Cand il gonesti pe Dumnezeu din sufletul tau... la plecare iti ia si mintile...

"Cand il am pe Dumnezeu calauza mea, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte."

 

• 

  Iubește pe Dumnezeu din tot sufletul tău, așa cum este el

  
  

„Nu-ți cer să Mă iubești ca Preasfânta și Preacurata Mea Maică, nu-ți cer să Mă iubești acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubești din toată vârtutea cugetului tău și a sufletului tău, așa cum este el, căci celelalte știu Eu să le adaug, să le înmultesc”.

Care este întâia poruncă? Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din toată puterea ta, din toată tăria, din tot sufletul. "Păi, cum să Te iubesc, Doamne dacă sunt păcătos!?! Cum imi pui chiar ca început și temelie această cerere? Tu nu știi că dragostea stă, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, la urmă de tot?". "Da, știu. Dar tu iubește-Mă, n-am spus ca Ioan Scărarul, ci iubește-Mă din tot sufletul tău, din sufletul tău așa cum este el. Eu nu îți cer să Mă iubești ca Arhanghelii Mihail și Gavriil, nu-ți cer să Mă iubești ca Preasfânta și Preacurata Mea Maică, nu-ți cer să Mă iubești acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubești din toată vârtutea cugetului tău și a sufletului tău, așa cum este el, căci celelalte știu Eu să le adaug, să le înmultesc, si dacă vei păstra acest cuget pururea întins spre Mine, din neputința ta Eu pot să-l cresc și să-l desăvârșesc până la dragostea cea pe care o vedem la sfinți!".

 

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 28-29)

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu-l mai poate mulţumi nimic de pe pământ...

• 
  

•   

  
  

  
  

Din iubire pentru Domnul sufletul ajunge ca unul ce şi-a pierdut minţile: şade, tace şi nu mai vrea să vorbească; se uită la lume şi n-o doreşte şi nici nu o vede. Şi oamenii nu ştiu că el vede pe Domnul Cel iubit...

Ziua toată şi noaptea întreagă sufletul meu se îngrijeşte de Tine, Doamne, şi Te caut pe Tine. Duhul Tău mă atrage să Te caut şi amintirea Ta veseleşte mintea mea. Sufletul meu Te-a iubit şi se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu, şi tânjesc după Tine până la lacrimi. Chiar dacă totul ar fi frumos în lume, de nimic pământesc nu mă îngrijesc şi sufletul meu doreşte numai pe Domnul.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu-l mai poate mulţumi nimic de pe pământ, ci ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul şi strigă:

„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi Te caut cu lacrimi”.

Din iubire pentru Domnul sufletul ajunge ca unul ce şi-a pierdut minţile: şade, tace şi nu mai vrea să vorbească; se uită la lume şi n-o doreşte şi nici nu o vede. Şi oamenii nu ştiu că el vede pe Domnul Cel iubit; lumea lăsată în urmă şi uitată, şi sufletul nu vrea să se mai gândească deloc la ea, pentru că în ea nu e nici o dulceaţă.

Aşa se întâmplă cu sufletul care a cunoscut dulceaţa Duhului Sfânt.

Doamne, dă această iubire în toată lumea Ta.

Duhule Sfinte, vino şi Te sălăşluieşte în noi, ca toţi cu un glas să slăvim pe Făcătorul nostru, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 208)