7 Mai Se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci

 

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.
Sfânta cruce s-a arătat pe cer deasupra Ierusalimului în dimineaţa zilei de 7 mai, 351 în timpul domniei împăratului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (prăznuit în 21 mai).

În acea vreme, erezia arianismului conform căreia Hristos a fost un simplu om şi nu Dumnezeu, era cauza multor dispute şi scindări în interiorul imperiului. Chiar şi după primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, mulţi au fost atraşi de falsele învăţături iar ortodocşii s-au trezit în multe locuri în minoritate.

Constantiu, conducătorul părţii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fraţii săi, Constantin al II-lea şi Constans, creştini ortodocşi evlavioşi, erau conducătorii părţii de vest. Ambii au fost ucişi în două bătălii diferite prin anul 350, lăsându-l pe Constantiu să domnească singur. Tot în acel an, 350, Sfântul Chiril (prăznuit în 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului şi a început lupta acerba împotriva arianismului.

În luna mai a anului 351 a apărut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasă, care se întindea de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanţă de aprox. 9 km, fiind pe cât de lungă pe atât de lată, strălucind mai tare decât soarele. O mulţime de oameni au ieşit din casele lor şi de la munca lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria că această minune a dus la convertirea multori păgâni şi iudei la creştinism.

S-a mai păstrat în timp şi o epistolă scrisă de Sf. Chiril adresată împăratului, în care îi descria fenomenul miraculos, mustrându-l să se alăture credinţei creştine. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
Minunea dumnezeiască a Crucii deasupra Ierusalimului a întărit pe ortodcsi în credinţa lor şi a contribuit la întoarcerea multor arieni în sânul bisericii. Aceasta este şi o reamintire a celei de-a doua veniri a Mântuitorului pe pământ când „semnul Fiului se va arăta pe cer” (Matei 24:30).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.
Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.
Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l- au bătut cu vine de bou uscate.

Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble.
Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti.

 

Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă că sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.
Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei în America.

La sosirea în America, părintele s-a prezentat autorităţii locale romano- catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite în America în acea vreme. Arhiepiscopul Ireland aparţinea partidului catolicilor americani care erau adepţii „americanizării” tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinţă obişnuită, obiceiuri şi utilizarea limbii engleze în toate cele în afară de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice şi clerul de rit non-latin nu intrau în această viziune. Astfel, când părintele Toth şi-a prezentat referinţele arhiepiscopul l-a întâmpinat cu ostilitate, refuzând să-l recunoască pe Alexis ca preot catolic şi nelăsându-l să slujească în dioceza sa.

Preacuviosul nostru părinte Alexis, apărătorul credinţei ortodoxe şi lucrător neobosit în via Domnului, s-a născut în Austro-Ungaria în 18 martie 1854, într-o familie săracă din regiunea Rusiei Carpatice. Ca mulţi alţii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic răsăritean. Tatăl şi fratele lui Alexis erau preoţi iar unchiul său a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelentă educaţie, învăţând mai multe limbi străine, printre care rusa din regiunea carpatică, maghiara, rusă, germana, latină şi citea în limba greacă.

El s-a căsătorit cu Rosalie Mihalich, faţa unui preot şi a fost hirotonit preot în 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp soţia sa a murit, după care a urmat şi unicul lor fiu să-l părăsească, pierderi pe care sfântul le-a răbdat cu blândeţea pe care o presupune starea de preot.

În mai 1879, Părintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov şi administrator la Dioceza. Tot lui i s-a încredinţat şi conducerea unui orfelinat.
La Seminarul din Presov Părintele Toth a predat Istoria Bisericii şi Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult în viaţă pe care urma s-o trăiască în America. Sf. Alexis nu a rămas mult profesor şi administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. În octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el şi-a părăsit ţara şi familia pentru a împlini voia Domnului. (Gen 12:1).

Ca istoric şi profesor de lege canonica Părintele Toth îşi cunoştea drepturile în cadrul Bisericii Unite şi nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului.
În luna octombrie a anului 1890, a avut loc o şedinţă cu 8 din cei 10 preoţi ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Părintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea în Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teamă că preoţii şi parohiile Bisericii Unite vor îngreuna asimilarea imigranţilor în cultura Americană. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat să răspundă apelului de ajutor al preoţilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale în care dădea ordin membrilor acestora să nu participe la slujbele părintelui Toth şi să nu accepte serviciile preoţeşti ale acestuia. Aşteptându-se să fie deportat în orice moment, părintele Toth a explicat enoriaşilor săi situaţia, sugerând ideea reîntoarcerii sale în Europa.

„Nu,” au răspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce să ne lăsăm călcaţi tot timpul de străini?” S-a decis să se trimită o adresă consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele şi adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l întâlni personal pe Episcopul Vladimir; apoi în februarie 1891, părintele Toth şi administratorul bisericii, Paul Podany, au mers şi ei la întâlnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis în 25 martie 1891 şi l-a primit pe părintele Toth şi încă 361 de enoriaşi în Biserica Ortodoxă a înaintaşilor lor. Enoriaşii au privit acest eveniment ca o nouă victorie a ortodoxiei, bucurându-se: „Slava lui Dumnezeu pentru multă Sa milă faţă de noi!”

Iniţiativa a venit din partea poporului fără nici o influenţă din afară. Biserica Ortodoxă Rusă nu a ştiut de existenţa imigranţilor Bisericii Unite Slave în America dar au răspuns pozitiv la petiţia lor de a fi reuniţi cu Biserica Ortodoxă.

Întoarcerea la biserica ortodoxă a Sf. Alexis şi a parohiei sale a fost un exemplu încurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemănata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotărâte el a smuls rădăcinile tarelor care au crescut în graul adevăratei doctrinei, demascând falsele învăţături care i-au dus poporul în rătăcire.

Chiar dacă nu a ezitat să arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, părintele Alexis a avut grijă să le trezească enoriaşilor săi vigilenta împotriva intoleranţei. Scrierile sale şi predicile sunt pline de admonestări referitoare la respectul faţă de aproapele şi la ideea de a nu judeca credinţa altora.
Chiar dacă a făcut comentarii dure în corespondenţa sa privată cu administraţia bisericii, trebuie să reţinem ca acestea s-au făcut pentru apărarea Bisericii Ortodoxe şi a Misiunii Americane de acuzaţii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decât Părintele Toth.

Aceşti opozanţi pot fi caracterizaţi ca intoleranţi, nepoliticoşi, cu metode non- etice de ameninţarea la adresa lui şi a enoriaşilor săi.
În mijlocul greutăţilor, acest erald al teologiei Dumnezeieşti şi a doctrinei fără cusur a izvorât scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiţi, pline de sfaturi practice despre modul de trăire ortodox. De exemplu, articolul său „Cum ar trebui să trăim în America” pune accent pe educaţie, curăţie, sobrietate şi prezenta copiilor în biserică duminică şi în sărbători.

Deşi parohia din Minneapolis a fost primită în Biserica ortodoxă în martie 1891, abia în iulie 1892 Sfântul Sinod al Rusiei a recunoscut şi acceptat parohia în Dioceza Alaska şi Insulele Aleutine. Rezoluţia a ajuns în America numai în octombrie 1892. În acest timp ostilitatea religioasă şi etnică împotriva noilor convertiţi s-a făcut bine simţită. Părintele Alexis a fost acuzat că şi-a vândut poporul carpato-rus şi religia sa „moscoviţilor” pentru bani.

În realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lungă perioadă de timp, parohia sa fiind una din cele mai sărace. Până să-i parvină salariul din Rusia, sfântul a trebuit să lucreze la o brutărie pentru a se întreţine. Chiar dacă veniturile sale erau neînsemnate, el nu ezita să facă pomeni celor săraci şi cu nevoi. El şi-a împărţit banii cu alţi clerici mai săraci ca el şi a contribuit la ridicarea bisericilor şi educaţia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viaţa lui, despre ce va mânca şi bea. (Matei, 6:25).

Lăsând toate cele în grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mântuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile şi atacurile fizice cu răbdare şi bucurie spirituală, amintindu-ne că „Dumnezeirea este mai puternică ca toate” (Înţeleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon şi Platon au recunoscut harul special al părintelui Toth, trimiţându-l de multe ori să predice şi să înveţe poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicându-le diferenţele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism şi uniatism, subliniind că drumul spre mântuire este numai cu Biserica Ortodoxă.
La fel ca Iosua, „el şi-a călăuzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2).

El a ajutat formarea şi convertirea a 17 parohii, plantând o vie a lui Hristos în America, îmbogăţindu-i roadele din ce în ce mai mult. În 1909, anul binecuvântatei lui repauzări, mai multe mii de adepţi ai Bisericii Unite Carpato-Ruse şi Galiciene s-au întors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major în istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat să contureze viitorul ortodoxiei în această ţară de-a lungul multor generaţii ce aveau să vină.

Cine poate şti lupta duhovnicească a sfântului? Cine poate spune ce rugăciuni a ridicat din sufletul său smerit către Dumnezeu? Sfântul Alexis nu şi-a arăta niciodată în public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu în secret, cu lacrimi, smerenie şi zdrobire de inimă. Dumnezeu, Cel ce vede toate câte facem în ascuns, l-a răsplătit pe sfânt (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis să-şi poată duce la bun sfârşit munca sa de apostolat fără ca Dumnezeu să-l fi binecuvântat şi întărit pentru aceasta.

Eforturile Părintelui Toth au fost recunoscute în timpul vieţii sale. El a primit în dar o mitră încrustată cu pietre preţioase din partea Sfântului Sinod precum şi Ordinul Sfântul Vladimir şi al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II- lea pentru serviciile deosebite şi devotamentul faţă de Dumnezeu şi ţara. În 1907 a fost printre candidaţii la scaunul episcopal, însă nu a acceptat onoarea, motivând cu smerenie că o astfel de demnitate ar trebui să fie responsabilitatea unei persoane mai tinere şi mai sănătoase decât el.

Pe la sfârşitul anului 1908, sănătatea Sf. Alexis a început să şubrezească datorită unor complicaţii mai vechi. A încercat să se refacă în sudul oraşului New Jersey, dar s-a reîntors după puţin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit să stea la pat timp de două luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie după vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi în care se prăznuiesc sfinţii Sava şi Alexie Pustnicul Peşterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis şi preocuparea pentru copiii săi spirituali nu a dispărut odată cu moartea sa.

Ca o concluzie la viaţa sfântului, ar fi potrivită prezentarea uneia din intervenţiile miraculoase ale părintelui care s-a petrecut în anul 1993:
În ianuarie 1993 un bărbat s-a rugat Sfântului Alexis să-l ajute să obţină informaţii despre fiul său de care nu mai ştia nimic de 28 de ani. Punându-şi nădejdea în îndrăzneala sfântului la bunul Dumnezeu omul a aşteptat răspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatăl său. Se pare că tânărul se afla în biserică atunci când a simţit o pornire de nestăvilit de a-l suna pe tatăl său. Mama să îl dusese cu ea în alt stat schimbându-şi numele când el era un copil. De aceea tatăl său nu a putut să le dea de urmă. Aflând de la mama să ca tatăl său era creştin ortodox, a obţinut de la un preot ortodox telefonul tatălui său dintr-un oraş îndepărtat. Astfel tatăl şi fiul s-au reîntâlnit, mulţumind lui Dumnezeu şi Sfântului Alexis pentru ajutorul primit.

Sf. Alexis a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu care a călăuzit mulţi imigranţi galicieni şi carpato-rusi prin confuzia neagră a provocărilor religioase din Lumea Noua până la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice şi exemplului sau de viaţă. În testamentul său, Sf. Alexis si- a lăsat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerându-şi iertare de la toţi şi iertând pe toţi. Sfintele sale moaşte se odihnesc acum la Mănăstirea Sfântul Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credincioşii pot veni să se închine lor şi să-i ceară sfântului să mijlocească la Dumnezeu pentru ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.