Ieromonahul Arsenie Boca

Avem un mare Sfant în Ceruri, strigați cu tărie că vă aude !!!
...Mă, după ce mor, să mă strigați, că eu am „clopoţel” şi vă aud. Spuneți şi la alţii, ca atunci când dau de un necaz, să zică de nouă ori Tatăl Nostru”
Sfinte Parinte Arsenie,roaga te lui Dumnezeu pentru noi si tara ta !
El este Sfântul inimilor noastre , este cel care ne aude strigătul de durere și cel care nu e lasă , așa cum a promis cândva!
,,, îmi iau rămas bun de la voi, dar plecarea mea nu înseamnă indepărtarea de la voi, căci noi râmânem în continuare conectați cu Iubirea care ne umple și ne înconjoară, DUMNEZEU.
 Prin această legătură , fiecare șoaptă a voastră este percepută de mine.
Fiti binecuvântați, copiii mei! "
   ( Ieromonah Arsenie Boca

Arsenie Boca – părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român – a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte. Părintele Arsenie a fost unul dintre martirii comunismului, fiind dus la Canal și închis la Securitatea din Brașov, la Jilava, București, Timișoara și Oradea.Viața Părintelui Arsenie Boca >Arsenie Boca – părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român – a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale, mii de credincioși veneau să-l asculte.

Părintele Arsenie Boca s-a născut la data de 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, în Hunedoara.A urmat Liceul Național Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o finalizează în 1933.

Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină, ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București.

Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni.

Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare în ceea ce privește viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

În 1935, ca absolvent al Academiei Teologice, a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din județul Brașov.

În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu, pe care o renovează.

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie este arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 și eliberat pe 30 iulie 1945, fiind găsit nevinovat.

La data de 14 mai 1948 este arestat din nou, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și din cauza notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat.

Mitropolitul Nicolae Bălan îl transferă de la Mănăstirea Sâmbăta, la Mănăstirea Prislop, în noiembrie 1948. Acolo este pus stareț, iar după ce locașul de cult devine mănăstire de maici, își însușește rolul de duhovnic al mănăstirii, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare.

Pe 15 ianuarie 1950, este arestat pentru a treia oară, urmând să execute detenție „administrativă” la Canal, până pe 23 martie 1951. Eliberarea s-a datorat patriarhului Justinian Marina, care i-a semnalat ministrului Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor.

De Rusalii, în 1953, este anchetat din nou, apoi este arestat la Timișoara, Jilava și Oradea pentru 6 luni, din 5 octombrie 1955, până în aprilie 1956.

În anul 1959 i se înscenează nereguli financiare, pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra acestei decizii).

A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. A lucrat pe postul de pictor bisericesc, până la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității.

După anul 1984 se retrage la Sinaia, iar pe data de 28 noiembrie 1989 trece la Domnul, fiind în vârstă de 79 de ani.

Este înmormântat, după dorința sa, la Mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.

Astăzi, mormântul părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop constituie unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca >Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca / Foto: EvinDC

Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichități, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Și soției și soțului le plăceau antichitățile și produsele din argilă, obiecte ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.

Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul. 

(Părintele Arsenie Boca)

 

Părintele Arsenie Boca şi Muntele Athos

• • 

    Părintele Arsenie Boca în grădina mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus la scurtă vreme după întoarcerea din Sfântul Munte Athos

    Părintele Arsenie Boca în grădina mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus la scurtă vreme după întoarcerea din Sfântul Munte Athos

În cele trei luni petrecute în Muntele Athos a avut parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

În primăvara anului 1939, mitropolitul Nicolae Bălan, ascultând dorinţa lor de a deveni monahi, i-a trimis în Sfântul Munte Athos pe tinerii diaconi Zian (Arsenie) Boca şi Serafim Popescu „ca să deprindă călugăria de acolo” după cum spunea mai târziu părintele Arsenie. Cei doi părinţi s-au aşezat la chilia românească Sfântul Ipatie de lângă Mănăstirea Vatoped.

Părintele Serafim avea să stea pentru şase luni în Sfântul Munte. În acest timp a fost povăţuit de părintele Antipa Dinescu de la Schitul Prodromu.

În cele trei luni petrecute în Muntele Athos a avut parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu. În acest răstimp părintele Arsenie a lucrat la treptele ce coboară spre Peştera Sfântului Athanasie Athonitul din apropierea schitului românesc Prodromu. Drept răsplată a primit binecuvântarea de a copia Filocalia de la Prodromu. Părintele Arsenie a încredinţat aceste manuscrise părintele Dumitru Stăniloae, care le-a tradus şi publicat ceva mai târziu la Sibiu, sub forma primelor patru volume ale Filocaliei româneşti.

Despre experienţa trăită în Sfântul Munte, părintele Arsenie a mărturisit într-o scrisoare trimisă unui călugăr: „dacă, însă, preţuiţi grădina Maicii Domnului mai mult decât orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi de acolo – îmi cam pare rău că n-am rămas şi eu acolo”

De ce a ales Arsenie Boca să moară la Sinaia – Locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

 

De ce a ales Arsenie Boca să moară la Sinaia – Locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

 

Despre viaţa tumultuoasă a părintelui Arsenie Boca s-au scris în ultimii ani mii de pagini, mulţi dintre autori valorificând în special legendele care s-au construit în jurul acestei personalităţi a vieţii monahale şi mai puţin aspectele reale, concrete.

 

Puţin ştiu că Arsenie Boca şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Prahova, la Sinaia, nu la mănăstirea Prislop, acolo unde enoriaşii merg să se reculeagă la mormântul Sfântului Ardealului, aşa cum a fost numit de credincioşi.

Undeva la poalele muntelui, la intrare în Sinaia, la liziera unei păduri dese de brazi, se păstrează şi în zilele noastre un aşezământ monahal ridicat de părintele Arsenie Boca spre finele anilor `60.

De ce a ales Arsenie Boca să moară la Sinaia – Locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

 

Despre viaţa tumultuoasă a părintelui Arsenie Boca s-au scris în ultimii ani mii de pagini, mulţi dintre autori valorificând în special legendele care s-au construit în jurul acestei personalităţi a vieţii monahale şi mai puţin aspectele reale, concrete.

Puţin ştiu că Arsenie Boca şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Prahova, la Sinaia, nu la mănăstirea Prislop, acolo unde enoriaşii merg să se reculeagă la mormântul Sfântului Ardealului, aşa cum a fost numit de credincioşi.

Undeva la poalele muntelui, la intrare în Sinaia, la liziera unei păduri dese de brazi, se păstrează şi în zilele noastre un aşezământ monahal ridicat de părintele Arsenie Boca spre finele anilor `60.

Aici, în această clădire, ascunsă de un imens gard din lemn, construită după planul părintelui, se află chilia unde Sfântul Ardealului a pictat icoane, a scris, s-a rugat şi în cele din urmă, în data de 28 noiembrie 1989, s-a ridicat la cer.

Este un loc încă neatins de curioşi şi asta pentru că nimeni din afară nu are acces în incinta aşezământului, nici măcar feţele bisericeşti.

Totul este îngrijit şi păstrat cu sfinţenie de o mână de maici în vârstă, multe dintre ele martore la ultimele clipe din viaţa părintelui Arsenie Boca. Nimic din afară nu trădează că, în spatele porţilor din lemn sculptat, se află chilia unde Sfântul Ardealului şi-a petrecut ultima parte a vieţii.

Taina este păstrată tocmai pentru ca aşezământul să nu fie transformat într-un loc de pelerinaj aşa cum se întâmplă la Prislop.

Manuscrisele părintelui, găsite în chilie În clădirea din Sinaia, unde şi-a amenajat chilia, părintele Arsenie Boca şi-a dat obştescul sfârşit. Măicuţa Maria povesteşte că părintele sufera de inimă încă din tinereţe, iar cu un an înainte să moară şi-a presimţit sfârşitul. “Cu o lună înainte încă se plimba prin curte. Şi-a prevăzut sfârşitul, e adevărat, şi în 88 şi-a luat rămas bun din Prislop şi în primăvara lui 89 din Drăgănescu, de la credincioşii de acolo. Dânsul ştia că se va duce”, spune măicuţa Maria, scrie adevarul.ro.

A murit liniştit în chilia lui din Sinaia, unde au rămas şi acum icoanele pictate de călugăr, dar şi manuscrie publicate ulterior de măicuţele care l-au îngrijit. “Îngerul cu cădelniţă de aur” sau “Omul îmbrăcat în haine de in”, prefaţată de presfinţitul Daniil Stoenescu de la Vârşeţ ,cuprind manuscrise de-ale părintelui, aşa cum au fost găsite în chilia de la Sinaia.