"Nu mă înțelegi/Nu mă înțelege"

Ce ușor spunem noi "Nu mă înțelegi/Nu mă înțelege". Ce ușor ne băgăm noi picioarele și atacăm, acuzăm, reproșăm, fugim.. pe acest motiv, că nu sunt înțeles.

Dar totuși, nu este posibil ca, dacă nu mă înțelege să nu mă fi făcut eu bine înțeles?

Ești sigur că ai dezbătut calm problema pe toate părțile de zeci de ori, fără a aduce acuze nimănui?

Oare nu este posibil să fi strigat de câteva ori că nu sunt înțeles și atât? Așa vrei să fii înțeles?

Înainte de a avea pretenția ca un om să te înțeleagă, ești sigur că tu personal te înțelegi?

TU TE CUNOȘTI ? Până în cel mai ascuns ungher al ființei tale, te cunoști? Și dacă nu te cunoști, dacă nu știi ce este în tine tu care ești cel mai aproape de tine, cum vrei să știe altul din afara ta? Ce ai comunicat frumos celuilalt despre tine și el nu a înțeles? Îți cunoști nevoile, limitele, dorințele, frustrările, fricile? Știi clar ce îți face bine și ce nu, știi după ce umbli/ce cauți/ce îți lipsește și de ce? Știi de ce anume fugi? Știi ce te oprește să comunici deschis cu lumea? Îți vezi așteptările, proiecțiile și scenariile din cap? Știi ce nevoi încă nesatisfăcute ai? Le-ai comunicat altfel încât să fie înțelese clar? Răbdare ai? Blândețe ai?

Fermitate ai? Încredere ai? Onestitate ai?

Suntem neînțeleși, da...

Dar noi ne înțelegem, știm ce este cu noi pe lumea asta? Știm cine suntem și cum suntem?

Știm cum funcționăm intern?

Știm câte știm și nu sunt ale noastre?

Ne uităm la noi înainte să ne uităm la alții?

Păi și dacă nu cunoaștem noi înșine aceste lucruri despre noi, cum vrem să fim înțeleși de către alții?

Poate.. fiindu-ne ghicite gândurile, trăirile, nevoile.

Ei, din păcate asta nu se poate.

PS. Folosesc multe întrebări când scriu, observ și eu acest lucru, îmi pare rău dacă deranjează pe cineva. Dar numai cu ajutorul întrebărilor, a introspecției și a interogării constante am văzut și văd ce este în mine.