Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este denumita Saptamana Luminata si este inceputul unei perioade de sarbatoare care se termina dupa cincizeci de zile de la Paste, la Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile).
Traditia spune ca, in vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti, iar cei botezati erau numiti "luminati" si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata tocmai de la purtarea hainelor albe.
Mai mult chiar, in noaptea Sfintelor Pasti, in biserica se sting toate luminile, numai candela de pe Sfanta Masa din Sfantul Altar amane aprinsa. Apoi, prima slujba din aceasta saptamana incepe prin cuvintele ''Veniti de luati lumina''.
Preotul adreseaza aceasta chemare tuturor, chemand credinciosii sa faca trecerea de la intunericul mortii la lumina vietii vesnice. Iar aceasta trecere este exprimata prin aprinderea tuturor lumanarilor de la o singura lumanare.
"Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant". Iata de ce Biserica numeste aceasta saptamana ca fiind Saptamana Luminata.
Hristos iese din mormant invaluit in lumina cea sfanta a dumnezeirii Sale. Din noaptea Invierii si pana la Inaltarea Domnului la cer, in Biserica se canta ''Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit'', prin noul Ierusalim facandu-se referire la Ierusalimul cel vesnic, escatologic.
Cum se tin slujbele in Saptamana Luminata?
Din Duminica Invierii Domnului, in Biserica Ortodoxa incepe o noua perioada liturgica a anului bisericesc, numita perioada Penticostarului. Numele acestei perioade - una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alaturi de perioada Octoihului si de cea a Triodului) - vine de la cartea Penticostar care se foloseste in mod deosebit in cultul ortodox in perioada dintre Paste si Rusalii (50 de zile).
Slujbele din Saptamana Luminata se tin cu Usile Imparatesti larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este impiedicata de nimic, ceea ce simbolizeaza usa deschisa de la mormantul Mantuitorului, dar si ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim in momentul mortii Mantuitorului.
De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni. De asemenea, in Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea si nici nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti, insa aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii.
Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii, asadar, cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.
In tot acest timp, crestinii ar trebui sa se salute cu urarea ''Hristos a Inviat'' si, de la Inaltare, ''Hristos S-a Inaltat'', urmata de raspunsul ''Adevarat a Inviat'', respectiv ''Adevarat S-a Inaltat''.
Prin popor se povesteşte că Domnul Iisus, înviind din morți în ajunul acestei săptămâni, a luminat toată lumea. Pe de altă parte, tot poporul este cel care explică denumirea acestei săptămâni deosebite prin faptul că acum „toate se luminează, adică încep să înflorească și să se înnoiască”. Evident, mai toate zilele săptămânii sunt serbate, două fiind motivele: pentru boli și pentru semănături. Mulți români credeau că cei care lucrau în aceste zile luminate urmau să orbească. Era permisă doar punerea găinilor, a rațelor sau a altor păsări de curte la clocit, considerându-se că așa vor ieși cu bine și sănătoși puii.
Ziua a treia a Paştelui era numită Marţea Albă, Marțea Dracului sau Mătcălăul, aceasta deschizând o serie de trei, șapte ori nouă zile de marți, serie numită și Oloagele. În special, aceste zile de marți erau ținute pentru ca semănăturile să fie apărate de grindină și ger, ziua de marți amintind de zeul Mars al romanilor, zeu care, înainte de a deveni al războiului, deschidea anotimpul primăverii în luna lui martie. Despre prima marţi din această serie, bătrânii spun că ar fi ruptă din Înviere, tradiţia cerând să se dea de pomană la săraci.
Miercurea se putea munci, prin unele părţi doar la câmp, femeile ţinând această zi mai ales pentru bolile de picioare numite „de dânsele”. De asemenea, cei care lucrau riscau să fie chinuiţi peste vară de purici. Spre seară, tinerii plecau la pădure după flori şi beţe de alun, trebuind să aducă acasă măcar nouă astfel de beţe, în zorii zilei următoare acestea având o întrebuinţare specială.
Joia Paştilor sau Joia Necurată era serbată pentru ca grindina să nu bată holdele, această joi fiind prima din seria celor nouă joi domneşti de după Paşti. Prima grijă era ca în zori să se dea foc în faţa casei la cele nouă beţe de alun aduse în ajun, crezându-se că aici vor veni sufletele celor morţi să se încălzească. Ziua se făceau multe pomeni în cimitir, având loc şi aşa-numita Slobozire a apei pentru morţi pe la fântâni, un tânăr sau o tânără cărând 44 de găleţi pline cu apă pentru răposaţii apropiaţi. Practica se încheia cu o masă la iarbă verde, prezenţa a 44 de colăcei fiind caracteristica acestei mese. Spre seară mulţi bolnavi se duceau să se culce în pădurile de frasin pentru a-şi visa leacul. Alţii umblau după buruieni tămăduitoare, după apă de izvor sau după babe ce ştiau să descânte.
Obiceiurile anterioare ne amintesc că suntem în ajunul Izvorului Tămăduirii, sărbătoarea centrală a Săptămânii Luminate. Această sărbătoare foloseşte din plin puterea magică a apei, acum, ca şi la Bobotează, toate apele fiind sfinţite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.