Sinaxar 22 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de minuni.

Sfântul Averchie, Episcop şi Făcător de Minuni din Hieropolis, a trăit în secolul al II-lea în Frigia, mai exact Ierapolea (Hieropolis) Frigiei Salutare, pe vremea împaratiei lui Marcu Antonin (161-180).

Oraşul Hieropolis era plin de păgâni şi foarte puţini creştini. Sfântul se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor lor şi pentru a se număra printre cei aleşi. Odată un înger i s-a înfăţişat şi i-a poruncit Sf. Averchie să distrugă idolii din templul păgân, ceea ce a şi făcut cu multă râvnă. Apoi, auzind că închinătorii la idoli îl căutau ca să-l omoare, sfântul a mers în locul unde s-au adunat oamenii şi cu voce tare a vorbit despre rătăcirile păgânilor. Aceştia au încercat să-l prindă pe sfânt dar în momentul acela, trei tineri posedaţi au început să strige din mulţime. Oamenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cum sfântul a izgonit duhurile necurate din acei tineri numai cu puterea rugăciunii. Văzându-i pe îndrăciţi reveniţi la normal, locuitorii din Hieropolis i-au cerut Sfântului Averchie să-i înveţe despre credinţa creştină şi au acceptat sfântul botez.

Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecînd bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. El a predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitînd Roma şi convertind peste tot mulţimi de oameni la creştinism. Mulţi ani sfântul a apărat biserica de eretici, a întărit creştinii în credinţă, a revărsat din abundenţă sfaturile sale despre cărarea cea dreaptă, a vindecat bolnavii şi a propovăduit slava lui Dumnezeu. Pentru faptele sale minunate Sf. Averchie a fost socotit "întocmai cu Apostolii".

Sf. Averchie s-a întors să moară acasă la Hieropolis. După moartea sa multe minuni s-au înfăptuit la mormântul său. El şi-a scris propriul epitaf care a fost gravat în piatra de mormânt. Piatra este păstrată şi azi în Muzeul Lateran.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor sapte tineri din Efes: Maximilian, Iamvlih, Martian, Dionisie, Antonin, Exacustodian si Constantin.

Acesti sfinti au fost în zilele împaratului Deciu; si s-au sfatuit si si-au împartit averea la saraci si au intrat într-o pestera; si rugându-se lui Dumnezeu, sa le ia sufletele, ca sa nu cada în mâna împaratului si-au dat sufletele. Iar daca s-a întors Deciu la Efes, a întrebat de ei, ca sa-i faca sa aduca Jertfa la idoli, si aflând ca au murit în pestera a poruncit ca sa astupe gura pesterii. Deci, dupa trei sute saptezeci si doi de ani, când a fost în vremea împaratiei lui Teodosie cel mic, scornindu-se un eres cum ca nu exista înviere, la treizeci si opt de ani ai împaratiei lui, vazând împaratul ca se tulbura Biserica lui Dumnezeu, pentru ca se aflau si unii din episcopi cuprinsi de acel eres, sta îndoit ce va face. Dezbracându-se de haine, si culcându-se jos la pamânt, împaratul se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i arate ceea ce dorea sa stie. Domnul nu i-a trecut lacrimile cu vederea, ci i-a aratat cu chip aceasta. Stapânul muntelui în care era pestera aceea, a vrut sa faca în aceeasi vreme staul pentru turma sa; si rasturnând pietrele de la pestera, spre zidirea staulului, s-a deschis usa pesterii; si din porunca lui Dumnezeu s-au desteptat acei sapte sfinti tineri ce fusesera savârsiti acolo si vorbeau între dânsii ca si cum ar fi fost adormiti de ieri neschimbându-se nicidecum; atât cât nici hainele lor ce purtau, nu se stricasera cu nimic de pamânt; si mai vârtos aceasta aducându-si aminte, ca si Deciu îi cerca ca sa-i chinuiasca vorbeau între dânsii, zicând Maximilian catre ceilalti: "De cumva ne vor si prinde, fratilor, sa stam barbateste si sa nu vindem bunul neam al credintei noastre; iar tu, frate Iamvlihe, du-te si cumpara pâine si ia mai multa, ca aseara ai adus putina si ne-am culcat flamânzi; si afla si de Deciu, ce gând are pentru noi?" Deci, mergând Iamvlih la cetate, si vazând semnul Crucii la poarta, se mira; acelasi semn vazând si prin alte parti, si zidirile schimbate, si altfel de oameni, i se parea ca viseaza, sau ca nu-si este în fire. Însa mergând catre cei ce vindeau pâine, a luat si dându-le argintul, se grabea sa se întoarca.

Vazând însa ca vânzatorii aratau între dânsii si pe la altii argintul, si cautând la dânsul si zicând ca a gasit o comoara, precum argintul arata lucru de fata, având chipul celui ce a împaratit mai înainte cu multi ani, îl cuprinsese frica si grija si nu putea sa graiasca cugetând ca l-au cunoscut si-l vor prinde, si-l vor duce la împaratul Deciu. Drept aceea cazând la dânsii cu rugaminte zicea: "Rogu-ma voua, daca ati luat argintul, luati si pâinea, numai pe mine ma lasati sa-mi caut de cale". Iar aceia îi ziceau:

"Arata-ne comoara si ne fa si pe noi partasi; sau de nu, te vom da spre moarte". Acestea zicându-i si vazându-l ca este pe gânduri, îl legara de grumaji, si-l purtau prin târg, aducându-l la proconsulul cetatii ca sa-si dea seama. Iar vazându-l dregatorul îi zise: "Spune-ne tinere, cum ai aflat comoara, câta este si unde?" Iar el a raspuns: "Niciodata n-am aflat comoara, si banii îmi sunt de la parinti si ce întâmplare este aceasta nu stiu". Iar proconsulul zise: "Dar din care cetate esti?" El zise: "Din aceasta sunt, de este acesta Efesul". Iar guvernatorul zise: "Dar care îti sunt parintii? Sa vina aici si daca se va cunoaste adevarul te vom crede". Iar el zise: "Cutare este tatal meu si cutare este mama mea si cutare îmi sunt rudele si cutare este mosul meu". Iar dregatorul zise: "Nu vei putea tu sa ne faci sa credem spunându-ne nume straine, care nu sunt acum, ci sunt afara din cele obisnuite". Iar Iamvlih zise: "De nu ma crezi ca spun adevarul, nu stiu ce sa zic alta". Atunci dregatorul zise: "Pagâne, banul tau marturiseste dupa scrisoare ca este tiparit mai înainte cu trei sute de ani si mai bine, din zilele împaratului Deciu; si tu fiind tânar, nici treizeci de ani având, te silesti sa ne amagesti". Atunci Iamvlih cazând la picioarele lor se ruga zicând: "Ma rog, domnilor mei, spuneti-mi unde se afla împaratul Deciu, care era întru aceasta cetate?" apoi ei zisera: "În vremile acestea nu se afla Deciu ci a fost mai înainte cu multi ani". Si Iamvlih zise: "Si pentru aceasta v-ati mirat, domnii mei? Veniti dar dupa mine si va voi duce la sotii mei care sunt în pestera si de la dânsii doara se vor crede cuvintele mele; ca eu stiu ca am fugit de fata împaratului Deciu. Si ieri venind ca sa cumpar pâine, am vazut pe Deciu intrând în cetatea aceasta". Acestea zise, si auzind episcopul Marin, zise catre proconsulul: "Pare-mi-se sa se fi întâmplat vreo minune la aceasta povestire. Ci, sa mergem cu dânsul împreuna sa vedem".

Si mergând dupa cuvintele acestea intra înainte Iamvlih în pestera; dupa aceea episcopul. Si întorcându-se spre partea dreapta a usii, vazu un sicrias pecetluit, cu doua peceti de argint, pe care îl pusese Rufin si Teodor crestini fiind, ce fusesera trimisi împreuna si cu altii de Deciu, ca sa astupe pestera, scriind întru aceasta spre pomenirea sfintilor, însemnându-le numele lor în table de plumb. Si strângându-se toti cei alesi cu proconsulul le-au aratat lor. Si deschizând gasira tablele cele de plumb. Si citind se minunara si intrând înauntru în pestera, aflara pe sfinti si au cazut la picioarele lor si sezând îi întrebau. Iar ei povesteau mai întâi despre ale lor; dupa aceea de ispravile împaratului Deciu; si se mirau toti si slaveau pe Dumnezeul minunilor. Atunci proconsulul împreuna ca episcopul au scris împaratului Teodosie, si i-au vestit despre toate cele mai sus-zise. Deci împaratul luând scrisoarea, s-a umplut de bucurie pentru o înstiintare ca aceasta si a mers foarte degrab acolo la acel loc; si cum a intrat în pestera, a cazut la pamânt si a udat picioarele sfintilor cu lacrimile lui si i se bucura sufletul, caci i-a ascultat Domnul rugaciunea, aratându-i de fata învierea mortilor. Deci, facând împaratul nu putina vorba cu sfintii împreuna cu episcopii si cu mai-marii cetatii, sfintii au fost cuprinsi ca de un somn; si privind toti cum dormitau, iarasi au raposat catre Domnul. Atunci împaratul dând haine scumpe si aur si argint, se facu sapte sicrie întru cinstea sfintilor. Iar peste noapte s-au aratat împaratului si-i zisera: "Lasa-ne împarate pe pamânt, unde o data am înviat". Si facându-se adunare mare de episcopi, împaratul puse pe pamânt, precum ei poruncise prin vedenie si facând praznic cu bucurie, au dat multa milostenie la saracii cetatii Efesului si se bucura cinstind pe tot poporul sau cu daruri. Si a slobozit pe episcopii care erau închisi prin temnita, pentru propovaduirea învierii; si s-a facut de toti praznic obstesc, multumind si slavind pe Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Alexandru episcopul si Iraclie Mucenicul, Anna si Elisaveta, Teodota si Glicheria.

Sfântul mucenic Alexandru, episcop fiind si învatând si întorcând si botezând pe multi a fost prins de guvernator si fiind chinuit mult si silit ca sa jertfeasca la idoli, n-a vrut sa se supuna. Deci, vazând Iraclie ostasul rabdarea lui a crezut în Hristos si chinuindu-l si pe acesta mai întâi mult, i-au taiat capul. Si facând Sfântul Alexandru minuni si tamaduindu-se de rani, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu a tras spre credinta lui Hristos si pe patru femei: Teodota, Glicheria, Anna si Elisaveta care înaintea guvernatorului stând si mustrând înselaciunea idolilor, li s-au taiat capetele. Apoi si Sfântul Alexandru s-a savârsit lovit de sabie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Ruf, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Lot cel ce în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfîntului şi întocmai cu Apostolii Averchie (Episcopul Ierapolei, făcătorul de minuni)

În timpul domniei împăratului Antonin şi a fiului lui, Marc Aureliu, Sfîntul Averchie a fost episcopul cetăţii Hierapolis din Frigia.

Marea majoritate a populaţiei oraşului era păgînă. Sfîntul Averchie îşi păstorea cu rîvnă mica lui turmă cea risipită printre păgîni, suferea cu duhul văzînd mulţimea păgînilor şi idolatrilor din cetate, şi se ruga cu rîvnă lui Dumnezeu ca să îi aducă pe toţi la lumina cunoştinţei. În timpul unei serbări păgîneşti plină de strigăte şi de gălăgie, după obiceiul păgînilor, Sfîntul Averchie s-a aprins cu duhul de dumnezeiască rîvnă, a intrat în templul păgînesc şi a dărîmat la pămînt idolii din el, sfărîmîndu-i. Pe cînd păgînii voiau să se repeadă ca să îl omoare, trei dintre ei, demonizaţi, urlînd demonic şi fâcînd spume la gură, au căzut la pămînt înaintea omului lui Dumnezeu, iar el i-a scos afară pe demoni din dînşii.

Tinerii ca prin farmec s-au făcut liniştiţi şi sănătoşi. Aceasta a prefăcut ura păgînilor întru uimire înaintea Făcătorului de minuni Hristos, şi cinci sute dintre ei au crezut şi au dorit să primească Sfîntul Botez. Încetul cu încetul toată cetatea Ierapole a crezut în Domnul Hristos şi s-a botezat. Proconsulul provinciei, Publius, o avea pe mama lui oarbă. Averchie i-a redat femeii vederea cu rugăciunea, iar mama guvernatorului împreună cu mulţi alţii au crezut în Hristos. La vîrstă adîncă ajungînd, Sfîntul Averchie a fost chemat la Roma, unde a vindecat-o de nebunie pe fiica împăratului. Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori robului Lui celui credincios.

Veneau la el oameni de aproape şi de departe ca să ia tămăduiri şi vindecări din bolile lor grele şi incurabile. Nu numai că diavolii se temeau de el, dar ei încă îl şi mai ajutau pe Sfîntul lui Dumnezeu, la a Lui poruncă. Călăuzit fiind de Domnul Hristos, Sfîntul Averchie a propovăduit Evanghelia în Siria şi în Mesopotamia. La vîrstă celor mai adînci bătrîneţi ajungînd, Sfîntul Averchie s-a înfăţişat înaintea Domnului pe Care mult L-a iubit în cetatea lui, Hierapolis, la sfîrşitul veacului al doilea.

Pomenirea Sfîntului Preacuviosului nostru Părinte Lot

El a fost un mare nevoitor egiptean şi contemporan al Sfinţilor Arsenie cel Mare şi Agathon. El a dus viaţa tuturor nevoinţelor în mînăstirea lui, ce se afla lîngă un lac, la cetatea Arsinoe.

Acolo el a îndrumat pe mulţi dintre duhovniceştii lui fraţi la calea mîntuirii. Avva losif i-a fost lui sfătuitor şi prieten apropiat. A zis odată Avva Lot către Avva losif: Avva, eu postesc cît de mult pot, mă ţin strîns de rugăciune, mă nevoiesc întru tăcere şi cugetări dumnezeieşti, iar cu înfrînarea mă păzesc de gîndurile necurate. Ce altceva aş mai putea să fac?

Atunci Avva losif s-a ridicat în picioare, şi-a înălţat mîinile la rugăciune iar degetele lui au luminat ca nişte lumînări aprinse. După ce s-a rugat astfel, Avva losif a zis: De voieşti, te poţi face cu totul lumină! Plăcîndu-I lui Dumnezeu şi aşezînd pre mulţi pe calea mîntuirii, Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Lot s-a odihnit cu pace, în veacul al cincilea.

Pomenirea minunatei apărări a cetăţii Moscovei de lituanieni, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

În timpul domniei Cneazului Vasile Ivanovici, lituanienii au ocupat Moscova, ceea ce a făcut ca moscoviţii să cadă pradă deznădejdii.

Atunci s-a arătat Sfîntul Serghei de Radonej Episcopului Arsenie care fusese aruncat în închisoare, şi i-a descoperit că Moscova se va elibera de lituanieni chiar a doua zi, prin intervenţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cu adevărat, lituanienii au părăsit de-a valma Moscova chiar a doua zi, iar trupele ruseşti au reintrat în cetate. Tot poporul cetăţii a căzut înaintea icoanei Preacuratei şi de Dumnezeu Născătoarei şi i-au mulţumit cu lacrimi de bucurie.

Cîntare de laudă la Sfîntul Averchie, cel întocmai cu Apostolii

Sfîntul Averchie pildă de smerenie este,

El este pilda frumoasă a rîvnei dumnezeieşti.

El arzînd cu duhul pe muţii idoli la pămînt i-a zdrobit,

Mergînd cu bucurie chiar pînă la moarte.

Dar Domnul îl apără pe cel ce luptă pentru El,

Şi îl acoperă de rău cu Mina Lui cea Dreaptă.

Împotriva Sfîntului şi oameni şi diavoli s-au pornit,

Dar au tăcut de ruşine înaintea puterii Sfintei Cruci.

Ceea ce Sfîntul dorea, Domnul împlinea,

El suferea cu duhul, dar bucura pre mulţi.

Sfîntul Averchie stîlp de foc a fost,

Lumină şi luminător al vieţii oamenilor.

El pre Hristos a propovăduit la multe popoare,

L-a propovăduit împăraţilor, ca şi celor umili.

El pre Hristos L-a mărturisit înainte lumii

Prin darul facerii de minuni.

El izvorît-a minuni precum o apă vie,

El potolit-a multora setea cu Cuvîntul de Viaţă Făcător.

Cu învăţătura lui Hristos el a hrănit flămînzii,

Sfîntul Averchie, omul milelor.

Icoană de smerenie, Sfîntul Averchie

Odihnitu-s-a în Domnul la adinei bătrîneţi.

El s-a încununat cu tinereţe eternă-n Ceruri,

Strălucind de lumină în al Raiului plai.

O Sfinte Minunate Părinte, rămîi şi cu noi!

Apără din cer turma cea de pe pămînt.

Roagă pre Hristos Domnul să ne-nconjure cu milostivire,

Ca Biserica Sfîntă întru tine să se laude

Pînă la sfîrşit.

Cugetare

Pe cît de uimitoare este asprimea oamenilor Sfinţi faţă de ei înşişi, pe atât de uimitoare este blîndeţea şi bunătatea lor faţă de ceilalţi. Sfîntul llarion cel Mare, neputîndu-şi plăti cu bani călătoria pînă în Sicilia, i-a oferit corăbierului drept plată exemplarul lui din Sfînta Scriptura, pe care îl copiase în tinereţe cu mîna lui. Vindecîndu-l pe un anume principe de un duh necurat, acesta a voit să îi plătească pentru vindecare zece litre de aur.

Dar Sfîntul nu a primit aurul, ci arătînd către pîinea lui de orz a zis: Cine se hrăneşte cu astfel de pîine dispreţuieşte aurul. Nişte oameni l-au rugat să se roage lui Dumnezeu pentru ploaie, iar alţii să-i mîntuiască de ploaia prea multă şi de şerpi. Sfîntul llarion a împlinit amîndouă cererile cu rugăciunea. Sfîntul Averchie a lucrat odată astfel: văzînd într-un loc oameni necăjiţi, plini de boli grele şi de lipsuri, el a înghenuncheat acolo şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să le izvorască un izvor de apă caldă şi vindecătoare, lucru care s-a şi întîmplat în acel loc.

Vindecînd-o de nebunie pe fiica împăratului, acesta i-a oferit aur, argint şi alte feluri multe de daruri, dar Sfîntul Averchie a zis: Cel ce socoteşte pîinea şi apa hrană împărătească nu are lipsă de bogăţii. Necăutînd şi nevoind nimic pentru sine, Sfîntul Averchie a cerut totuşi două lucruri împăratului, două binefaceri pentru turma lui din Ierapolis: să zidească nişte băi bune peste izvoarele vindecătoare de apă caldă pe care le scosese cu rugăciunea, şi să trimită în fiecare an grîu îndestulător pentru toţi locuitorii cetăţii Ierapole. Împăratul a primit cererea Sfîntului şi a împlinit-o apoi întocmai.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a lui Eneas (Enea) din Lydda (Lida) (Fapte 9):

• La cum Enea zăcea paralizat de opt ani;

• La cum Sfîntul Apostol Petru l-a vindecat pe el întru Numele Domnului Iisus Hristos;

• La cum Enea s-a sculat cu desăvîrşire sănătos din patul bolii lui.

Predică despre frumuseţea lui Hristos, mai presus de orice frumuseţe

Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor (Psalmul 44:3).

Sfînta Scriptură nu atribuie nici o valoare deosebită frumuseţii fizice, şi în general nici unui lucru din cele trecătoare.

De aceea oricine citeşte Sfintele Scripturi trebuie să se înarmeze cu multă atenţie şi înţelepciune, spre a şti să vadă că aparenta laudă a frumuseţii fizice are în vedere de fapt frumuseţea sufletului şi a valorilor spirituale. Fără îndoială, frumuseţea spirituală face ca să fie minunat de atrăgător şi cel mai puţin frumos chip, tot aşa cum urîţenia sufletească urîţeşte şi cel mai frumos chip. Prorocul David, cel care revarsă cuvînt bun din inima lui (Psalmul 44:1), spune Împăratului lui, Domnul Iisus Hristos: împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor.

Domnul Şi-a făurit Lui-Şi trupul Său omenesc aşa cum a dorit. Dacă ar fi dorit să Se întrupeze pe pămînt ca cel mai frumos dintre oameni, aşa ar fi şi făcut. Dar nimic din Sfintele Scripturi nu ne arată că El ar fi atras la El mulţimile prin frumuseţea Lui fizică izbitoare sau prin felul înfăţişării Lui. El însuşi a zis: trupul nu foloseşte la nimic (Ioan 6:66). Prin urmare, limpede este că Prorocul David nu grăieşte aici de frumuseţea trupească a Mîntuitorului, ci de dumnezeiasca Lui frumuseţe duhovnicească. Aceasta se vede din următoarele cuvinte ale Psalmistului: revărsatu-s-a har de pe buzele Tale (Psalmul 44:3).

Aşadar, frumuseţea Fiului lui Dumnezeu nu stă în forma buzelor gurii Lui, ci în bogăţia harului care se revarsă de pe ele. Despre Hristos grăişte şi Prorocul Isaia: nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă (Isaia 53:2-3).

Putem vedea oare un acord între David şi Isaia? Cu adevărat, putem, cuvintele lor stau într-un acord desăvîrşit. David grăieşte de frumuseţea interioară a lui Hristos, pe cînd Isaia grăieşte de umilirea şi batjocorirea Lui ca fiinţă umană exterioară. Isaia a zis că în El oamenii nu vor vedea nici chip de rege, nici de om bogat, ci vor vedea în El pe rob şi pe omul care este cunoscător al suferinţei. O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Tu eşti mai frumos decît toţi oamenii pămînteşti şi Îngerii cereşti! Slava Ta este nepieritoare iar frumuseţea Ta, fără de sfîrşit! O Stăpîne Preablînde, îndepărtează urîţenia sufletelor noastre celor desfigurate de păcat, rugămu-ne şi ne cucerim Ţie!

Căci a Ta este toată slava şi mulţumita în veci, Amin.