Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. -Parintele Gheorghe Calciu: învăţăminte adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului

 

Începând din 1935, Coca Cola a înlocuit pe Moş Nicolae sau pe Moş Crăciun, aşa cum era el, cu un tip îmbrăcat cu roşu şi cu alb… Şi acum, de sărbători, ce se întâmplă în magazine…!

Mă duceam să cumpăr şi eu cartofi şi ceapă şi trebuia să stau mult la coadă: toată lumea cu mormane de mărfuri şi de mâncăruri în cărucioare. Ba încă am văzut că la Biblioteca Congresului, înainte de Crăciun există un fel de training al funcţionarilor de acolo: intelectuali dintre cei mai buni vin ca să-i înveţe pe cumpărători cum să nu se streseze de Crăciun. Adică să nu-şi pună problema ce să dea fiecăruia, fiindcă fiecare om se va bucura… Iar dacă constată că au cumpărat un dar pe care şi altul l-a mai dat aceluia, să nu se tulbure, să nu intre în depresie nervoasă, că toate sunt bune şi anul viitor o să-i facă alt dar… Sau dacă nu-ţi mai permiţi să-i dai un dar, du-te şi restituie-l, că ţi-l primeşte. Cred că unui român nici nu-i vin prin minte asemenea idei…

Învăţaţi din aceste sărbători nu aspectul comercial, nu să dai un dar cât mai scump unuia! Poţi să-i dai darul cel mai scump, dacă n-ai pus dragostea ta în acel dar, nimic nu este! Mă uitam la copii în casele in care intru: sunt zeci şi sute de jucării. Copilul nici nu are timp să se joace cu toate, nu are timp să facă afecţiune. El nu iubeşte nici o jucărie. Dacă face zgomot, o pune să facă zgomot. Dacă merge, o pune să meargă. Dar nu are afecţiune. Sufletul lui este rece. Noi creştem în felul acesta nişte copii cu suflete moarte. Mă gândesc câtă dragoste puneam noi într-o jucărie de lemn pe care ne-o făceam noi, sau ne-o făceau alţii mai mari, şi care un an de zile era jucăria noastră! O iubeam şi o comparam cu a celorlalţi şi spuneam că a mea e mai frumoasă, că a mea e mai nouă, că e mai mare. Jucăriile deveneau lucruri însufleţite de intimitatea dragostei. Şi eram bucuroşi şi fericiţi. Acum copiii iau o jucărie, se joacă o zi, sau nici o zi, dacă îi aduci cincizeci dintr-o dată…

Rupem cu darurile materiale relaţia sufletească. Ca şi cum am putea cumpăra cu o jucărie inima copilului nostru. Ca şi cum am putea cumpăra cu un cadou inima vecinului, sau a mamei, sau a tatălui. Pentru că ceea ce trebuie să puneţi în jucăria voastră este dragostea pe care Iisus a pus-o în toate darurile pe care le-a făcut El. Că dacă respirăm, respirăm prin bunătatea lui Iisus. Dacă vedem, vedem prin bunătatea lui Iisus. Dacă ieşind afară pot să pun un picior pe stradă fără să mă calce o maşină, fără să cad sau să păţesc altceva, e pentru că Hristos are grijă de mine. Şi are grijă de fiecare dintre noi. El păzeşte copiii, El îmbunează inima oamenilor, El aduce pacea caselor, El ne face adeseori să iertăm. Deşi iertăm cu greu, dar prin El iertăm. Prin El nu mai ţinem minte răul ori răzbunarea. Iată învăţămintele adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului”.

din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: ”Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. Și nu printr-o frază stearpă și dată de uzura convențională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului printr-o umilință nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevǎratǎ”

Viitorul părinte și opozant Gheorghe Calciu-Dumitreasa (23 noiembrie 1925-21 noiembrie 2006) a fost condamnat, din postura de victimă nevinovată, la 21 de ani de închisoare politică sub regimul comunist. A trecut prin reeducarea violentă de la Pitești și Gherla, fiind torturat și bătut până a acceptat colaborarea cu reeducații lui Țurcanu (coordonați de Securitate). A se reține că inițial a fost o victimă. 

De asemenea, e corect să punctăm faptul că Gheorghe Calciu a colaborat numai informativ cu grupul Țurcanu, dar NU a bătut și NU a torturat fizic pe nimeni niciodată, refuzând constant asta, deși atitudinea sa va fi comportat o serie de riscuri. De asemenea, în ‘52, când reeducarea a fost oprită (nu e o coincidență că, pe fundal, gruparea Anei Pauker se prăbușea), Calciu s-a numărat printre primii deținuți reeducați care s-au căit în mod autentic, dezvăluind chiar la viitorul proces, fără pic de teamă, odioasa partitură securistică din spatele așa-numitului Experiment Pitești. Da, după ani de zeghe, aflându-se din nou în boxa acuzaților, Calciu i-a indicat pe adevărații organizatori și criminali ai Experimentului Pitești: cei din conducerea Securității și a Ministerului de Interne (Alexandru Nicolschi, colonelul Teodor Sepeanu și alții, sforile ducând, firește, și la vârful CC). Asta cu toate că atitudinea sa demnă și profund anticomunistă risca să-l trimită în fața plutonului de execuție (fiind o adevărată minune că l-a evitat, cum de altfel e o minune că a supraviețuit gratiilor).

Drept pedeapsă, vor urma ani grei de zeghe în Casimca Jilavei și la Aiud. Casimca era o temniță săpată în zidul Fortului 13 și compartimentată în câteva celule claustrofobe unde funcționa cel mai criminal regim de exterminare. Acolo au fost aruncați protagoniștii proceselor Piteștiului, sortiți supliciilor și morții în chinuri. Într-un anumit sens, Casimca Jilavei a reprezentat o cutie neagră a ceea ce de regulă numim ”Experimentul Pitești”. O parte dintre osândiți vor pieri în urma unor agonii îngrozitoare (detalii AICI). La Casimcă, unde i-a avut colegi de celulă pe Constantin Oprișan, Iosif V. Iosif și Marcel Petrișor, Gheorghe Calciu s-a remarcat ca un veritabil salvator de vieți (fapt confirmat de regretatul Marcel Petrișor). Bolnav de tuborculoză în ultimul stadiu (lăsat fără asistență medicală, tocmai pentru a-i molipsi și pe ceilalți), Oprișan (unul dintre cei mai torturați ”piteșteni”) se va stânge în Casimcă, fiind îngrijit până în ultima clipă de camarazii de suferință. Disperat, la un moment dat, Calciu și-a tăiat venele, a scurs sânge în gamelă și i-a dat lui Oprișan să bea limfa lui, întrucât pierduse mult sânge.

Ulterior, Calciu va trece prin reeducarea de la Aiud (la fel de mutilatorie pentru suflete ca reeducarea de la Pitești), după eliberare, fiindu-i stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în condiții grele și umilitoare. 

Apoi va urma Filologia și Teologia, apucând calea preoției. Devine și profesor al Seminarului Teologic Ortodox din București. La cutremurul din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului s-a prăbușit. Părintele Calciu va fi singurul profesor care va lucra cu mâinile goale alături de studenți, toată noaptea, încercând să-i salveze de sub dărâmături pe tinerii prinși sub moloz. 

În 1978, în Postul Sfintelor Paști, părintele Calciu ține 7 prelegeri – ”Șapte cuvinte pentru tineri” –, luând atitudine împotriva demolării Bisericii Enei din București. Va primi numeroase telefoane de amenințare în spatele cărora se află Securitatea. Previzibil, e arestat în 1979, e judecat în cadrul unui proces-mascaradă și e condamnat la 10 ani de închisoare. Evident, i se confiscă bruma de avere – soția și copilul rămân până și fără frigider, aragaz și alte lucruri de strictă necesitate.

E momentul în care în Exil încep protestele pentru eliberarea părintelui Calciu – Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu și alte voci sonore. Inițial, Calciu a fost internat forțat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, ulterior fiind transferat la Aiud, unde e băgat în celulă cu infractori de drept comun, inclusiv cu criminali. A fost bătut de torționari, a suferit de foame și de frig la fel ca în tenebroșii ani ‘50.  

Va fi eliberat la 5 august 1984, după 5 ani și jumătate de detenție, ca urmare a presiunilor internaționale din partea unor lideri ai lumii libere între care s-au remarcat Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Papa Ioan Paul al II-lea.

Contrar voinței sale (așa se întâmplase și în cazul lui Paul Goma), Calciu este obligat, în 1985, să părăsească țara împreună cu familia. Se stabilește în Cleveland, SUA. Pentru a-și asigura traiul, lucrează în construcții ca muncitor necalificat. În ‘89 se va muta la Washington, prluând parohia românească ”Sfânta Cruce”. De notat că părintele Calciu a continuat să muncească în construcții până când a putut să-și cumpere o casă situată la aproximativ 20-30 kilometri de biserica parohială. Va continua din Exil lupta împotriva comunismului din România. 

A fost primit la Casa Albă de doi președinți – Ronald Reagan și George W. Bush.    

În 2006 a întemeiat o nouă biserică pentru românii din zona Washington – Biserica Sf. Andrei. 

Bolnav de un cancer al pancreasului, s-a operat la Spitalul Militar din București. Avea să se plece la Domnul în ziua de 21 noiembrie 2006. Moartea i-a survenit în SUA. Conform dorinței sale, este înmormântat în România, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă (județul Neamț).  

Teregoveanul Dan Nicolae-Nicorescu (cercetător neobosit al partizanilor bănățeni) prezintă, pe Facebook, un comentariu sugestiv al părintelui Calciu despre iertare:

”Nu trageți prea tare la juguri îndepărtate. Bucurați-vă mai mult unul de altul, grăbiți-vă, rugându-L pe Dumnezeu să vă binecuvânteze cu naştere de prunci, dați vieții ceea ce este al ei și lui Dumnezeu ceea ce este al Lui.

Încercați să fiți fericiți împreună, căci viața este un strigoi, ceea ce este real ține numai de Dumnezeu și de prezența Lui în lume. Anii trec repede, veți îmbătrâni curând și măcar sufletește încercați să vă mențineți tineri.

Vă spun un cuvânt de folos care vi se potrivește: Viața în comun (în mânăstire și familie) este dură. Trebuie să știi să te faci iertat. Auziți, sǎ te faci iertat. Nu a ierta este greu, ci a obține iertarea. Și nu printr-o frază stearpă și dată de uzura convențională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului printr-o umilință nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit (sau l-ai făcut să te rănească, printr-un joc perfid al inteligenței tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevǎratǎ”.