pecete a iubirii lui Dumnezeu.

Biserica e loc de rugăciune intimă la lumina lină a candelelor, nu bulevard cu lumini și decorații ca-n orașele noastre. Biserica e casă a veșniciei, e loc din altă lume, e poartă a cerului, e intrare în Împărăție Cerurilor, e mereu altceva decât lumea. Podoabele Bisericii sunt atât de departe de podoabele lumii pe cât este de departe cerul de pământ și sfințenia de păcat.

Biserica e Trupul lui Hristos în care creștinii intră și se fac una cu El, nu parc de distracții cu brazi și luminițe, nu târg de mâncare și băutură.

Seara de ajun e seara cea mai sfântă din lume, în care Dumnezeu se coboară din cer și se face om și rămâne cu noi în veșnicie. Seara de ajun e seară de priveghere și de laudă multă adusă Domnului. Viața în Biserica lui Hristos e la antipodul vieții în lume. Adică e exact opusul. Cine vrea s-o facă asemenea lumii, face lucrarea celui rău.

Cine vrea să împodobească biserica lui Hristos cu brad și luminițe, beteală și globuri, să-și curețe sufletul și inima ca să vadă ce este deja în ea! Cine aduce bradul și spectacolele în fața altarului de Nașterea Domnului e păstor nelucrător care nu vrea să muncească și să le arate creștinilor marile taine ale lui Hristos.

Iubiți păstori de suflete, împodobiți bisericile în luna decembrie cu Cuvântul Domnului din Scriptură, cu cuvintele Sfinților Părinți, cu cântări și laude, cu cateheze dese, cu liturghii, cu împărtășirea cât mai deasă a creștinilor cu Hristos, cu dezlegări de păcate, cu dragoste și pace, cu privegheri, cu post și rugăciuni cât mai dese.

Nu faceți casa Tatălui nostru peșteră de tâlhari!

Nu faceți casa Tatălui nostru ceresc bâlci și sală de spectacole! Căutați alte săli pentru acestea… În casa Domnului să fie mereu loc înalt, loc sfânt, loc al păcii cerești, sălaș al Duhului Sfânt.

Biserica e loc al înțelesurilor înalte, e loc al tainelor Dumnezeiești, e loc al înălțării minții de pe pământ la cer.

Totul în cortul sfânt era făcut cu porunca lui Dumnezeu

În Vechiul Testament Moise a construit cortul sfânt în tabăra Israelului după poruncile directe ale lui Dumnezeu: dimensiuni, materiale, culori, moduri de îmbinare. În cort au fost așezate strict doar obiectele rânduite de Dumnezeu, care trebuiau folosite doar într-un mod anume. La fel veșmintele preoților și sfintele vase. Nu era nimic la întâmplare, și nimic în plus, decât ce rânduise Dumnezeu cu un scop anume. Era casa Lui, casă de mare sfințenie.

Evreii trebuiau să conștientizeze că nimic lumesc nu e aici, ci toate sunt rânduite dumnezeiește, pentru că sufletul și mintea omului să se ridice către Dumnezeu. În Sfânta Sfintelor se intra o dată pe an și atunci numai un singur om. arhiereul. Dacă vreunul din oamenii de rând doar atingea cu un deget chivotul mărturiei, obiectul cel mai sfânt care stătea în altarul cortului, era pedepsit cu moarte de Dumnezeu.  De ce? Ca să învețe a cinsti și slăvi pe Dumnezeu Cel ce este în mijlocul lor prin acel chivot. Ca să înțeleagă că e sfințenie mare ce e acolo, nu așa orice și oricum…

Subiectul poate fi mult dezbătut, dar concluzia e simplă: în templu / în biserică toate sunt rânduite dumnezeiește după rațiuni ale Creatorului potrivite tuturor voilor Lui. Citiți capitolele 25-31 din cartea Ieșirea pentru lămuriri.

După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Iată, Eu am rânduit anume pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Or, din seminţia lui Iuda,și l-am umplut de duh dumnezeiesc, de înţelepciune, de pricepere, de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint şi de aramă, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, şi de în răsucit, Să şlefuiască pietre scumpe pentru podoabe şi să sape în lemn tot felul de lucruri.

Şi iată, i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, şi am pus înţelepciune în mintea oricărui om iscusit, ca să facă toate câte ţi-am poruncit: Cortul adunării, chivotul legii, capacul cel de deasupra lui şi toate lucrurile cortului; masa şi toate vasele ei; sfeşnicul cel de aur curat cu toate obiectele lui şi jertfelnicul tămâierii; jertfelnicul pentru arderile de tot cu toate obiectele lui; baia şi postamentul ei; țesăturile pentru înveliş, veşmintele sfinţite pentru Aaron preotul şi veşmintele de slujbă pentru fiii lui;mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel sfânt; toate le vor face ei aşa, cum ţi-am poruncit Eu ţie». (Ieșirea 31, 1-11)

Rețineți concluzia Domnului la construirea cortului: „Toate le vor face ei aşa, cum ţi-am poruncit Eu ţie!” (Ieșirea 31, 11)

Concluzii

N-are ce căuta bradul în biserică, așa cum duhul lumii cu toate ale ei n-are ce căuta în casa Domnului! Căci Domnul și-a făcut casă pe pământ ca să ne ridice la cer, nu ca să se facă una cu lumea.

Ce temei biblic, canonic sau liturgic avem pentru aducerea bradului în biserică în perioada nașterii? Dar pentru spectacolele din fața altarului?

Casa Domnului e o bucată de cer printre oameni, și noi astăzi vrem să împodobim cerul cu „frumusețile noastre”. Orbi suntem…

Bradul de Crăciun este și în casele noastre un înțeles slab și neconvingător al Nașterii Domnului. De aceea se cuvine să ne împodobim casele cu cele ale Duhului Sfânt, nu (doar) cu cele ale lumii.

Putem face fiecare ce vrem, dar măcar să știm un lucru: bucuria adevărată (viața cea de sus, fericirea) e din Hristos cel Viu, și pe acest Hristos Iisus îl găsim în biserica / Biserica Lui. Restul sunt minciuni atunci când sunt propuse ca sursă de bucurie în locul Lui.

Podoaba bisericii este Iisus Hristos! Cu ce o vom împodobi mai frumos decât El?

Toate cele ale Bisericii sunt rânduite de Dumnezeu ca să ne înalțe de la înțelesurile lumești către El, nu să ne ține capturați în ele.

Vino Iisuse în inima mea ca într-o iesle curată și o încălzește cu dragostea Ta, templu curată să se facă!

Autor: Claudiu Balan

https://ortodoxiatinerilor.ro/n-are-ce-cauta-bradul-de-craciun-in-biserica-nici-spectacolele-in-fata-sfantului-altar/?fbclid=IwAR0JsNbfRqGDzxC4HYBLtDSK5fTnXbCV7771TmA1lbKvUFoV6WAB-F0e8nU

Sfântul Nectarie i-a devenit părintele sufletesc, icoana lui aflându-se tot timpul, pe biroul său de lucru.

 Sfântul Nectarie

Cu puțin timp în urmă, unui om de afaceri din Grecia i s-a depistat o gravă formă de cancer.

   Avea o viață împărțită între chestiunile profesionale care-l obsedau și-i mâncau aproape tot timpul, călătorii și momente de destindere, pe care le petrecea cu familia și prietenii.

   Fără a fi avut un suflet rău, el se afla la o distanță astronomică de tot ceea ce înseamnă "biserică", "sfinți", "rugăciune", sau " viață duhovnicească".

   Sfătuit de mai multe cunoștințe plecă la Paris la un renumit spital, specializat în tratarea cancerului.

   Odată aflat în capitala Franței porni spre spital și în acest scop chemă un taxi.

   Pe drum observase că șoferul părea destul de în vârstă și din vorbă în vorbă, descoperi că taximetristul era și el tot un grec, care trăia de mai mulți ani în Franța.

    Povestindu-i cu tristețe scopul venirii sale în Hexagon, taximetristul îl întrebă de ce nu rămăsese în Grecia, pentru că (în opinia lui), "medicii greci sunt cu mult mai buni decât cei francezi, în tratarea cumplitei boli numită cancer".

   Sceptic, afaceristul îl asculta tăcut.

    "Vă recomand eu un spital renumit din Grecia, pe insula Eghina. Mergeți acolo și veți vedea că vă veți vindeca. ", urmă vioi, bătrânul taximetrist.

   Omul de afaceri nu auzise de niciun fel de spital în acest sens și nu puse prea mare temei pe vorbele ciudatului șofer de taxi, un bărbos cu o voce blândă și cu o privire de o neobișnuită intensitate.

În urma consultului făcut la Paris, medicii renumitului spital se declarară neputincioși în privința maladiei afaceristului grec și-i spuseră sec că este vorba de metastaze.

 Șansele de supraviețuire erau nule.
   Cu moralul pulbere, afaceristul reveni în Grecia și se pregăti de cele necesare ultimului capitol al vieții sale.

   Dar îi povesti soției lui despre discuția avută la Paris cu ciudatul șofer de taxi bărbos.

   Femeia îl sfătui să meargă în insula Eghina (unde nu ajunsese niciodată până atunci) și să se intereseze de acel spital performant.

    (Până atunci nu găsise nicio informație legată de un asemenea spital, oricât de mult căutase pe internet).

   Ajuns în Eghina începu să întrebe oameni din insulă, dar nimeni nu știa de un asemenea spital, precum cel descris de afacerist.

    Însă cineva îi spuse că n-ar fi rău să meargă la mănăstirea "Sfânta Treime", aflată pe insulă, pentru că fusese ctitorită de un vestit sfânt pe nume Nectarie ( 1846-1920), adevărat făcător de vindecări miraculoase.

    Sfântul era înhumat acolo. Afaceristul nu auzise de niciun sfânt Nectarie, dar disperarea de care era copleșit nu avea limite și merse spre mănăstire.

    Când intră, după câțiva pași simți că se prăbușește, atunci când privi spre icoana sfântului: semăna perfect cu bătrânul taximetrist grec, cu care vorbise la Paris.

    De fapt, afaceristul a avut convingerea fermă, că era una și aceiași persoană.

     Rugându-se cu ardoare (cum nu o făcuse niciodată până atunci) și rămânând o vreme pe insulă, el reveni acasă și după câteva luni, un nou control medical îi certifică faptul că se vindecase complet.

    Medicii care-l consultaseră au declarat că nu mai văzuseră niciodată o asemenea formă de vindecare, în toată cariera lor.

    Viața omului de afaceri s-a schimbat radical după însănătoșire, el devenind un credincios ortodox implicat nu doar în viața bisericii- ci și un filantrop extrem de activ.

    Sfântul Nectarie i-a devenit părintele sufletesc, icoana lui aflându-se tot timpul, pe biroul său de lucru.

 "Câtă iubire, Doamne, ai pus pe lângă noi!
Dar orbi cum suntem azi și-n suflete prea goi,
Împovărați de griji, sau gând de-navuțire,
Nu ne mai pasă, Doamne,
...călcăm peste iubire.''

Î

 

 

INTREBAREA

   M-a privit lung, Domnul, la judecată. O privire care parcă nu se mai sfârșea. Mi-a arătat apoi un trandafir minunat și m-a întrebat doar atât:
   -Tu, în viața ta, cât ai înflorit?...

Să rostim astăzi, 28 noiembrie, Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou şi către cei împreună cu dânsul

 

Pustniceşte mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor celor netrupeşti cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Şi pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ştefan, pururea pomenite.

Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu bucurie trecând tu pe calea cea strâmtă a nevoinţei, cu întinderea muceniciei tale ai strâmtorat pornirea vrăjmaşilor şi ai moştenit viaţă largă, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rădăcină neroditoare te-a rodit pe tine mai înainte cea cu numele Anei, ca odinioară pe Samuel şi te-a dat pe tine dar lui Dumnezeu, însemnând darul vieţii tale, înţelepte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte cu sfinţenie mergând la Dumnezeiasca ceată a sihaştrilor, ai strălucit cu virtuţile ca o stea prealuminoasă, luminând tainic pe credincioşi, Cuvioase Ştefan.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chinuindu-ţi trupul cu închisoarea locuinţei celei strâmte, ţi-ai ridicat gândul către cele cereşti, înţelepte, lăţindu-te bine cu suişuri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Uşa cea Neumblată, pe Locaşul cel Curat al curăţie, pe cea Frumoasă între femei, pe Preasfânta Stăpână, cu glasuri sfinţite să o mărim noi poporul cel sfinţit.

Amin.

 

Dacă îmi împodobesc casa ca nimeni altcineva, cu panglici de mătase, cu seturi de beculeţe ce-ţi iau ochii cu pâlpâirea lor, sau cu baloane vesele ce-ţi aduc zâmbetul pe buze, dar nu-mi exprim dragostea faţă de familia mea, nu sunt decât un alt decorator, mai mult sau mai puţin talentat.

Dacă robotesc până la epuizare în bucătărie, pregătind mese îmbelşugate, frământând cozonaci pufoşi şi înmiresmaţi şi aranjând apoi ca nimeni altcineva masa de sărbătoare, dar nu-mi exprim dragostea faţă de familia mea, nu sunt decât un simplu bucătar.

Dacă mă ofer să ajut la cantina socială, să duc Vestea Bună la azilul de bătrâni, şi dacă dau tot ce am în scopuri caritabile, dar nu-mi exprim dragostea faţă de familia mea, nu-mi foloseşte la nimic.

Dacă împodobesc bradul cu îngeraşi argintii şi fulgi de zăpadă confecţionaţi cu migală sau masa cu aranjamente florale inspirat şi iscusit alcătuite, dacă particip la nenumărate serbări, onorând nenumăratele invitaţii ce mi se fac, dacă nu lipsesc la nici o repetitie de cor pentru marea Sărbătoare, dar în toate acestea nu mă concentrez în primul rând asupra lui Hristos, nu-mi foloseşte la nimic, şi nu am pătruns adevăratul sens al Sărbătorii.

Dragostea se opreşte din gătit ca să îmbrăţişeze copilul.

Dragostea se opreşte din împodobitul casei ca să-i dea un sărut soţului şi să-i spună te iubesc.

Dragostea este plină de bunătate, în pofida grabei şi a oboselii.

Dragostea nu pizmuieşte casa celui care a pus pe masa împodobită festiv farfuriile din cel mai fin porţelan şi tacâmurile de argint.

Dragostea nu ţipă la copii să nu-i stea în cale, ci este plină de mulţumire că îi are, chiar dacă i se împletesc printre picioare.

Dragostea nu le face daruri numai celor care pot să dăruiască la rândul lor, ci se bucură să le pregătească daruri în primul rând celor care nu au din ce să dăruiască.

Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.

Dragostea nu va pieri niciodată.

Jocurile video se vor strica, mărgeluţele şi paietele se vor desprinde de pe toaleta de seară, cizmele cele mai scumpe tot vor avea nevoie de pantofar, bradul - oricât de frumos - tot va trebui despodobit, însă darul dragostei va dăinui.

Elisabeth Mittelstädt, Câteva clipe sub steluţa din fereastră

 

Rugăciune de pocăinţă către Maicuta Sfanta, de spus in Post

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea.

 Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine.

Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv.

 Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă.

Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun.

Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu.

Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

Rugăciune de pocăinţă către Maica DomnuluiDe aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa.

Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă.

 Amin.

Leac pentru viață lungă. Bunicii tratau zeci de boli cu mălai. Lucruri neștiute despre MĂMĂLIGA

 

Un aliment tradiţional în gastronomia românească, mămăliga, continuă să fie subiect de cercetare pentru specialişti. Deocamdată, niciun studiu nu a scos în evidenţă o contraindicaţie în folosirea ei. Malaiul este un inlocuitor de nădejde al produselor de panificatie, numit de specialisti „prietenul intestinului subtire“. Dispretuit pe nedrept, acest medicament traditional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât și celui care suferă de boli grave.

„Deşi figurează mai rar pe lista meniului nostru cotidian, mai ales la oraş, faimoasa mămăligă românească s-a dovedit un aliment-medicament cu ajutorul căruia se tratează o varietate de boli. Ea nu trebuie să lipsească din alimentaţia suferinzilor, dar nici din hrana oamenilor sănătoşi, când aceştia vor să-şi menţină starea de sănătate”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţă în fitoterapie şi nutriţie.

Iată care sunt cele mai importante dintre acestea.

Potrivit nutriţioniştilor, mălaiul natural (nu cel grişat, care este mult mai sărac în substanţe nutritive) nu ar trebui să lipsească din lista alimentelor de bază, deoarece proprietăţile terapeutice îl recomandă pentru mai bine de 70 de afecţiuni, scrie click.ro.

Printre altele, acest aliment reduce aciditatea (având o acţiune calmantă şi sedativă în gastrita hiperacidă şi în ulcer), contribuie la detoxifierea ficatului, creşte imunitatea, reglează nivelul colesterolului din sânge şi combate obezitatea.

În acelaşi timp, dieta cu mămăligă reduce stresul, ameliorează anexita, incontinenţa urinară, reumatismul şi diabetul, iar lista beneficiilor este mult mai lungă.

Leac pentru…viaţă lungă

Cei care mănâncă zilnic fie mămăligă, fie produse din porumb, se bucură de longevitate. Aceasta este concluzia unor studii desfăşurate pe parcursul mai multor ani.

Cercetatorii edocrinologi considera ca un consum zilnic de mamaliga scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfunctii tiroidiene. De asemenea, consumul de mamaliga regleaza concentratia de glucoza in sange, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sange, scazand astfel riscul de ateroscleroza si, implicit, de infarct. Mai mult, banala mamaliga revitalizeaza functiile sexuale, in special feminine.

Rezultatele cercetarilor românesti efectuate de antropologi in regiunea Bran-Rucar (unde mamaliga e mai des pe masa romanilor), arata ca 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariana foarte intensa, manifestata si prin prelungirea vietii sexuale chiar si dupa varsta de 72 de ani. De asemenea, consumul de mamaliga este raspunzator si de longevitate. Multa lume crede ca mamaliga ingrasa.

Ei bine, mamaliga moale are de patru ori mai putine calorii fata de paine. Iar mamaliga virtoasa are jumatate din caloriile painii. inca din cele mai vechi timpuri, romanii au folosit mamaliga ca leac. De exemplu, doar pentru a evita pelagra, este suficient consumul zilnic de mamaliga cu o jumatate de litru de lapte si un ou. Terapia a dat rezultate sute de ani.

De ajutor în obezitate

Mămăliga s-a dovedit benefică în tratamentul persoanelor care suferă de obezitate. Datorită fibrelor conținute, mămăliga este săţioasă şi, contrar unor opinii, aceasta nu îngraşă. Cu un conținut bogat în vitamine din complexul B, în potasiu şi în calciu, mămăliga este mult mai săracă în calorii.

De aceea, poate fi consumată la mesele principale în locul pâinii. În curele de slăbire, mămăliga trebuie consumată cu iaurt şi cu brânză slabă. Când este combinată cu alimente grase (unt, slănină sau smântână ), atunci meniul are efectul unei mese copioase.

Dacă vrem să socotim câte calorii consumăm zilnic, atunci trebuie să ţinem seama că 100 g de mălai are 351 calorii, în timp ce 100 grame de pufuleţi conţin 520 calorii.

De ajutor ficatului si intestinelor

Un aliment tradițional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al specialistilor, fara a i se putea gasi o contraindicatie. Fierturile de porumb au fost apreciate inca din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns sa fie considerate hrana saracilor. Studiile recente au scos in evidenta faptul ca media de viata a triburilor amerindiene care se hraneau cu porumb crud sau fiert era mult mai mare decat a altor comunitati invecinate, carora le lipsea din dieta acest aliment.

Recent, s-a descoperit prezenta in boabele de porumb a unor substante derivate ale acizilor arahidic si palmitic, extrem de importante pentru sanatatea organismului. Acesti acizi se absorb in intestin cu mare usurinta, fara a suferi transformari chimice decat in proportie de 22-28%. Ajunsi in sange, se transforma in hidroxiacizi care vor purifica sangele de unele substante toxice. Efectul detoxifiant al substantelor din porumb usureaza efortul ficatului de neutralizare a substantelor toxice, reducand considerabil riscul la insuficiente si ciroze hepatice. La populatiile unde se consuma zilnic terci de malai, incidenta bolilor hepatice este de 10 ori mai mica, iar copiii au o dezvoltare mai buna.

Cataplasme aplicate pe piept

Tratamentele pe care ni le faceau bunicile noastre in copilarie ne vindecau si ne fereau de utilizarea abuziva a antibioticelor. Mamaliga era la loc de cinste printre leacurile vechi. Pentru durere in gat si raceala, se pun pe o tabla incinsa doua linguri de malai si se sta cu nasul deasupra fumului produs, amestecand continuu. in plus, se bea seara inainte de culcare un terci, ca o mamaliga subtire, in care se pune o bucatica de unt. A doua zi, va veti simti infinit mai bine. in popor, unul din adjuvantele cu o eficienta incredibila in pneumonie este tot faimoasa mamaliga româneasca. Se lasa sa se raceasca, cat poate suporta pielea, dupa care se intinde pe zona pieptului intr-un strat de doua degete pe torace si se tine 15 minute, dupa care se inlatura, iar pielea se sterge cu un tampon inmuiat in spirt camforat. Cataplasma cu mamaliga calda e buna si in bronsite, gripa, tuse cronicizata. Aceeasi aplicatie se face in zona rinichilor pentru tratarea colicilor renale si a nefritelor, pe zona inferioara a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite si cistite.

Mămăliga vindeca urciorul si lipomul

Se pune mamaliga calda pe pleoape, schimbând-o cat se poate de des. In caz de lipom, se poate face un tratament cu cataplasme cu mamaliga tare. Se pune in strat de 3-4 cm pe locul lipomului, avand grija ca partea care vine in contact cu pielea sa fie presarata cu tamaie fin pisata, asa cum se pune sare pe o felie de paine cu unt. Se aplica fierbinte, cat suporta pielea, si se acopera cu un obiect de lina, pentru a mentine temperatura locala ridicata. Tratamentul se face in fiecare seara si se tine pana se raceste mamaliga.

De folos si in obezitate

Mamaliguta e utila si celor care sufera de obezitate, deoarece acest aliment confera o senzatie de satietate extrem de rapida, datorita fibrelor alimentare din compozitia sa. Studiile de specialitate au aratat ca la persoanele care consuma regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie, cum ar fi ingrasarea, somnolenta, lipsa de tonus fizic si mental, sunt reduse considerabil. Gastrita hiperacida si ulcerul sunt ameliorate de consumul de mamaliga calda in loc de paine, malaiul avand, pe linga efectul de reducere a aciditatii, si o actiune usor calmanta, sedativa. Studiile de nutritie si biochimie alimentara au aratat ca mamaliga consumata frecvent amelioreaza si afectiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruatiile dificile cu sangerari abundente, anexita si metroanexita, litiaza renala, hepatita.

Mamaliga elimina pietrele de la fiere

Mamaliguta mareste secretia de bila si faciliteaza evacuarea sa, avand si efecte antiinflamatoare biliare. Este de ajutor in afectiuni ca dischinezie biliara, dispepsie, colecistita. pentru eliminarea pietrelor la fiere, se face urmatorul tratament: la ora 8,00 se mananca o felie de paine prajita cu branza de vaci. La ora 10,00, se aplica pe piele in zona bilei si ficatului un prosop inmuiat in ceai fierbinte de musetel, la fiecare 15 minute. La ora 12,00 se mananca o farfurie de gris cu lapte cat mai fierbinte. Peste 20 de minute, se pune o mamaliga fierbinte facuta din 1 kg malai, invelita intr-un prosop in zona ficatului.

Aceasta incalzire dilata canalul coledoc, ceea ce permite eliminarea pietrelor din vezica biliara. Peste 15 minute, se beau 100 ml de ulei de masline sau floarea-soarelui la 37 de grade C, apoi imediat suc de la o lamaie. La ora 17, 00, se bea o ceasca de cafea neagra. Noaptea se vor elimina pietrele. Daca apare senzatia de voma, putem bea suc de lamaie. Pentru stimularea cresterii parului, foarte eficient este masajul cu malai. Cu un pumn de malai se maseaza bine scalpul timp de cateva minute. Se scutura bine malaiul, dar nu se spala parul. Se repeta tratamentul 2-3 zile, abia apoi se spala bine parul.

Ieromonahul Arsenie Boca

Avem un mare Sfant în Ceruri, strigați cu tărie că vă aude !!!
...Mă, după ce mor, să mă strigați, că eu am „clopoţel” şi vă aud. Spuneți şi la alţii, ca atunci când dau de un necaz, să zică de nouă ori Tatăl Nostru”
Sfinte Parinte Arsenie,roaga te lui Dumnezeu pentru noi si tara ta !
El este Sfântul inimilor noastre , este cel care ne aude strigătul de durere și cel care nu e lasă , așa cum a promis cândva!
,,, îmi iau rămas bun de la voi, dar plecarea mea nu înseamnă indepărtarea de la voi, căci noi râmânem în continuare conectați cu Iubirea care ne umple și ne înconjoară, DUMNEZEU.
 Prin această legătură , fiecare șoaptă a voastră este percepută de mine.
Fiti binecuvântați, copiii mei! "
   ( Ieromonah Arsenie Boca

Arsenie Boca – părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român – a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte. Părintele Arsenie a fost unul dintre martirii comunismului, fiind dus la Canal și închis la Securitatea din Brașov, la Jilava, București, Timișoara și Oradea.Viața Părintelui Arsenie Boca >Arsenie Boca – părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român – a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte.

Părintele Arsenie Boca s-a născut la data de 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în Hunedoara.A urmat Liceul Național Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o finalizează în 1933.

Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină, ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București.

Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni.

Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare în ceea ce privește viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

În 1935, ca absolvent al Academiei Teologice, a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov.

În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu, pe care o renovează.

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie este arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 și eliberat pe 30 iulie 1945, fiind găsit nevinovat.

La data de 14 mai 1948 este arestat din nou, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Mitropolitul Nicolae Bălan îl transferă de la Mănăstirea Sâmbăta, la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo este pus stareț, iar după ce locașul de cult devine mănăstire de maici, își însușește rolul de duhovnic al mănăstirii, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare.

Pe 15 ianuarie 1950, este arestat pentru a treia oară, urmând să execute detenție „administrativă” la Canal, până pe 23 martie 1951. Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor.

De Rusalii, în 1953, este anchetat din nou, apoi este arestat la Timișoara, Jilava și Oradea pentru 6 luni, din 5 octombrie 1955, până în aprilie 1956.

În anul 1959 i se înscenează nereguli financiare, pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra acestei decizii).

A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. A lucrat pe postul de pictor bisericesc, până la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității.

După anul 1984 se retrage la Sinaia, iar pe data de 28 noiembrie 1989 trece la Domnul, fiind în vârstă de 79 de ani.

Este înmormântat, după dorința sa, la Mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.

Astăzi, mormântul părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca >Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca / Foto: EvinDC

Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichități, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Și soției și soțului le plăceau antichitățile și produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.

Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul. 

(Părintele Arsenie Boca)

 

Părintele Arsenie Boca şi Muntele Athos

• • 

    Părintele Arsenie Boca în grădina mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus la scurtă vreme după întoarcerea din Sfântul Munte Athos

    Părintele Arsenie Boca în grădina mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus la scurtă vreme după întoarcerea din Sfântul Munte Athos

În cele trei luni petrecute în Muntele Athos a avut parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

În primăvara anului 1939, mitropolitul Nicolae Bălan, ascultând dorinţa lor de a deveni monahi, i-a trimis în Sfântul Munte Athos pe tinerii diaconi Zian (Arsenie) Boca şi Serafim Popescu „ca să deprindă călugăria de acolo” după cum spunea mai târziu părintele Arsenie. Cei doi părinţi s-au aşezat la chilia românească Sfântul Ipatie de lângă Mănăstirea Vatoped.

Părintele Serafim avea să stea pentru şase luni în Sfântul Munte. În acest timp a fost povăţuit de părintele Antipa Dinescu de la Schitul Prodromu.

În cele trei luni petrecute în Muntele Athos a avut parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. În acest răstimp părintele Arsenie a lucrat la treptele ce coboară spre Peştera Sfântului Athanasie Athonitul din apropierea schitului românesc Prodromu. Drept răsplată a primit binecuvântarea de a copia Filocalia de la Prodromu. Părintele Arsenie a încredinţat aceste manuscrise părintele Dumitru Stăniloae, care le-a tradus şi publicat ceva mai târziu la Sibiu, sub forma primelor patru volume ale Filocaliei româneşti.

Despre experienţa trăită în Sfântul Munte, părintele Arsenie a mărturisit într-o scrisoare trimisă unui călugăr: „dacă, însă, preţuiţi grădina Maicii Domnului mai mult decât orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi de acolo – îmi cam pare rău că n-am rămas şi eu acolo”

De ce a ales Arsenie Boca să moară la Sinaia – Locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

 

De ce a ales Arsenie Boca să moară la Sinaia – Locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

 

Despre viaţa tumultuoasă a părintelui Arsenie Boca s-au scris în ultimii ani mii de pagini, mulţi dintre autori valorificând în special legendele care s-au construit în jurul acestei personalităţi a vieţii monahale şi mai puţin aspectele reale, concrete.

 

Puţin ştiu că Arsenie Boca şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Prahova, la Sinaia, nu la mănăstirea Prislop, acolo unde enoriaşii merg să se reculeagă la mormântul Sfântului Ardealului, aşa cum a fost numit de credincioşi.

Undeva la poalele muntelui, la intrare în Sinaia, la liziera unei păduri dese de brazi, se păstrează şi în zilele noastre un aşezământ monahal ridicat de părintele Arsenie Boca spre finele anilor `60.

De ce a ales Arsenie Boca să moară la Sinaia – Locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

 

Despre viaţa tumultuoasă a părintelui Arsenie Boca s-au scris în ultimii ani mii de pagini, mulţi dintre autori valorificând în special legendele care s-au construit în jurul acestei personalităţi a vieţii monahale şi mai puţin aspectele reale, concrete.

Puţin ştiu că Arsenie Boca şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Prahova, la Sinaia, nu la mănăstirea Prislop, acolo unde enoriaşii merg să se reculeagă la mormântul Sfântului Ardealului, aşa cum a fost numit de credincioşi.

Undeva la poalele muntelui, la intrare în Sinaia, la liziera unei păduri dese de brazi, se păstrează şi în zilele noastre un aşezământ monahal ridicat de părintele Arsenie Boca spre finele anilor `60.

Aici, în această clădire, ascunsă de un imens gard din lemn, construită după planul părintelui, se află chilia unde Sfântul Ardealului a pictat icoane, a scris, s-a rugat şi în cele din urmă, în data de 28 noiembrie 1989, s-a ridicat la cer.

Este un loc încă neatins de curioşi şi asta pentru că nimeni din afară nu are acces în incinta aşezământului, nici măcar feţele bisericeşti.

Totul este îngrijit şi păstrat cu sfinţenie de o mână de maici în vârstă, multe dintre ele martore la ultimele clipe din viaţa părintelui Arsenie Boca. Nimic din afară nu trădează că, în spatele porţilor din lemn sculptat, se află chilia unde Sfântul Ardealului şi-a petrecut ultima parte a vieţii.

Taina este păstrată tocmai pentru ca aşezământul să nu fie transformat într-un loc de pelerinaj aşa cum se întâmplă la Prislop.

Manuscrisele părintelui, găsite în chilie În clădirea din Sinaia, unde şi-a amenajat chilia, părintele Arsenie Boca şi-a dat obştescul sfârşit. Măicuţa Maria povesteşte că părintele sufera de inimă încă din tinereţe, iar cu un an înainte să moară şi-a presimţit sfârşitul. “Cu o lună înainte încă se plimba prin curte. Şi-a prevăzut sfârşitul, e adevărat, şi în 88 şi-a luat rămas bun din Prislop şi în primăvara lui 89 din Drăgănescu, de la credincioşii de acolo. Dânsul ştia că se va duce”, spune măicuţa Maria, scrie adevarul.ro.

A murit liniştit în chilia lui din Sinaia, unde au rămas şi acum icoanele pictate de călugăr, dar şi manuscrie publicate ulterior de măicuţele care l-au îngrijit. “Îngerul cu cădelniţă de aur” sau “Omul îmbrăcat în haine de in”, prefaţată de presfinţitul Daniil Stoenescu de la Vârşeţ ,cuprind manuscrise de-ale părintelui, aşa cum au fost găsite în chilia de la Sinaia.