Acatistul Sfântului Silvestru (2 Ianuarie)

 Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.(de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte (de 3 ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Condacul 1

Bunătăţile sfinţilor învrednicindu-te a le cunoaşte, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu te-ai făcut şi propovăduitor al dreptei credinţe. De la tine luminându-se şi împăratul cel mare Constantin şi mulţimea poporului cetăţii Romei, prin curăţia credinţei tale şi prin tăria iubirii de oameni pe mulţi i-ai întors la Hristos. Pentru aceasta te cinstim pe tine, după cuviita şi strigăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Icosul 1

Ca o revărsare de raze luminoase căzând peste trecutele zile ale vieţii tale, faptele tale cele făcute din iubire de Dumnezeu, Părinte Ierarhe Silvestru, ne aduc şi acum mireasma slujirii tale la altarul Său cel Sfânt, şi ne luminează chipul tău cel frământat de dorinţa arătării adevărului credinţei în faţa oamenilor. De aceea şi acum cei ce sunt sub ocrotirea ta, în biserica sfântă care cinsteşte numele tău, cu dragoste îţi strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, întâi stătătorul cetăţii Romei;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai ucenicit în sfânta credinţa;
Bucură-te, că din tinereţe primitor şi mângâietor de străini ai fost;
Bucură-te, cel ce ai suferit legăturile lanţurilor şi nu te-au biruit ingrozirile chinurilor;
Bucură-te, că de darul proorociei ai fost învrednicit;
Bucură-te, cel ce de la Miltiade episcopul taina preoţiei ai primit;
Bucură-te, că în Roma, turma lui Hristos că un alt apostol ai păstorit;
Bucură-te, cel ce ziua întâi a săptămânii cu numele Domnului Dumnezeu, Duminica o ai numit;
Bucură-te, că balaurul cel din muntele Târpie cu semnul crucii pe vecie l-ai nimicit;
Bucură-te, cel ce pruncii sugari al căror sânge trebuia să fie scăldătoare împăratului i-ai mântuit;
Bucură-te, că invocând peste împăratul numele Prea Sfintei Treimi, pe Constantin l-ai vindecat;
Bucură-te, cel ce întru înţelepciune ai desluşit oamenilor taina Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 2

Îndemnatu-s-au credincioşii a-ţi aduce laude, Sfinte Ierarhe Silvestru, căci văzând faptele bunei tale credinţe şi darurile de care te-ai învrednicit de la Dumnezeu, cu toţii într-un glas cântăm pentru tine: Aliluia!

Icosul 2

Lumina Sfintei Credinţe străluminând şi de frumuseţea ei cea ziditoare de suflet invrednicindu-te, înţelegerea vieţii celei ascunse în Hristos ai căutat din tinereţe a o cunoaşte şi voind a te desăvârşi în această viaţă, Sfinte Silvestru, ai adunat ca într-un buchet frumuseţile nespuse ale cerului şi cu ele împodobindu-ţi viaţa o ai închinat lui Hristos. Drept aceea primeşte de la noi laudele acestea:
Bucură-te, cel ce în vechea Romă din părinţi binecredinciosi te-ai născut;
Bucură-te, cel ce ai învăţat de la Cirin preotul înţelepciunea cărţii şi bunele obiceiuri;
Bucură-te, că ai crescut în sfânta credinţă;
Bucură-te, că au înflorit în sufletul tău binemirositoarele flori ale virtuţii;
Bucură-te, cel ce odată cu creşterea anilor ai crescut şi în desăvârşire;
Bucură-te, că din dragoste de Dumnezeu şi de aproapele pe cei străini îi primeai şi îi ospătai, odihnă făcându-le;
Bucură-te, cel ce pe Timotei, preotul din Antiohia, mărturisitor al lui Hristos, în casa ta l-ai primit;
Bucură-te, că din Sfânta lui viaţă şi învăţătură mult ai folosit;
Bucură-te, cel ce împreună cu el pe mulţi romani de la închinarea idolească, la Dumnezeul Cel Adevărat ai adus;
Bucură-te, că sfintele moaşte ale lui Timotei după tăierea capului, nu le-ai lipsit de cântările cuvioase de îngropare şi noaptea le-ai înmormântat;
Bucură-te, cel ce împreună cu credincioasa Feonisia sfintelor moaşte Biserică le-ai zidit;
Bucură-te, Miltiade episcopul aducerea moaştelor  Timotei a binecuvântat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor  lui Dumnezeu!

Condacul 3

Viaţa cea întru Hristos crescând împreună cu viaţa ta şi câştigând curăţia gândurilor, dovedit-ai prin faptele tale că întru lumina învăţăturii creştineşti vietuiesti şi toate ale tale erau slujind pe Hristos şi ucenicii Lui, pe acestea noi, înţelegându-le de la tine, Îl lăudăm pe Dumnezeu şi-I cântăm: Aliluia!

Icosul 3

Pe mărturisitorii lui Hristos în cele trecute vremi cât îi cercau chinurile, bătăile şi moartea în tăria credinţei lor şi dovedind cât de mare este statornicia lor în Dumnezeu nu încetau nicidecum a-L preamări. Deci când pe tine eparhul Tarquiniu te silea, Sfinte Silvestru, a jertfi idolilor, ai biruit durerile şi ingrozirile, şi văzând noi suferinţele tinereţii tale îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte Silvestru, cel în lanţuri de fier ferecat;
Bucură-te, că auzind îndemnurile de jertfire la idoli nu le-ai împlinit;
Bucură-te, cel ce nu te-ai plecat silniciilor;
Bucură-te, că nu te-au îngrozit muncile;
Bucură-te, cel învrednicit de darul proorociei;
Bucură-te că, mai înainte văzând moartea eparhului care-ţi era chinuitor, aceasta i-ai vestit-o;
Bucură-te, cel ce erai în temniţă când eparhul se ospăta;
Bucură-te, că proorocia ta în aceeaşi zi s-a împlinit şi chinuitorul s-a sfârşit din viaţă;
Bucură-te, cel ce cu cinste ai fost scos din temniţă după moartea prigonitorului;
Bucură-te, că de tine credincioşii s-au bucurat şi necredincioşii la picioarele tale cădeau;
Bucură-te, cel prin care s-a arătat puterea cea mare a Duhului;
Bucură-te, că prin minunea aceasta mulţi încredinţându-se s-au întors la Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 4

Toţi cei ce cugetau că iubirea de bucurii lumeşti şi teama de munci şi de chinuri sunt mai tari decât iubirea lui Hristos au amuţit şi văzând moartea cea de naprazna a eparhului s-au cutremurat. Iar noi (la vremea serbarii tale) Sfinte Silvestru, cu veselie cântare de mulţumire aducem lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Dulceaţa darurilor Sfântului Duh având în inima ta, şi ajungând la vremea în care şi Hristos Domnul a ieşit la propovăduire, socotit-a Miltiade, episcopul Romei, ce vrednic te-ai făcut de slujirea preoţiei şi cu hirotonie te-a rânduit în cetatea slujitorilor. Iar când acesta s-a mutat la cele veşnice, toţi alegându-te, în scaunul apostolesc al Romei te-ai suit. Pentru aceasta te lăudăm zicând:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, care în Roma cea veche ai păstorit;
Bucură-te, cel ce din fragezimile tinereţii de steaua credinţei ai fost călăuzit;
Bucură-te, că de harul preoţiei te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce ai fost uns de Duhul;
Bucură-te, că Dumnezeu preot întru poporul său te-a rânduit;
Bucură-te, cel ce ai iubit mai mult decât viaţa pe Cel ce Şi-a întins mâinile murind pe Cruce pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciune şi post ţi-ai făcut trupul locaş Harului;
Bucură-te, cel ce ai învăţat pe credincioşi să cinstească Dumnezeirea cea întru o fiinţă şi în trei ipostasuri;
Bucură-te, că de la Dumnezeieştile Scripturi te-ai adăpat şi a lor frumuseţe ai propovăduit;
Bucură-te, cel ce arhiereu cinstit şi binecredincioas dreptei credinţe în scaunul Romei ai păstorit;
Bucură-te, că la soborul cel mare în Niceea ai avut părtaşi şi împreună cu soborul dreapta credinţa ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce înălţându-te cu Duhul, te-ai smerit  şi ne-ai învăţat  smerenia;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor  lui Dumnezeu!

Condacul 5

Învăţătura dreptei credinţe pe mulţi a luminat, şi ca o lumina una din alta, în mulţi s-a aprins. Iar alţii sfinţindu-se cu lumina preoţiei, ca luminoase făclii în sfeşnice se aşează, şi propovăduitori ai Sfintelor Evanghelii se rânduiesc. Şi ceata tuturor celor sfinţiţi împreună cu tine, Sfinte Silvestru, neîncetat cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Căutând mântuirea la Hristos, Cel ce S-a smerit de bună voie şi îndreptător credinţei arătându-te pe tine turmei tale, părinte purtătorule de Dumnezeu Silvestru, pe toţi i-ai povăţuit pururea spre mărirea cea nemuritoare cu învăţăturile tale cele neratacite. Drept aceea cinstind astăzi pomenirea ta cântăm:
Bucură-te, cel ce ca un adevărat apostol păstoreai turma credincioşilor,
Bucură-te, că la păşunea cea mântuitoare o îndreptai,
Bucură-te, cel ce şi cu cuvântul şi cu lucrul erai bun povăţuitor,
Bucură-te, că pe clericii cei ce se îndeletniceau cu neguţătorii lumeşti la Biserică i-ai întors;
Bucură-te, cel ce te-ai îngrozit de numirile cele păgâneşti ale zilelor săptămânii;
Bucură-te, cel ce ai aşezat bună rânduială a postului, oprindu-l în ziua sâmbetei;
Bucură-te, că numai într-o singură sâmbătă ai îngăduit a posti creştinii, aceea în care Hristos a murit şi S-a pogorât la iad să scoată de-acolo pe strămoşul Adam;
Bucură-te, cel ce pe păgâni ai învăţat adevărul;
Bucură-te, că pentru tine mulţime mare a mărturisit pe Hristos împreună cu Tatăl şi cu Duhul.
Bucură-te, cel ce ai biruit patimile şi trupul prin nevoinţele postului şi înfrânării;
Bucură-te, că înfrumuseţat de cunoştinţa dumnezeieştii Scripturi, prin curăţia gândurilor tale Harul dumezeiesc a lucrat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 6

Nu numai tăria cuvântului având-o cu tine, ci ştiind bine că întărirea cuvântului o face minunea, de amândouă te-ai învrednicit dumnezeescule Ierarhe Silvestru, şi pentru aceasta cei ce ştiu dreapta învăţătura a ta şi cunosc bogăţia darurilor şi minunilor tale îi mulţumesc lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 6

Pogoratu-te-ai fără teamă la peştera de sub muntele Târpie, pe care era înălţat capitoliul cel păgânesc şi ai înfruntat primejdia balaurului ce se incuibase acolo şi pustiia cu moarte poporul dimprejur şi mai ales pe copii. Ci tu, Sfinte SILVESTRE, când ai auzit pe păgâni zicându-ţi: Cu puterea Dumnezeului tău fă pe balaur să nu mai iasă afară şi vom crede într-Însul ca Atotputernic, atunci ai crezut mai vârtos în cuvântul lui Dumnezeu ce zice: A«Indrazniti!A» şi cu Crucea Lui ai biruit cu adevărat, pentru care noi îţi cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce auzind de pustiirea cea de moarte a balaurului nu te-ai înfricoşat.
Bucură-te, că ţie ţi-au cerut necredincioşii să le arăţi puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai adunat pe toţi credincioşii la rugăciune, şi post de 3 zile pentru izbăvire ai ţinut;
Bucură-te, că în vedenie Petru Apostolul ţi-a cerut să mergi fără teamă la peşteră;
Bucură-te, cel ce împreună cu preoţii şi diaconii la balaur ai coborât;
Bucură-te, că Sfânta Slujbă la gură peşterii ai săvârşit;
Bucură-te, cel ce în numele Mântuitorului Hristos gurile peşterii ai pecetluit;
Bucură-te, că până la a doua venire a lui Hristos le-ai astupat;
Bucură-te, cel ce pe balaur neiesit pe veci l-ai făcut;
Bucură-te, că pe mulţi copii şi oameni i-ai mântuit de la moarte;
Bucură-te, cel ce ai facut pe păgâni să se minuneze văzându-te întors viu din peştera balaurului;
Bucură-te, că mulţi au cunoscut puterea lui Dumnezeu, şi la cei credincioşi s-au adaugat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 7

Minunile ca semne ale puterii lui Dumnezeu nu au măsură, în viaţa Bisericii Lui, ci pentru întărirea adevărurilor de credinţă ele se arată neîncetat. Şi noi cei ce cu ochii plini de mirare le contemplăm Îl preainaltam pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 7

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui şi toate lucrurile sunt spre lăuda puterilor Lui, că pe toţi sfinţii indreptanmdu-i spre limanul mântuirii, mucenicind aceştia prin grele încercări şi ispite şi cazne şi prigoniri au trecut. Şi când Constantin împăratul, neluminat fiind încă de Sfântul Botez, plecase la război, iar atunci senatorii au pornit prigoană împotriva creştinilor, tu Sfîntă Silvestru, pe toţi i-ai povăţuit să se ascundă în munte pentru a scăpa. De aceea îţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Silvestru, povăţuitorul celor asupriţi;
Bucură-te, cel ce pe toţi i-ai întărit cu evlavia ta;
Bucură-te, că de jertfiri idoleşti i-ai apărat;
Bucură-te, cel ce de năpustirile senatorilor asupra creştinilor i-ai apărat pe ei;
Bucură-te, că de muncile cele de multe feluri îndemnându-i să nu se îngrozească, i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe cler şi poporul cel credincios în muntele Soractes i-ai ascuns;
Bucură-te, că împreună cu ei n-ai încetat a lăuda pe Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce după dumnezeiasca arătare ai aflat că împăratul Constantin de lepră s-a umplut;
Bucură-te, că ştiai că pentru a lui vindecare din toate marginile împărăţiei, din Roma până în Persidia, vraci şi doctori s-au adunat;
Bucură-te, cel ce ai aflat că slujitorii zeilor pe împăratul în baie de sânge de prunci sugari voiau să-l scalde;
Bucură-te, auzind plângerea maicilor pruncilor neintarcati, la Hristos - ridicat   rugăciunea;
Bucură-te, cel ce ştiai că Dumnezeu pentru ale tale rugăciuni a luminat mintea împăratului şi eliberând pruncii, mâhnirea maicilor a curmat-o;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 8

Bucuria mamelor sunt pruncii şi viaţa lor şi-o dau pentru ei. Cât de mare era dar plângerea şi durerea celor ce ştiau că spre junghiere li s-au luat odraslele lor şi care cu amar se tânguiau. Dar auzind credincioşii împărăţească înţelepciune cea data de la Dumnezeu zicând: A«Mai bine este singur a răbda durere decât a vărsa sânge nevinovat de prunciA», au cântat lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul 8

Răsplătirea lui Dumnezeu nu trece cu vederea pe cei ce de bună voie împlinesc poruncile Lui, şi prin omanei şi prin lucruri se umple de bunătăţi şi de fapte bune viaţa lor. Şi tu, Ierarhe Silvestru, împlinind porunca lui Dumnezeu, în viaţa împărăţiei Romei ai săvârşit schimbări, lui Constantin arătându-i Dumnezeiasca vrere. De aceea cu bună cuviinţă îţi cântăm aşa:
Bucură-te, minunată unealtă a Harului;
Bucură-te, că despre tine, în vis, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel împăratului au vorbit;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat să-i vesteşti lui Constantin vindecarea în mântuitoarea baie a Botezului;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat din ascunzişurile munţilor Soractes;
Bucură-te, că frica şi prigoana creştinilor a încetat;
Bucură-te, cel ce cu cinste ai intrat la împăratul;
Bucură-te, că împăratului arătând icoana Sfinţilor Petru şi Pavel i-ai spus că nu sunt dumnezei, ci slujitorii Lui;
Bucură-te, cel ce de la împăratul ai aflat că în adevăr cu Sfinţii Petru şi Pavel în vedenie a vorbit;
Bucură-te, că pe ei, fără să-i fi văzut mai înainte în viaţă, după vis şi după icoană i-a recunoscut acela;
Bucură-te, cel ce împăratului i-ai arătat că în scăldătoarea botezului nu va intra fără pregătire sufletească,
Bucură-te, ca ai auzit marturisirea de credinţă a împăratului;
Bucură-te, cel ce imparatului pregătire pentru naşterea prin botez, în post şi în rugăciune i-ai cerut;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 9

Tainiţele sufletului când se deschid şi în ele coboară lumina Harului Dumnezeiesc prin botez, atunci cu bucurie mare şi îngerii şi sfinţii se bucură, şi lui Dumnezeu împreună cu drept închinătorii îi cântă: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeiasca cercetare venind peste casa împăratului şi tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, încunoştiinţat de ajutorul pe care Dumnezeu îl dăruieşte creştinilor, nu te-ai arătat îngăduitor cu Constantin, măcar că era suferind, ci mai întâi să se lumineze în cele ale credinţei ai cerut, şi să se înfrâneze de la slava lumească prin pocăinţă şi prin postire i-ai zis, iar prin închiderea capiştilor idoleşti şi oprirea jertfelor, la schibarea rosturilor împărăţiei ai gândit. Marea ta sârguinţă o lăudăm cântând unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai fost bun sfetnic al lui Constantin împăratul;
Bucură-te, că acestuia de Dumnezeu Cel Unul în Treime i-ai propovăduit şi la auzul cuvintelor tale împăratul s-a bucurat;
Bucură-te, cel ce ai cerut împăratului să oprească prigonirile de orice fel;
Bucură-te, că cei din îngroziri şi din legături au fost eliberaţi;
Bucură-te, cel ce ai îndrumat pe Constantin să împlinească toată cererea cea dreaptă;
Bucură-te, că milostivirea spre cei săraci ai cerut;
Bucură-te, cel ce ai auzit făgăduinţa împăratului de a face tot binele;
Bucură-te, că punând mâinile peste el catehumen l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce împreună cu tot clerul rugăciuni ai săvârşit pentru ca lumina cea pururea mântuitoare la toţi să răsară;
Bucură-te, că după şapte zile de post pe împăratul despre tainele sfintei credinţe  Prea  Treime l-ai învăţat ;
Bucură-te, cel ce i-ai vorbit despre scăldătoarea botezului în numele Sfintei Treimi;
Bucură-te, că înaintea ta, sănătos şi fără urme de boală, s-a arătat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 10

Făcându-se mare bucurie în toată lumea prin creştinarea împăratului Constantin şi mulţime multă de popor venind la Hristos, se împuţina închinăciunea idolească. Ci voind acum ca pe cei rămăşi la păgânătate să-i izgoneascadin cetate, tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, ai gândit şi împăratului i-ai zis : Că nu voieşte Domnul ca siliţi şi fără de voie liberă să vină cineva la El. De aceea pentru frumuseţea gândului tău, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Întru bucuria păcii înflorind Biserica lui Hristos şi întru lumina credinţei zidită şi întărită fiind de Duhul, dar nerabdand vrăjmaşul o pace ca această a Bisericii, a semănat eresuri şi a trimis duşmanii în calea împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, că să-i abată de la Hristos. Iar tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, aflând despre uneltirile acestea numai spre Dumnezeu, Cel ce toate le întăreşte, nădejdea ţi-ai pus. Pentru aceasta cântăm ţie cuvinte de lăuda aşa:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe de trei ori fericite;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de uneltirile vrăjmaşe;
Bucură-te, că în Domnul nădejdea ţi-ai pus;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înfricoşat auzind că înaintea împăratului este hulit numele Hristosului tău;
Bucură-te, că ai primit a sta în faţă întrebărilor celor înţelepţi şi iscusiţi în legea cea veche;
Bucură-te, cel ce cunoşteai atât proorociile legii vechi, cât şi elinească învăţătura a filosofilor;
Bucură-te, că de faima înţeleptului rabin şi vrăjitorului Zamvri nu te-ai speriat;
Bucură-te, cel ce înaintea scaunuli împăratului cu ceata a o sută douăzeci de înţelepţi te-ai înfruntat;
Bucură-te, că rugându-te lui Dumnezeu ai zis : Scoală-te Doamne, judecă pricina Ta;
Bucură-te, cel ce ai dovedit că-n Vechiul Testament cele despre venirea lui Hristos sunt arătate şi prin el s-au împlinit;
Bucură-te, că luminata şi minunata dovedire despre Hristos ai făcut înaintea împăratului pentru iudei cu însăşi cărţile lor;
Bucură-te, cel ce ai arătat că nu in trei dumnezei cred creştinii, ci, dovedind cu scriptura, credinţa într-un singur Dumnezeu în trei ipostasuri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 11

Cu mare glas grăind din Sfintele Scripturi, Sfinte SILVESTRE, ai arătat, de Dumnezeu insuflate, că despre îndoita fire a Fiului, adică cea dumnezeiască şi cea omenească într-o unire, au grăit mai înainte proorocii care cunoaştere aveau de la Dumnezeu. Aceluia cu proorocii şi cu tine cântăm şi noi: Aliluia!

Icosul 11

Adunatu-s-a în faţa împăratului curtea lui şi mulţime mare de oameni spre a vedea a cui învăţătură va birui. Căci iudeii spuneau că Nazarineanul a fost hulitor de Dumnezeu, iar creştinii că Dumnezeu adevărat era şi Fiul Celui Preaînalt din Treime. Iar tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, nicidecum n-ai îngăduit întunericul, şi de înţelepciunea lui Dumnezeu umplându-ţi gura ta ai surpat nedumerirea lor. Şi întru lauda smereniei tale cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, prin care Sfânta Treime S-a proslăvit;
Bucură-te, cel ce ai arătat cu cuvintele Scripturii că mai înainte de toţi vecii sunt ipostasurile Treimii;
Bucură-te, ce despre Fiul ai dovedit; că este de o fiinţă cu Tatăl; de o slavă şi de o putere;
Bucură-te, cel ce ai arătat neîndoios că din Fecioară S-a născut Domnul;
Bucură-te, că toate cele despre pătimirea, moartea şi învierea Mântuitorului, de la sfinţii prooroci ai adus mărturie;
Bucură-te, cel prin a cărui gură, grăind Sfântul Duh, ai biruit pe evrei;
Bucură-te, că luminos ai arătat că adevărat Dumnezeu este Hristos, Cel născut din Fecioară;
Bucură-te, cel ce ai fost lăudat de împăratul şi de toată curtea;
Bucură-te, că şi vrăjitoria lui Zamvri, care prin farmece a ucis un bou, nu te-a făcut să dai înapoi;
Bucură-te, cel ce având nădejde tare în Dumnezeu Cel ce este binefăcător, ai cerut îngăduinţa împăratului să inviezi boul, ca şi cei necredincioşi să creadă în Dumnezeul creştinilor;
Bucură-te, că ridicând mâinile tale la cer, rugendu-te şi zicând : A« Doamne Iisuse Hristoase auzi-mă pe mine robu tău în ceasul acesta, ca să se proslăvească Prea Sfânt numele Tău A» ai văzut cum boul inviaza şi stă blând;
Bucură-te, cel ce la picioarele tale i-ai văzut căzând şi pe evrei şi pe păgâni, dimpreună cu împărăteasa Elena;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 12

S-a făcut cunoscută puterea lui Dumnezeu prin lucrările tale, Sfinte Ierarhe Silvestru, şi sfinţenia vieţii tale mulţimile aflând-o, ca pe un trimis al cerului cu adevărat socotindu-te, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Oamenii şi împăratul şi curtea sa au înţeles că puterile tale sunt de la Dumnezeu Tatăl venite, pentru a arată prin cuvânt şi prin fapte că Hristos Domnul este Fiul Său Cel iubit, că pentru El ai fost în primejdii, că numai în El ai nădăjduit şi că minunile tale numai prin El s-au făcut; de aceea şi noi acum, minunându-ne de cele de atunci, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit de darul cel făcător de minuni;
Bucură-te, că ai avut în tine comoara dumnezeieştilor cuvinte ale Scripturii;
Bucură-te, cel ce te-ai smerit pe tine pentru a arăta măreţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin iubirea ta de Hristos ai biruit pe potrivnicii Lui;
Bucură-te, cel ce te-ai sfinţit prin Harul Hristosului tău;
Bucură-te, că prin tine s-a arătat puterea celui ce pe toţi i-a mântuit prin Jertfa şi Învierea Sa;
Bucură-te, cel ce ai ştiut a tălmăci proorocirile din Scripturi;
Bucură-te, că ai fost vestitorul împlinirii lor;
Bucură-te, cel ce împreună cu Sfânta Elena ai căutat Crucea Domnului;
Bucură-te, că aflându-se Crucea pe mulţi i-ai botezat în credinţa cea mântuitoare;
Bucură-te, cel ce douăzeci şi unu de ani şi zece luni ai fost mare ierarh şi păstor al Romei, şi că plin de zile şi încărcat de ani ai trecut către Domnul;
Bucură-te, cel ce eşti rugător fierbinte pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 13

O, întru tot lăudate, Sfinte Ierarhe Silvestru, nepricepuţilor celor ce stăm în biserica ocrotirii tale, primeşte aceste cântări de lăuda aduse ţie, mult râvnitorule de Dumnezeu, pentru sfinţenia vieţii tale, şi fii mijlocitor pentru noi către mult milostivul Dumnezeu, rugându-L să dea iertarea păcatelor noastre şi să ne izbăvească din toată nevoia şi scârba pe cei ce prăznuim numele tău cântând: Aliluia !  (de trei ori)

În încheiere, se reiau Icosul 1 şi Condacul 1 și se face Otpustul.

Condacul 1

Bunătăţile sfinţilor învrednicindu-te a le cunoaşte, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu te-ai făcut şi propovăduitor al dreptei credinţe. De la tine luminându-se şi împăratul cel mare Constantin şi mulţimea poporului cetăţii Romei, prin curăţia credinţei tale şi prin tăria iubirii de oameni pe mulţi i-ai întors la Hristos. Pentru aceasta te cinstim pe tine, după cuviita şi strigăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Icosul 1

Ca o revărsare de raze luminoase căzând peste trecutele zile ale vieţii tale, faptele tale cele făcute din iubire de Dumnezeu, Părinte Ierarhe Silvestru, ne aduc şi acum mireasma slujirii tale la altarul Său cel Sfânt, şi ne luminează chipul tău cel frământat de dorinţa arătării adevărului credinţei în faţa oamenilor. De aceea şi acum cei ce sunt sub ocrotirea ta, în biserica sfântă care cinsteşte numele tău, cu dragoste îţi strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, întâi stătătorul cetăţii Romei;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai ucenicit în sfânta credinţa;
Bucură-te, că din tinereţe primitor şi mângâietor de străini ai fost;
Bucură-te, cel ce ai suferit legăturile lanţurilor şi nu te-au biruit ingrozirile chinurilor;
Bucură-te, că de darul proorociei ai fost învrednicit;
Bucură-te, cel ce de la Miltiade episcopul taina preoţiei ai primit;
Bucură-te, că în Roma, turma lui Hristos că un alt apostol ai păstorit;
Bucură-te, cel ce ziua întâi a săptămânii cu numele Domnului Dumnezeu, Duminica o ai numit;
Bucură-te, că balaurul cel din muntele Târpie cu semnul crucii pe vecie l-ai nimicit;
Bucură-te, cel ce pruncii sugari al căror sânge trebuia să fie scăldătoare împăratului i-ai mântuit;
Bucură-te, că invocând peste împăratul numele Prea Sfintei Treimi, pe Constantin l-ai vindecat;
Bucură-te, cel ce întru înţelepciune ai desluşit oamenilor taina Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

 

Sfantul Ierarh Silvestru

Sfântul Silvestru, născându-se în Roma cea veche şi crescând în sfânta credinţă, a fost ucenic al lui Quirinus prezbiterul, om iubit de Dumnezeu şi înţelept, ortodox în credinţă, de la care învăţând înţelepciunea cărţii şi bunele obiceiuri, în vârsta sa cea desăvârşită a fost foarte iubitor de străini; pentru că, din dragoste către Dumnezeu şi către aproapele, îi aducea în casa sa, le spăla picioarele, îi ospăta şi le făcea toată odihna. Odată, a venit în Roma din Antiohia un bărbat sfânt şi mărturisitor al lui Hristos, anume Timotei preotul, propovăduind Evanghelia împărăţiei; pe acela l-a primit Silvestru în casa sa şi, folosindu-se foarte mult de a lui viaţă şi învăţătură sfântă, s-a făcut desăvârşit în bunătăţi şi în credinţă.

Şi petrecând Timotei în casă lui Silvestru un an şi câteva luni, pe mulţi romani i-a întors la Dumnezeu, de la închinarea la idoli; pentru care lucru a fost prins de către Tarquinius, eparhul cetăţii, şi fiind ţinut în legături şi în temniţă, şi de trei ori pe zi bătut, pentru că nu s-a supus să jertfească idolilor, apoi tăindu-i-se capul cu sabia, s-a săvârşit; iar fericitul Silvestru luând noaptea sfintele lui moaşte, le-a îngropat în casa sa, cu cântările cele cuviincioase.

După aceasta, o femeie credincioasă, anume Feonisia, a zidit o biserică Sfântului Timotei, din averea sa, cu binecuvântarea lui Miltiade, episcopul Romei, care a şi adus într-însa moaştele sfântului mucenic. Dar Tarquinius, eparhul cetăţii, chemând pe Silvestru, l-a întrebat de averea ce a rămas după Timotei şi-l silea să jertfească idolilor, dar acesta neplecându-se, îl îngrozea cu chinurile. Iar Silvestru, văzând înainte moartea cea neaşteptată ce era să fie degrabă eparhului, a spus către dânsul cuvântul Evangheliei: în această noapte, sufletul tău vor să-l ceară de la tine, iar cele ce te lauzi să-mi faci, acelea nu se vor întâmpla. Eparhul, mâniindu-se de aceste cuvinte, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe Sfântul Silvestru şi să-l arunce în temniţă, iar el a şezut să prânzească; şi mâncând peşte, s-a înfipt în gâtul lui un os, pe care n-a putut să-l scoată în nici un fel şi cu nici o doctorie; pentru aceea, bolind de la ceasul prânzului până la miezul nopţii, a murit, după proorocia sfântului. Şi a doua zi, eparhul a fost dus la mormânt de ai săi cu plângere.

Iar Silvestru a fost scos din temniţă cu bucurie de cei credincioşi şi era cinstit foarte mult, nu numai de cei credincioşi, ci şi de cei necredincioşi; căci multe din slugile curţii eparhului văzând împlinirea proorociei lui Silvestru s-au înfricoşat şi cădeau la picioarele lui, temându-se să nu li se întâmple şi lor ceva rău, cum se întâmplase stăpânului lor; iar alţii s-au întors la Hristos, încredinţându-se prin minunea aceea.

Şi ajungând sfântul la vârsta de 30 de ani, a fost hirotonit diacon de către Miltiade, episcopul Romei. Apoi după Miltiade s-a suit în scaunul Episcopiei Romei Silvestru, fiind ales de toţi, deoarece era ca o luminoasă făclie în sfeşnic şi păstorea turma lui Hristos ca un alt apostol, povăţuind-o cu cuvântul şi cu lucrul la păşunea cea mântuitoare. Şi aflând pe unii din clerici, care-şi lăsaseră rânduiala şi se îndeletniceau cu negustorii lumeşti, i-a întors iarăşi la slujirea bisericească şi i-a pus la canon, ca nimeni din cei sfinţiţi să nu se lege cu lucruri de acest fel.

Acest preasfinţit părinte a dat romanilor numiri pentru zilele săptămânilor; pentru că atunci romanii pe cea dintâi zi, pe care noi o numim duminică, ei o numeau ziua soarelui, iar pe celelalte le numeau: ziua Lunii, ziua lui Marş, ziua lui Mercurie, ziua lui lovis, ziua Venerei, ziua lui Saturn. Iar el îngreţoşându-se de numele acelea necurate ale zeilor păgâni, a poruncit ca pe cea dintâi zi s-o numească ziua Domnului - că în acea zi Domnul nostru a înviat din morţi cu slavă, iar pe celelalte zile le-a lăsat aşa precum le numesc romanii. A aşezat încă şi aceasta, ca numai într-o sâmbătă să postească creştinii, în aceea în care a murit Hristos şi s-a pogorât în iad, ca să-l risipească şi să scoată de acolo pe strămoşul Adam cu strămoşii ceilalţi, iar în celelalte sâmbete a oprit a se posti.

În acea vreme era în Roma un balaur mare, într-o peşteră adâncă, locuind sub muntele ce se cheamă Tarpie, unde s-a zidit Capitoliul, căruia poporul necredincios îi aducea jertfe în toată luna, ca unui zeu. Iar când balaurul ieşea din peşteră, vătăma văzduhul cu otrăvitoarea lui suflare, şi se făceau multe omoruri în poporul ce locuia aproape şi mai ales între copii. Deci elinii au zis către sfântul: „Pogoară-te în peşteră şi fă ca balaurul, cu puterea Dumnezeului tău, să nu mai iasă afară ca să omoare oamenii şi atunci vom crede în Dumnezeul tău, ca într-un Atotputernic". Iar sfântul a adunat pe toţi credincioşii cei sfinţiţi şi pe mireni şi le-a rânduit post şi rugăciune trei zile; apoi singur mai mult decât toţi, se ostenea în post şi în rugăciune.

Într-o noapte i s-a arătat în vedenie Sfântul Apostol Petru, porucindu-i să ia cu sine câţiva preoţi şi diaconi şi să se ducă la peştera unde sălaşluia balaurul fără temere, apoi, săvârşind în gura peşterii dumnezeiasca slujbă, să intre înăuntru şi, chemând numele lui lisus Hristos, să astupe acolo pe balaur ca să nu mai iasă niciodată. Deci sfântul s-a dus la peşteră, după porunca apostolului, iar după săvârşirea sfintei slujbe, a intrat în peşteră şi, găsind într-însa nişte uşi, le-a închis, zicând: „Uşile acestea să nu se mai deschidă, până în ziua venirii a doua a lui Hristos". Şi astupându-l astfel pe balaur, l-a făcut să nu mai iasă în veci. Iar păgânii socoteau că Silvestru cu clerul său vor fi mâncaţi acolo de balaur, dar când l-au văzut că a ieşit nevătămat, s-au mirat şi de atunci, nemaivăzând ieşirea balaurului, mulţi au cunoscut puterea adevăratului Dumnezeu, şi s-au adăugat celor credincioşi.

Împărăţind în acea vreme marele Constantin (306-337), nefiind încă luminat cu Sfântul Botez şi ieşind din Roma la război împotriva lui Liciniu, s-a ridicat în Roma prigonire de la senatorii Romei asupra creştinilor, încât erau siliţi credincioşii a jertfi idolilor, iar cei ce nu se supuneau erau munciţi în multe feluri. Pentru această pricină, Sfântul Silvestru, luându-şi clerul său, a ieşit din cetate şi s-a ascuns într-un munte, ce se chema Soractes. în acea vreme, după dumnezeiasca rânduială, împăratul Constantin a căzut într-o boală foarte cumplită şi fără leac, încât era plin de bube de la picioare până la cap. Şi erau duşi la dânsul mulţi doctori foarte înţelepţi, precum şi vrăjitori, nu numai din stăpânirea Romei, ci şi din Persia, însă nici o uşurare n-a aflat în boala sa. Iar mai pe urmă, slujitorii lui Jupiter din Capitoliu, apropiindu-se de împăratul, i-au zis: „De nu-ţi vei face scăldătoare din sânge de prunci şi de nu te vei scălda într-însa, fiind caldă, este cu neputinţă să te tamăduieşti; iar de vei face aşa, îndată vei fi sănătos şi nu-ţi va fi altă doctorie mai bună decât aceasta". Iar împăratul a trimis pretutindeni ca să adune prunci, spre gătirea băii din sângele lor şi s-au adunat în Capitoliu mulţime de prunci, care sugeau la sânul mamei lor.

Venind ziua în care urma să fie junghierea pruncilor, împăratul mergea la Capitoliu, pentru că acolo jertfitorii aveau să-i pregătească însângerata baie. Şi iată, s-au adunat acolo mulţime de femei, care, smulgându-şi părul şi cu unghiile zgâriindu-şi feţele, strigau şi cu amar se tânguiau. Şi întrebând împăratul care este pricina plângerii lor, s-a înştiinţat că sunt maicile pruncilor adunaţi spre junghiere; apoi umilindu-se, văzând amara lor tânguire şi lacrimile, a zis: „O, cât de mare este neomenia celor ce m-au sfătuit ca să vărs sânge nevinovat! Nu este lucru încredinţat de voi fi sănătos, spălându-mă în sângele cel nevinovat, şi chiar dacă aş şti cu încredinţare că mă voi tămădui, mai bine este ca eu singur să rabd durerea, decât să vărs sângele atâtor prunci, care nici un rău nu mi-au făcut şi să umplu de neîncetată tânguire şi mâhnire pe maicile lor". Aceasta zicând, s-a întors la palat şi a poruncit ca să dea maicilor pe fiii lor întregi; ba încă şi aur din vistieriile împărăteşti dând fiecăreia, le-a liberat în pace.

Iar Preabunul Dumnezeu, văzând o milostivire ca aceea, i-a răsplătit cu îndoită sănătate trupească şi sufletească, căci a trimis la dânsul pe Sfinţii Săi Apostoli, Petru şi Pavel, care, pe când el dormea, i s-au arătat în vedenie, stând înaintea patului său. Şi i-a întrebat împăratul cine sunt şi de unde vin. Iar ei au răspuns: „Noi suntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Iisus Hristos, trimişi la tine ca să te povăţuim pe calea mântuirii şi să-ţi spunem despre o scăldătoare, în care poţi să-ţi câştigi sănătatea trupului şi a sufletului şi să-ţi făgăduim veşnică viaţă de la Dumnezeu, pentru vremelnica viaţă cea dăruită de tine pruncilor, căci i-ai cruţat. Deci să chemi la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica ta, în muntele Soractes şi învăţătura aceluia s-o asculţi; iar el îţi va arăta baia în care te vei curăţi de toate bolile, şi vei ieşi cu sufletul şi cu trupul sănătos". Aceasta zicându-i sfinţii apostoli s-au dus de la dânsul.

Iar împăratul, deşteptându-se din somn, se mira de acea vede­nie, şi iată a intrat doctorul la dânsul după obicei. Iar el a zis către doctor: „De acum nu-mi mai trebuie doctoria voastră, căci nădăj­duiesc la dumnezeiescul ajutor". Deci l-a trimis înapoi. Apoi îndată a poruncit să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-l aducă la sine cu cinste. Şi aflând pe Silvestru şi ducându-l la împărat, acesta l-a primit cu cinste şi cu dragoste, pentru că însuşi el sculându-se, l-a îmbrăţişat. Apoi l-a întrebat, zicând: „Sunt la voi nişte dumnezei, care se numesc Petru şi Pavel?" Silvestru a răspuns: „Unul este la noi Dumnezeu, împărate, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele ce sunt într-însele, iar pe cei care tu îi numeşti Petru şi Pavel, aceştia nu sunt dumnezei, ci robi ai lui Dumnezeu, care au propovăduit numele lui Hristos în toată lumea, iar mai pe urmă şi sângele şi-au vărsat pentru Domnul lor, în vremea lui Nero". Iar împăratul, auzind acestea, s-a bucurat, şi a zis: „Rogu-te, episcope, arată-mi chipurile acelora, dacă le ai pe icoană, ca să fiu încredinţat că sunt aceia care mi s-au arătat în vis".

Iar Silvestru îndată a trimis pe diaconul sau, ca să aducă icoana Sfinţilor Petru şi Pavel şi văzând împăratul feţele apostolilor cele închipuite pe icoană, a zis: „Cu adevărat aceştia sunt cei văzuţi de mine". Apoi a spus cu amănuntul toată vedenia sa episcopului şi l-a rugat ca să-i arate scăldătoarea în care ar putea să se cureţe de lepra cea sufletească şi trupească, după cum i-au zis apostolii, care i s-au arătat în vedenie.

Iar Sfântul episcop Silvestru a grăit împăratului: „Nu într-alt chip se cade ţie, împărate, ca să intri într-acea scăldătoare, dacă nu vei crede mai întâi fără de îndoire în Dumnezeul pe Care L-au propovăduit apostolii, care s-au arătat ţie". Răspuns-a împăratul: „De nu aş fi crezut că Iisus Hristos este Unul Dumnezeu, atunci niciodată nu te-aş fi chemat la mine". Sfântul i-a grăit: „Se cuvine mai întâi să posteşti, ca astfel cu rugăciunea, cu lacrimile şi cu mărturisirea păcatelor tale să milostiveşti pe Dumnezeu. Să lepezi porfira şi coroana şapte zile şi să te închini în cămările palatului tău în sac şi în cenuşă, să faci pocăinţă, plângând şi căzând la pământ, apoi să porunceşti să se închidă templele idoleşti, iar jertfele lor să înceteze şi pe creştinii care sunt izgoniţi să-i liberezi, iar celor ce şed în legături să le dăruieşti pace; apoi să fii bun celor ce te roagă, toate cererile cele drepte să le împlineşti şi să dai din averile tale săracilor milostenie multă". Deci a făgăduit împăratul ca toate acestea cu lucrul să le împlinească, iar episcopul, punând mâna pe capul său, s-a rugat şi l-a pregătit pentru Botez.

Şi adunând pe toţi credincioşii, le-a poruncit ca şi ei să postească şi să se roage ca să înceteze prigonirea asupra Bisericii lui Dumnezeu şi să se izgonească întunericul închinării idoleşti, iar lumina cea mântuitoare să răsară tuturor.  Şi sosind a şaptea zi, sfântul a mers la împărat şi, învăţându-l multe despre tainele credinţei în Sfânta Treime, i-a pregătit baia Sfântului Botez, în care a intrat împăratul şi l-a cufundat Sfântul Silvestru, chemând peste dânsul numele Preasfintei Treimi. Atunci a strălucit o lumină mare din cer, mai frumoasă decât razele soarelui şi a umplut casa de multă strălucire; apoi împăratul s-a curăţit îndată de lepră, căzând de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte în apă şi a ieşit din baie sănătos, încât nu s-a mai văzut nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Apoi îmbrăcându-se în hainele cele albe, după Sfântul Botez, a spus singur: „Când m-am cufundat în apă, am simţit o mână de sus, întinzându-se şi atingându-se de mine". Şi îndată a poruncit ca nimeni să nu mai îndrăznească a huli pe Hristos sau a mai face rău creştinilor. Apoi a zidit în curtea sa împărătească o biserică în numele Mântuitorului Hristos şi a poruncit ca să se boteze toţi cei ce ar voi să fie creştini; iar haine de botez albe să ia de la împărăteasca vistierie. Deci s-a botezat în acel ceas mulţime de popor şi, din zi în zi, creştea şi se înmulţea Biserica lui Hristos, iar închinarea la idoli se împuţina.

Şi a fost multă bucurie credincioşilor care se înmulţiseră atât de mult în Roma, încât erau să fie izgoniţi din cetate toţi cei care nu voiau să fie creştini. Dar împăratul a oprit poporul, zicând: „Domnul nostru nu voieşte ca cineva să vie la dânsul silit, ci de se apropie cineva de bunăvoie şi cu gând bun, pe acela îl primeşte cu milostivire. Deci, liber este fiecare să creadă cum voieşte şi să nu se prigonească unul pe altul". Acest răspuns împărătesc a înveselit şi mai mult poporul, căci îi lăsa pe toţi să vieţuiască în credinţa lor.

Şi nu numai în Roma a fost această bucurie creştinească, ci şi în toată lumea, pentru ca toţi credincioşii cei chinuiţi pentru Hristos, de pretutindeni, au fost liberaţi din legături şi din temniţe; apoi s-au întors din surghiun mărturisitorii lui Hristos, precum şi cei ascunşi prin munţi şi prin pustietăţi de frica chinuitorilor şi acum mergeau fără nici o temere la locurile lor; iar prigoana şi chinurile pretutindeni au încetat. Iar vrăjmaşul, nevoind a suferi pacea aceasta a Bisericii şi să vadă lumina dreptei credinţe întinzându-se, a îndemnat pe evrei ca să se apropie de Elena cea vrednică de laudă, mama împăratului, care se afla atunci în Bitinia, patria sa; şi au trimis la dânsa aceste cuvinte: „Bine a făcut împăratul, fiul tău, că a lăsat păgânătatea şi a răsturnat templele idoleşti; însă rău a făcut de a crezut în Iisus şi-L cinsteşte ca pe Fiul lui Dumnezeu şi adevăratul Dumnezeu, căci Acela a fost un iudeu şi vrăjitor, înşelând pe popor cu năluciri vrăjitoreşti, iar Pilat, muncindu-L ca pe un făcător de rele, L-a spânzurat pe lemn. Iar dacă împăratul a căpătat sănătate, aceasta nu s-a făcut prin puterea Lui, ci cu darul lui Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul. Deci se cuvine ţie, împărăteasă, ca să abaţi pe fiul tău de la o rătăcire ca aceasta, ca nu cumva, supărându-Se Dumnezeu Cel Preaînaît, să se întâmple ceva rău împăratului".

Auzind acestea Elena, a înştiinţat pe fiul său Constantin; iar el, citind scrisoarea, a răspuns fericitei sale mame, ca acei evrei care i-au spus unele ca acestea, să vie cu dânsa la Roma, şi cu episcopii creştini să se întrebe de credinţă, înaintea tuturor; şi care parte va birui, acea credinţă sa fie mai bună. Această poruncă a împăratului fiind adusă de către împărăteasă la cunoştinţa evreilor, îndată s-a adunat o mulţime de evrei înţelepţi şi iscusiţi în legea lor, care ştiau cuvintele prooroceşti şi străbătuseră elineasca învăţătură; deci fiind gata spre întrebare, au mers cu împărăteasa Elena la Roma. Şi între dânşii era un rabin mai înţelept, anume Zamvri, iscusit nu numai în înţelepciunea elinească, ci şi în scriptura cea evreiască, fiind şi un mare vrăjitor, în care evreii îşi puneau toată nădejdea lor, că, de nu va dovedi pe creştini cu cuvintele, apoi cu semnele sale vrăjitoreşti să-i biruiască.

Iar sosind ziua întrebării evreilor cu creştinii, împăratul a şezut în scaunul său cu toată suita; apoi a intrat înaintea împăratului Sfântul Silvestru cu câţiva tovarăşi şi episcopi, care se întâmplaseră atunci. Au intrat şi evreii care erau în număr de 120. După aceea s-a început discuţia, pe care şi împărăteasa Elena dorind s-o asculte, a şezut după perdea, iar împăratul cu suita sa asculta ce se vorbea de amândouă părţile. Deci la început evreii cereau din partea creştinilor să stea la întrebări cu dânşii 12 creştini mai înţelepţi; dar Sfântul Silvestru s-a împotrivit, zicând: „Nu spre mulţimea oamenilor nădăjduim, ci spre Dumnezeu, Care întăreşte toate, ne-am pus nădejdea, şi pe Care chemându-L într-ajutor, îi zicem: Scoală-Te Dumnezeule, judecă între noi". Iar evreii au zis: „Această scriptură este a noastră, căci proorocul nostru a scris aceste cuvinte, iar ţie se cade să grăieşti din ale tale scripturi, iar nu dintru ale noastre".

Silvestru a răspuns: „Într-adevăr, la început vouă v-a fost grăită Scriptura Vechiului Aşezământ şi propovăduirile prooroceşti, însă aceleaşi se cuvin şi nouă, căci într-însele sunt multe grăite despre Domnul nostru lisus Hristos. Deci, se cade ca astăzi din acelea să ne întrebăm cu voi, căci cărţile voastre s-au făcut ale noastre, iar ale noastre s-au făcut străine pentru voi, şi mai curând veţi crede cărţilor voastre, decât în ale noastre; pentru aceasta, cu cărţile voastre vă arătăm adevărul, căruia voi vă împotriviţi. Apoi şi dovedirea va fi mai minunată şi mai luminată dacă, luând arma din mâna potrivnicului, cu aceeaşi armă îl vom birui". împăratul a zis: „Drept este acest cuvânt al episcopului şi cu neputinţă este a-i grăi împotrivă, căci din scripturile voastre, o, evreilor, vor aduce creştinii mărturie despre Hristos al lor şi cu adevărat a lor va fi biruinţa, iar voi, chiar din cărţile voastre veţi fi biruiţi". Acestea zicând împăratul, toată suita a lăudat această judecată.

Deci au început evreii a zice către creştini astfel: „Atotţiitorul Dumnezeul nostru în Cartea a doua a Legii, zice: Vedeţi, vedeţi că Eu sunt şi nu este Dumnezeu afară de Mine. Dar cum numiţi voi Dumnezeu pe Iisus, Care a fost om, pe Care părinţii noştri L-au răstignit şi după aceea ziceţi ca sunt trei Dumnezei: Tatăl întru Care şi noi credem, Iisus, numindu-L Fiu al lui Dumnezeu, şi că al treilea Dumnezeu este Duhul. Crezând astfel oare nu vă împotriviţi lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor, Care ne-a învăţat că nu sunt alţi Dumnezei afară de El?"

La acestea, de Dumnezeu insuflatul Silvestru a răspuns: „Dacă veţi pricepe scripturile, veţi afla că noi nimic nou nu aducem mărturisind pe Fiul lui Dumnezeu şi pe Sfântul Duh; pentru că acestea nu sunt zise numai de noi singuri, ci de proorocii dumnezeieşti sunt spuse. Mai înainte de toţi, David, Proorocul şi împăratul, înainte vestind vrăjmăşia părinţilor voştri asupra Mântuitorului nostru, a zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile? Şi popoarele au cugetat cele deşarte asupra Domnului şi asupra Hristosului Lui? Deci, David grăind de Domnul şi de Hristos, nu vorbeşte despre o persoană, ci de două. Iar că Hristos este Fiu al lui Dumnezeu vesteşte acelaşi prooroc, zicând: Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut. Pentru că unul este Cel ce a născut, iar altul Cel născut". Împotriva acestora evreii au zis: „De vreme ce, precum grăieşti, a născut Dumnezeu, apoi tu aici pe Cel fără de patimă îl faci pătimaş. Apoi, cum Fiul este Dumnezeu născut sub ani şi fiinţa Sa a avut-o în vreme? Pentru că acel cuvânt - astăzi - însemnează vreme şi nu lasă a crede că Dumnezeu este veşnic".

Silvestru a răspuns: „Nu zicem noi că în Dumnezeu este pătimaşă naşterea, evreule, ci pe Dumnezeu îl mărturisim fără patimă, iar naşterea o socotim într-acest chip: precum din minte se naşte cuvântul. Nici nu socotim vremelnică naşterea Fiului din Tatăl, ci veşnică; căci Fiul, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, este făcător al vremilor, iar făcătorul vremilor nu este sub vremi. Apoi cuvântul acela: Eu astăzi Te-am născut, nu însemnează pe cea de sus şi veşnica dumnezeiască naştere, ci pe cea de jos, care a fost primită în vreme şi în timp pentru mântuirea noastră; pentru că proorocul cunoştea că Hristos Dumnezeu este mai înainte de veci, pentru aceasta şi zice: Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului. Vestind înainte întruparea Lui, care era să fie în vremurile cele mai de pe urmă, a zis: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut. Deci, cu aceste cuvinte, Fiul Meu eşti Tu, însemnează nu naşterea cea vremelnică, ci naşterea cea veşnică a Lui.

Iar cu aceasta: Eu Te-am născut, înseamnă naşterea Lui, care s-a petrecut sub ani; şi când a zis: Eu Te-am născut, a arătat proorocului că şi naşterea care avea să fie sub ani, Tatăl o socotea ca pe a Sa, de vreme ce cu a Lui voie avea să fie. Dar chiar şi acea zicere: Astăzi Te-am născut, înseamnă veşnicia naşterii lui Dumnezeu, în care nu este fapta celui ce a trecut, sau a celui ce vine, ci totdeauna a celui ce este de faţă. Iar despre Duhul Sfânt acelaşi David mărturiseşte, zicând: Cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toate puterile lor. Drept aceea, aici pe trei pomeneşte: pe Tatăl, ca Domn, pe Fiul pe care îl numeşte Cuvânt şi pe Sfântul Duh. În alt loc zice: Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine. Şi iarăşi: Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Cu aceste cuvinte proorocul arată că este Duh Sfânt şi le umple pe toate. Şi iarăşi zice: Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi. Acestea toate nu sunt zise de David? Dar şi Moise, de Dumnezeu văzătorul, în Cartea Facerii, numeşte pe Dumnezeu, zicând: Să facem pe om după chipul şi după asemănarea noastră; deci, cu cine grăia atunci Dumnezeu, dacă nu vom înţelege că altă faţă era cu dânsul? Şi nu poate să zică nimeni că aici ar fi grăit Dumnezeu către cereştile puteri; pentru că singure acele cuvinte - după chipul nostru - nu lasă nici a gândi la aceea, pentru că nu este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca şi a îngerului; că nici firea şi puterea nu este una, ci alta este firea lui Dumnezeu şi alta a îngerilor.

Deci, se cădea ca altul să fie acela cu care a grăit Dumnezeu aceste cuvinte: după chipul nostru. Şi astfel se cădea să fie Acela, care era de o fire cu Dumnezeu, care grăia, adică de un chip şi o asemănare. Şi cine putea să fie astfel, dacă nu Fiul, care este de o fiinţă cu Tatăl, de o slavă şi de o putere, chipul Tatălui cel neschimbat? Deci, ce lucru nou aducem noi în mijloc, crezând şi zicând că este Tată şi Fiu şi Duh Sfânt? Şi dacă neamurilor sunt de necrezut acestea, şi li se pare că sunt deşarte, nu este mirare, căci nu ştiu Sfânta Scriptură; iar voi de ce nu credeţi celor ce se învaţă în cuvintele sfinţilor prooroci - dintre care nici unul nu este care să nu fi proorocit despre Mântuitorul nostru?"

Apoi dumnezeiescul acesta părinte, vrând mai multe să grăiască despre Sfânta Treime, împăratul, tăindu-i vorba, a grăit către evrei: „Aceste cuvinte, pe care episcopul ni le-a pus nouă de faţă din Scriptură, o, evreilor, oare astfel sunt scrise şi în cărţile voastre?" Iar ei au răspuns da. Apoi împăratul le-a zis: „Deci, la această întrebare, adică despre Sfânta Treime, mi se pare că sunteţi biruiţi". Ei au răspuns: „Nu, o, bunule împărat! Nicidecum nu poate Silvestru ca să ne biruiască, dacă şi noi vom pune înainte pe cele ce avem; pentru că avem multe cuvinte împotrivă, pe care îndată suntem gata a le grăi, dar vedem că este de prisos vorba şi deşartă este sârguinţa a ne întreba despre Treime, căci nu pentru aceasta acum se grăieşte, dacă este unul Dumnezeu sau trei, ci despre aceasta, că Nazarineanul nu este Dumnezeu. Că deşi ne-am învoi ca să fie trei Dumnezei, însă de aici nu înseamnă că Iisus este Dumnezeu, căci nu a fost Dumnezeu, ci om, din om născut, şi cu oamenii păcătoşi a locuit, cu vameşii bând şi mâncând; şi precum se scrie în Evanghelia Lui, a fost ispitit de diavolul; apoi a fost vândut de ucenic şi prins, batjocorit, bătut, adăpat cu fiere şi cu oţet, dezbrăcat, fiindu-i împărţite hainele Lui la sorţi, pe Cruce pironit, mort şi îngropat; cum dar unul ca acesta se poate numi Dumnezeu? Despre aceasta acum, împărate, se grăieşte împotriva creştinilor, căci pe acel Dumnezeu nou Îl propovăduiesc. Deci, de pot să zică ceva despre El şi de au ceva mărturii, să ne spună nouă".

Astfel zicând ei, Sfântul Silvestru a început a grăi: „Nu trei Dumnezei socotim noi, evreule, precum voi socotiţi, ci pe unul Dumnezeu mărturisim, Care în trei feţe sau trei ipostasuri este cinstit şi închinat de noi. Se cădea vouă, ca acele cuvinte puse împotriva întrebării voastre celei dintâi şi pe care le-am adus din ale voastre cărţi să le arătaţi că nu sunt bine zise, şi astfel la întrebare să intraţi; dar de vreme ce acum vă lepădaţi, deci să vorbim despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum singuri voiţi.

Să începem de aici: Dumnezeu, Care pe toate întru fiinţă le-a adus, când a zidit pe om şi l-a văzut plecându-se spre tot răul, n-a trecut cu vederea lucrul mâinilor Sale, ci bine a voit ca Fiul Său, Care este cu El nedespărţit (pentru că Dumnezeu este pretutindeni), să se pogoare până la ale noastre hotare. Deci s-a pogorât şi, născându-se din Fecioară, s-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i răscumpere. Iar despre aceasta, că din Fecioară avea să se nască, a proorocit dumnezeiescul Prooroc Isaia, zicând: Iată, Fecioara în pântece va lua şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel. Iar numele acesta precum şi voi ştiţi, însemnează dumnezeiasca venire la oameni; şi Emanuel se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu. Deci pe Dumnezeu, cum că avea să se nască din Fecioară, acelaşi prooroc mai înainte cu multă vreme l-a vestit".

Evreii au zis: „în limba noastră evreiască, cartea lui Isaia proorocul nu are scris Fecioară, ci tânără, iar voi aţi stricat Scriptura, scriind în cărţile voastre Fecioară, în loc de tânăra".

Sfântul episcop Silvestru a răspuns: „Dacă în cărţile voastre nu este scris Fecioară, ci tânără, apoi nu este oare tot una tânără şi fecioară? Să judecăm de aici când Isaia Proorocul a grăit despre Dumnezeu către Ahaz: Cere semn de la Domnul Dumnezeul tău în adânc, sau în înălţime. Ahaz a zis: Nu voi cere, nici voi ispiti pe Domnul. Atunci a grăit proorocul: Pentru aceasta Domnul singur vă va da un semn. Deci ce semn va da? Fecioara va lua în pântece. Iar de ziceţi voi că proorocul n-a zis „fecioară", ci „tânăra", şi că nu este tot una tânără şi fecioară, apoi şi acel făgăduit semn nu poate să se numească semn; pentru că a naşte tânăra cea însoţită cu bărbat nu este acesta semn, ci rânduială a firii şi obicei; iar a naşte fără amestecare bărbătească, acela este un semn, pentru că este neobişnuit lucru, care covârşeşte rânduială firii. Deci tânăra aceea, despre care s-a scris de voi, era fecioară, de vreme ce Domnul a făgăduit să dea printr-însa semnul; şi acesta este un semn, ca mai presus de fire să se nască Fiul, necunoscând bărbat. Noi n-am stricat Scriptura, scriind în loc de „tânără", „fecioară", ci am îndreptat-o, ca sa ştim mai luminos printr-însa semnul lui Dumnezeu cel prealuminat, care covârşeşte firea omenească. Cine din oameni s-a născut fără unire bărbătească, decât numai Adam cel zidit din pământ şi Eva cea zidită din coasta lui? Apoi când a născut vreo femeie, neamestecându-se cu bărbat? Deci, n-ar fi fost semnul cel ce s-a făgăduit să se dea de la Dumnezeu, dacă tânăra aceea nu mai presus de fire, ci după fire amestecându-se cu bărbat ar fi luat în pântece, căci ar fi fost lucru obişnuit al firii, dar de vreme ce Fecioara a zămislit fără bărbat, de la Duhul Sfânt, pentru aceea semnul lui Dumnezeu este nou şi preaslăvit; şi a fost cu noi Dumnezeu, după făgăduinţă, Cel născut din Fecioară Preacurată, mai presus de fire".

Evreii au zis: „De vreme ce s-a numit Iisus cel născut din Maria, iar nu Emanuel, deci nu era El Acela pe Care L-a făgăduit Dumnezeu prin prooroc, ci altul". Sfântul Silvestru a răspuns: „Sfânta Scriptură a obişnuit ca, uneori, în loc de nume a pune întâmplările şi faptele, precum şi aceasta: Cheamă numele Lui grabnic biruitor; măcar că nimeni nu s-a aflat niciodată să se cheme cu un nume ca acesta. Însă de vreme ce Hristos avea să biruiască pe vrăjmaşi, pentru aceea ca un nume i se socoteau lucrurile Lui, pe care avea să le facă. Acelaşi prooroc grăieşte şi despre Ierusalim: Te vei numi cetate a dreptăţii, măcar că nimeni n-a numit niciodată cetatea aceea cetate a dreptăţii, ci o cheamă cu obişnuitul său nume Ierusalim; şi de vreme ce atunci Ierusalimul se îndreptase înaintea lui Dumnezeu, de aceea i-a zis în proorocie cetate a dreptăţii, din lucrurile ce se făceau într-însa.

Şi altele ca acestea pot să se afle în Scriptură, care a dat nume lucrurilor ce s-au întâmplat. Ascultă pe Baruh, proorocind despre faptul că Dumnezeu vrea să locuiască cu oamenii: Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul afară de El; aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui lacov, sluga Sa, şi lui Israel cel iubit de El; iar după aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a vieţuit. Iar că de diavolul avea sa fie ispitit, Zaharia a proorocit aşa: Şi mi-a arătat mie Domnul pe Iisus, preotul cel mare, stând înaintea îngeru­lui Domnului şi diavolul sta de-a dreapta Lui, ca să I se împotri­vească. Şi a zis Domnul către diavol: Să te certe Domnul pe tine, diavole. Iar pentru mântuirea lui era proorocit în Cartea lui Solomon: Zis-au în sine cei ce gândeau nedreptate: Să vânăm cu vicleşug pe drept, că nu ne este de trebuinţă şi se împotriveşte lucrurilor noastre. Iar cum avea să fie vândut de ucenicul Său, a spus înainte psalmistul: Cel ce mănâncă pâinea mea, a pornit asupra mea vicleşug.

Pentru martorii cei nedrepţi a scris înainte: Sculatu-s-au asupra Mea mărturii nedrepte. Despre răstignirea Lui, zice: Străpuns-au mâinile şi picioarele Mele, numărat-au toate oasele Mele. Acelaşi prooroc a grăit şi despre împărţirea hainelor lui Hristos: Împărţit-au lor hainele Mele şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Acelaşi a proorocit şi despre adăparea cu oţet, amestecat cu fiere: Mi-au dat spre mâncare fiere şi la sete M-au adăpat cu oţet. Şi iarăşi despre îngroparea Lui a spus mai înainte: M-au pus în groapa cea mai dedesubt. Iacov, strămoşul nostru, văzând mai înainte aceeaşi cu duhul, a zis: Culcându-te, ai adormit ca un leu şi ca un pui de leu".

Acestea şi mai multe mărturii aducându-le înainte Sfântul Silvestru, de la sfinţii prooroci, despre Domnul Hristos, a biruit pe evrei, fiindcă grăia Sfântul Duh prin gura lui. Şi a arătat lămurit că Hristos, Cel născut din Fecioară, este Dumnezeu adevărat.

Iar Evreii ziceau: „Ce nevoie era să se nască Dumnezeu în trup omenesc? Nu putea într-alt chip să se mântuiască neamul omenesc?" Sfântul a răspuns: „Nu este nimic cu neputinţa la Dumnezeu, dar se cădea să fie biruit diavolul de acela care a fost biruit de el. Omul a fost biruit de diavol, nefiind născut după obiceiul firii, adică nu din amestecare bărbătească, ci dintr-un pământ ca acela zidit, care era ca o fecioară curată, căci încă atunci nu era blestemat de Dumnezeu, nici nu-l întinase sângele uciderii de frate, nici vreo ucidere de fiară; apoi era străin de stricăcioasele trupuri ale morţilor, şi nu era întinat cu lucruri necurate. Dintr-un pământ ca acesta s-a zidit trupul strămoşului, pe care dumnezeiasca insuflare l-a înviat. Deci diavolul cel rău întru toate, biruind pe un om ca acesta şi născut astfel, i se cădea cu adevărat ca şi el însuşi sa fie biruit de un om ca acela.

Iar acesta este Domnul nostru Iisus Hristos, născut nu după obiceiul şi legea firii, ci precum Adam era curat din pământ, aşa şi El din pântecele cel curat fecioresc era sfânt; şi precum acela a înviat cu suflarea dumnezeiască, aşa şi Acesta prin Duhul Sfânt, când a adumbrit pe Preasfânta Fecioară, S-a întrupat şi S-a făcut Dumnezeu şi om desăvârşit în toate, afară de păcat, având două firi: dumnezeiască şi omenească. Deci, omenirea a pătimit pentru noi, iar dumnezeirea a rămas fără de patimă". Apoi sfântul a adus asemănarea aceasta: „Precum un pom luminat de razele soarelui, chiar de s-ar tăia pomul, raza soarelui nu se taie, tot astfel şi omenirea lui Hristos, unindu-se cu Dumnezeirea, a răbdat patimi, însă Dumnezeirea n-a suferit nimic".

Zicând Sfântul Silvestru acestea, împăratul şi toată suita l-au lăudat şi au găsit adevărate în întregime toate cele spuse de dânsul; pentru că acum evreii nu mai aveau de zis nimic împotriva sfântului.

Atunci vrăjitorul Zamvri a zis către împăratul: „Deşi ne biruie Silvestru cu cuvintele sale, pentru că e foarte învăţat şi meşter la cuvinte, pentru aceasta, noi nu ne vom depărta de la legea noastră părintească, nici vom urma Omului, pe Care părinţii noştri L-au dat morţii prin sfatul lor obştesc. Iar că unul este Dumnezeu, pe Care noi îl cinstim, şi altul nu este, eu voi arăta nu cu cuvântul, cum face Silvestru, ci sunt gata a arăta cu lucrul. Dacă porunceşte împăratul ca să se aducă aici un bou mare şi neîmblânzit şi îndată va şti stăpânirea ta şi toţi cei de faţă cum că nu este alt Dumnezeu în afară de Dumnezeul nostru". Unul din cei ce stăteau înaintea împăratului, a zis: „Nu departe de zidurile cetăţii, în cireada mea, se află un asemenea bou, pe care nimeni nu poate să pună jugul, nici cu mâna să-l atingă". Şi îndată împăratul a trimis să aducă acel bou.

În acelaşi timp Sfântul Silvestru a întrebat pe Zamvri: „Pentru ce-ţi trebuie boul? Şi dacă îl vor aduce, ce poţi să faci?" Iar Zamvri a zis: „Vreau să arăt puterea Dumnezeului nostru, al cărui nume de-l voi şopti boului la ureche, îndată va muri, căci firea cea muritoare nu poate să sufere numele lui Dumnezeu, nici nu poate a fi viu boul şi să audă acel nume. Părinţii noştri când aduceau boii la jertfa, acest nume îl strigau în urechea lor şi îndată scoteau un mare răget, şi murind, erau gata spre jertfa". Silvestru i-a zis: „Daca numele acela, precum zici, ucide pe toţi cei ce-l aud, atunci cum l-ai învăţat tu şi n-ai murit?" Zamvri a răspuns: „Nu se cade ţie să ştii această taină, de vreme ce eşti vrăjmaşul nostru". Împăratul a spus: „Dacă episcopului nu vrei să-i descoperi această taină, atunci să ne-o spui nouă, căci cu adevărat acest lucru este îndoielnic, afară numai dacă ar zice cineva că acest nume este scris". Zamvri a răspuns: „Nici piele, nici hârtie, nici lemn, nici piatră, nici orice fel de materie nu poate să ţie acel nume scris, căci îndată pier şi scriitorii şi acea materie pe care s-ar scrie". Împăratul i-a zis: „Apoi spune cum l-ai învăţat singur, căci este cu neputinţă a-l învăţa, dacă nici nu se grăieşte, nici nu se scrie". Zamvri a răspuns: „Eu, împărate, şapte zile am postit, apoi într-o spălătoare nouă de argint am turnat apă curată din izvor şi m-am rugat, apoi s-au scris cuvintele pe apă cu un deget nevăzut, care m-a învăţat numele lui Dumnezeu".

Înţeleptul Silvestru a zis: „Dacă astfel, precum spui, ai învăţat numele acela, deci când îl grăieşti cuiva în ureche, nu auzi tu însuţi numele acela precum şi cel căruia îl spui? Apoi cum, auzindu-l singur, nu mori?" Răspuns-a vrăjitorul: „Ţi-am spus ca nu ţi se cade să ştii această taină, fiind vrăjmaşul nostru; deci nu mai este nevoie de cuvinte, când cu fapta se cade să arătăm ceea ce se grăieşte; şi din două să-ţi alegi una: sau tu, chemând numele Nazarineanului tău, să omori boul, ca şi noi întru Dânsul să credem, sau eu voi zice în urechea lui numele Dumnezeului nostru şi voi omorî pe boul acela, şi atunci vei fi dator să crezi în Dumnezeul nostru".

Aceasta auzind-o cei ce erau de faţă, au lăudat judecata lui Zamvri, iar creştinii se îndoiau şi sfântul episcop îi întărea. Iar împăratul a zis lui Zamvri: „Se cade ca tu mai întâi să-ţi împlineşti făgăduinţa, căci tu ai făgăduit să omori boul cu un cuvânt". Vrăji­torul a zis: „Dă-mi poruncă, împărate, şi sunt gata a face aceasta, apoi vei vedea puterea Dumnezeului meu". Zicând aceasta, s-a apropiat de bou, pe care îl legaseră de coarne câţiva oameni puternici cu funii tari şi cu mare greutate îl duceau. Deci, apropiindu-se Zamvri de dânsul, i-a şoptit ceva la ureche şi îndată boul, răcnind foarte tare şi scuturându-se, a căzut mort. Cei de faţă, văzând aceasta, s-au mirat foarte mult, iar evreii, bătând din palme au strigat: „Am biruit, am biruit!"

Dar Sfântul Silvestru a rugat pe împărat ca să poruncească să fie tăcere. Şi facându-se tăcere, episcopul a zis către evrei: „Oare aceasta nu este scris în cărţile voastre, pe care Dumnezeu a grăit-o: Eu voi omorî şi voi face viu, ucide-voi şi voi tămădui? Ei au răspuns: „Aşa este scris". Silvestru a zis: „Dacă Zamvri cu numele lui Dumnezeu a omorât boul, apoi cu acelaşi nume să-l şi învieze, pentru că Dumnezeu este binefăcător, iar nu răufăcător şi aceasta este firea Lui, adică a face bine, iar a face rău este împotriva firii Sale; ci voia Lui este ca totdeauna să facă bine. Dacă se întâmplă câteodată că şi pedepseşte pe cineva, pentru folosul altora, aceasta o face de nevoie, şi nu cu voie face unele ca acestea, ci silit fiind de faptele noastre cele rele. Deci, dacă ceea ce nu este în firea lui Dumnezeu, cu înlesnire a făcut-o Zamvri, cu atât mai vârtos poate să facă ceea ce este în firea lui Dumnezeu, adică să învieze boul cu acelaşi nume dumnezeiesc prin care l-a omorât, şi atunci eu voi trece la credinţa lui". Zamvri a zis către împărat: „încă o dată împărate, Silvestru voieşte să se folosească de cuvinte, care nu sunt de trebuinţă, după ce s-a săvârşit lucrul cel minunat". Iar către Silvestru a zis: „Dacă tu, Silvestre, ai putere să faci vreo minune cu numele lui Hristos al tău, spune". Silvestru a răspuns: „De vei voi, îţi voi arăta puterea Hristosului meu, când, prin chemarea sfântului Său nume, voi învia boul acesta, pe care tu l-ai omorât". Zamvri a zis: „în zadar te lauzi, Silvestre, pentru că nu se poate una ca aceasta, adică să înviezi boul". Împăratul a zis lui Zamvri: „Deci, dacă ceea ce zici tu că este cu neputinţă, va putea să o facă Silvestru, atunci vei crede în Dumnezeul lui?" Zamvri a răspuns: „Cu adevărat, împărate, jur înaintea ta că de voi vedea acest bou înviat, voi mărturisi că Hristos este Dumnezeu şi voi primi credinţa lui Silvestru". Şi toţi evreii au zis acelaşi lucru.

Atunci episcopul, plecându-şi genunchii, cu tot dinadinsul s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi; apoi, sculându-se şi ridicând mâinile către cer, a strigat în auzul tuturor: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, căruia cu înlesnire îţi este a omorî şi a învia, a răni şi a tămădui, binevoieşte ca prin chemarea Preasfântului şi de viaţă făcătorului Tău nume, să redai viaţă acestui bou, pe care Zamvri cu chemarea drăcească l-a făcut mort; pentru că este vremea să se arate minunile Tale pentru mântuirea multora. Auzi-mă pe mine, robul Tău, în ceasul acesta, ca să se preamărească Preasfânt numele Tău". Iar după rugăciune s-a apropiat de bou şi a grăit cu glas mare: „De este adevărat Dumnezeul cel propovăduit de mine, Iisus Hristos cel născut din Fecioara Maria, scoală-te şi stai pe picioarele tale, apoi lepădându-ţi toată sălbăticia, să fii blând". Aceasta zicând sfântul, îndată boul a înviat, s-a sculat şi stătea blând. Iar sfântul a poruncit să se dezlege funiile din coarnele lui şi i-a zis: „Du-te de unde ai venit şi pe nimeni să nu vatămi, ci blând să fii; astfel îţi porunceşte Iisus Hristos, Dumnezeul nostru". Deci, s-a dus boul cu toată liniştea, el care mai înainte era neîmblânzit şi sălbatic. Aceasta văzând-o toţi, au strigat într-un glas: „Mare este Dumnezeul cel propovăduit de Silvestru". Iar evreii cu Zamvri, alergând la sfântul şi cuprinzându-i cinstitele lui picioare, se rugau ca să mijlocească la Dumnezeu pentru dânşii, ca să-i primească la credinţa creştinească. La fel şi fericita Elena, deschizând perdeaua, după care şedea, ascultând întrebările şi privind la cele ce se făceau, a ieşit şi a căzut la picioarele sfântului şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a cerut Sfântul Botez. Şi s-a botezat atunci Sfânta Elena, la fel şi evreii cu Zamvri; apoi nenumărată mulţime de popor a crezut în Dumnezeu şi s-a unit cu Biserica lui Hristos.

După aceasta, Sfântul Silvestru s-a dus cu Sfânta împărăteasă Elena la Ierusalim, ca să caute Crucea Domnului, care fiind aflată, mulţi evrei au crezut în Hristos şi i-a botezat Sfântul Silvestru. Apoi, întorcându-se la Roma, a vieţuit cealaltă vreme a vieţii sale în obişnuitele lui osteneli şi în grija pentru Biserica lui Hristos.

Astfel, bine păstorindu-şi turma cea cuvântătoare, a trecut către Domnul. În episcopie a petrecut 23 de ani şi 10 luni, iar acum în viaţa cea nesfârşită preamăreşte pe Tatăl, pe Fiul şi Sfântul Duh, pe unul în Treime Dumnezeu, Căruia şi de la noi să-I fie slava în veci. Amin.

 

Sursa: VIEŢILE SFINŢILOR pe LUNA IANUARIE, Retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după ediţia din 1901-1911, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, p. 44-59