Sinaxar 14 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastra Parascheva cea noua.

Aceasta cu adevarat mare si vestita între femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.

Iar dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat, curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului, unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci, prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea.

Deci multi ani rabdând în aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa, si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva, rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da; caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta, îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamarit-o.

Despre aceea, ca sfintele moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol, povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, "Patriarhul Constantinopolului Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici catre stapânitorul Moldoaviei".

Iata ce zice despre aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfânta Parascheva, precum aflam din cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaste".

Aceasta stramutare de atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia, fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile îndelungate si viata de multi ani. Amin".

Din traditie avem povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii "Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.

In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.

De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.

Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:

"Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie.

Acestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Silvan.

Acesta era din Gaza, barbat blând, întreg cu credinta, preot al bisericii din Gaza, batrân cu vârsta; care stând fata înaintea poporului chesarenilor, a fost batut cu amar si i s-au strujit coastele. Apoi a fost osândit sa munceasca la baile de arama din Zoora; si de acolo fiind scapat de credinciosi, s-a învrednicit a fi facut episcop. Si ajungând la adânci batrâneti si în neputinta, caci era slabit de boala, i s-a taiat capul de catre închinatorii la idoli.

Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Petru Avselamul.

Acesta era din muntii Elevterupolei, din satul ce se cheama Ania, tare si sporit cu sufletul; iar cu trupul tânar si vârtos. Si multe rabdând în nevointa pentru credinta si toate cele pamântesti defaimându-le, în al saselea an al împaratiei lui Diocletian si Maximian, s-a facut jertfa bine primita lui Dumnezeu, savârsind lupta prin foc.

Tot în aceasta zi, Sfântul Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru Sfintele icoane.

Tot în aceasta zi, Sfintii patruzeci de Mucenici cei din Egipt si Palestina, care de sabie s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna octombrie în 14 zile: Cuvioasa maica noastrã Parascheva cea nouă

      Aceasta s-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol şi a trăit pe vremea despărţirii Bisericii de la Roma de Biserica sobornicească ortodoxă(1054). A fost crescută de părinţii ei în teama de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai cu osebire în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei. Nu o dată s-a dezbrăcat de hainele sale cele bune şi le-a dat săracilor, îmbrăcând hainele proaste ale acelora, ceea ce i-a adus mustrarea şi uneori la bătaia din partea părinţilor. Dar fecioara a arătat hotărâre în folosirea averii sale şi după moartea părinţilor ei. Ca una ce nutrea dorinţa de a se retrage din lume şi de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, auzind odată, la biserică, cuvintele Evangheliei: "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34), Sfânta a înţeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate şi să urmeze pe Mântuitorul. Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop la Madita, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi s-a retras la o mănăstire de fecioare lângă Constantinopol, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahilor. Că, aprinzându-se de dumnezeiasca dorire, cine va putea spune izvorul lacrimilor şi suspinurile ei cele multe şi neîncetate, neavând altă grijă decât întâmpinarea Mirelui, zicând: "Pe Tine, Mirele meu, Te caut." Că se sârguia vrăjmaşul să o ducă la deznădejde, înfricoşând-o prin năluciri şi arătări. Dar a biruit pe diavolul, precum David pe Goliat, ferindu-şi sufletul şi trupul de păcat şi de necurăţie şi făcându-se mireasă iubită a lui Hristos. Deci a venit îngerul Domnului şi i-a zis: "Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului." Şi, înţelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul şi, venind în împărăţeasca cetate, a intrat în Biserica cea prea frumoasă, în Sfânta Sofia şi în biserica Vlahernei, a Născătoarei de Dumnezeu şi a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-L slujească cu credinţă şi a plecat, apoi, la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri ale Patimilor Domnului. Deci, ajungând la ţinta călătoriei sale pe pământ şi văzând, cu mare mulţumire sufletească, acele sfinte locuri călcate de picioarele Mântuitorului, a zburat ca o pasăre prin pustia Iordanului şi, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat într-însa şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârşită dragoste de Mirele Hristos şi i se dăruise cea mai înaltă bunătate pustnicească, smerita cugetare. Deci, aşa nevoindu-se a ajuns până la 25 de ani.

Cuvioasa Parascheva s-a întors în patria sa, la Epivat. Şi, petrecând acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică. Şi, trecând vreme de mulţi ani, Dumnezeu a descoperit moaştele ei, prin vedenii şi le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii şi îndrăciţii dobândeau tămăduire, atingându-se de sfintele ei moaşte. Deci, moaştele Sfintei au fost luate de împăratul Asan al românilor şi bulgarilor şi au fost aşezate, mai întâi, la Târnovo, au fost strămutate, apoi la Belgrad pe vremea sultanului Selim al II-lea şi, în sfârşit, au fost aduse la Constantinopol, la biserica patriarhiei. Aceste moaşte, mai pe urmă, Măria sa Vasile voievod le-a adus din Constantinopol în Moldova, la Iaşi, la mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, la 14 octombrie, în anul 1641 de la Hristos şi au fost aşezate în minunata lui ctitorie. Dimitrie Cantemir, luminatul domn al Molodovei, descrie astfel aducerea acestor sfinte moaşte la Iaşi: "Sultanul Murad al IV-lea a dat voie Domnului Moldovei, Vasile, să strămute sfintele moaşte din biserica patriarhicească a Constantinopolei şi le-a câştigat acestora pentru cele înalte şi multe binefaceri şi slujbe făcute Bisericii celei mari, că a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte. Iar toată strămutarea este zugrăvită pe peretele de miază-zi al Bisericii Trei Ierarhi." 

  Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în biserica sfintei Mitropolii din Iaşi. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

  

Întru aceastã zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nazarie,  

Protasie, Ghervasie si Chelsie.

       Dintre aceşti Mucenici, Sfinţii Ghervasie şi Protasie erau fraţi şi, după mărturisirea Sfântului Ambrozie, sunt cei dintâi Mucenici ai Bisericii din Milano. Eu au pătimit în zilele lui Nero(54-68), după sfârşitul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Despre Sfântul Nazarie se ştie că era de bun neam din Roma şi că pe părinţii lui i-a povăţuit la credinţa Sfântul Apostol Petru însuşi, iar el a fost botezat de Sfântul Lin, episcopul Romei, la 20 de ani. Aprins de râvnă pentru mântuirea sufletelor, a părăsit cetatea sa, Roma şi a propovăduit în mai multe locuri din Italia, ca un vrednic urmaş al Apostolilor. Ajungând la Milano, păgânii l-au prins, împreună cu un tânăr, Chelsie, care-l însoţea ca ajutor în călătoriile sale şi amândoi au fost aruncaţi în temniţă. Acolo au întâlnit pe Sfinţii Ghervasie şi Protasie şi au fost osândiţi toţi patru la tăierea capului.

Întru aceeaşi zi, cuvânt al Sfântului Antioh, 

despre aşteptarea viitoarelor bunãtăţi

          Aşteptarea bunătăţilor viitoare este în luptă cu bunătăţile cele de acum. Pentru viaţa ce va să fie, toată viaţa, aceasta trece ca o umbră şi ca o pânză de păianjen şi, pentru nădejdea şi bucuria cea aşteptată, oamenii se sârguiesc a vieţui acolo unde-şi au nădejdea, căci cei a căror dorire este în ceruri, aceia, au trebuinţă de ieşirea lor din trup, înainte de a trece la veşnicile şi viitoarele bunătăţi, pe care mintea omenească nu poate să le ajungă. Pentru aceea, cu toată paza să ne păzim inima noastră, aşteptând să ne veselim în casa stăpânului Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce a sărăcit pentru noi şi patimi în locul nostru a luat ca să ne facă pe noi părtaşi Împărăţiei Lui şi de slava Lui, cea viitoare, să ne îndestulăm. Pe El iubindu-L, vom intra în locaşul cel gătit drepţilor şi vom vedea lumina cea neînserată şi ne vom bucura cu bucurie negrăită, unde este Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Că de aceasta şi Pavel scriind romanilor zice: "Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească.  Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit ?(Rom. 12, 1-2) Şi iarăşi a zis: "Nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sfânt, că Duhul toate le cearcă şi adâncurile lui Dumnezeu. Că cine din oameni ştie cele ce sunt în om ? Aşa şi tainele lui Dumnezeu nimeni nu le cunoaşte, fără numai Duhul lui Dumnezeu." Şi iarăşi: "Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele osânda, că chiar de sunt în lumea aceasta, nădejdea lor este plină de nemurire." Puţin fiind pedepsiţi aici, mari bunătăţi vor primi acolo. Că Dumnezeu i-a încercat pe ei aici şi i-a aflat vrednici de El. Ca pe nişte jertfe întregi i-a primit pe ei şi în ziua cercetării le va străluci soarele. Că de aceasta a zis David: "Seara se va sălăşui, lui plângerea, iar dimineaţa, bucuria" (Ps. 29, 5) Iar Apostolul: "Iar dacă aţi înviat cu Hristos, cele de sus căutaţi, unde este Hristos, şezând de-a dreapta Tatălui, cele de sus căutaţi, iar nu cele de pe pământ." Şi iarăşi: "Izbăviţi fiind de păcat, robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru spre sfinţenie, iar sfârşitul, viaţa veşnică" (Rom. 6, 22). Şi Domnul a zis: "Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe Stăpânul lor, când se va întoarce de la nuntă, ca, venind şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul le va afla priveghind. Adevărat zic vouă că se va încinge şi le va pune la masă şi, apropiindu-se, le va sluji". (Luca 12, 35-37) Dumnezeului nostru, slavă ! 

     

Întru aceeaşi zi, cuvânt al aceluiaşi Antioh, despre lãcomie.

     Zis-a Domnul: "Nimeni nu poate sluji la doi domni, că ori de unul nu va griji, iar de altul se va ţine, sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona", adică bogăţiei şi a vă slobozi de păcat, ca să vă faceţi robi ai dreptăţii. De va trece bogăţia alături, nu vă lipiţi inima de ea. Că amar este păcătosului celui ce umblă pe două căi. De vreme ce, după Lege, de va fi o parte stricată şi o parte curată, apoi necurat este tot. Asemenea şi lacomul nu are saţiu, măcar de are multe averi. Când multe câştigă, iarăşi mai multe pofteşte şi niciodată nu încetează din această deşartă poftire. Unul ca acesta nu aşteaptă sfârşitul vieţii, nici nu ştie că este ca un străin în această viaţă. Drept aceea şi el, cu cei fără de lege, se va rândui. Că este părtaş bogatului căruia i-a rodit ţarina. Şi, bine zic cărţile de unii ca aceştia: "Că, precum iadul şi pierzarea nu se satură, asemenea şi ochii omului nesăţioşi sunt." Iar Apostolul, vrând să tămăduiască o boală ca aceasta a lăcomiei, îi cheamă pe bogaţi, zicându-le: "Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile"(Iacob 5, 1-2). Iar David, pentru unii ca aceştia, zice: "Ca un chip trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele"(Ps. 38, 9-10). Că de-a pururea adună şi după aceea, alţii le află şi aceia toţi ucenici ai diavolului se fac, că în stricăciune şi în pierzare au căzut. Şi Apostolul, iar îi învăţa, zicând: "Fugiţi de lăcomie, care este a doua slujire la idoli, pentru care vine mânia peste fiii neascultători.” Deci, bine este a nu se griji de nebuna laudă ce vine din bogăţie, ci a dori slava cea din Evanghelia lui Dumnezeu. Că cel ce-şi eliberează gândul de lăcomie poate să vadă meşteşugirile vrăjmaşului. Că s-a zis şi în Proverbe: "Nu ajută celor fără de minte bogăţia, iar dreptatea izbăveşte de la moarte. Că mai bun este lor numele cel bun, decât bogăţia cea multă. Şi pe cel ce vinde grâul scump îl blesteamă poporul, iar peste capul celui ce dăruieşte stă binecuvântarea. Că, cel ce nădăjduieşte în bogăţie, degrabă va cădea, iar cel ce sprijineşte pe cei nevoiaşi, acela va înflori." Iar Domnul a zis despre cel ce voia să-şi strice jitniţele sale şi mai mari să le zidească: "Nebunule, întru această noapte îngerii vor să-ţi ceară sufletul de la tine, deci cele ce ai gătit ale cui vor fi ?" Aşa este cu tot omul cel ce adună mult, iar în Dumnezeu nu se îmbogăţeşte, va pieri. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.