Acatistul Sfantului Nil Sorski
Condacul 1
Alesule biruitor al duşmanilor nevăzuţi, de dulceţi trupeşti şi slavă deşartă urâtor, în pustie, prin cântări de Psalmi, pe Dumnezeu L-ai preaslăvit, PreaCuvioase Părintele nostru, Nil, de trei ori fericite. Iar tu, ca cel ce ai îndrăznire către Domnul, roagă-te, pentru noi, cei ce, cu dragoste şi cu Credinţă cinstim sfântă pomenirea ta, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Icosul 1
Râvnind la viaţa îngerească, asemenea Marilor Părinţi şi dezlegându-te de toate legăturile lumeşti şi cu nevoinţa postului bărbăteşte întrarmându-te, pe Calea Poruncilor Dumnezeieşti, cu tărie, ai păşit. Drept aceea şi noi, cei ce, după datorie şi cu dreptate, cinstim sfântă pomenirea ta, cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ai fost râvnitor vieţii celei îngereşti!
Bucură-te, că eşti urmaşul vieţilor Sfinţilor Părinţi!
Bucură-te, că, pe vrăjmaşii cei nevăzuţi, cu tărie, i-ai înfrânt!
Bucură-te, osârduitor plinitor al Poruncilor lui Hristos!
Bucură-te, al duhovniceştilor predanii Părinte păstrător!
Bucură-te, al dreptarului de viaţă pustnicească dătător!
Bucură-te, cinstita oglindă a marilor virtuţi pustniceşti!
Bucură-te, că, prin tine, Calea smereniei ne-am învăţat!
Bucură-te, chipul smereniei ce ne aduce mântuirea!
Bucură-te, râvnitor plinitor al Voii celei Dumnezeieşti!
Bucură-te, că eşti vindecarea celor neputincioşi!
Bucură-te, că, prin mijlocirile tale, mântuire noi primim!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 2
Văzând a ta smerită cugetare, cea mai strălucită decât aurul, ne minunăm de marea ta înţelepciune, Părinte, căci, cu adevărat, ucenic al lui Hristos şi următor al Împărăţiei Lui te-ai arătat. Pentru aceea şi noi, cu ale tale mijlociri către Dânsul, lăsare de păcate nădăjduim să primim şi să cântăm, cu vrednicie: Aliluia!
Icosul 2
Vrând să te îmbogăţeşti cu înţelepciunea Dumnezeieştilor Scripturi, neîncetat, cu învăţarea acestora te-ai ostenit, înţelepte, din care, sufleteşte, pururea, te-ai adăpat. Adapă-ne din acestea şi pe noi, cei smeriţi, care, cu dragoste, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, visteria Dumnezeieştii înţelepciuni!
Bucură-te, vrednic împlinitor al Voii lui Dumnezeu!
Bucură-te, râu plin de apa Darurilor Sfântului Duh!
Bucură-te, înţelepciunea Dumnezeieştilor Scripturi!
Bucură-te, căci, cu înţelepciunea, pe cei însetaţi îi adăpi!
Bucură-te, căci ai fost chip de mântuire încercat!
Bucură-te, că eşti călăuza noastră pe Calea acestei vieţi!
Bucură-te, că eşti izvor dătător de apa nestricăciunii!
Bucură-te, a monahilor, frumoasă podoabă, de mult preţ!
Bucură-te, că, prin tine, Calea mântuirii ne-ai arătat!
Bucură-te, că, în lupta cu gândurile, biruitor te-ai arătat!
Bucură-te, surpătorul uneltirilor vrăjmăşeşti!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 3
Încingându-te cu Puterea Celui de sus, cu îndrăzneală, ai stat împotriva ostilor dusmanilor şi chipul biruinţei, prin tine, ai arătat tuturor celor ce vor să urmeze bărbăţiei tale. Asemenea şi noi, încingându-ne şi urmând chipului tău, biruind pe vrăjmaşi, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Având în tine smerita cugetare, cu care la înălţimea virtuţilor te-ai înălţat şi cu Aripile Domnului împodobindu-te, lesne ai zburat peste mrejele vrăjmasului şi în palatele cereşti, cu slavă, ai intrat, înţelepte. Drept aceea şi noi, minunându-ne de înalta măreţie a virtuţilor tale, cu umilinţă, cântăm aşa:
Bucură-te, adevărat următor al Smereniei lui Hristos!
Bucură-te, că veşnica fericire, prin ea, ai dobândit!
Bucură-te, căci, cu smerenia şi înţelepciunea, te-ai întraripat!
Bucură-te, căci, prin smerenie şi dragoste, la ceruri te-ai înălţat!
Bucură-te, căci, cu smerita răbdare, pe tine te-ai înarmat!
Bucură-te, că Înălţătorului smeriţilor, cu duh smerit, I-ai slujit!
Bucură-te, că, Smereniei lui Hristos, cu osârdie, ai urmat!
Bucură-te, că, prin blândeţe, mrejele vrăjmaşului ai rupt!
Bucură-te, că, pe Hristos, din inimă, a-L slăvi ne-ai învăţat!
Bucură-te, că inima ta, locaş pentru Domnul, ţi-ai făcut!
Bucură-te, că, neîncetate rugăciuni, lui Hristos, I-ai înălţat!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 4
Având înăuntru furtuna gândurilor deşarte, nu pot să îmi ridic mintea la înălţimea isprăvilor tale, Părinte şi să cant, după vrednicie, laudele tale. Ajută-mă şi pe mine, Părinte, cel ce, cu inimă iubitoare şi cu dragoste, îţi cânt ţie şi mântuire mijloceşte tuturor celor ce te roagă şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Ascultând ucenicii tăi predania cea mântuitoare şi învăţăturile tale, cele înţelepte, cu osârdie şi bucurie, au urmat lor. Şi, sub îndrumările tale, au înţeles cele de neînţeles şi au văzut nevăzutul, cântând, cu umilinţă, ţie, unele ca acestea:
Bucură-te, că mântuitoarele tale predanii ucenicilor tăi ai dat!
Bucură-te, că, spre mântuire, pe Calea, cea minunată i-ai îndreptat!
Bucură-te, că Poruncile Dumnezeieşti, cu acrivie, le-ai păstrat!
Bucură-te, că pe cei ce ţi-au urmat ţie a le păstra i-ai învăţat!
Bucură-te, că mântuitoarele predanii părinteşti le-ai înfăptuit!
Bucură-te, cel ce şi pe noi a urma acestora ne-ai învăţat!
Bucură-te, înţelept învăţător celor ce vor să ducă viaţă călugărească!
Bucură-te, osârdnic următor al celor mai cuvioşi Părinţi!
Bucură-te, că, îngereştilor Lăcaşuri şi în rândul Sfinţilor esti numărat!
Bucură-te, că, după mutarea ta, Harul Facerilor de Minuni ai primit!
Bucură-te, că eşti vindecătorul bolilor celor sufleteşti!
Bucură-te, că, prin mijlocirile tale, mântuire de la Hristos primim!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 5
Văzând steaua ta, cea purtătoare de lumină, ce, ca un far strălucea în pustie şi ademeniţi fiind de măreţia ei, cu osardie, alergăm, pururea, la a ei strălucire. Şi luminaţi fiind, săvârşim pomenirea ta, PreaCuvioase Părinte, iar, lui Dumnezeu, cu mulţumire, cântăm: Aliluia!
Icosul 5
Văzându-te, pe tine, ca un strălucitor luminător ce în pustia neumblată luminat străluceşti şi sub sorocul smereniei ascunzându-te, însă în sus de către virtuţi înălţându-te, nicidecum nu te-ai putea ascunde, Părinte. Pentru aceea, uimiţi fiind de lumina faptelor şi Minunilor tale, cântăm ţie aşa:
Bucură-te, că de la Izvorul înţelepciunii te-ai adăpat!
Bucură-te, înmulţitorul talantului, cel dat ţie de la Domnul!
Bucură-te, alesule vrednic lucrător al Viei lui Hristos!
Bucură-te, că sufletul tău cu lacrimi de umilinţă l-ai adăpat!
Bucură-te, că roadele virtuţilor tale însutit au odrăslit!
Bucură-te, floarea Raiului ce în pustie ai înflorit!
Bucură-te, că mirul virtuţilor tale, pe noi, ne-a înmiresmat!
Bucură-te, că lumina înţelepciunii nouă ne-ai strălucit!
Bucură-te, că întunericul nevederii şi întristarea o ai risipit!
Bucură-te, că înţelegerea scrierilor nouă ni le-ai explicat!
Bucură-te, că tainele lor, ascunse, nouă ni le-ai descoperit!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 6
Adevărat propovăduitor al dreptăţii ai fost, Părintele nostru, Nil, pururea pomenite, drept arătând Calea, care duce către Împărăţia lui Dumnezeu, celor ce doresc să fie moştenitori ai acesteia. Iar prin adevărata călugarie şi prin fapte şi cuvinte ai arătat cum să fugim de deşertăciunile lumeşti şi să înălţăm, pururea, Dumnezeiasca cântare: Aliluia!
Icosul 6
Strălucind cu lumina Facerii de Minuni si după cinstita ta mutare, te-ai arătat până în ţările cele mai îndepărtate izbăvindu-ne de amara întemniţare, Nil, Făcătorule de Minuni, Părintele nostru. Drept aceea şi noi, robii tăi, cei izbăviţi, prin tine, de tot felul de necazuri, cu mulţumire, cântăm ţie:
Bucură-te, al întemniţaţilor grabnic izbăvitor!
Bucură-te, al celor ce aleargă, la tine, grabnic ajutător!
Bucură-te, că eşti sprijinitorul celor ce sunt în nevoi!
Bucură-te, izbăvitorul celor chinuiţi de duhuri necurate!
Bucură-te, că scârba şi necazul întru bucurie o prefaci!
Bucură-te, a demonilor mreje grabnic surpătorule!
Bucură-te, întâmpinarea celor ce te cheamă în ajutor!
Bucură-te, căci pe cei ce te iubesc, de rele şi nevoi, îi ocroteşti!
Bucură-te, ajutătorul celor istoviţi de tristeţi şi de nevoi!
Bucură-te, că norii necazurilor, pururea, îi risipeşti!
Bucură-te, doctorul bolilor sufleteşti şi trupeşti!
Bucură-te, mijlocitorul darurilor celor cereşti!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 7
Vrând să te muţi din acest veac înşelător şi să te înalţi către Domnul, ai adunat pe ucenicii tăi, care, vărsând râuri de lacrimi au strigat: ”Nu ne lasa pe noi orfani, Părinte!” De aceea şi noi, asemănându-ne lor, strigăm ţie: “Nu ne uita pe noi, cercetându-ne, mângâindu-ne şi îndreptându-ne, pe cei ce te iubim şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Arătatu-te-ai nouă, cu preaslăvită Minune, arătându-te, în temniţă, bărbatului binecredincios şi poruncindu-i să picteze asemănarea chipului tău şi ai dispărut, ca un fulger, din faţa lui, umplându-l de bună mireasmă. Noi, însă, minunându-ne, de unele ca acestea, cu bucurie, cântăm ţie aşa:
Bucură-te, săvârşitorul preaslăvit al faptelor minunate!
Bucură-te, împlinitorul Voii lui Dumnezeu către oameni!
Bucură-te, că, prin a ta sfinţenie, îndrăznire, de la Domnul, ai luat!
Bucură-te, că, prin arătarea ta, pe bolnav l-ai vindecat!
Bucură-te, că, grabnică izbăvire, celui întemniţat, i-ai promis!
Bucură-te, că, prin întreita arătare, îndoiala lui ai risipit!
Bucură-te, că, din suferinţă şi necaz, pe acela l-ai izbăvit!
Bucură-te, cel ce ai dat chipul tău spre a fi pictat!
Bucură-te, izbăvitorul, din temniţă, în chip minunat!
Bucură-te, că în patria sa, cu veselie, pe acela l-ai întors!
Bucură-te, că toată scârba lui întru bucurie o ai schimbat!
Bucură-te, că preaslăvita Minune a ta pe toţi i-a uimit!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 8
Străina şi preaslavita Minune văzând săvârşită de tine, Nil, Părintele nostru preabogate, către tine îndrăznind, te rugăm, roagă pe Domnul, Izvorul tuturor Minunilor, ca şi noi să ne înstrăinăm de aceste griji lumeşti deşarte şi trecătoare şi ca, fără primejdie, să trecem adâncul mării vieţii acesteia şi, la limanul, cel lin, al mântuirii, prin mijlocirile tale, să ajungem, ca, mulţumind să cântăm, pururea, lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Împlinitor al Poruncilor Dumnezeieşti ai fost, întru totul, o, Părinte, preafericite, că niciodată nu te-ai întors către dragostea trupului şi a lumii, ci, ca unul fără de trup, cu înţelepciune şi Credinţă, ţi-ai săvârşit viaţa şi darul Facerii de Minuni, de la Dumnezeu, ai primit. Primeşte şi a noastră puţină cântare de laudă, pe care, cu osârdie o aducem ţie, zicând:
Bucură-te, Lăcaş al dragostei Dumnezeieşti!
Bucură-te, Templu al PreaSfintei Treimi!
Bucură-te, tare biruitor al duşmanilor de gând!
Bucură-te, ajutătorul celor în lucrarea minţii!
Bucură-te, vrednic locuitor al tainicei pustii!
Bucură-te, mare iubitor de linişte şi tăcere!
Bucură-te, că eşti minunat şi îndelung răbdător!
Bucură-te, întemeietor al rânduielii monahale de Schit!
Bucură-te, îndreptătorul monahilor către mântuire!
Bucură-te, că, în cinul PreaCuvioşilor, numele tău este scris!
Bucură-te, că, dimpreună cu Sfinţii, pururea, te veseleşti!
Bucură-te, că cereştile Lăcaşuri, dimpreună cu ei, moşteneşti!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 9
Toată fiinţa îngerească şi omenească s-a bucurat văzând petrecerea ta, cea minunată, în trup, cea cu osteneli pustniceşti încununată, Nil, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru. Drept aceea şi de cununa slavei, de la Domnul, te-ai învrednicit şi, cu aceasta, împreună cu Sfinţii petrecător te-ai arătat, cântând, neîncetat, lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
Viaţă minunată, pe pământ, ai petrecut şi nu cu înţelepciunea, cea lumească, ci, prin Lucrarea Duhului Sfânt, Înger în trup te-ai arătat, Părintele nostru, Nil şi învăţăturile celor neînţelepţi, cu îndrăzneală, ai surpat. Pentru aceea şi noi, o, purtătorule de Dumnezeu, cu bucurie, laudele acestea aducem ţie, cântând aşa:
Bucură-te, că eşti luminat de Darul Duhului Sfânt!
Bucură-te, tainic dătător al vieţii monahale de Schit!
Bucură-te, că această predanie nouă ne-ai arătat!
Bucură-te, chipul adevăratei vieţi călugăreşti!
Bucură-te, adânc petrecătorule de viaţă călugărească!
Bucură-te, că eşti mijlocitorul veşnicei fericiri!
Bucură-te, că, spre mântuire, ne eşti îndreptător!
Bucură-te, că eşti zdrobitorul coarnelor mândriei!
Bucură-te, arătătorul chipului adevăratei smerenii!
Bucură-te, că, prin rugăciunile tale, din nevoi, ne izbăvim!
Bucură-te, că ispita vrăjmaşului, prin tine, o biruim!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 10
Adevărat povăţuitor al celor ce vor să se mântuiască ai fost, o, preafericite Părinte, povăţuindu-i pe ei cu Poruncile lui Hristos şi cu mântuitoarele predanii ale purtătorilor de Dumnezeu Părinţi! Drept aceea şi noi, care dorim a merge pe urmele lor, conduşi fiind de rugăciunile tale, cu bucurie, cântăm: Aliluia!
Icosul 10
Stâlp şi zid de întărire ai fost ucenicilor tăi, Părinte PreaCuvioase, întărindu-i, pe ei, prin fapte şi cuvinte, să stea tari împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Asemenea şi noi, neputincioşii, întărindu-ne, prin mijlocirile tale, către Dumnezeu, laudă şi mulţumire aducem ţie, cântând unele ca acestea:
Bucură-te, că eşti stâlpul îndelungii răbdări pustniceşti!
Bucură-te, că eşti chipul adevăratei lupte bărbăteşti!
Bucură-te, că eşti vrednic şi viteaz Ostaş al lui Hristos!
Bucură-te, că eşti locuitor al Ierusalimului ceresc!
Bucură-te, că ai adăpat pământul cu lacrimi de umilinţă!
Bucură-te, cel cu bună inimă, care greutatea pustiei ai răbdat!
Bucură-te, că, în privegheri neîncetate şi în rugăciuni, petreceai!
Bucură-te, că mintea, pururea, către Domnul, a fost înălţată!
Bucură-te, cel ce moarte trupească, pentru Hristos, ai răbdat!
Bucură-te, cel ce, din pustie, în Lăcaşurile cereşti, ai zburat!
Bucură-te, că, în ceruri, veşnic, cu Hristos, te veseleşti!
Bucură-te, că te-ai învrednicit de Dumnezeiasca Lui slavă!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 11
Cântare de laudă aducem ţie, noi, nevrednicii, avându-te, pe tine, grabnic ajutător şi fierbinte rugător, către Dumnezeu. Rugămu-te, Părinte, fii nouă ajutător şi izbăvitor de patimile ce cumplit ne chinuiesc şi de năvălirea gândurilor, ca, prin tine, mântuire să dobândim, cei ce-ţi cântăm ţie şi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Far strălucitor şi monahilor luminător te-a arătat, pe tine, Hristos, preafericite, strălucind, în pustie, cu focul, cel nematerialnic al virtuţilor şi cu razele smereniei tale. Pururea luminează-ne pe noi, Părinte, cei ce, cu Credinţă, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, că eşti al monahilor strălucit luminător!
Bucură-te, că, de lumina, cea neînserată, te împărtăşeşti!
Bucură-te, norule purtător, ce ploi de lacrimi ai vărsat!
Bucură-te, că fulgere ale Harului trimiţi celor ce te iubesc!
Bucură-te, că eşti tunet mare, pentru vrăjmaşii cei nevăzuţi!
Bucură-te, căci, în norul lacrimilor tale, pe ei i-ai înecat!
Bucură-te, că, sub obrocul pustiei, far luminător te-ai arătat!
Bucură-te, că, mai presus de ceruri, smerenia ta te-a înălţat!
Bucură-te, că, în smerenie şi blândeţe, pururea, ai petrecut!
Bucură-te, chipul Blândeţii lui Hristos, ce, pentru noi, ai fost trimis!
Bucură-te, că, prin Minuni şi semne, cu sfinţenia ai strălucit!
Bucură-te, că, prin acestea, înălţimea vieţii tale ai descoperit!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 12
Vrând să-ţi dea mare Har Stăpânul tuturor şi Domnul, te-a îmbogăţit, pe tine, cu darul Facerii de Minuni, Părinte PreaCuvioase. Iar noi, păcătoşii, pe pământ, căutând fierbinte către a ta bogăţie, te rugăm, luminează-ne şi ne învaţă, pururea, a cânta lui Dumnezeu cântare de mulţumire: Aliluia!
Icosul 12
Laudăm şi mărturisim isprăvile tale, o, PreaFericite şi, cinstind nevoinţele şi adânca ta smerenie, fericim a ta mutare către cereştile locaşuri. De aceea, te rugăm, Părinte: cu darul Facerii de Minuni ce l-ai primit de la Domnul, izbăveşte-ne şi pe noi, din toate nevoile şi ne învaţă a cânta, cu bucurie, aşa:
Bucură-te, că nevoinţele pustniceşti, cu pace, le-ai săvârşit!
Bucură-te, al fericitelor lăcaşuri, pe care le moşteneşti!
Bucură-te, că, prin strălucirea virtuţilor, pe toţi ai luminat!
Bucură-te, că, pentru ostenelile tale, răsplată în ceruri ai luat!
Bucură-te, că eşti podoaba cea luminată a pustiei!
Bucură-te, că de petrecerea cu Sfinţii te-ai învrednicit!
Bucură-te, că eşti oglinda strălucită a vieţii călugăreşti!
Bucură-te, zid şi întărire împotriva năvălitorilor vrăjmaşi!
Bucură-te, că, prin tine, mulţime de ispite noi biruim!
Bucură-te, că, din necazuri, prin tine, uşurare dobândim!
Bucură-te, că eşti dătătorul sănătăţii celei trupeşti!
Bucură-te, că esti mijlocitorul mântuirii sufleteşti!
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Nil, Făcătorule de Minuni!
Condacul 13 (acest Condac se spune de 3 ori):
O, PreaFericite şi PreaCuvioase Părintele nostru, Nil, primeşte, de la noi, această cântare de mulţumire, ce, cu dragoste, o aducem ţie, noi, robii tăi. Şi, căutând către a ta milostivire, te rugăm: Izbăveşte-ne de tot felul de rele şi necazuri şi de chinurile, cele veşnice, prin mijlocirile tale, către Domnul, ca să ne învrednicim şi noi, dimpreună cu tine, a cânta, veşnic, Unuia Dumnezeu, în Treime slăvit, cântare de mulţuimire: Aliluia!
Se spune apoi, iarăşi, Icosul 1 şi Condacul 1
Se zice apoi, această
Rugăciune:
O, PreaCuvioase şi fericite al lui Dumnezeu, Părintele nostrum, Nil, PreaÎnţelepte povăţuitorule şi învăţătorule al nostru! Tu, pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu, te-ai depărtat de smintelile lumeşti în pustia cea neumblată şi în pădurea, cea deasă, ai binevoit a te sălăşlui şi ca o viţă, cu rod bun, înmulţind pe fii pustiei te-ai arătat, pe tine, pentru ei, chip al virtuţilor duhovniceşti, cu cuvântul, cu scrisurile şi cu viaţa şi, ca un Înger în trup vieţuind pe pământ, acum, în Lăcaşurile, cele cereşti te-ai sălăşluit şi cu cetele Sfinţilor stai înaintea lui Dumnezeu, unde, cu glasurie, cele netăcute, ale celor ce, pururea, prăznuiesc, Aceluia laude şi doxologii, neîncetat aduci.
Te rugăm, fericite al lui Dumnezeu, povăţuieşte-ne şi pe noi, cei ce locuim sub acoperământul tău, fără împiedicare să mergem pe urmele tale; să iubim, pe Dumnezeu, cu toată inima noastră, pe Acela Unul a-L dori şi la Acela Unul a ne gândi, bărbăteşte şi cu bună iscusinţă a ne lupta cu gândurile, cele ce ne trag spre pierzare şi cu cursele diavoleşti şi pe toate acestea, totdeauna, a le birui!
Fă-ne să iubim toată strâmtorarea vieţii monahiceşti şi a urâ cele frumoase ale lumii pentru dragostea lui Hristos şi sădeşte în inimile noastre toată virtutea întru care te-ai ostenit! Roagă pe Hristos Dumnezeu, ca şi tuturor creştinilor ortodocşi ce vieţuiesc în lume să le lumineze mintea şi ochii cei sufleteşti, să-i întărească, în Credinţa, cea către mântuire, în bună cucernicie şi în împlinirea Poruncilor Lui, să-i păzească de linguşirea lumii acesteia şi să le dăruiască lor şi nouă lăsarea păcatelor şi să adauge către aceştia, după Făgăduinţele Sale, cele nemincinoase şi cele de trebuinţă pentru viaţa aceasta vremelnică, ca şi în pustie şi în lume petrecând, viaţă lină şi fără gâlceavă să vieţuim întru toată cucernicia şi dreptatea şi pe Acela, cu buzele şi cu inima să-L slăvim, împreună cu Părintele Său, Cel fără de început şi cu PreaSfântul şi de Viaţă făcătorul Său Duh, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Şi apoi se face Otpustul :
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfântului Nil Sorski şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.