Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi au fost cei ce L-au vazut inviat. Cu alte cuvinte, secunda aceea a invierii ca fapt petrecut in mormant, cand intunericul acestuia a fost dintr-o data napadit de lumina si cand peretii lui au fost patrunsi de trupul duhovnicesc al Celui-Inviat, secunda aceea nu a avut martori. Singura care a simtit cu inima și a vazut cu gândul acest moment a fost Maica Domnului. Dovadă este că nu a venit duminică dimneata cu femeile la mormântul gol.
Indata dupa aceea insa Domnul a socotit de cuviinta sa li se arate și oamenilor care-L cunoscusera mai inainte, spre a-i convinge, pe de-o parte, de adevarul in sine al invierii si, pe de alta parte, ca Iisus Cel ce a inviat este una si aceeasi persoana cu Iisus Cel ce fusese rastignit.
Judecătile lui Dumnezeu însa nu sunt ca judecatile noastre: Domnul-Cel-Inviat li S-a aratat mai intai Sfintelor Femei, iar prima a fost Maria Magdalena si numai dupa aceea ucenicilor.
De ce? Vom incerca sa deslusim in cele ce urmeaza.
Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei astazi sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A înviat pe fica lui Iair. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape.Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Femeile Ierusalimului Îl pângeau. Soția lui Pilat îl visează pe Iisus și îi spune sotului ei să nu facă nici un rau Sfântului acesta. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.
In general, prin „Sfintele Femei” intelegem grupul celor cateva galileence pe care Domnul le vindecase „de duhuri rele si de alte boli” si care, in semn de recunostinta, s-au hotarat sa-L urmeze pe Invatator si pe ucenicii Sai, slujindu-le prin munca si din averea lor.
Putem vedea in ele prefigurarea celor ce mai tarziu aveau sa se numeasca diaconi, si chiar diaconese, al caror devotament si a caror jertfa ii scuteau pe Sfintii Apostoli si pe episcopi de grijile mărunte, gospodaresti, ei putând astfel să se dedice pe de-a-ntregul principalelor misiuni, propovaduirea Evangheliei si impartasirea Tainelor.
Sfintele Femei L-au urmat pe Mantuitorul în tot drumul Sau din Galileea până-n Iudeea. Nu stim când anume si unde a intalnit-o, Magdalena pe Maica Domnului; e posibil ca Sfanta Fecioara sa fi fost impreuna cu ele de-a lungul drumului intreg.
Sigur este ca in Ierusalim se aflau împreuna, ca impreuna au vazut judecarea lui Iisus de catre Pilat, împreuna L-au insotit pe Domnul in urcusul spre Golgota, impreuna L-au vazut rastignit si apoi împreună l-au asezat in mormant. Ele se numara printre martorii Patimilor.
Sfintii Evanghelisti au consemnat numele catorva dintre ele.
O cunoastem astfel pe Maria Magdalena, pe care Domnul o scosese de sub stapanirea demonilor. Alaturi de ea, Sfantul Matei o pomeneste pe „cealalta Marie”, in care o putem identifica pe mama lui Iacob cel Mic si al lui Iosif.
Mai stim ca printre ele se aflau Salomeea si Suzana, precum si Ioana, femeie de conditie sociala mai inalta, de vreme ce fusese sotiaunui oarecare Huza, demnitar la curtea regelui Irod.
Sfintele Evanghelii o pomenesc si pe mama fiilor lui Zevedeu, adica a lui Iacob si Ioan, careia insa nu i se da numele.
Tuturor acestora trebuie sa le adaugam pe Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania, cel pe care Domnul l-a inviat din morti.
Asadar, aceste Sfinte Femei, sau cel putin o parte din ele, au fost de fata cand Iosif din Arimateea si Nicodim cel cu bun chip au dat jos de pe cruce trupul lui Iisus, l-au infasurat in giulgiuri inmiresmate si l-au asezat in mormant, punand deasupra-i o piatra cu pecete.
Desi zdrobite de durere, ele au stiut chiar de atunci ce vor avea de facut, care adica este menirea unei femei intr-o asemenea imprejurare: sa mearga o vreme la groapa si sa tamaieze mortul.
E motivul pentru care Sfintele Femei au fost numite si „Mironosite”, adica purtatoare de miruri pentru cei răposati, pricina pentru care Sfânta noastra Biserica le cinsteste in cea de a doua Duminica de dupa Pasti.
Ei bine, Sfantul Luca ne spune ca ele s-au intors de indata la casele lor si au pregatit miresme si miruri, fie ca le-au cumparat, fie ca le aveau in camari. Aceasta, fiindca era Vineri seara si incepea Sambata, zi in care Iudeii nu aveau voie sa lucreze nimic.
Asa se face ca Duminica, foarte de dimineata, cam cand se ingana ziua cu noaptea, ele s-au dus in gradina unde se afla mormantul Domnului.
Maria Magdalena a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri.
Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle.
In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip.
Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.
Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor.
Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise.
Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.
Acestea au fost faptele invierii Domnului, asa cum putem noi sa le realcatuim dupa istorisirile Sfintilor Evanghelisti.
Insusi Petru, cel ce se jurase ca nu se va dezlipi de El, in fata primejdiei a ajuns sa se jure ca nici macar nu-L vazuse vreodata. Cat de repede uitasera ei cuvintele Invatatorului, anume ca El, Iisus, „pe ai Sai iubindu-i, pana-ntru sfarsit i-a iubit”, adica pana la ultima consecinta a iubirii: jertfa de Sine ! Ceea ce insa uitasera ei, nu uitasera Mironositele: ca daca-ti propui sa-L urmezi pe Iisus, trebuie sa-L urmezi pana la capatul drumului, trebuie sa ramai cu El pentru ca si El sa ramana cu tine, trebuie sa induri cu El pentru ca si El sa indure cu tine, trebuie sa mori impreuna cu El pentru ca El, cu moartea pe moarte calcand, sa te invie si pe tine.
Si acum se pune intrebarea : Devotamentul acesta, netarmurit, al Sfintelor Femei, se cerea el oare rasplatit ? Fara nici o indoiala !
Daca-i asa, putem noi oare sa vedem aceasta rasplata in faptul ca Domnul li S-a aratat mai intai lor ? Desigur !
Totusi, ar fi prea putin sa ne oprim aici, la acest raspuns.
Cat despre Maria Magdalena, cea care a ajuns prima la mormant, nimic mai firesc decat sa credem ca Domnul i-a rasplatit harnicia prin aceea ca ei i S-a aratat mai intai.
Sa privim insa lucrurile mai la adanc. Cei mai multi talmacitori ai Sfintei Scripturi sunt de parere ca Maria Magdalena este una si aceeasi persoana cu femeia pacatoasa care a venit la Iisus in casa lui Simon Leprosul din Betania, I-a turnat pe cap mir de mare pret, I-a spalat picioarele cu lacrimile pocaintei si le-a sters cu parul capului ei.
Domnul a primit aceasta ofranda ca pe o prefigurare a mortii si ingroparii Sale: straluminata de iubire duhovniceasca, femeia a prevazut singuratatea-n moarte a Domnului si, luandu-si randuiala de mironosita, a savarsit de mai-nainte cele ce se savarsesc la ingroparea mortului.
De aici intelegem, pe de-o parte, ca Dumnezeu se bucura mai mult de un pacatos ce se pocaieste decat de un drept care nu are nevoie de pocainta; pe de alta parte, ca o lacrima varsata la capataiul unui mort poarta-ntr-insa lumina invierii.
Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ: sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii.
Ei bine, Maica Domnului era singura care nu se indoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovada.
Si daca trebuie sa credem ca secunda din mormant a invierii Domnului a avut, totusi, un martor „un singur martor”, acesta a fost sufletul Sfintei Fecioare: ea L-a vazut pe Fiul ei inviind, pentru ca inima ei intru credinta nu se despartise niciodata de El. E motivul pentru care ea nu s-a dus la mormant sa-si planga mortul: cum sa-L plangi pe Acela despre care stii ca a inviat ?
Dar si cele ce-au plans s-au bucurat, caci mare-i bucuria lacrimei ce se tamaduieste-n Dumnezeu.
Adevarul invierii trebuia sa devina temelia credintei si vietii crestine, asa cum o va spune Sfantul Apostol Pavel in Intaia sa Epistola catre Corinteni : „Daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica-i si credinta voastra”.
Potrivit aceluiasi Sfant Apostol, care detinea marturii directe de la contemporanii sai, numarul celor ce-L vazusera pe Iisus inviat depasea cinci sute de persoane. Asadar, o multime de martori!
In ordinea judecatilor omenesti ne-am astepta sa aflam ca Domnul li S-a aratat mai intai ucenicilor Sai, ca unora ce-I fusesera mai apropiati, atat de apropiati incat ii numise „prieteni”, ca unora ce-I auzisera nemijlocit si repetat rostirea ca Fiul Omului va fi rastignit, dar ca a treia zi va invia.
In acest timp, celelalte Sfinte Femei au ajuns si ele la mormant si au trecut prin aceleasi trepte ale uimirii : piatra rasturnata, mormantul gol, ingerul care le-a vestit ca Iisus inviase si care le-a trimis sa le spuna ucenicilor. In timp ce ele se indreptau in goana catre cetate, iata ca Domnul Insusi le-a iesit inainte, le-a vorbit, iar ele I s-au inchinat, numai dupa aceea, inca necrezandu-si auzului.
Obiceiul iudaic cerea ca trupul celui adormit sa fie uns cu mir. Avand in vedere ca ingroparea Domnului s-a facut vineri in graba, pentru ca incepea Sabatul, femeile purtatoare de mir vin la mormantul Domnului sa implineasca ceea ce nu au putut face la ingroparea Sa. Astfel, in prima zi a saptamanii, Duminica, „dis-de-dimineata”, „fiind inca intuneric”, pornesc spre mormantul Domnului ca sa unga trupul Lui, fara sa se asigure ca vor putea deschide mormantul. Caci se intrebau: „Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” (Marcu 16, 3). Insa, dragostea fata de El nu le face sa ramana departe de Cel ingropat.
Sfintele Evanghelii ne spun ca ajunse la mormant au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese rasturnata (Marcu 16,4). Intrand in mormant au vazut un tanar (inger) sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb si s-au spaimantat. Acesta le-a vestit Invierea Domnului: „Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde l-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea” (Mc. 16, 6-7).
Ingerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosite ca mormantul este gol, nu pentru a face posibila Invierea Domnului. Mentionam ca Mantuitorul inviase fara a strica pecetile mormantului, dupa cum S-a nascut din Fecioara Maria fara a-i pierde fecioria. Asadar, piatra de pe mormant a fost inalturata nu pentru a iesi Hristos, ci pentru a-i convinge pe ceilalti de realitatea invierii Sale. Fiind Dumnezeu, a iesit din mormant fara a-l deschide.
Pentru dragostea lor mare fata de Hristos, au fost rasplatite cu bucuria de a se intalni cu Insusi Hristos Cel inviat din morti.
Femeia este prima care se invredniceste de vederea Noului Adam, dupa cum Eva a fost prima persoana omeneasca care l-a vazut pe Adam. Il descopera pe Noul Adam tot intr-o gradina, daca avem in vedere ca mormantul Domnului se afla intr-o gradina. Sinaxarul Duminicii cuprinde si mentiunea “se cuvenea ca aceea, care cazuse mai intai sub pacat, care auzise mai intai blestemul: in dureri vei naste fii, si-l mostenise, sa vada mai intai Invierea si sa auda ea insasi bucuria”.
Femeile Mironosite vin sa-L unga pe Cel Uns, pe Hristos, si se intorc acasa unse de El ca vestitoare ale invierii. Din „slujitoare ale mortii”, femeile devin marturisitoare ale vietii. Insusi mirul, un ulei alcatuit din foarte multe substante aromate, cu care se imbalsamau mortii, devine materia ungerii in Taina Mirungerii, care se administreaza indata dupa Botez.
Chiar daca niciuna dintre femei nu a fost prezenta la anumite evenimente minunate, cum ar fi Schimbarea la Fata a Domnului de pe Tabor, acest lucru nu le-a adus nici intristare si nici nepasare fata de Hristos. Nu s-au simtit neglijate sau nemultumite. Acelasi lucru trebuie sa se petreaca si cu noi. Chiar daca nu suntem martori ai unor minuni, sa arda in noi dorul dupa El. Si arzand, vom putea avea parte chiar de lucrarea ingerilor. Ei vor fi trimisi de Domnul sa ridice de la noi toate necazurile vietii, dupa cum au ridicat si piatra de la usa mormantului Domnului.
Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.
De ce S-a arătat Domnul mai intâi femeilor mironosiţe, iar nu Preacuratei Sale Maici? De ce nu S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli?
Pentru că Domnul cunoştea inima femeiască. Ştia că ea este extrem de sensibilă si plină de dragoste, atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, mult mai uşor decât o fac inimile mai dure ale bărbaţilor, fiindcă acestora le este propriu să primească totul cu multă reflecţie, să creadă intâi de toate raţiunii minţii lor.
La femei nu este aşa. Ele nu reflectă atât de mult cum o fac bărbatii. Acestea cuprind cu inimile lor curate toata dreptatea, tot adevarul rapid si usor. Există două feluri de cunoaştere — cunoaşterea cu mintea si cunoaşterea cu inima, acea cunoastere cu inima pe care filosofii o numesc cunoaştere intuitivă. Cu inima se cunoaşte ce este mai important — ceea ce nu poate cunoaşte mintea. Inima este organul cunoaşterii superioare, a comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu toată lumea nevăzută. Inima de femeie intr-o măsură mult mai mare decât cea de bărbat dispune de această capacitate a cunoaşterii intuitive, a cunoaşterii nemijlocite, fără multe raţionamente. In aceasta constă marele avantaj al femeilor faţă de bărbaţi.
Anume de aceea bisericile noastre sunt pline de femei. Femeile, cu inima lor, se adresează mai uşor Domnului Iisus Hristos, mai uşor primesc si cunosc tot ce este sfânt. Mărire femeilor!
Din tot ceea ce stim, un lucru e limpede: nimeni, dar absolut nimeni, nu daduse crezare cuvintelor Domnului ca a treia zi va invia din morti. Nimeni, în afara de Maica Domnului.
Așadar în minunea Invierii nu au crezut nici ucenicii, care aflasera de mult ca El va muri și a treia zi va învia. În minunea învierii nu au crezut nici Sfintele Femei care-l însoțiseră pe Iisus și pe ucenici în aproape toți anii activitații sale pe pământ.
Atunci de ce ele primele, doar ei, ucenicii vor fi apostolii?
Pentru că spre deosebire de barbati, ele nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte.
Cand cei unsprezece si-au vazut Invatatorul cu mainile legate, noaptea, la lumina facliilor intr-o padure de suliti, s-au speriat si au fugit ; toti au fugit, lasandu-L singur; din apostoli ce se aflau, frica i-a facut sa redevina oameni de rand.
Continuand sa le punem pe Sfintele Femei in cumpana cu Sfintii Ucenici, vedem ca acestia din urma, ingroziti de moartea Invatatorului, se incuiasera in odaie si nu cutezau sa iasa, in timp ce ele Il cautau pe Domnul.
Da, atata vreme cat El fusese viu, ele Il urmasera ; acum, cand era mort, ele continuau sa-L urmeze cautandu-L. Venisera sa-L caute la mormant ca sa-L tamaieze, iar Maria Magdalena intreba de El, cautandu-L, chiar si dupa ce vazuse mormantul gol. tineti minte: Dumnezeu li Se descopera mai intai celor ce-L cauta !
Chiar si Saul, mai tarziu, in timp ce prigonea Biserica lui Hristos, de fapt Il cauta pe Iisus fara s-o stie ; si tocmai de aceea Iisus i S-a aratat pe drumul Damascului, pentru ca Saul sa devina Apostolul Pavel.
Primul om care l-a văzut pe Domnul Iisus înviat a fost Maria Magdalena. Un loc deosebit între Sfintele Moaşte care se află în Mănăstirea Simonopetra îl are mâna stângă a Mironosiţei celei întocmai cu Apostolii, care se trăgea din Magdala. Această mână a Magdalenei este intactă, cu piele şi tendoane şi răspândeşte o bună-mireasmă cerească. Şi pe deasupra, cei care o sărută cu evlavie şi credinţă se încredinţează de faptul că este caldă.
În anul 1740, prădătorii romano-catolici Barberini au furat mâna Sfintei Maria- această nepreţuită comoară a Mănăstirii Simonopetra. În anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuşeşte să achite o parte din banii pretinşi şi în cele din urmă săvârşeşte şi readucerea moaştelor Sfintei Maria Magdalena în mănăstire.
În Sfânta Mănăstire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face până astăzi, Sfânta Maria Magdalena este considerată de către părinţi şi fraţi ca al doilea Ctitor al Mănăstirii. Şi iată doar câteva dintre minunile ei pe care părinţii mănăstirii le istorisesc închinătorilor: În anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea răsăriteană a mănăstirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele şi veşmintele. Policandrele şi sfeşnicele s-au topit şi a ars şi biblioteca de deasupra naosului. S-au prefăcut în cenuşă 250 de manuscrise şi toate cărţile tipărite. Ajutorul mănăstirilor athonite s-a făcut simţit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turceşti, din care 200 au fost oferite de Mănăstirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci în Rusia pentru o colectă. La chemările sale pentru ajutor economic au răspuns mai degrabă simpli credincioşi decât ierarhia. Sfântul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble.
Reuşita colectei a fost atribuită facerii de minuni a cinstitelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfânta este cinstită ca împreună-ctitor al mănăstirii şi este reprezentată în icoanele portabile alături de Cuviosul Simon, Izvorâtorul de mir.
În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurile Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla puternic, iar focul în câteva ore ajunsese la linia de vârf care constituie graniţa Mănăstirilor Iviron, Filotheu şi Xiropotamu cu pădurea noastră. Toţi credeau că pădurile vor arde de tot. Fraţii mănăstirii noastre fuseseră informaţi la timp şi alergaseră la locul incendiului. Atunci, părinţii ieromonahi Neofit şi Pantelimon, mişcaţi de marea evlavie pe care o aveau faţă de moaştele Sfintei Maria, le-au luat cu ei. Nimeni nu se putea apropia de incendiu, pentru că exista teama de a fi înconjurat de focul dezlănţuit. Cu toate acestea – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! Doar ce s-au apropiat părinţii cu Sfintele Moaşte înaintea focului, imediat focul a dat înapoi şi până a termina preoţii Aghiazma şi Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul se stinse cu totul, spre marea uimire a părinţilor ce se adunaseră acolo.
O minune asemănătoare a avut loc în pădurea aceleiaşi mănăstiri prin aceleaşi Sfinte Moaşte în anul 1947. În regiunea Galatista (Tesalonic), în anul 1911, apăruse un vierme care distrugea răsadurile. Locuitorii au chemat pe părinţii simonopetriţi cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut Aghiazmă. Imediat viermele distrugător a dispărut.
De asemenea, în anul 1912, în regiunea Epanomis din Tesalonic, apăruseră o mulţime de lăcuste. Locuitorii au rugat să li se trimită Sfintele Moaşte. După ce s-a săvârşit Paraclisul sfintei şi Aghiazmă, lăcustele au dispărut cu totul. Epanomiţii sunt foarte recunoscători şi astăzi Sfintei Maria Magdalena. Şi alte multe minuni a săvârşit şi săvârşeşte Sfânta în fiecare zi celor care o cheamă cu credinţă.
Dea Domnul să avem şi noi rugăciunile, binecuvântarea şi marea minune a pocăinţei ei în toate zilele vieţii noastre, dar mai ales în cea din urmă zi a peregrinării noastre în această vale a plângerii, căci scris este: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca!” Amin (postat pe fb de ioan monahul)
Hristos a Înviat! Iar noi raspundem: Adevarat a Înviat! Noi n-am vazut însă credem, iar credința noastră va fi rasplătită, pentru că Iisus spune: Fericit cel care nu m-a vazut și a crezut.
Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi au fost cei ce L-au vazut inviat. Cu alte cuvinte, secunda aceea a invierii ca fapt petrecut in mormant, cand intunericul acestuia a fost dintr-o data napadit de lumina si cand peretii lui au fost patrunsi de trupul duhovnicesc al Celui-Inviat, secunda aceea nu a avut martori. Singura care a simtit cu inima și a vazut cu gândul acest moment a fost Maica Domnului. Dovadă este că nu a venit duminică dimneata cu femeile la mormântul gol.
Indata dupa aceea insa Domnul a socotit de cuviinta sa li se arate și oamenilor care-L cunoscusera mai inainte, spre a-i convinge, pe de-o parte, de adevarul in sine al invierii si, pe de alta parte, ca Iisus Cel ce a inviat este una si aceeasi persoana cu Iisus Cel ce fusese rastignit.
Judecătile lui Dumnezeu însa nu sunt ca judecatile noastre: Domnul-Cel-Inviat li S-a aratat mai intai Sfintelor Femei, iar prima a fost Maria Magdalena si numai dupa aceea ucenicilor.
De ce? Vom incerca sa deslusim in cele ce urmeaza.
Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei astazi sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A înviat pe fica lui Iair. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape.Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Femeile Ierusalimului Îl pângeau. Soția lui Pilat îl visează pe Iisus și îi spune sotului ei să nu facă nici un rau Sfântului acesta. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.
In general, prin „Sfintele Femei” intelegem grupul celor cateva galileence pe care Domnul le vindecase „de duhuri rele si de alte boli” si care, in semn de recunostinta, s-au hotarat sa-L urmeze pe Invatator si pe ucenicii Sai, slujindu-le prin munca si din averea lor.
Putem vedea in ele prefigurarea celor ce mai tarziu aveau sa se numeasca diaconi, si chiar diaconese, al caror devotament si a caror jertfa ii scuteau pe Sfintii Apostoli si pe episcopi de grijile mărunte, gospodaresti, ei putând astfel să se dedice pe de-a-ntregul principalelor misiuni, propovaduirea Evangheliei si impartasirea Tainelor.
Sfintele Femei L-au urmat pe Mantuitorul în tot drumul Sau din Galileea până-n Iudeea. Nu stim când anume si unde a intalnit-o, Magdalena pe Maica Domnului; e posibil ca Sfanta Fecioara sa fi fost impreuna cu ele de-a lungul drumului intreg.
Sigur este ca in Ierusalim se aflau împreuna, ca impreuna au vazut judecarea lui Iisus de catre Pilat, împreuna L-au insotit pe Domnul in urcusul spre Golgota, impreuna L-au vazut rastignit si apoi împreună l-au asezat in mormant. Ele se numara printre martorii Patimilor.
Sfintii Evanghelisti au consemnat numele catorva dintre ele.
O cunoastem astfel pe Maria Magdalena, pe care Domnul o scosese de sub stapanirea demonilor. Alaturi de ea, Sfantul Matei o pomeneste pe „cealalta Marie”, in care o putem identifica pe mama lui Iacob cel Mic si al lui Iosif.
Mai stim ca printre ele se aflau Salomeea si Suzana, precum si Ioana, femeie de conditie sociala mai inalta, de vreme ce fusese sotiaunui oarecare Huza, demnitar la curtea regelui Irod.
Sfintele Evanghelii o pomenesc si pe mama fiilor lui Zevedeu, adica a lui Iacob si Ioan, careia insa nu i se da numele.
Tuturor acestora trebuie sa le adaugam pe Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania, cel pe care Domnul l-a inviat din morti.
Asadar, aceste Sfinte Femei, sau cel putin o parte din ele, au fost de fata cand Iosif din Arimateea si Nicodim cel cu bun chip au dat jos de pe cruce trupul lui Iisus, l-au infasurat in giulgiuri inmiresmate si l-au asezat in mormant, punand deasupra-i o piatra cu pecete.
Desi zdrobite de durere, ele au stiut chiar de atunci ce vor avea de facut, care adica este menirea unei femei intr-o asemenea imprejurare: sa mearga o vreme la groapa si sa tamaieze mortul.
E motivul pentru care Sfintele Femei au fost numite si „Mironosite”, adica purtatoare de miruri pentru cei răposati, pricina pentru care Sfânta noastra Biserica le cinsteste in cea de a doua Duminica de dupa Pasti.
Ei bine, Sfantul Luca ne spune ca ele s-au intors de indata la casele lor si au pregatit miresme si miruri, fie ca le-au cumparat, fie ca le aveau in camari. Aceasta, fiindca era Vineri seara si incepea Sambata, zi in care Iudeii nu aveau voie sa lucreze nimic.
Asa se face ca Duminica, foarte de dimineata, cam cand se ingana ziua cu noaptea, ele s-au dus in gradina unde se afla mormantul Domnului.
Maria Magdalena a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri.
Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle.
In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip.
Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.
Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor.
Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise.
Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.
Acestea au fost faptele invierii Domnului, asa cum putem noi sa le realcatuim dupa istorisirile Sfintilor Evanghelisti.
Insusi Petru, cel ce se jurase ca nu se va dezlipi de El, in fata primejdiei a ajuns sa se jure ca nici macar nu-L vazuse vreodata. Cat de repede uitasera ei cuvintele Invatatorului, anume ca El, Iisus, „pe ai Sai iubindu-i, pana-ntru sfarsit i-a iubit”, adica pana la ultima consecinta a iubirii: jertfa de Sine ! Ceea ce insa uitasera ei, nu uitasera Mironositele: ca daca-ti propui sa-L urmezi pe Iisus, trebuie sa-L urmezi pana la capatul drumului, trebuie sa ramai cu El pentru ca si El sa ramana cu tine, trebuie sa induri cu El pentru ca si El sa indure cu tine, trebuie sa mori impreuna cu El pentru ca El, cu moartea pe moarte calcand, sa te invie si pe tine.
Si acum se pune intrebarea : Devotamentul acesta, netarmurit, al Sfintelor Femei, se cerea el oare rasplatit ? Fara nici o indoiala !
Daca-i asa, putem noi oare sa vedem aceasta rasplata in faptul ca Domnul li S-a aratat mai intai lor ? Desigur !
Totusi, ar fi prea putin sa ne oprim aici, la acest raspuns.
Cat despre Maria Magdalena, cea care a ajuns prima la mormant, nimic mai firesc decat sa credem ca Domnul i-a rasplatit harnicia prin aceea ca ei i S-a aratat mai intai.
Sa privim insa lucrurile mai la adanc. Cei mai multi talmacitori ai Sfintei Scripturi sunt de parere ca Maria Magdalena este una si aceeasi persoana cu femeia pacatoasa care a venit la Iisus in casa lui Simon Leprosul din Betania, I-a turnat pe cap mir de mare pret, I-a spalat picioarele cu lacrimile pocaintei si le-a sters cu parul capului ei.
Domnul a primit aceasta ofranda ca pe o prefigurare a mortii si ingroparii Sale: straluminata de iubire duhovniceasca, femeia a prevazut singuratatea-n moarte a Domnului si, luandu-si randuiala de mironosita, a savarsit de mai-nainte cele ce se savarsesc la ingroparea mortului.
De aici intelegem, pe de-o parte, ca Dumnezeu se bucura mai mult de un pacatos ce se pocaieste decat de un drept care nu are nevoie de pocainta; pe de alta parte, ca o lacrima varsata la capataiul unui mort poarta-ntr-insa lumina invierii.
Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ: sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii.
Ei bine, Maica Domnului era singura care nu se indoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovada.
Si daca trebuie sa credem ca secunda din mormant a invierii Domnului a avut, totusi, un martor „un singur martor”, acesta a fost sufletul Sfintei Fecioare: ea L-a vazut pe Fiul ei inviind, pentru ca inima ei intru credinta nu se despartise niciodata de El. E motivul pentru care ea nu s-a dus la mormant sa-si planga mortul: cum sa-L plangi pe Acela despre care stii ca a inviat ?
Dar si cele ce-au plans s-au bucurat, caci mare-i bucuria lacrimei ce se tamaduieste-n Dumnezeu.
Adevarul invierii trebuia sa devina temelia credintei si vietii crestine, asa cum o va spune Sfantul Apostol Pavel in Intaia sa Epistola catre Corinteni : „Daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica-i si credinta voastra”.
Potrivit aceluiasi Sfant Apostol, care detinea marturii directe de la contemporanii sai, numarul celor ce-L vazusera pe Iisus inviat depasea cinci sute de persoane. Asadar, o multime de martori!
In ordinea judecatilor omenesti ne-am astepta sa aflam ca Domnul li S-a aratat mai intai ucenicilor Sai, ca unora ce-I fusesera mai apropiati, atat de apropiati incat ii numise „prieteni”, ca unora ce-I auzisera nemijlocit si repetat rostirea ca Fiul Omului va fi rastignit, dar ca a treia zi va invia.
In acest timp, celelalte Sfinte Femei au ajuns si ele la mormant si au trecut prin aceleasi trepte ale uimirii : piatra rasturnata, mormantul gol, ingerul care le-a vestit ca Iisus inviase si care le-a trimis sa le spuna ucenicilor. In timp ce ele se indreptau in goana catre cetate, iata ca Domnul Insusi le-a iesit inainte, le-a vorbit, iar ele I s-au inchinat, numai dupa aceea, inca necrezandu-si auzului.
Obiceiul iudaic cerea ca trupul celui adormit sa fie uns cu mir. Avand in vedere ca ingroparea Domnului s-a facut vineri in graba, pentru ca incepea Sabatul, femeile purtatoare de mir vin la mormantul Domnului sa implineasca ceea ce nu au putut face la ingroparea Sa. Astfel, in prima zi a saptamanii, Duminica, "dis-de-dimineata", "fiind inca intuneric", pornesc spre mormantul Domnului ca sa unga trupul Lui, fara sa se asigure ca vor putea deschide mormantul. Caci se intrebau: "Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?" (Marcu 16, 3). Insa, dragostea fata de El nu le face sa ramana departe de Cel ingropat.
Sfintele Evanghelii ne spun ca ajunse la mormant au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese rasturnata (Marcu 16,4). Intrand in mormant au vazut un tanar (inger) sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb si s-au spaimantat. Acesta le-a vestit Invierea Domnului: "Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde l-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea" (Mc. 16, 6-7).
Ingerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosite ca mormantul este gol, nu pentru a face posibila Invierea Domnului. Mentionam ca Mantuitorul inviase fara a strica pecetile mormantului, dupa cum S-a nascut din Fecioara Maria fara a-i pierde fecioria. Asadar, piatra de pe mormant a fost inalturata nu pentru a iesi Hristos, ci pentru a-i convinge pe ceilalti de realitatea invierii Sale. Fiind Dumnezeu, a iesit din mormant fara a-l deschide.
Pentru dragostea lor mare fata de Hristos, au fost rasplatite cu bucuria de a se intalni cu Insusi Hristos Cel inviat din morti.
Femeia este prima care se invredniceste de vederea Noului Adam, dupa cum Eva a fost prima persoana omeneasca care l-a vazut pe Adam. Il descopera pe Noul Adam tot intr-o gradina, daca avem in vedere ca mormantul Domnului se afla intr-o gradina. Sinaxarul Duminicii cuprinde si mentiunea “se cuvenea ca aceea, care cazuse mai intai sub pacat, care auzise mai intai blestemul: in dureri vei naste fii, si-l mostenise, sa vada mai intai Invierea si sa auda ea insasi bucuria".
Femeile Mironosite vin sa-L unga pe Cel Uns, pe Hristos, si se intorc acasa unse de El ca vestitoare ale invierii. Din "slujitoare ale mortii", femeile devin marturisitoare ale vietii. Insusi mirul, un ulei alcatuit din foarte multe substante aromate, cu care se imbalsamau mortii, devine materia ungerii in Taina Mirungerii, care se administreaza indata dupa Botez.
Chiar daca niciuna dintre femei nu a fost prezenta la anumite evenimente minunate, cum ar fi Schimbarea la Fata a Domnului de pe Tabor, acest lucru nu le-a adus nici intristare si nici nepasare fata de Hristos. Nu s-au simtit neglijate sau nemultumite. Acelasi lucru trebuie sa se petreaca si cu noi. Chiar daca nu suntem martori ai unor minuni, sa arda in noi dorul dupa El. Si arzand, vom putea avea parte chiar de lucrarea ingerilor. Ei vor fi trimisi de Domnul sa ridice de la noi toate necazurile vietii, dupa cum au ridicat si piatra de la usa mormantului Domnului.
Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.
De ce S-a arătat Domnul mai intâi femeilor mironosiţe, iar nu Preacuratei Sale Maici? De ce nu S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli?
Pentru că Domnul cunoştea inima femeiască. Ştia că ea este extrem de sensibilă si plină de dragoste, atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, mult mai uşor decât o fac inimile mai dure ale bărbaţilor, fiindcă acestora le este propriu să primească totul cu multă reflecţie, să creadă intâi de toate raţiunii minţii lor.
La femei nu este aşa. Ele nu reflectă atât de mult cum o fac bărbatii. Acestea cuprind cu inimile lor curate toata dreptatea, tot adevarul rapid si usor. Există două feluri de cunoaştere — cunoaşterea cu mintea si cunoaşterea cu inima, acea cunoastere cu inima pe care filosofii o numesc cunoaştere intuitivă. Cu inima se cunoaşte ce este mai important — ceea ce nu poate cunoaşte mintea. Inima este organul cunoaşterii superioare, a comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu toată lumea nevăzută. Inima de femeie intr-o măsură mult mai mare decât cea de bărbat dispune de această capacitate a cunoaşterii intuitive, a cunoaşterii nemijlocite, fără multe raţionamente. In aceasta constă marele avantaj al femeilor faţă de bărbaţi.
Anume de aceea bisericile noastre sunt pline de femei. Femeile, cu inima lor, se adresează mai uşor Domnului Iisus Hristos, mai uşor primesc si cunosc tot ce este sfânt. Mărire femeilor!
Din tot ceea ce stim, un lucru e limpede: nimeni, dar absolut nimeni, nu daduse crezare cuvintelor Domnului ca a treia zi va invia din morti. Nimeni, în afara de Maica Domnului.
Așadar în minunea Invierii nu au crezut nici ucenicii, care aflasera de mult ca El va muri și a treia zi va învia. În minunea învierii nu au crezut nici Sfintele Femei care-l însoțiseră pe Iisus și pe ucenici în aproape toți anii activitații sale pe pământ.
Atunci de ce ele primele, doar ei, ucenicii vor fi apostolii?
Pentru că spre deosebire de barbati, ele nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte.
Cand cei unsprezece si-au vazut Invatatorul cu mainile legate, noaptea, la lumina facliilor intr-o padure de suliti, s-au speriat si au fugit ; toti au fugit, lasandu-L singur; din apostoli ce se aflau, frica i-a facut sa redevina oameni de rand.
Continuand sa le punem pe Sfintele Femei in cumpana cu Sfintii Ucenici, vedem ca acestia din urma, ingroziti de moartea Invatatorului, se incuiasera in odaie si nu cutezau sa iasa, in timp ce ele Il cautau pe Domnul.
Da, atata vreme cat El fusese viu, ele Il urmasera ; acum, cand era mort, ele continuau sa-L urmeze cautandu-L. Venisera sa-L caute la mormant ca sa-L tamaieze, iar Maria Magdalena intreba de El, cautandu-L, chiar si dupa ce vazuse mormantul gol. tineti minte: Dumnezeu li Se descopera mai intai celor ce-L cauta !
Chiar si Saul, mai tarziu, in timp ce prigonea Biserica lui Hristos, de fapt Il cauta pe Iisus fara s-o stie ; si tocmai de aceea Iisus i S-a aratat pe drumul Damascului, pentru ca Saul sa devina Apostolul Pavel.
Primul om care l-a văzut pe Domnul Iisus înviat a fost Maria Magdalena. Un loc deosebit între Sfintele Moaşte care se află în Mănăstirea Simonopetra îl are mâna stângă a Mironosiţei celei întocmai cu Apostolii, care se trăgea din Magdala. Această mână a Magdalenei este intactă, cu piele şi tendoane şi răspândeşte o bună-mireasmă cerească. Şi pe deasupra, cei care o sărută cu evlavie şi credinţă se încredinţează de faptul că este caldă.
În anul 1740, prădătorii romano-catolici Barberini au furat mâna Sfintei Maria- această nepreţuită comoară a Mănăstirii Simonopetra. În anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuşeşte să achite o parte din banii pretinşi şi în cele din urmă săvârşeşte şi readucerea moaştelor Sfintei Maria Magdalena în mănăstire.
În Sfânta Mănăstire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face până astăzi, Sfânta Maria Magdalena este considerată de către părinţi şi fraţi ca al doilea Ctitor al Mănăstirii. Şi iată doar câteva dintre minunile ei pe care părinţii mănăstirii le istorisesc închinătorilor: În anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea răsăriteană a mănăstirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele şi veşmintele. Policandrele şi sfeşnicele s-au topit şi a ars şi biblioteca de deasupra naosului. S-au prefăcut în cenuşă 250 de manuscrise şi toate cărţile tipărite. Ajutorul mănăstirilor athonite s-a făcut simţit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turceşti, din care 200 au fost oferite de Mănăstirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci în Rusia pentru o colectă. La chemările sale pentru ajutor economic au răspuns mai degrabă simpli credincioşi decât ierarhia. Sfântul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble.
Reuşita colectei a fost atribuită facerii de minuni a cinstitelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfânta este cinstită ca împreună-ctitor al mănăstirii şi este reprezentată în icoanele portabile alături de Cuviosul Simon, Izvorâtorul de mir.
În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurile Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla puternic, iar focul în câteva ore ajunsese la linia de vârf care constituie graniţa Mănăstirilor Iviron, Filotheu şi Xiropotamu cu pădurea noastră. Toţi credeau că pădurile vor arde de tot. Fraţii mănăstirii noastre fuseseră informaţi la timp şi alergaseră la locul incendiului. Atunci, părinţii ieromonahi Neofit şi Pantelimon, mişcaţi de marea evlavie pe care o aveau faţă de moaştele Sfintei Maria, le-au luat cu ei. Nimeni nu se putea apropia de incendiu, pentru că exista teama de a fi înconjurat de focul dezlănţuit. Cu toate acestea – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! Doar ce s-au apropiat părinţii cu Sfintele Moaşte înaintea focului, imediat focul a dat înapoi şi până a termina preoţii Aghiazma şi Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul se stinse cu totul, spre marea uimire a părinţilor ce se adunaseră acolo.
O minune asemănătoare a avut loc în pădurea aceleiaşi mănăstiri prin aceleaşi Sfinte Moaşte în anul 1947. În regiunea Galatista (Tesalonic), în anul 1911, apăruse un vierme care distrugea răsadurile. Locuitorii au chemat pe părinţii simonopetriţi cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut Aghiazmă. Imediat viermele distrugător a dispărut.
De asemenea, în anul 1912, în regiunea Epanomis din Tesalonic, apăruseră o mulţime de lăcuste. Locuitorii au rugat să li se trimită Sfintele Moaşte. După ce s-a săvârşit Paraclisul sfintei şi Aghiazmă, lăcustele au dispărut cu totul. Epanomiţii sunt foarte recunoscători şi astăzi Sfintei Maria Magdalena. Şi alte multe minuni a săvârşit şi săvârşeşte Sfânta în fiecare zi celor care o cheamă cu credinţă.
Dea Domnul să avem şi noi rugăciunile, binecuvântarea şi marea minune a pocăinţei ei în toate zilele vieţii noastre, dar mai ales în cea din urmă zi a peregrinării noastre în această vale a plângerii, căci scris este: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca!” Amin (postat pe fb de ioan monahul)
Citește mai mult: https://ioan-lixandru.webnode.ro/news/nici-o-femeie-nu-l-a-tradat-pe-domnul-iisus/
Hristos a Înviat! Iar noi raspundem: Adevarat a Înviat! Noi n-am vazut însă credem, iar credința noastră va fi rasplătită, pentru că Iisus spune: Fericit cel care nu m-a vazut și a crezut.
Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi au fost cei ce L-au vazut inviat. Cu alte cuvinte, secunda aceea a invierii ca fapt petrecut in mormant, cand intunericul acestuia a fost dintr-o data napadit de lumina si cand peretii lui au fost patrunsi de trupul duhovnicesc al Celui-Inviat, secunda aceea nu a avut martori. Singura care a simtit cu inima și a vazut cu gândul acest moment a fost Maica Domnului. Dovadă este că nu a venit duminică dimneata cu femeile la mormântul gol.
Indata dupa aceea insa Domnul a socotit de cuviinta sa li se arate și oamenilor care-L cunoscusera mai inainte, spre a-i convinge, pe de-o parte, de adevarul in sine al invierii si, pe de alta parte, ca Iisus Cel ce a inviat este una si aceeasi persoana cu Iisus Cel ce fusese rastignit.
Judecătile lui Dumnezeu însa nu sunt ca judecatile noastre: Domnul-Cel-Inviat li S-a aratat mai intai Sfintelor Femei, iar prima a fost Maria Magdalena si numai dupa aceea ucenicilor.
De ce? Vom incerca sa deslusim in cele ce urmeaza.
Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei astazi sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A înviat pe fica lui Iair. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape.Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Femeile Ierusalimului Îl pângeau. Soția lui Pilat îl visează pe Iisus și îi spune sotului ei să nu facă nici un rau Sfântului acesta. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.
In general, prin „Sfintele Femei” intelegem grupul celor cateva galileence pe care Domnul le vindecase „de duhuri rele si de alte boli” si care, in semn de recunostinta, s-au hotarat sa-L urmeze pe Invatator si pe ucenicii Sai, slujindu-le prin munca si din averea lor.
Putem vedea in ele prefigurarea celor ce mai tarziu aveau sa se numeasca diaconi, si chiar diaconese, al caror devotament si a caror jertfa ii scuteau pe Sfintii Apostoli si pe episcopi de grijile mărunte, gospodaresti, ei putând astfel să se dedice pe de-a-ntregul principalelor misiuni, propovaduirea Evangheliei si impartasirea Tainelor.
Sfintele Femei L-au urmat pe Mantuitorul în tot drumul Sau din Galileea până-n Iudeea. Nu stim când anume si unde a intalnit-o, Magdalena pe Maica Domnului; e posibil ca Sfanta Fecioara sa fi fost impreuna cu ele de-a lungul drumului intreg.
Sigur este ca in Ierusalim se aflau împreuna, ca impreuna au vazut judecarea lui Iisus de catre Pilat, împreuna L-au insotit pe Domnul in urcusul spre Golgota, impreuna L-au vazut rastignit si apoi împreună l-au asezat in mormant. Ele se numara printre martorii Patimilor.
Sfintii Evanghelisti au consemnat numele catorva dintre ele.
O cunoastem astfel pe Maria Magdalena, pe care Domnul o scosese de sub stapanirea demonilor. Alaturi de ea, Sfantul Matei o pomeneste pe „cealalta Marie”, in care o putem identifica pe mama lui Iacob cel Mic si al lui Iosif.
Mai stim ca printre ele se aflau Salomeea si Suzana, precum si Ioana, femeie de conditie sociala mai inalta, de vreme ce fusese sotiaunui oarecare Huza, demnitar la curtea regelui Irod.
Sfintele Evanghelii o pomenesc si pe mama fiilor lui Zevedeu, adica a lui Iacob si Ioan, careia insa nu i se da numele.
Tuturor acestora trebuie sa le adaugam pe Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania, cel pe care Domnul l-a inviat din morti.
Asadar, aceste Sfinte Femei, sau cel putin o parte din ele, au fost de fata cand Iosif din Arimateea si Nicodim cel cu bun chip au dat jos de pe cruce trupul lui Iisus, l-au infasurat in giulgiuri inmiresmate si l-au asezat in mormant, punand deasupra-i o piatra cu pecete.
Desi zdrobite de durere, ele au stiut chiar de atunci ce vor avea de facut, care adica este menirea unei femei intr-o asemenea imprejurare: sa mearga o vreme la groapa si sa tamaieze mortul.
E motivul pentru care Sfintele Femei au fost numite si „Mironosite”, adica purtatoare de miruri pentru cei răposati, pricina pentru care Sfânta noastra Biserica le cinsteste in cea de a doua Duminica de dupa Pasti.
Ei bine, Sfantul Luca ne spune ca ele s-au intors de indata la casele lor si au pregatit miresme si miruri, fie ca le-au cumparat, fie ca le aveau in camari. Aceasta, fiindca era Vineri seara si incepea Sambata, zi in care Iudeii nu aveau voie sa lucreze nimic.
Asa se face ca Duminica, foarte de dimineata, cam cand se ingana ziua cu noaptea, ele s-au dus in gradina unde se afla mormantul Domnului.
Maria Magdalena a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri.
Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle.
In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip.
Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.
Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor.
Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise.
Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.
Acestea au fost faptele invierii Domnului, asa cum putem noi sa le realcatuim dupa istorisirile Sfintilor Evanghelisti.
Insusi Petru, cel ce se jurase ca nu se va dezlipi de El, in fata primejdiei a ajuns sa se jure ca nici macar nu-L vazuse vreodata. Cat de repede uitasera ei cuvintele Invatatorului, anume ca El, Iisus, „pe ai Sai iubindu-i, pana-ntru sfarsit i-a iubit”, adica pana la ultima consecinta a iubirii: jertfa de Sine ! Ceea ce insa uitasera ei, nu uitasera Mironositele: ca daca-ti propui sa-L urmezi pe Iisus, trebuie sa-L urmezi pana la capatul drumului, trebuie sa ramai cu El pentru ca si El sa ramana cu tine, trebuie sa induri cu El pentru ca si El sa indure cu tine, trebuie sa mori impreuna cu El pentru ca El, cu moartea pe moarte calcand, sa te invie si pe tine.
Si acum se pune intrebarea : Devotamentul acesta, netarmurit, al Sfintelor Femei, se cerea el oare rasplatit ? Fara nici o indoiala !
Daca-i asa, putem noi oare sa vedem aceasta rasplata in faptul ca Domnul li S-a aratat mai intai lor ? Desigur !
Totusi, ar fi prea putin sa ne oprim aici, la acest raspuns.
Cat despre Maria Magdalena, cea care a ajuns prima la mormant, nimic mai firesc decat sa credem ca Domnul i-a rasplatit harnicia prin aceea ca ei i S-a aratat mai intai.
Sa privim insa lucrurile mai la adanc. Cei mai multi talmacitori ai Sfintei Scripturi sunt de parere ca Maria Magdalena este una si aceeasi persoana cu femeia pacatoasa care a venit la Iisus in casa lui Simon Leprosul din Betania, I-a turnat pe cap mir de mare pret, I-a spalat picioarele cu lacrimile pocaintei si le-a sters cu parul capului ei.
Domnul a primit aceasta ofranda ca pe o prefigurare a mortii si ingroparii Sale: straluminata de iubire duhovniceasca, femeia a prevazut singuratatea-n moarte a Domnului si, luandu-si randuiala de mironosita, a savarsit de mai-nainte cele ce se savarsesc la ingroparea mortului.
De aici intelegem, pe de-o parte, ca Dumnezeu se bucura mai mult de un pacatos ce se pocaieste decat de un drept care nu are nevoie de pocainta; pe de alta parte, ca o lacrima varsata la capataiul unui mort poarta-ntr-insa lumina invierii.
Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ: sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii.
Ei bine, Maica Domnului era singura care nu se indoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovada.
Si daca trebuie sa credem ca secunda din mormant a invierii Domnului a avut, totusi, un martor „un singur martor”, acesta a fost sufletul Sfintei Fecioare: ea L-a vazut pe Fiul ei inviind, pentru ca inima ei intru credinta nu se despartise niciodata de El. E motivul pentru care ea nu s-a dus la mormant sa-si planga mortul: cum sa-L plangi pe Acela despre care stii ca a inviat ?
Dar si cele ce-au plans s-au bucurat, caci mare-i bucuria lacrimei ce se tamaduieste-n Dumnezeu.
Adevarul invierii trebuia sa devina temelia credintei si vietii crestine, asa cum o va spune Sfantul Apostol Pavel in Intaia sa Epistola catre Corinteni : „Daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica-i si credinta voastra”.
Potrivit aceluiasi Sfant Apostol, care detinea marturii directe de la contemporanii sai, numarul celor ce-L vazusera pe Iisus inviat depasea cinci sute de persoane. Asadar, o multime de martori!
In ordinea judecatilor omenesti ne-am astepta sa aflam ca Domnul li S-a aratat mai intai ucenicilor Sai, ca unora ce-I fusesera mai apropiati, atat de apropiati incat ii numise „prieteni”, ca unora ce-I auzisera nemijlocit si repetat rostirea ca Fiul Omului va fi rastignit, dar ca a treia zi va invia.
In acest timp, celelalte Sfinte Femei au ajuns si ele la mormant si au trecut prin aceleasi trepte ale uimirii : piatra rasturnata, mormantul gol, ingerul care le-a vestit ca Iisus inviase si care le-a trimis sa le spuna ucenicilor. In timp ce ele se indreptau in goana catre cetate, iata ca Domnul Insusi le-a iesit inainte, le-a vorbit, iar ele I s-au inchinat, numai dupa aceea, inca necrezandu-si auzului.
Obiceiul iudaic cerea ca trupul celui adormit sa fie uns cu mir. Avand in vedere ca ingroparea Domnului s-a facut vineri in graba, pentru ca incepea Sabatul, femeile purtatoare de mir vin la mormantul Domnului sa implineasca ceea ce nu au putut face la ingroparea Sa. Astfel, in prima zi a saptamanii, Duminica, "dis-de-dimineata", "fiind inca intuneric", pornesc spre mormantul Domnului ca sa unga trupul Lui, fara sa se asigure ca vor putea deschide mormantul. Caci se intrebau: "Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?" (Marcu 16, 3). Insa, dragostea fata de El nu le face sa ramana departe de Cel ingropat.
Sfintele Evanghelii ne spun ca ajunse la mormant au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese rasturnata (Marcu 16,4). Intrand in mormant au vazut un tanar (inger) sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb si s-au spaimantat. Acesta le-a vestit Invierea Domnului: "Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde l-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea" (Mc. 16, 6-7).
Ingerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosite ca mormantul este gol, nu pentru a face posibila Invierea Domnului. Mentionam ca Mantuitorul inviase fara a strica pecetile mormantului, dupa cum S-a nascut din Fecioara Maria fara a-i pierde fecioria. Asadar, piatra de pe mormant a fost inalturata nu pentru a iesi Hristos, ci pentru a-i convinge pe ceilalti de realitatea invierii Sale. Fiind Dumnezeu, a iesit din mormant fara a-l deschide.
Pentru dragostea lor mare fata de Hristos, au fost rasplatite cu bucuria de a se intalni cu Insusi Hristos Cel inviat din morti.
Femeia este prima care se invredniceste de vederea Noului Adam, dupa cum Eva a fost prima persoana omeneasca care l-a vazut pe Adam. Il descopera pe Noul Adam tot intr-o gradina, daca avem in vedere ca mormantul Domnului se afla intr-o gradina. Sinaxarul Duminicii cuprinde si mentiunea “se cuvenea ca aceea, care cazuse mai intai sub pacat, care auzise mai intai blestemul: in dureri vei naste fii, si-l mostenise, sa vada mai intai Invierea si sa auda ea insasi bucuria".
Femeile Mironosite vin sa-L unga pe Cel Uns, pe Hristos, si se intorc acasa unse de El ca vestitoare ale invierii. Din "slujitoare ale mortii", femeile devin marturisitoare ale vietii. Insusi mirul, un ulei alcatuit din foarte multe substante aromate, cu care se imbalsamau mortii, devine materia ungerii in Taina Mirungerii, care se administreaza indata dupa Botez.
Chiar daca niciuna dintre femei nu a fost prezenta la anumite evenimente minunate, cum ar fi Schimbarea la Fata a Domnului de pe Tabor, acest lucru nu le-a adus nici intristare si nici nepasare fata de Hristos. Nu s-au simtit neglijate sau nemultumite. Acelasi lucru trebuie sa se petreaca si cu noi. Chiar daca nu suntem martori ai unor minuni, sa arda in noi dorul dupa El. Si arzand, vom putea avea parte chiar de lucrarea ingerilor. Ei vor fi trimisi de Domnul sa ridice de la noi toate necazurile vietii, dupa cum au ridicat si piatra de la usa mormantului Domnului.
Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.
De ce S-a arătat Domnul mai intâi femeilor mironosiţe, iar nu Preacuratei Sale Maici? De ce nu S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli?
Pentru că Domnul cunoştea inima femeiască. Ştia că ea este extrem de sensibilă si plină de dragoste, atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, mult mai uşor decât o fac inimile mai dure ale bărbaţilor, fiindcă acestora le este propriu să primească totul cu multă reflecţie, să creadă intâi de toate raţiunii minţii lor.
La femei nu este aşa. Ele nu reflectă atât de mult cum o fac bărbatii. Acestea cuprind cu inimile lor curate toata dreptatea, tot adevarul rapid si usor. Există două feluri de cunoaştere — cunoaşterea cu mintea si cunoaşterea cu inima, acea cunoastere cu inima pe care filosofii o numesc cunoaştere intuitivă. Cu inima se cunoaşte ce este mai important — ceea ce nu poate cunoaşte mintea. Inima este organul cunoaşterii superioare, a comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu toată lumea nevăzută. Inima de femeie intr-o măsură mult mai mare decât cea de bărbat dispune de această capacitate a cunoaşterii intuitive, a cunoaşterii nemijlocite, fără multe raţionamente. In aceasta constă marele avantaj al femeilor faţă de bărbaţi.
Anume de aceea bisericile noastre sunt pline de femei. Femeile, cu inima lor, se adresează mai uşor Domnului Iisus Hristos, mai uşor primesc si cunosc tot ce este sfânt. Mărire femeilor!
Din tot ceea ce stim, un lucru e limpede: nimeni, dar absolut nimeni, nu daduse crezare cuvintelor Domnului ca a treia zi va invia din morti. Nimeni, în afara de Maica Domnului.
Așadar în minunea Invierii nu au crezut nici ucenicii, care aflasera de mult ca El va muri și a treia zi va învia. În minunea învierii nu au crezut nici Sfintele Femei care-l însoțiseră pe Iisus și pe ucenici în aproape toți anii activitații sale pe pământ.
Atunci de ce ele primele, doar ei, ucenicii vor fi apostolii?
Pentru că spre deosebire de barbati, ele nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte.
Cand cei unsprezece si-au vazut Invatatorul cu mainile legate, noaptea, la lumina facliilor intr-o padure de suliti, s-au speriat si au fugit ; toti au fugit, lasandu-L singur; din apostoli ce se aflau, frica i-a facut sa redevina oameni de rand.
Continuand sa le punem pe Sfintele Femei in cumpana cu Sfintii Ucenici, vedem ca acestia din urma, ingroziti de moartea Invatatorului, se incuiasera in odaie si nu cutezau sa iasa, in timp ce ele Il cautau pe Domnul.
Da, atata vreme cat El fusese viu, ele Il urmasera ; acum, cand era mort, ele continuau sa-L urmeze cautandu-L. Venisera sa-L caute la mormant ca sa-L tamaieze, iar Maria Magdalena intreba de El, cautandu-L, chiar si dupa ce vazuse mormantul gol. tineti minte: Dumnezeu li Se descopera mai intai celor ce-L cauta !
Chiar si Saul, mai tarziu, in timp ce prigonea Biserica lui Hristos, de fapt Il cauta pe Iisus fara s-o stie ; si tocmai de aceea Iisus i S-a aratat pe drumul Damascului, pentru ca Saul sa devina Apostolul Pavel.
Primul om care l-a văzut pe Domnul Iisus înviat a fost Maria Magdalena. Un loc deosebit între Sfintele Moaşte care se află în Mănăstirea Simonopetra îl are mâna stângă a Mironosiţei celei întocmai cu Apostolii, care se trăgea din Magdala. Această mână a Magdalenei este intactă, cu piele şi tendoane şi răspândeşte o bună-mireasmă cerească. Şi pe deasupra, cei care o sărută cu evlavie şi credinţă se încredinţează de faptul că este caldă.
În anul 1740, prădătorii romano-catolici Barberini au furat mâna Sfintei Maria- această nepreţuită comoară a Mănăstirii Simonopetra. În anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuşeşte să achite o parte din banii pretinşi şi în cele din urmă săvârşeşte şi readucerea moaştelor Sfintei Maria Magdalena în mănăstire.
În Sfânta Mănăstire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face până astăzi, Sfânta Maria Magdalena este considerată de către părinţi şi fraţi ca al doilea Ctitor al Mănăstirii. Şi iată doar câteva dintre minunile ei pe care părinţii mănăstirii le istorisesc închinătorilor: În anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea răsăriteană a mănăstirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele şi veşmintele. Policandrele şi sfeşnicele s-au topit şi a ars şi biblioteca de deasupra naosului. S-au prefăcut în cenuşă 250 de manuscrise şi toate cărţile tipărite. Ajutorul mănăstirilor athonite s-a făcut simţit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turceşti, din care 200 au fost oferite de Mănăstirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci în Rusia pentru o colectă. La chemările sale pentru ajutor economic au răspuns mai degrabă simpli credincioşi decât ierarhia. Sfântul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble.
Reuşita colectei a fost atribuită facerii de minuni a cinstitelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfânta este cinstită ca împreună-ctitor al mănăstirii şi este reprezentată în icoanele portabile alături de Cuviosul Simon, Izvorâtorul de mir.
În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurile Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla puternic, iar focul în câteva ore ajunsese la linia de vârf care constituie graniţa Mănăstirilor Iviron, Filotheu şi Xiropotamu cu pădurea noastră. Toţi credeau că pădurile vor arde de tot. Fraţii mănăstirii noastre fuseseră informaţi la timp şi alergaseră la locul incendiului. Atunci, părinţii ieromonahi Neofit şi Pantelimon, mişcaţi de marea evlavie pe care o aveau faţă de moaştele Sfintei Maria, le-au luat cu ei. Nimeni nu se putea apropia de incendiu, pentru că exista teama de a fi înconjurat de focul dezlănţuit. Cu toate acestea – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! Doar ce s-au apropiat părinţii cu Sfintele Moaşte înaintea focului, imediat focul a dat înapoi şi până a termina preoţii Aghiazma şi Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul se stinse cu totul, spre marea uimire a părinţilor ce se adunaseră acolo.
O minune asemănătoare a avut loc în pădurea aceleiaşi mănăstiri prin aceleaşi Sfinte Moaşte în anul 1947. În regiunea Galatista (Tesalonic), în anul 1911, apăruse un vierme care distrugea răsadurile. Locuitorii au chemat pe părinţii simonopetriţi cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut Aghiazmă. Imediat viermele distrugător a dispărut.
De asemenea, în anul 1912, în regiunea Epanomis din Tesalonic, apăruseră o mulţime de lăcuste. Locuitorii au rugat să li se trimită Sfintele Moaşte. După ce s-a săvârşit Paraclisul sfintei şi Aghiazmă, lăcustele au dispărut cu totul. Epanomiţii sunt foarte recunoscători şi astăzi Sfintei Maria Magdalena. Şi alte multe minuni a săvârşit şi săvârşeşte Sfânta în fiecare zi celor care o cheamă cu credinţă.
Dea Domnul să avem şi noi rugăciunile, binecuvântarea şi marea minune a pocăinţei ei în toate zilele vieţii noastre, dar mai ales în cea din urmă zi a peregrinării noastre în această vale a plângerii, căci scris este: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca!” Amin (postat pe fb de ioan monahul)
Citește mai mult: https://ioan-lixandru.webnode.ro/news/nici-o-femeie-nu-l-a-tradat-pe-domnul-iisus/
Hristos a Înviat! Iar noi raspundem: Adevarat a Înviat! Noi n-am vazut însă credem, iar credința noastră va fi rasplătită, pentru că Iisus spune: Fericit cel care nu m-a vazut și a crezut.
Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi au fost cei ce L-au vazut inviat. Cu alte cuvinte, secunda aceea a invierii ca fapt petrecut in mormant, cand intunericul acestuia a fost dintr-o data napadit de lumina si cand peretii lui au fost patrunsi de trupul duhovnicesc al Celui-Inviat, secunda aceea nu a avut martori. Singura care a simtit cu inima și a vazut cu gândul acest moment a fost Maica Domnului. Dovadă este că nu a venit duminică dimneata cu femeile la mormântul gol.
Indata dupa aceea insa Domnul a socotit de cuviinta sa li se arate și oamenilor care-L cunoscusera mai inainte, spre a-i convinge, pe de-o parte, de adevarul in sine al invierii si, pe de alta parte, ca Iisus Cel ce a inviat este una si aceeasi persoana cu Iisus Cel ce fusese rastignit.
Judecătile lui Dumnezeu însa nu sunt ca judecatile noastre: Domnul-Cel-Inviat li S-a aratat mai intai Sfintelor Femei, iar prima a fost Maria Magdalena si numai dupa aceea ucenicilor.
De ce? Vom incerca sa deslusim in cele ce urmeaza.
Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei astazi sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A înviat pe fica lui Iair. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape.Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Femeile Ierusalimului Îl pângeau. Soția lui Pilat îl visează pe Iisus și îi spune sotului ei să nu facă nici un rau Sfântului acesta. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.
In general, prin „Sfintele Femei” intelegem grupul celor cateva galileence pe care Domnul le vindecase „de duhuri rele si de alte boli” si care, in semn de recunostinta, s-au hotarat sa-L urmeze pe Invatator si pe ucenicii Sai, slujindu-le prin munca si din averea lor.
Putem vedea in ele prefigurarea celor ce mai tarziu aveau sa se numeasca diaconi, si chiar diaconese, al caror devotament si a caror jertfa ii scuteau pe Sfintii Apostoli si pe episcopi de grijile mărunte, gospodaresti, ei putând astfel să se dedice pe de-a-ntregul principalelor misiuni, propovaduirea Evangheliei si impartasirea Tainelor.
Sfintele Femei L-au urmat pe Mantuitorul în tot drumul Sau din Galileea până-n Iudeea. Nu stim când anume si unde a intalnit-o, Magdalena pe Maica Domnului; e posibil ca Sfanta Fecioara sa fi fost impreuna cu ele de-a lungul drumului intreg.
Sigur este ca in Ierusalim se aflau împreuna, ca impreuna au vazut judecarea lui Iisus de catre Pilat, împreuna L-au insotit pe Domnul in urcusul spre Golgota, impreuna L-au vazut rastignit si apoi împreună l-au asezat in mormant. Ele se numara printre martorii Patimilor.
Sfintii Evanghelisti au consemnat numele catorva dintre ele.
O cunoastem astfel pe Maria Magdalena, pe care Domnul o scosese de sub stapanirea demonilor. Alaturi de ea, Sfantul Matei o pomeneste pe „cealalta Marie”, in care o putem identifica pe mama lui Iacob cel Mic si al lui Iosif.
Mai stim ca printre ele se aflau Salomeea si Suzana, precum si Ioana, femeie de conditie sociala mai inalta, de vreme ce fusese sotiaunui oarecare Huza, demnitar la curtea regelui Irod.
Sfintele Evanghelii o pomenesc si pe mama fiilor lui Zevedeu, adica a lui Iacob si Ioan, careia insa nu i se da numele.
Tuturor acestora trebuie sa le adaugam pe Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania, cel pe care Domnul l-a inviat din morti.
Asadar, aceste Sfinte Femei, sau cel putin o parte din ele, au fost de fata cand Iosif din Arimateea si Nicodim cel cu bun chip au dat jos de pe cruce trupul lui Iisus, l-au infasurat in giulgiuri inmiresmate si l-au asezat in mormant, punand deasupra-i o piatra cu pecete.
Desi zdrobite de durere, ele au stiut chiar de atunci ce vor avea de facut, care adica este menirea unei femei intr-o asemenea imprejurare: sa mearga o vreme la groapa si sa tamaieze mortul.
E motivul pentru care Sfintele Femei au fost numite si „Mironosite”, adica purtatoare de miruri pentru cei răposati, pricina pentru care Sfânta noastra Biserica le cinsteste in cea de a doua Duminica de dupa Pasti.
Ei bine, Sfantul Luca ne spune ca ele s-au intors de indata la casele lor si au pregatit miresme si miruri, fie ca le-au cumparat, fie ca le aveau in camari. Aceasta, fiindca era Vineri seara si incepea Sambata, zi in care Iudeii nu aveau voie sa lucreze nimic.
Asa se face ca Duminica, foarte de dimineata, cam cand se ingana ziua cu noaptea, ele s-au dus in gradina unde se afla mormantul Domnului.
Maria Magdalena a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri.
Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle.
In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip.
Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.
Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor.
Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise.
Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.
Acestea au fost faptele invierii Domnului, asa cum putem noi sa le realcatuim dupa istorisirile Sfintilor Evanghelisti.
Insusi Petru, cel ce se jurase ca nu se va dezlipi de El, in fata primejdiei a ajuns sa se jure ca nici macar nu-L vazuse vreodata. Cat de repede uitasera ei cuvintele Invatatorului, anume ca El, Iisus, „pe ai Sai iubindu-i, pana-ntru sfarsit i-a iubit”, adica pana la ultima consecinta a iubirii: jertfa de Sine ! Ceea ce insa uitasera ei, nu uitasera Mironositele: ca daca-ti propui sa-L urmezi pe Iisus, trebuie sa-L urmezi pana la capatul drumului, trebuie sa ramai cu El pentru ca si El sa ramana cu tine, trebuie sa induri cu El pentru ca si El sa indure cu tine, trebuie sa mori impreuna cu El pentru ca El, cu moartea pe moarte calcand, sa te invie si pe tine.
Si acum se pune intrebarea : Devotamentul acesta, netarmurit, al Sfintelor Femei, se cerea el oare rasplatit ? Fara nici o indoiala !
Daca-i asa, putem noi oare sa vedem aceasta rasplata in faptul ca Domnul li S-a aratat mai intai lor ? Desigur !
Totusi, ar fi prea putin sa ne oprim aici, la acest raspuns.
Cat despre Maria Magdalena, cea care a ajuns prima la mormant, nimic mai firesc decat sa credem ca Domnul i-a rasplatit harnicia prin aceea ca ei i S-a aratat mai intai.
Sa privim insa lucrurile mai la adanc. Cei mai multi talmacitori ai Sfintei Scripturi sunt de parere ca Maria Magdalena este una si aceeasi persoana cu femeia pacatoasa care a venit la Iisus in casa lui Simon Leprosul din Betania, I-a turnat pe cap mir de mare pret, I-a spalat picioarele cu lacrimile pocaintei si le-a sters cu parul capului ei.
Domnul a primit aceasta ofranda ca pe o prefigurare a mortii si ingroparii Sale: straluminata de iubire duhovniceasca, femeia a prevazut singuratatea-n moarte a Domnului si, luandu-si randuiala de mironosita, a savarsit de mai-nainte cele ce se savarsesc la ingroparea mortului.
De aici intelegem, pe de-o parte, ca Dumnezeu se bucura mai mult de un pacatos ce se pocaieste decat de un drept care nu are nevoie de pocainta; pe de alta parte, ca o lacrima varsata la capataiul unui mort poarta-ntr-insa lumina invierii.
Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ: sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii.
Ei bine, Maica Domnului era singura care nu se indoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovada.
Si daca trebuie sa credem ca secunda din mormant a invierii Domnului a avut, totusi, un martor „un singur martor”, acesta a fost sufletul Sfintei Fecioare: ea L-a vazut pe Fiul ei inviind, pentru ca inima ei intru credinta nu se despartise niciodata de El. E motivul pentru care ea nu s-a dus la mormant sa-si planga mortul: cum sa-L plangi pe Acela despre care stii ca a inviat ?
Dar si cele ce-au plans s-au bucurat, caci mare-i bucuria lacrimei ce se tamaduieste-n Dumnezeu.
Adevarul invierii trebuia sa devina temelia credintei si vietii crestine, asa cum o va spune Sfantul Apostol Pavel in Intaia sa Epistola catre Corinteni : „Daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica-i si credinta voastra”.
Potrivit aceluiasi Sfant Apostol, care detinea marturii directe de la contemporanii sai, numarul celor ce-L vazusera pe Iisus inviat depasea cinci sute de persoane. Asadar, o multime de martori!
In ordinea judecatilor omenesti ne-am astepta sa aflam ca Domnul li S-a aratat mai intai ucenicilor Sai, ca unora ce-I fusesera mai apropiati, atat de apropiati incat ii numise „prieteni”, ca unora ce-I auzisera nemijlocit si repetat rostirea ca Fiul Omului va fi rastignit, dar ca a treia zi va invia.
In acest timp, celelalte Sfinte Femei au ajuns si ele la mormant si au trecut prin aceleasi trepte ale uimirii : piatra rasturnata, mormantul gol, ingerul care le-a vestit ca Iisus inviase si care le-a trimis sa le spuna ucenicilor. In timp ce ele se indreptau in goana catre cetate, iata ca Domnul Insusi le-a iesit inainte, le-a vorbit, iar ele I s-au inchinat, numai dupa aceea, inca necrezandu-si auzului.
Obiceiul iudaic cerea ca trupul celui adormit sa fie uns cu mir. Avand in vedere ca ingroparea Domnului s-a facut vineri in graba, pentru ca incepea Sabatul, femeile purtatoare de mir vin la mormantul Domnului sa implineasca ceea ce nu au putut face la ingroparea Sa. Astfel, in prima zi a saptamanii, Duminica, "dis-de-dimineata", "fiind inca intuneric", pornesc spre mormantul Domnului ca sa unga trupul Lui, fara sa se asigure ca vor putea deschide mormantul. Caci se intrebau: "Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?" (Marcu 16, 3). Insa, dragostea fata de El nu le face sa ramana departe de Cel ingropat.
Sfintele Evanghelii ne spun ca ajunse la mormant au vazut ca piatra, care era foarte mare, fusese rasturnata (Marcu 16,4). Intrand in mormant au vazut un tanar (inger) sezand in partea dreapta, imbracat in vesmant alb si s-au spaimantat. Acesta le-a vestit Invierea Domnului: "Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde l-au pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea" (Mc. 16, 6-7).
Ingerul este prezent pentru a le descoperi femeilor mironosite ca mormantul este gol, nu pentru a face posibila Invierea Domnului. Mentionam ca Mantuitorul inviase fara a strica pecetile mormantului, dupa cum S-a nascut din Fecioara Maria fara a-i pierde fecioria. Asadar, piatra de pe mormant a fost inalturata nu pentru a iesi Hristos, ci pentru a-i convinge pe ceilalti de realitatea invierii Sale. Fiind Dumnezeu, a iesit din mormant fara a-l deschide.
Pentru dragostea lor mare fata de Hristos, au fost rasplatite cu bucuria de a se intalni cu Insusi Hristos Cel inviat din morti.
Femeia este prima care se invredniceste de vederea Noului Adam, dupa cum Eva a fost prima persoana omeneasca care l-a vazut pe Adam. Il descopera pe Noul Adam tot intr-o gradina, daca avem in vedere ca mormantul Domnului se afla intr-o gradina. Sinaxarul Duminicii cuprinde si mentiunea “se cuvenea ca aceea, care cazuse mai intai sub pacat, care auzise mai intai blestemul: in dureri vei naste fii, si-l mostenise, sa vada mai intai Invierea si sa auda ea insasi bucuria".
Femeile Mironosite vin sa-L unga pe Cel Uns, pe Hristos, si se intorc acasa unse de El ca vestitoare ale invierii. Din "slujitoare ale mortii", femeile devin marturisitoare ale vietii. Insusi mirul, un ulei alcatuit din foarte multe substante aromate, cu care se imbalsamau mortii, devine materia ungerii in Taina Mirungerii, care se administreaza indata dupa Botez.
Chiar daca niciuna dintre femei nu a fost prezenta la anumite evenimente minunate, cum ar fi Schimbarea la Fata a Domnului de pe Tabor, acest lucru nu le-a adus nici intristare si nici nepasare fata de Hristos. Nu s-au simtit neglijate sau nemultumite. Acelasi lucru trebuie sa se petreaca si cu noi. Chiar daca nu suntem martori ai unor minuni, sa arda in noi dorul dupa El. Si arzand, vom putea avea parte chiar de lucrarea ingerilor. Ei vor fi trimisi de Domnul sa ridice de la noi toate necazurile vietii, dupa cum au ridicat si piatra de la usa mormantului Domnului.
Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.
De ce S-a arătat Domnul mai intâi femeilor mironosiţe, iar nu Preacuratei Sale Maici? De ce nu S-a arătat Sfinţilor Săi Apostoli?
Pentru că Domnul cunoştea inima femeiască. Ştia că ea este extrem de sensibilă si plină de dragoste, atinge tot ce este măreţ, tot ce este tainic, tot ce este sfânt, mult mai uşor decât o fac inimile mai dure ale bărbaţilor, fiindcă acestora le este propriu să primească totul cu multă reflecţie, să creadă intâi de toate raţiunii minţii lor.
La femei nu este aşa. Ele nu reflectă atât de mult cum o fac bărbatii. Acestea cuprind cu inimile lor curate toata dreptatea, tot adevarul rapid si usor. Există două feluri de cunoaştere — cunoaşterea cu mintea si cunoaşterea cu inima, acea cunoastere cu inima pe care filosofii o numesc cunoaştere intuitivă. Cu inima se cunoaşte ce este mai important — ceea ce nu poate cunoaşte mintea. Inima este organul cunoaşterii superioare, a comuniunii noastre cu Dumnezeu, cu toată lumea nevăzută. Inima de femeie intr-o măsură mult mai mare decât cea de bărbat dispune de această capacitate a cunoaşterii intuitive, a cunoaşterii nemijlocite, fără multe raţionamente. In aceasta constă marele avantaj al femeilor faţă de bărbaţi.
Anume de aceea bisericile noastre sunt pline de femei. Femeile, cu inima lor, se adresează mai uşor Domnului Iisus Hristos, mai uşor primesc si cunosc tot ce este sfânt. Mărire femeilor!
Din tot ceea ce stim, un lucru e limpede: nimeni, dar absolut nimeni, nu daduse crezare cuvintelor Domnului ca a treia zi va invia din morti. Nimeni, în afara de Maica Domnului.
Așadar în minunea Invierii nu au crezut nici ucenicii, care aflasera de mult ca El va muri și a treia zi va învia. În minunea învierii nu au crezut nici Sfintele Femei care-l însoțiseră pe Iisus și pe ucenici în aproape toți anii activitații sale pe pământ.
Atunci de ce ele primele, doar ei, ucenicii vor fi apostolii?
Pentru că spre deosebire de barbati, ele nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte.
Cand cei unsprezece si-au vazut Invatatorul cu mainile legate, noaptea, la lumina facliilor intr-o padure de suliti, s-au speriat si au fugit ; toti au fugit, lasandu-L singur; din apostoli ce se aflau, frica i-a facut sa redevina oameni de rand.
Continuand sa le punem pe Sfintele Femei in cumpana cu Sfintii Ucenici, vedem ca acestia din urma, ingroziti de moartea Invatatorului, se incuiasera in odaie si nu cutezau sa iasa, in timp ce ele Il cautau pe Domnul.
Da, atata vreme cat El fusese viu, ele Il urmasera ; acum, cand era mort, ele continuau sa-L urmeze cautandu-L. Venisera sa-L caute la mormant ca sa-L tamaieze, iar Maria Magdalena intreba de El, cautandu-L, chiar si dupa ce vazuse mormantul gol. tineti minte: Dumnezeu li Se descopera mai intai celor ce-L cauta !
Chiar si Saul, mai tarziu, in timp ce prigonea Biserica lui Hristos, de fapt Il cauta pe Iisus fara s-o stie ; si tocmai de aceea Iisus i S-a aratat pe drumul Damascului, pentru ca Saul sa devina Apostolul Pavel.
Primul om care l-a văzut pe Domnul Iisus înviat a fost Maria Magdalena. Un loc deosebit între Sfintele Moaşte care se află în Mănăstirea Simonopetra îl are mâna stângă a Mironosiţei celei întocmai cu Apostolii, care se trăgea din Magdala. Această mână a Magdalenei este intactă, cu piele şi tendoane şi răspândeşte o bună-mireasmă cerească. Şi pe deasupra, cei care o sărută cu evlavie şi credinţă se încredinţează de faptul că este caldă.
În anul 1740, prădătorii romano-catolici Barberini au furat mâna Sfintei Maria- această nepreţuită comoară a Mănăstirii Simonopetra. În anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuşeşte să achite o parte din banii pretinşi şi în cele din urmă săvârşeşte şi readucerea moaştelor Sfintei Maria Magdalena în mănăstire.
În Sfânta Mănăstire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face până astăzi, Sfânta Maria Magdalena este considerată de către părinţi şi fraţi ca al doilea Ctitor al Mănăstirii. Şi iată doar câteva dintre minunile ei pe care părinţii mănăstirii le istorisesc închinătorilor: În anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea răsăriteană a mănăstirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele şi veşmintele. Policandrele şi sfeşnicele s-au topit şi a ars şi biblioteca de deasupra naosului. S-au prefăcut în cenuşă 250 de manuscrise şi toate cărţile tipărite. Ajutorul mănăstirilor athonite s-a făcut simţit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turceşti, din care 200 au fost oferite de Mănăstirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci în Rusia pentru o colectă. La chemările sale pentru ajutor economic au răspuns mai degrabă simpli credincioşi decât ierarhia. Sfântul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble.
Reuşita colectei a fost atribuită facerii de minuni a cinstitelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfânta este cinstită ca împreună-ctitor al mănăstirii şi este reprezentată în icoanele portabile alături de Cuviosul Simon, Izvorâtorul de mir.
În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurile Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla puternic, iar focul în câteva ore ajunsese la linia de vârf care constituie graniţa Mănăstirilor Iviron, Filotheu şi Xiropotamu cu pădurea noastră. Toţi credeau că pădurile vor arde de tot. Fraţii mănăstirii noastre fuseseră informaţi la timp şi alergaseră la locul incendiului. Atunci, părinţii ieromonahi Neofit şi Pantelimon, mişcaţi de marea evlavie pe care o aveau faţă de moaştele Sfintei Maria, le-au luat cu ei. Nimeni nu se putea apropia de incendiu, pentru că exista teama de a fi înconjurat de focul dezlănţuit. Cu toate acestea – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! Doar ce s-au apropiat părinţii cu Sfintele Moaşte înaintea focului, imediat focul a dat înapoi şi până a termina preoţii Aghiazma şi Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul se stinse cu totul, spre marea uimire a părinţilor ce se adunaseră acolo.
O minune asemănătoare a avut loc în pădurea aceleiaşi mănăstiri prin aceleaşi Sfinte Moaşte în anul 1947. În regiunea Galatista (Tesalonic), în anul 1911, apăruse un vierme care distrugea răsadurile. Locuitorii au chemat pe părinţii simonopetriţi cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut Aghiazmă. Imediat viermele distrugător a dispărut.
De asemenea, în anul 1912, în regiunea Epanomis din Tesalonic, apăruseră o mulţime de lăcuste. Locuitorii au rugat să li se trimită Sfintele Moaşte. După ce s-a săvârşit Paraclisul sfintei şi Aghiazmă, lăcustele au dispărut cu totul. Epanomiţii sunt foarte recunoscători şi astăzi Sfintei Maria Magdalena. Şi alte multe minuni a săvârşit şi săvârşeşte Sfânta în fiecare zi celor care o cheamă cu credinţă.
Dea Domnul să avem şi noi rugăciunile, binecuvântarea şi marea minune a pocăinţei ei în toate zilele vieţii noastre, dar mai ales în cea din urmă zi a peregrinării noastre în această vale a plângerii, căci scris este: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca!” Amin (postat pe fb de ioan monahul)
Citește mai mult: https://ioan-lixandru.webnode.ro/news/nici-o-femeie-nu-l-a-tradat-pe-domnul-iisus/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.