''Când cineva a îndurat suferinţe grele, pecetea suferinţelor sale nu se va şterge niciodată, chiar dacă împrejurările exterioare sau dispoziţia sa lăuntrică se schimbă cu totul. Această pecete, dacă se întipăreşte într-o inimă înmuiată de dragoste, poate face ca omul să primească o «a doua vedere», o cunoaştere aparte a durerii celorlalţi.
Aşa era şi Părintele Serafim. Ca păstor, ştia când să mustre şi când să mângâie, cum să insufle oamenilor smerenia lui Hristos şi totodată să le dea nădejde. Purtarea sa blândă, atât de diferită de tonul „dur” pe care-l adopta atunci când apăra adevărul în scris, îi atrăgea pe oameni la el. Dacă-l priveai în ochi ştiai că înţelege de unde îţi vine durerea – pentru că el însuşi fusese acolo. Ştiai că avea să simtă milă pentru păcătoşenia ta, pentru că, în smerenia sa, el însuşi se simţea păcătos înaintea măreţiei lui Dumnezeu. Odată, pe când o îmbărbăta pe una dintre fiicele sale duhovniceşti care se simţea deprimată şi osândită din pricina păcatelor ei, Părintele i-a spus: „Dacă te simţi osândită, atunci vei pleca eliberată”.''
“Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin
(Cuviosul Serafim Rose † 2 septembrie 1982)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.