Sinaxar 1 Decembrie

 

În această lună, în ziua întâia, pomenirea Sfântului Prooroc Naum.

Proorocul Naum, al cărui nume se tâlcuieşte: "odihnă" ori "mângâiere", sau "minte" ori "pricepere", era din seminţia lui Simeon. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos. Mai târziu, după Proorocul Iona, a proorocit şi el de cetatea Ninivei şi a făcut minune în ea. A proorocit că cetatea va pieri de ape dulci şi de foc ieşit din pământ, şi aşa s-a şi întâmplat. Căci lacul din jurul cetăţii, umflat de cutremur, a acoperit-o cu ape; iar focul, venind din pustiu, a ars partea oraşului necuprinsă de ape. A murit în pace şi a fost îngropat în pământul lui.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Filaret Milostivul.

Cuviosul Filaret a trăit pe la anul 780, pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Era de loc din ţara Paflagonilor, fiul unor părinţi de bun neam, Gheorghe şi Ana. Şi-a luat, după lege, femeie cu cununie şi se îndeletnicea cu lucrarea pământului, din care-şi agonisea cele de trebuinţă pentru trai şi făcea bogate milostenii săracilor. Dar din pizma diavolului a ajuns pururea pomenitul Filaret la o atât de mare sărăcie, ca odinioară Iov, încât era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele. Dumnezeu însă nu l-a lăsat ca să se zbată până în sfârşit în lipsă. A rânduit, prin purtarea Lui de grijă, ca fiul împărătesei Irina, Constantin, să se căsătorească cu nepoata acestui Sfânt Filaret, cu Maria, fată frumoasă şi la suflet şi la trup. În urmă, Dumnezeu a rânduit ca şi Sfântul Filaret să fie cinstit cu dregătoria de consul şi să ajungă stăpân pe multe bogăţii, pe care le împărţea cu îmbelşugare săracilor.

Când fericitul Filaret a cunoscut că i se apropie sfârşitul şi mutarea lui către Hristos, a chemat toate rudele sale şi le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia. A adăugat însă şi aceste sfaturi vrednice de pomenire: "Să nu uitaţi, fiilor şi rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetaţi pe cei bolnavi şi pe cei din închisori! Să apăraţi pe văduve şi pe orfani! Să nu poftiţi lucrurile altora! Să nu lipsiţi de la slujbele şi liturghiile Bisericii! Şi ca să spun pe scurt, să nu încetaţi de a face ceea ce m-aţi văzut pe mine făcând". După ce a spus acestea şi s-a rugat pentru ei, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania Persul.

Sfântul Mucenic Anania era din Avril, o cetate a Persiei. Pentru credinţa în Hristos a fost prins şi a răbdat fericitul chinuri multe şi de neîndurat. Iar când era aproape să-şi dea lui Dumnezeu sufletul, a zis aceste cuvinte: "Văd o scară ce ajunge până la cer. Văd încă şi nişte tineri cu chip luminat, care mă cheamă şi-mi spun: "Vino, vino cu noi şi te vom duce în cetatea cea plină de lumină şi de veselie de negrăit!". Şi după ce a spus acestea, şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Antonie cel Nou.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Onisim, arhiepiscopul Efesului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor între sfinţi părinţii noştri Anania şi Solohon, arhiepiscopii Efesului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

In ziua dintai: Pomenirea Sfantului Prooroc Naum.

    Sfantul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealalta parte de Iordan, din tinutul Begavariei, din semintia lui Simeon. Acesta a proorocit ninivitenilor, dupa Sfantul Prooroc Iona, ca cetatea lor se va pierde cu apa si cu foc, care lucru s-a si facut. Pentru ca, ninivitenii, cei ce se pocaisera, putina vreme, prin propovaduirea lui Iona, vazand ca nu s-a indeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarasi s-au intors la faptele lor rele dintai si iarasi au maniat indelunga rabdara a lui Dumnezeu.

    Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era langa Ninive un iezer mare de apa, care inconjura cetatea, si, facandu-se un cutremur mare de pamant, s-a scufundat cetatea in iezerul acela, iara o parte a cetatii, care ramasese pe munte, a fost arsa, iesind foc din pustie. Si asa s-a implinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel pacatos cu judecata cea dreapta. Astfel, pe cei cei ii miluise in zilele lui Iona Proorocul pentru pocainta, pe aceia, iarasi, dupa ce s-au rasvratit, mai pe urma i-a pierdut.

    Drept, aceea, cuvantul de capetenie al Proorocului Naum, este ca in istoria oamenilor, nu stapanesc legea celui mai tare, legea padurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptatii.

    Ne-a ramas de la Proorocul Naum o carte, care se afla in Sfanta Scriptura a Vechiului Testament. El a trait cu sapte sute de ani inainte de Mantuitorul Hristos. Si a proorocit Sfantul Naum si altele din cele ce aveau sa fie si a adormit cu pace la patruzeci si cinci de ani de la nasterea sa si a fost ingropat in pamantul sau cu cinste.
 

Intru aceasta zi, cuvant despre un calugar pe care, diavolul, ispitindu-l, a ramas rusinat.

    Era, intr-un pustiu un oarecare calugar cu numele lor, care n-a gustat bucate pamantesti zece ani, ci Ingerul Domnului ii aducea lui, la trei zile, hrana cereasca si aceasta ii era lui in loc de mancare si de bautura. Iara odinioara, au venit la dansul demoni care aratau ca o oaste ingereasca. Si, iata, o caruta de foc si foarte multi purtatori de arme si un imparat mare, care venea si, ajungand la dansul, i-a zis: "Iata acum ai ispravit toate, deci, sculandu-te, te inchina si ca pe Ilie te vom inalta pe tine." Iara calugarul a cugetat in mintea sa, zicand: "Eu in toate zilele ma inchin Imparatului meu, Mantuitorul Hristos, deci de-ar fi fost acesta Hristos, n-ar fi cerut inchinaciunea aceasta. Si asa cugetand, i-a zis lui: "Eu am pe Imparatul meu Hristos, Caruia totdeauna ma inchin, iara tu nu esti imparatul meu. "Si indata inselatorul s-a facut nevazut. Iara lor, biruind puterea diavolului, a ramas neinselat de mestesugirile lui.
 

Intru aceasta zi, cuvant despre pocainta.

    Intoarce-te, din toata inima, cu suspinuri si cu lacrimi. Cu rabdare smereste-te si miluieste pe saraci si pe sarmani si iarta greselile aproapelui tau. Pentru ca acum, zice Domnul nostru, intoarceti-va catre Mine dintru toata inima voastra cu post si cu tanguire si cu plangere. Rupeti-va inimile voastre, iara nu hainele, intoarceti-va la Domnul Dumnezeul vostru, ca milostiv si indurat este, indelungrabdator si mult milostiv. Pentru ca cel ce miluieste, zice, miluit va fi si apoi, iertati si se va ierta voua. Milostenia barbatului ca o pecete este pe dansul si dar bun este celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt. Si asa pacatele se sterg.

    Daca vei avea pocainta ninivitenilor, ai pe David, care, prin pocainta, si-a curatit pacatele si atat a aratat puterea pocaintei, incat, prin ea si de darul proorociei iarasi, s-a invrednicit si lui Dumnezeu Tatal s-a facut cunoscut. Ai pe Petru, pe care o slujnica l-a intrebat despre Invatatorul si s-a lepadat de El cu blestem, facandu-se ca nu-L stie pe Dansul, si cu mincinos juramant s-a jurat. Insa, atat si-a curatit spurcaciunea lepadarii, incat si intaistatator s-a facut el si din starea cetei Apostolilor n-a cazut si a fost numit Bisericii temelie si Cerestii Imparatii chelar, de Insusi Dumnezeul Adevarului.

    Ai pe vamesul si pe fiul cel pierdut, ai pe desfranata si pe talharul, care, intr-un ceas, prin glasul cel cu buna intelegere, au fost iertati de pacate si in patria Raiului cetateni s-au facut. Indrazneste prin pocainta, dezbraca-ti spurcaciunea, nu te teme, caci, dupa aceea, Domnul indraznet te va face pe tine. Si cand te vei pocai si vei suspina, atunci te vei mantui. Ca mare este mila lui Hristos Dumnezeu si curatire este celor ce se intorc la Dansul, cu pocainta, pentru ca numai atunci mila Domnului, ca ploaia pe camp, in sufletele noastre se va pogora si razboiul vrajmasului impotriva noastra se va strica, intru Hristos Iisus Domnul nostru.
 

Intru aceasta zi, Cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, ca sa nu ne minunam de cele vremelnice, nici sa ne amagim cu cele veselitoare ale vietii si cuvant la Psalmul 72.

    Fiindca mintea noastra este lesne alunecatoare si lesne se pogoara catre cele veselitoare ale vietii, uitand bunatatile cele ce vor sa fie, pentru aceea ni se cuvine noua, a nu fi cu nebagare de seama pentru pazirea de ispitirea simturilor. Ca uratorul de bine, diavolul, ispitindu-ne, amesteca lucrurile, ca sa nu poata mintea, carmaciul, a face deosebire intre cel bun si intre cel rau. Deci, cand s-au adunat asupra noastra ganduri desarte, mai inainte de a ajunge noi in intunecarea lor, degraba catre invatatura cea duhovniceasca sa alergam, cantand impreuna cu Proorocul Psalmul 72, a carui invatatura se potriveste noua. Ca, povesteste Proorocul, in acest Psalm, nepotrivirea vietii, ispitele si pe cei ce sunt vanati, prin ispite si pe cei ce biruiesc ispitele, prin rabdare, dar si rasplatirile fiecaruia sunt descoperite acolo. Pentru aceasta, este el si surpator al trufiei si al slavei desarte, povatuind catre slava cea adevarata pe cei ce voiesc sa se mantuiasca. Deci, nu numai zicerile lui sa le cunoastem, ci si mintea noastra sa o suim cu dinadinsul la graiurile cele dintru el, ca sa ne invrednicim a ne face si implinitori cu fapta si puterii si intelegerii celor aratate.

    Ca zice Proorocul: "Cat este de bun Dumnezeu cu Israel, cu cei drepti la inima. Iar mie, putin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, putin a fost de nu s-au poticnit pasii mei. Ca am pismuit pe cei fara de lege cand vedeam pacea pacatosilor. Ca nu au necazuri pana la moartea lor si tari sunt, cand lovesc ei. De osteneli omenesti nu au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceia ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul."  (Ps. 72, 1-9).

    Dar ce insemneaza: "nedreptatea graiesc de sus" si "pana la cer ridica gura lor?"

    Ceea ce vrea sa spuna psalmistul, in acest fel, este ca pacatosii, savarsind cele rele si neluand pedeapsa cea cuvenita pentru rautatile lor, ajung de socotesc ca nu este Dumnezeu, fara de minte, facandu-se ei, ca se arata: "Zis-a cel nebun in inima sa: Nu este Dumnezeu" (Ps. 13, 1), nedreptatea de sus graind, gura lor pana la cer ridicand si cu limba lor vanturand pamantul.

    "Pentru aceasta, poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune si zice: Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel Preainalt? Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat, intru cele nevinovate, mainile mele, ca am fost lovit toata ziua si mustrat in fiecare dimineata. Daca as fi grait asa, iata as fi calcat legamantul neamului fiilor tai. Si ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea. Pana ce am intrat in locasul cel sfant al lui Dumnezeu si am inteles sfarsitul celor rai!"

    Si, iata, acum sfarsitul celor ce uita pe Dumnezeu. Ca zice: "Intr-adevar, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei si i-ai doborat cand se inaltau. Cat de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se desteapta, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai facut."

    Dar care este cetatea aceasta? E "Ierusalimul cel de sus" (Gal. 4, 26). Iar mai departe zice: "De aceea s-a bucurat inima mea si rarunchii mei s-au potolit. Ca eram fara de minte si nu stiam; ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. Apuca-tu-m-ai de mana mea cea dreapta. Cu sfatul Tau m-ai povatuit si cu slava m-ai primit."

    Dar ce vrea sa spuna cand zice: "Si cu sfatul Tau m-ai povatuit" Ceea ce zice, socotesc ca este asa: Dupa ce m-am dezbarat de voia trupului meu si m-am randuit pe mine insumi catre primirea si pazirea poruncilor Tale, atunci cu sfatul Tau m-ai povatuit. Ca nu am stat nici nu m-am intarit dupa voia mea. Pentru aceea, ca un Parinte bun ce are un fiu iubit, m-ai apucat de mana dreptei mele si cu sfatul Tau m-ai povatuit, pentru care si cu slava m-ai primit.

    "Ca pe cine mai am eu in cer afara de Tine? Si, afara de Tine, ce am dorit pe pamant? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul inimii mele si partea mea, Dumnezeule, in veac." Dar cautand ce? Petrecerile cele de sus. Ca, "in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu". (Ps. 41, 1-2). Partea mea Tu esti, Dumnezeule, in veac.

    Adanceste-ti mult mintea ta in primirea celor zise, ca invatatura infricosata rosteste, acum, la urma, zicand: "Ca, iata, cei ce se departeaza de Tine, vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapada de Tine. Iara mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Silonului."

    Avand, deci, iubitilor, intariri din dumnezeiestile Scripturi si cale batatorita si dreapta, care ne duce catre portile cele ceresti, sa nu slabim in nadejdea cea adunata noua in ceruri, ca vine Domnul, precum este scris, Care "are lopata in mana si va curati aria Sa si va aduna graul in jitnita, iar pleava o va arde cu foc nestins." (Matei 3, 12). Lui i se cuvine cu adevarat slava in veci! Amin.