sâmbătă, 25 mai 2024

Înţelepciunea bătrânului samurai


 Lângă Tokio trăia un vestit samurai care îi îndruma pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă: aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi, apoi, contraataca cu viteză.
Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima. Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până şi strămoşii. Timp de câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat.
       Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
- “Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit sabia, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în fata tuturor?”
- “Dacă cineva vine la tine cu un cadou şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul?” a întrebat bătrânul samurai.
- “Celui care a vrut să ţi-l ofere” a replicat unul dintre discipoli.
- “La fel se întâmplă şi cu orice mânie, insultă sau invidie” spuse maestrul. “Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”
       În viaţa de zi cu zi sunt nenumărate situaţiile în care ne trezim prinşi fără să vrem în tot felul de situaţii nedorite.
       Fiecare clipă îşi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcă. Totul depinde de noi. Putem alege să acceptăm orice dar şi să ne lăsăm atraşi în jocul altora, sau să fim selectivi… şi să acceptăm doar acele daruri care ne ajută în creşterea şi maturizarea noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor