Sinaxar 27 Mai

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, şi i s-a încredinţat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, şi ca un vrednic şi priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată şi neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit şi a luminat cugetele credincioşilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri şi propovăduind pe faţă dreapta credinţă, a fost dat la multe munci, şi foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, şi de aci înainte a devenit şi mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri şi muncindu-l şi mai cumplit, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învăţăturile sale, pe mulţi păgâni din înşelăciunea idolilor a întors către Hristos şi cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanţuri şi închis în temniţă ca să fie ucis pe încetul cu foamea şi cu sete. După aceea a fost scos şi muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, şi la Anghira, cetatea Galatiei, şi pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Şi aducându-l la râul ce se numţea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciş, şi l-a legat de patru pari uscaţi ce erau înfipţi în pământ, şi I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea şi carnea de pe oase, şi a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări şi frunze şi au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputinţele şi durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos şi a primit cununa nestricăciunil.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a săvârşit zdrobindu-i-se capul de piatră.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735).

Sf. Beda a fost istoric bisericesc şi a consemnat istoria creştinismului din Anglia până în zilele sale. Anul probabil al naşterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângă localitatea Jarrow.

La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mănăstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca să fie îndrumat şi educat de Sf. Benedict Biscop (prăznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mănăstirea cea nouă Sf. Petru, înfiinţată în Jarrow în 682, unde a rămas până la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith stareţul (prăznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mănăstiri, Wearmouth şi Jarrow.

În Viaţa lui Ceolfrith scrisă anonim, există povestea unui incident legat, probabil, de tânărul Beda. Ciuma din 686 a năpădit mănăstirea lui Ceolfrith, răpind majoritatea monahilor cântăreţi din corul bisericii, rămânînd în viaţă doar stareţul şi un băiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânăr "este acum preot la aceeaşi mănăstire şi laudă faptele minunate ale stareţului atât verbal cât şi în scris, faţă de toţi cei care vor să le afle".

Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotărât că ar fi bine să cânte Psalmii fără antifoni, cu excepţia slujbelor de Utrenie şi Vecernie. După o săptămână de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântaţi acolo unde le era rândul. Cu ajutorul băiatului şi al fraţilor rămaşi în viaţă, slujbele se făceau foarte greu până când au fost aduşi alţi călugări care au fost învăţaţi să cânte.

Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani şi la 30 a primit sfânta taină a preoţiei din mâna Sf. Ioan din Beverley (prăznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) şi în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericeşti şi considera că dacă îngerii sunt prezenţi la slujbe împreună cu călugării atunci şi locul său era acolo. "Dacă nu m-ar vedea printre călugări nu ar întreba, oare, unde este Beda?"

Beda şi-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era călugăr la renumita mănăstire din Lerins, întemeind el însuşi alte mănăstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cărţi de la Lerins şi din alte mănăstiri din Europa. Această bibliotecă l-a ajutat pe Beda să-şi scrie propriile cărţi, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastică şi hagiografiile.

Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creştinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect şi bine documentat. Cărţile sale se trăgeau din "documente antice, din tradiţiile strămoşilor noştri şi din cunoştinţele mele personale". Cartea a V-a, 24, ne oferă o perspectivă clară a vieţii religioase şi seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrăvită după tradiţii duhovniceşti foarte asemănătoare cu cele păstrate de creştinii ortodocşi. Aceşti sfinţi duceau aceeaşi viaţă de sfinţenie eroică pe care o găsim şi la sfinţii din est, sfinţenia lor fiind demnă de dragostea şi admiraţia noastră. Creştinii posteau miercurea şi vinerea, precum şi în postul Naşterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30).

În anul 735 Sf. Beda s-a îmbolnăvit. Cam cu două săptămâni înainte de Paşti se simţea slăbit şi avea probleme de respiraţie dar nu avea dureri mari. A rămas vesel şi preda zilnic lecţii învăţăceilor săi, după care îşi continua ziua cântînd Psalmi şi ridicînd rugăciuni de mulţumire la Dumnezeu. Deseori îl cita pe Sf. Ambrozie: "Nu am dus o viaţă de care să-mi fie ruşine printre voi şi nu mă tem de moarte pentru că Dumnezeu este milostiv." (Paulin, Viaţa Sf. Ambrozie, cap. 45).

Pe lângă lecţii şi Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxonă a Evangheliei lui Ioan şi a unei cărţi cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (prăznuit în 4 aprilie). În joia dinaintea Înălţării Domnului, sfântul respira tot mai greu şi picioarele au început să i se umfle. "Să învăţaţi repede," le spunea el celor care scriau după dictarea lui, "pentru că nu ştiu cât voi mai putea continua. Domnul mă poate chema în orice clipă la El."

După o întreagă noapte nedormită, Sf. Beda şi-a continuat dictarea în dimineaţa de miercuri. În ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moaştele sfinţilor din mănăstire, după care fraţii au intrat la slujbă, lăsîndu-l pe călugărul Wilbert cu Beda. Acesta şi-a amintit că a mai rămas încă un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfântul, însă nu vroia să-l deranjeze pe Beda în ceasul morţii. Atunci Sf. Beda i-a spus, "Nu te necăji. Ia tocul şi scrie repede."

La ceasul al nouălea Beda s-a oprit şi i-a spus lui Wilbert să caute în lădiţa sa piper, tămâie şi pânză şi să-i cheme pe preoţii mănăstirii ca să le dea lor. Când au ajuns, el le-a vorbit la fiecare în parte, rugîndu-i să nu-l uite şi să-l pomenească în rugăciunile lor. Apoi le-a spus acestea: "Vremea plecării mele este aproape iar sufletul meu tânjeşte să vadă frumuseţea lui Hristos, Împăratul meu."

În acea seară, Wilbert i-a spus: "Părinte, a mai rămas o frază neterminată." La care sfântul i-a răspuns: "Foarte bine, scrie-o." Apoi tânărul călugăr a spus: "Acum s-a terminat." Sf. Beda i-a răspuns: "Adevărat ai spus, chiar s-a terminat." După care l-a rugat să-şi ridice ochii să vadă biserica în care obişnuia să se roage. După ce a cântat "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh", Sf. Beda a adormit întru Domnul pe care mult L-a iubit.

Deşi Sf. Beda s-a săvârşit în 25 mai, în ajunul Înălţării, el este prăznuit în 27 mai, deoarece sărbătoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixată pe 26. Trupul său a fost îngropat la început în portalul de sud al bisericii mănăstirii, iar mai târziu a fost mutat lângă altar.

Azi sfintele sale moaşte se odihnesc în Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care îl pomeneşte Dante în Divina Comedie (Paradisul).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: "Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin."

Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.

De dimineaţa până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurându-le neputinţele.

Blândeţea sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.

Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!" Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere.

Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfârşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creştin.

După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfântului să nu-i dispreţuiască.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.

În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.

Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Eladie

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Eladie, glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Cel ce a bătut Egiptul şi pe prigonitorul Faraon l-a înecat în mare, a izbăvit din robie pe poporul cel ce cânta ca şi Moise, cântare de biruinţă, că singur cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi popoarelor cele iubitoare de mucenici, ca dănţuind cu dumnezeiască cuviinţă, să cântăm cântări de laudă, lăudând pe sfinţitul mucenic al lui Hristos, Eladie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-ne credincioşii, să încununăm cu flori pe dumnezeiescul Eladie, ca pe un biruitor al necredinţei şi tare mărturisitor Dumnezeirii celei de o fiinţă, în trei lumini.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Soare luminos ai răsărit lumii, dintru cele dinlăuntru, sfinţite, împuţinând înşelăciunea cu luminile pătimirii, Mucenice Eladie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Numai tu singură dintre femei ai purtat naştere mai presus de fire şi Maică fiind, rămânând Fecioară Curată, te-ai arătat auzire înfricoşătoare, căci ai născut pe Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Cela ce întăreşti tunetul şi zideşti duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud pe Tine cu adevărat şi să fac voia Ta; că nu este Sfânt fără de Tine, lubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte minunat ai arătat popoarelor, Mântuitorule al nostru, pe mucenicul Tău, ca să rabde toată năpădirea şi prin chinuri amare să se îndulcească de dorirea dragostei Tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând focul la ochi, te-ai lipsit de vedere şi văzând slava cea din cer, mulţumeai lui Dumnezeu, căci prin patima ta, iată a răsărit ţie lumină strălucitoare, fericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Totdeauna se vesteşte întru tine minunea cea minunată Preacurată, căci fiind Fecioară, ai născut Prunc şi eşti Maică Curată Făcătorului lumii, întru amândouă fiind adevărată.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am Dumnezeule, auzul Tău şi m-am temut; înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat, Doamne, că de lauda Ta s-a umplut pământul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-te întru cele de laude ţi-ai pus pe creştetul Tău diadema dreptăţii ferecată cu aur şi cu pietre scumpe.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veselindu-ţi-se sufletul întru chinuri, mucenice, se vedea faţa ta ca un trandafir fiind înfrumuseţată cu patimile lui Hristos, înţelepte fericite.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Întru o Fiinţă laud trei Ipostasuri ale dumnezeieştii stăpâniri: al Tatălui şi al Fiului şi al Preasfântului Duh, căci o strălucire este a firii, celei în trei Sori un Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, în ce chip ai aplecat, cum ai născut după legile maicilor? Căci Cel pe Care L-ai născut este Dumnezeu Întrupat, înnoind Legea firii, precum Însuşiştie.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Răsare-mi mie, Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine mânecă duhul meu şi Te laudă pe Tine, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine scap, Împăratul păcii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai ca soarele, locuind în temniţă, căci acolo ţi s-a arătat Hristos, Lumina cea neapusă, glăsuindu-ţi ţie ca lui Pavel, cuvinte de mângâiere, pătimitorule cel cu cuget răbdător.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legăturile ţi s-au rupt, ca ţesăturile păianjenului, căci întru tine a fost puterea cea nebiruită, zdrobind tot cugetul demonilor şi pe tine mărindu-te, ostaşule al lui Hristos.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Şi Trei Feţe cinstesc şi o Dumnezeire; căci în Trei Feţe se împarte, iar nu în trei firi, căci Unul este Dumnezeul nostru: Tatăl, Fiul şi Duhul cel drept.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Şi negrăită se zice şi necunoscută se înţelege Taina, care s-a arătat întru tine, că de sămânţă nu ai ştiut şi fiu ai născut. Acesta este împăratul păcii, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Cufundat fiind în viforul păcatelor şi ca în pântecele chitului fiind ţinut, strig către Tine, cu proorocul: Doamne, scoate viaţa mea din stricăciune şi mă mântuieşte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi să cântăm în alăuta versurilor, cu inimă veselă, căci Hristos a arătat pe lăudatul pătimitor Eladie, biruitor potrivnicului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădându-te a jertfi idolilor, te-ai făcut jertfă vie lui Dumnezeu, de trei ori fericite, bine mirosind tuturor mirurile cele curate ale patimilor lui Hristos în trupul tău.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând prin nevoi cu patru legături erai veselindu-te, ca şi cum ai fi înlăuntrul raiului, căci vedeai înaintea feţei tale odihna cea viitoare, pentru care ai ales a pătimi toate, Sfinte Mucenice Eladie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Naşterea ta este mai presus de fire, căci fără de sămânţă ai zămislit şi ai născut, precum se cuvine maicilor, după legea firii; amândouă sunt adevărate foarte; să se astupe limbuţia eresurilor, cea pentru tine împotriva ta, Preacurată Maică a lui Dumnezeu.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-ai mare îndreptător nouă, sfinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta astăzi te cinstim pe tine, sfinţite pătimitorule Eladie, pururea mărite.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât văpaia focului fiind aprinşi au strigat: bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cerul s-a mirat de tine, fericite, fiind târât pe pământ şi te-ai făcut priveală în lume, pătimind pentru Hristos şi lăudându-L pe El, pe Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La călcâiele tale suferind amare porniri, ai rănit pe cel viclean şi lovindu-l cu călcâiele, l-ai trântit sub picioarele tale, fericite, slăvind pe Hristos Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

O, Dumnezeire în Trei Sori, o, Împărăţie fără început pururea viitoare, Părinte şi Fiule şi Duhule, bine eşti cuvântat, Cel ce Singur eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, taină înfricoşătoare! O, minune străină! În ce chip şi Maică ai fost şi Fecioară ai rămas, Singură, Binecuvântată, care ai născut nouă, pe Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Pământul şi toate cele ce sunt pe el, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor şi preoţii binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi pe El în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământului îi dă miros sângele tău, deasupra te laudă cerul şi noi scriem cu cuvântul chinurile tale cele frumoase, fericite şi luminat strigăm: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînspăimântându-te de foc şi de sabie, te-ai făcut ostaş lui Hristos, prădând pe Veliar cu toată întrarmarea cea tainică, fericite, cu credinţă strigând: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Dumnezeu slăvesc pe Tatăl, asemenea laud pe Fiul şi pe Duhul, o Fire şi o Putere în Trei Feţe, căci câte Trei un Dumnezeu este; pe Care slăvindu-L Îl lăudăm ca pe un Domn şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Gândul nu cuprinde minunea şi limba nu poate grăi, căci mai presus de fire a născut Fecioara şi după naştere este adevărată Maică lui Dumnezeu şi Fecioară, pe care lăudând-o, slăvim pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Naşterea ta cea mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, pe Hristos Dumnezeul nostru, cu laude fără de tăcere o slăvim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziua cea pătimitoare a dumnezeiescului Eladie prăznuind-o luminat, cu cântări slăvim pe Mântuitorul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Mucenicul Eladie, cel ce este Bisericii lui Hristos vas sfinţit de aur al sfintei pătimiri, lăudându-l îl mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, cea cu mii de bucurii şi bucuria lumii, Marie, Născătoare de Dumnezeu; pe tine cu laude, neîncetat te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Curăţindu-te pe sineţi de întinăciunea răutăţii, te-ai uns şi te-ai făcut preot lui Dumnezeu şi chinuindu-te prin sânge, mai mult ai strălucit întru virtuţi părinte şi ai luminat cugetele credincioşilor cu razele minunilor tale celor minunate, mărite Eladie.