ZIUA EROILOR! 🕯️

 Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare națională prin Decretul - lege nr. 1693 din 4 mai 1920 și este celebrată în fiecare an de Ziua Înălțării Domnului.
Ziua Eroilor sărbătorită în aceeași zi cu Înălțarea Domnului a fost hotărâtă și de Sfântul Sinod în 1920, consfințită mai apoi prin două hotărâri sinodale în anii 1999 și 2001 drept sărbătoare națională bisericească.

În anul 1919, în semn de recunoștință față de militarii care au murit pe câmpul de luptă în timpul Primului Război Mondial, s-a semnat Tratatul de la Versaille, prin care țările beligerante și-au asumat întreținerea mormintelor ostașilor care au fost îngropați pe teritoriile acestora.

În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea eroilor români care au căzut pe toate câmpurile de luptă de-a lungul veacurilor pentru libertate, dreptate, credință și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Sărbătoarea Înălțării Domnului la Cer

La patruzeci de zile după învierea Sa, Hristos S-a înălţat la c ceruri, de unde venise, aşa cum El însuşi Ie-a spus cândva ucenicilor Săi: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? (loan 6, 61-62). Desigur, acest lucru nu înseamnă că, începând din ceasul întrupării, Hristos nu a mai existat ca Dumnezeu în ceruri, ci înseamnă că avea să urce acolo mai târziu, cu trup omenesc. De altfel, coborârea Sa din ceruri se înţelege ca bunăvoire dumnezeiască, nu ca mutare din loc.
În intervalul dintre înviere şi înălţare, Hristos S-a arătat ucenicilor Săi de mai multe ori. El Ie-a dezvăluit acestora tainele împărăţiei lui Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Evanghelist Luca: ...cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 1,3).
Sărbătoarea împărătească a înălţării are o mare importanţă pentru viaţa creştină şi duhovnicească, pentru că este legată de îndumnezeirea omului.
(- Ieroteos Vlahos – Cuvânt la Înălţarea Domnului - cununa sărbătorilor Împărăteşti -
din Predici la Marile Sărbători – editura Egumeniţa)

Sărbătoarea de astăzi este un praznic împărătesc. Este coroana sărbătorilor Domnului. Dacă Naşterea lui Hristos este începutul şi rădăcina, sărbătoarea de astăzi este sfârşitul şi culmea. Să aruncăm o privire asupra acestui fapt minunat pe care îl sărbătorim astăzi.
După învierea Sa, Domnul nostru a rămas patruzeci de zile aici, pe scoarţa pământului. Însă în această perioadă nu a rămas fără să lucreze. S-a arătat în diferite locuri şi în diferite momente ucenicilor şi apostolilor Săi. În ce scop? Ori de căte ori Domnul s-a arătat înaintea ucenicilor Săi, mai întâi le-a dat binecuvântarea şi pacea Sa ,,care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7), pentru care se roagă neîncetat Biserica noastră. Apoi, i-a învăţat cele mai înalte învăţături despre împărăţia cerurilor, le-a spus că nu trebuie să mai zăbovească în Ierusalim, ci să se împrăştie în toate părţile lumii şi să propovăduiască Evanghelia. Şi, în sfârşit, a profeţit că împărăţia Lui, care este duhovnicească, nici un diavol, nici o putere nu va putea vreodată, să o submineze şi să o nimicească. Prin aceste arătări, toţi ucenicii Lui, şi chiar cel mai necredincios, Toma, s-au încredinţat neclintit că Domnul a înviat.
Pentru ultima oară Domnul s-a înfăţişat înaintea ucenicilor Săi pe Muntele Măslinilor, puţin în afara Ierusalimului. Acolo, pe o culme, L-au văzut pentru ultima oară.
Erau toţi adunaţi pentru ziua Înălţării. Câţi? Cam atâţi câţi se adună astăzi în ziua Înălţării. Erau cei doisprăzece (12) ucenici (Iuda fusese înlocuit de Matia), erau cei şaptezeci (70) de ucenici, erau femeile mironosiţe şi în mijlocul adunării era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Toţi împreună 120 de suflete.
„Sus să avem inimile” auzim la Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie ca mintea noastră, inima noastră, toată existenţa noastră să se ridice către cele de sus. Oamenii veacului nostru au arătat un mare interes să audă despre cine se va sui primul pe Lună şi pe celelalte astre: un rus, un american, un englez?… „Deşertăciunea deşertăciunilor…” sunt acestea (Ecclesiast 1, 2). Oricât s-ar urca, foarte aproape vor fi de pământ.
Prin Înălţarea lui Hristos, care este Dumnezeul-Om, firea omului s-a înălţat atât de sus, cât nici el însuşi nu-şi imagina. Hristos este primul om care a deschis cerurile şi de acum cerurile sunt deschise pentru om. S-a deschis drumul. Înainte, păşiţi! Hristos ne dă putere.

(† Episcopul Augustin (Atena, 1960) - Mitropolitul Augustin la 104 ani, trad. Frăţia Ortodoxă Misionară Sfinţii Trei Noi Ierarhi Sursa: Ne vorbeşte Părintele Augustin)

Azi, 13 iunie:

* Pomenirea Sfintei Muceniţe Achilina

Achilina s-a născut în oraşul palestinian Biblos din cinstiţi şi dreptmăritori părinţi creştini.
 Deşi în vîrstă de doar şapte ani fiind, Achilina cunoştea toate tainele credinţei creştine, iar la vîrstă de zece ani ea a fost atît de plină de Duhul Sfînt încît a putut să predice pre Hristos femeilor ei însoţitoare cu mare putere şi rîvnă.
 Cînd au izbucnit persecuţiile de sub împăratul Diocleţian cineva a pîrît-o pe Achilina înaintea trimisului împărătesc Volusian, care era mai curînd fiară decît om. Volusian a poruncit mai întîi ca fecioara să fie biciuită, apoi să i se înfigă o vergea încinsă în foc prin urechi şi prin creier.
 Dar pînă la ultima ei suflare fecioara Achilina L-a mărturisit pe Hristos Domnul pe faţă şi cu libertate, iar cînd din cap a început să-i curgă sînge şi creier, ea a căzut jos, ca moartă.
 Trimisul, văzînd aceasta, şi socotind cu adevărat că Achilina este moartă, a poruncit ca trupul ei să fie scos în afara cetăţii şi aruncat pe groapa de necuraţii şi gunoaie, spre mîncare cîinilor. Dar un înger al Domnului s-a pogorît din cer şi s-a înfăţişat noaptea înaintea fecioarei şi i-a zis:
 „Ridică-te şi primeşte sănătate!”. Fecioara s-a ridicat şi s-a făcut desăvîrşit sănătoasă, şi multă vreme a adus mulţumită cu lacrimi lui Dumnezeu, rugîndu-L pe El să nu o lipsească de muceniceasca moarte. Atunci s-a auzit un glas din cer care a zis:
 „Mergi, şi fie ţie după cum voieşti!”. Aşa, Achilina s-a îndreptat şi a intrat în cetate. Porţile cele încuiate ale cetăţii s-au deschis singure înaintea ei, şi ea a intrat în palatul trimisului împărătesc ca un duh şi s-a dus la patul lui. Trimisul s-a cuprins de groază de moarte, văzînd-o vie pe fecioara pe care el o omorîse în chinuri groaznice.
 În ziua următoare, la porunca lui, călăii au dus-o pe Achilina la eşafod, spre a fi omorîtă prin tăierea capului. Mai înainte de aceasta, fecioara Achilina s-a rugat în genunchi lui Dumnezeu, şi şi-a dat sfîntul ei suflet. Călăul a tăiat capul Achilinei care deja murise.
 Sfintele ei moaşte dau tămăduire multor bolnavi. Achilina era în vîrstă de doisprezece ani cînd L-a mărturisit pre Hristos cu sîngele ei.
 Ea a luat cu cinste cununa muceniciei la anul 293.

* Pomenirea Sfîntului Trifilie, Eiscopul Leucosiei [Nicosiei] Ciprului

Trifilie a fost ucenicul Sfîntului Spiridon al Trimitundei Făcătorul de Minuni, iar mai după aceea împreună lucrător cu el în insula Ciprului.
 El era un bărbat milostiv, cu mintea curată şi avînd întreaga feciorie de-a lungul întregii lui vieţi. El era „fântînă de lacrimi” şi mare nevoitor.
 El bine a păstorit turma lui Hristos, iar cînd s-a odihnit a primit cununa celor mai mari ierarhi din ceruri.
 Sfîntul Trifilie piscopul Nicosiei din Cipru a adormit cu pace la anul 370 după Hristos.

* Pomenirea Sfintei Anna şi a fiului ei Ioan

Fiind orfană, Anna a fost luată într-o casă de nobili şi crescută şi educată ca o fiică adoptivă. Fecioară vrednică fiind, acel nobil i-a dat-o pe Anna de soţie fiului lui.
 Cînd bătrînul nobil a murit, rudele l-au silit pe fiul să se lepede de soţia lui, din cauza originii ei joase, şi să se însoare cu o alta, nobilă şi bogată ca şi el. Dar fiul de nobil era om drept şi temător de Dumnezeu, şi nu a voit să facă aceasta.
 Văzîndu-l pe soţul ei în război cu familia lui din pricina ei, Anna a părăsit palatul în taină şi a scăpat la o insulă îndepărtată, unde nu se afla nici un suflet omenesc. Dar ea a ajuns la acea insulă însărcinată fiind, şi acolo a dat naştere unui prunc de parte bărbătească.
 Ea a vieţuit în acea insulă timp de treizeci de ani, în post şi în rugăciune. Apoi, după tainica Purtare de Grijă a lui Dumnezeu, la insulă a sosit un ieromonah care l-a botezat pe fiul Annei, dîndu-i numele de Ioan.
 Acest suflet sfînt, această Anna, a dus viaţa tuturor nevoinţelor în veacul al cincilea şi a adormit cu pace.

texte preluate din ”Proloagele de la Ohrid”, 13 iunie – Editura Egumenița, autor: Sf. Nicolae Velimirovici - + 1956) https://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/proloagele-de-la-ohrida


Cugetare în ziua a 13-a a lunii:

Despre învierea morţilor

- La glasul înfricoşat al trâmbiţelor îngereşti, va învia şi trupul meu, din locul unde se va găsi zăcând.
 - Sufletul meu de unde se va găsi atunci, va zbura să se unească iarăşi cu trupul.
 - Împreună apoi uniţi sufletul cu trupul vor fi nemuritori. Ce altă nemurire mai pot avea? Fie pedeapsă pentru păcatele săvârşite, fie fericire pentru pocăinţa făcută şi virtuţile săvârşite.

- Nevoieşte-te în post şi înfrânare sau în alt chip fă miloste¬nie, ca să-ţi dea Dumnezeu pocăinţă adevărată şi să te căieşti de păcatele tale.


(Text preluat din "Filacteriul sufletului"- meditații pentru fiecare zi a lunii)


*
Biserica este o instituție divino-umană al cărei Cap este Hristos. Are Legi. Legile se numesc CANOANE. Canoanele sunt adunate cronologic în PIDALION (Cârma Bisericii) și pe teme în ”Pravila Bisericească”
 
Despre HOTAR
în ”Pravila Bisericească” alcătuită de arhimandritul  Nicodim Sachelarie:

HOTARUL MUTAT
 -Cel ce mută hotarul se canoniseşte ca şi hoţul: "Să nu muţi hotarul aproapelui tău. Blestemat cel ce va muta hotarele aproapelui său, iar tot poporul să zică, Amin". (Deut. 19,14; 27,17). Din această pricină vine frica morţii, a judecăţii şi a osîndirii de la Dumnezeu. -Const. Apost. I, 1.
Adevărat s-a înălțat! 🙏
Din seria "Memoria in dezbatere"

Inaltarea Domului - Ziua eroilor...

In fiecare an, la Praznicul Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos sărbătorim (și) Ziua eroilor, ocazie sau prilej cu care se oficiaza și se organizează multe, diverse și diferite momente sau evenimente religioase și culturale, omagiale sau comemorative!...

Da, altfel spus, ne cinstim, ne prețuim, toti eroii și înaintașii, știuti și neștiuți, cunoscuți ori ba, care, într-un fel sau altul, într-un loc sau altul, s-au jertfit pentru acest, pământ, neam, popor și tara!...

Oriunde și oricând, în tot locul și în tot ceasul!...

Asadar, Biserica, bunăoară, organizează, în aceasta zi, slujbe religioase, pomeniri, parastase și acțiuni ori activități spiritual - culturale!...