Sinaxar 28 Noiembrie

 În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru şi Mărturisitorul Ştefan cel Nou.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Atanasie, căruia îi zic şi Artemie, fiind patriarh Sfântul Ghermano, şi a fost născut şi crescut în împărătească cetate, fiind fiu din părinţi creştini, anume Ioan şi Ana. Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea şi se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post şi la viaţă aspră. Pentru aceasta a luat şi cinul îngeresc, când a fost în vârsta de şaisprezece ani, şi de atunci mai mult sporea la duhovniceştile nevoinţe, biruind toate pornirile trupului. Deci n-a trecut multă vreme şi minunatul Ioan, egumenul său, s-a odihnit cu pace. Şi a fost aşezat fericitul Ştefan egumen la acel vestit munte al lui Avxentie, săvârşind calea nevoinţei. Iar când semănătorul de zizanie, diavolul, a voit a porni război mare şi neîncetat asupra Bisericii, adică să nu se mai închine credincioşii la sfintele şi cinstitele icoane, a cărui cea dintâi unealtă a acestui lucru s-a făcut Leon Isaurul, care şi conon s-a numit, l-a înfruntat fericitul Ghermano şi l-a dojenit din destul.

Iar cel dintr-însul născut, vrăjmaşul Constantin Copronim, a făcut şi mai mari răutăţi decât tatăl său, prădând şi pustiind Biserica, şi arzând sfintele icoane, şi izgonind şi chinuind în tot felul pe monahi. Deci acesta aflând şi de Sfântul Ştefan că se închina la icoane şi că-l numeşte pe el eretic, neascultând de porunca lui şi nevrând să iscălească la eres, a trimis de l-a prins şi după multe chinuri l-a închis în temniţă ce se numeşte Pretorion, unde erau închişi şi alţi aleşi părinţi, pentru pricina aceasta adunaţi, fiind toţi la număr patruzeci şi doi. Încă erau şi alţii cu Preacuviosul Petru şi Andrei, de prin multe ţări, trei sute la număr, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alţii urechile, alţii ochii scoşi şi mâinile tăiate şi bărbile rase. Pe care aflându-i fericitul Ştefan îi săruta şi-i îndemna la luptă, făcând la închisoarea Pretoriului toată rânduiala şi slujba călugărească, aşa precum s-ar fi aflat în mănăstire. Aflând împăratul de aceasta şi cum că Pretoriul a fost prefăcut în mănăstire prin Ştefan, după unsprezece luni de când fusese închis în acel Pretoriu, l-au scos din închisoare şi l-au adus înaintea lui. Atunci împăratul a poruncit de l-au aruncat jos şi l-au bătut cu pietre şi cu lemne. Iar unul din ucigaşii aceia a luat un lemn şi l-a lovit în moalele capului de i-a despicat capul. Şi aşa şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a luat cununa mărturisirii. Iar cinstitul său trup a fost aruncat de pângăriţii aceia în mare. Apoi a fost îngropat de nişte creştini la locul unde zace şi astăzi.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Andrei, care s-a săvârşit chinuit fiind pentru închinarea la sfintele icoane.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Petru, care s-a săvârşit bătut fiind pentru icoane.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Ana, care s-a săvârşit fiind bătută că a jelit pe Sfântul Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici, care au mărturisit împreună cu Sfântul Ştefan pentru sfintele icoane.

Mulţi din ostaşii mai sus-zisului împărat Constantin Copronim, ortodocşi fiind, s-au lepădat de lume şi s-au făcut monahi. Pe aceştia pedepsindu-i nelegiuitul împărat, i-a scos din viaţa aceasta. Căci pe unul dintre ei, Vasilie cu numele, mai întâi l-a orbit, apoi în urmă neplecându-se a se lepăda de închinarea la sfintele icoane, l-a lovit cu călcâiul în pântece şi i-a vărsat măruntaiele şi aşa s-a săvârşit. Altul fiind închis la Soseniu şi tăindu-i-se nasul, a fost surghiunit la Chersona. Şi vrând a-l omorî a fugit în Hazaria, întru care şi episcop făcându-se mai pe urmă s-a săvârşit. Iar altul, Ştefan cu numele, fiind surghiunit la Sugdaia şi multora fiind de folos, a aflat sfârşitul vieţii. Asemenea şi doi Grigorie împreună cu mulţi alţii fiind surghiuniţi, au adormit în Domnul. Dar şi Ioan cel din Legatari fiind surghiunit la Dafnusia şi de multe ori din porunca împăratului fiind bătut şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh şi cele dimpreună cu dânsul şapte sfinte femei.

Mucenicul Irinarh se trăgea cu neamul din cetatea Sevastia. Tânăr fiind, era în slujba ucigaşilor şi când erau pedepsiţi sfinţii mucenici, slujea şi el la pedepsiri. Şi întâmplându-se în zilele împăratului Diocleţian nişte femei creştine să fie cercetate de Maxim, domnul Sevastiei, s-a luminat sufletul lui Irinarh din dumnezeiescul har al lui Hristos şi, văzând pe femeile acelea îmbărbătându-se pentru Hristos şi ruşinând pe tiranul cu minunile ce făcea, pentru aceasta a mărturisit şi el pe faţă cu îndrăzneală pe Hristos. Şi vădindu-se astfel că este creştin, a fost chinuit în multe feluri din porunca tiranului şi la urmă i-au tăiat capul, împreună şi preotului Acachie care-l botezase.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Teodor, episcopii; Petru, Ioan, Serghie, Teodor şi Nichifor, preoţii; Vasile şi Toma, diaconii; Ierotei, Daniel, Hariton, Socrat, Comasie şi Eusebie monahii şi Etimasie, care toţi de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 28 de zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Stefan cel Nou Mãrturisitorul (+766).

      Sfantul Stefan, numit cel Tanar, a trait pe vremea imparatiei lui Anastasie (713-715), patriarh al Bisericii fiind Sfantul Ghermano. Era nascut in cetatea imparateasca, fiu al unor parinti crestini, Ioan si Ana. Din tinerete, s-a deprins cu cartea si, copil fiind, in toate zilele, se afla cu maica sa in Biserica lui Dumnezeu, ducand o viata aspra si cu fapte bune.
        Venind Leon Isaurul la imparatie (717-741) a ridicat razboi in popor, zicand ca, adica, este o mestesugire idoleasca a cinsti Sfintele icoane si a pus la chinuri pe cei ce erau prinsi ca se inchina icoanelor. Inainte de a fugi in Sicilia, parintii lui Stefan isi pusesera la adapost copilul, care era acum un tanar ca de 16 ani, in manastirea Sfantului Auxentie, asezata nu departe de Calcedon, unde staretul Ioan il primi cu multa bucurie si unde curand, fu asezat in randul calugarilor si mult sporea in duhovnicestile nevointe, biruind pornirile trupului. Tanarul Stefan nu implinise 30 de ani cand fericitul Ioan, staretul si egumenul sau, s-a odihnit in pace in Domnul si, timp de zece ani, Sfantul, fiind ales egumen, purta grija manastirii sale, cu multa inima, dupa care, incepu si pentru el vremea schivniciei si a patimirilor.
        Ca, intre timp, muri si Leon imparatul, fiind mustrat din destul de fericitul Ghermano patriarhul, si, in locul lui veni la imparatie fiul sau Constantin, zis Copronim (741-775), care a facut rele si mai mari decat tatal sau, pradand si pustiind bisercile, sfaramand cu toporul si arzand Sfintele icoane, izgonind si chinuind in tot felul pe monahi. Deci, acesta, afland si de Sfantul Stefan, ca se inchina icoanelor, iar pe el, imparatul il numeste eretic, a trimis de l-au prins si, dupa multe chinuri, l-au inchis in temnita ce se zice Pretorion, unde erau inchisi si alti parinti alesi, ca erau toti la numar patruzeci si doi. Si mai erau acolo si altii de prin alte tari, trei sute la numar, dintre care unora le erau taiate nasurile, altora urechile, altora ochii scosi si mainile taiate si barbiile rase, pe care aflandu-i, fericitul Stefan ii saruta si-i indemna spre pocainta si faceau impreuna, la inchisoarea Pretorionului, toata randuiala si slujba calugareasca, ca si cum s-ar fi aflat intr-o manastire.
        Deci, afland imparatul de aceasta, ca Pretorionul s-a facut manastire, prin Stefan, la unsprezece zile de la intrarea in acel Pretorion, l-au scos de la inchisoare si, stand inaintea imparatului, acesta a poruncit de l-au trantit la pamant, batandu-l cu pietre si cu toiege, iar unul din ucigasii aceia a luat un lemn si, lovindu-l in cap, i-a despicat sfantul cap si asa si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu si a luat cununa marturisirii. Iar ceilalti ucigasi, legand trupul sau de cai, l-au tarat gol pe uliti, incat i se zdrobeau mainile si picioarele, in vreme ce un altul, vrand sa faca mai multa multumire imparatului, luand o piatra mare, i-a spart Sfantului trupul. Deci, ce a mai ramas din trupul Sfantului, l-au aruncat la locul ce se chema al lui Pelaghie. Iar de aici, luandu-l niste crestini, l-au ingropat la loc de cinste. Dumnezeului nostru, slava!
 

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Irinarh si cei împreunã cu dânsul (+303).

        Mucenicul Irinarh se tragea cu neamul din cetatea Sevastia. Deci, tanar fiind, facea slujba ucigasilor si, cand erau chinuiti Mucenicii, slujea si el la chinuirea lor. Deci, intamplandu-se ca, in zilele imparatului Diocletian, niste femei crestine, sapte la numar, au fost date la chinuri de Maxim, domnul Sevastiei, sufletul lui Irinarh s-a luminat cu dumnezeiescul dar al lui Dumnezeu, vazand pe femeile acelea imbarbatandu-se pentru Hristos si rusinand pe tiran cu minunile ce faceau. Pentru aceasta, marturisind si el, pe fata, cu indrazneala, pe Hristos, si, descoperindu-se ca este crestin, a fost aruncat mai intai intr-un iezer adanc, din porunca tiranului. Deci, iesind de acolo viu, l-au bagat intr-un cuptor aprins si, fiind pazit si de foc, prin minune, i-au taiat capul si, impreuna cu el, si preotului Acachie, care-l botezase.
 

 
 

Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogati si sãraci.

        A fost un imparat mare si bogat si slavit si i s-a intamplat lui a calatori intr-o trasura aurita si inconjurata de ostasi, precum se cade imparatilor. Deci, a intalnit doi oameni imbracati in haine rupte si proaste, trasi la fata si galbenil; insa, imparatul ii cunostea pe ei, ca prin obosire trupeasca, cu osteneala postului si cu sudoare, isi cheltuisera trupul. Si cum i-a vazut pe ei, a sarit indata din trasura si, cazand la pamant, s-a inchinat lor. Apoi, sculandu-se, ii cuprindea pe ei cu dragoste si-i saruta. Dar dregatorii lui nu se invoiau cu acestea si carteau, ca facea ce nu se cade slavei imparatesti. Insa, ei, nepricepandu-se, nici indraznind a-l mustra in fata, au spus fratelui imparatului sa graiasca cu el, zicandu-i: "Nu ti se cade a defaima slava coroanei imparatesti". Dar acesta, graind fratelui sau, imparatul i-a dat un raspuns pe care fratele sau nu l-a inteles.
        Deci, avea obicei imparatul acela, cand da cuiva un raspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trambita de moarte sa afle porunca cea imparateasca, iar glasul trambitei il cunosteau toti, ca vinovat se face acela de osandire la moarte. Si, facandu-se seara, a trimis imparatul o trambita de moarte, ca sa trambiteze la poarta casei fratelui sau. Iar acesta cum a auzit trambita cea de moarte, nu mai intelegea nimic si, la aceasta s-a gandit toata noaptea. Iar a doua zi, imbracandu-se in haine de mahnire si de plangere, impreuna cu femeia si cu fiii sai, au mers la palatul imparatului si au stat inaintea usilor, plangand si tanguindu-se. Deci, l-a chemat pe el imparatul la sine si, daca l-a vazut tanguindu-se, i-a zis: "O, nepriceputule, te-ai infricosat atat de un vestitor al fratelui tau, celui asemenea nascut ca tine si cinstit, fata de care nu te stii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus parere de ocara asupra mea, ca am sarutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au insemnat mie moartea, cu mai mare glas decat trambita? Si infricosata imi este intalnirea cu El, ca eu imi stiu cele multe si mari pacate, ce am savarsit. Deci, iata, am ales chip ca acesta, ca sa te inveti din insasi mustrarea ta. Asemenea, degraba voi mustra, la aratare, si pe cei ce s-au intocmit cu tine la defaimarea cea asupra mea". Si asa socotind si pe fratele sau invatandu-l, l-a slobozit pe el la casa lui.
        Dupa aceea, a poruncit imparatul sa se faca patru sipete de lemn. Si a hotarat ca doua dintr-insele sa se inveleasca cu aur sa se puna intr-insele oase de morti; si, cu piroane de aur, le-a incuiat pe ele. Iar pe celelalte doua le-a uns cu rasina si cu smoala si le-a umplut cu pietre scumpe si cu margaritare de mult pret si toate binemirositoarele miresme si le-a infasat pe ele cu niste tesaturi aspre de par. Si a chemat pe dregatorii, cei ce se smintisera de dansul pentru intampinarea smerita a celor doi oameni, si a pus cele patru sipete inaintea lor, ca sa socoteasca de cat pret sunt vrednice cele aurite si de cat pret cele unse cu rasina. Iar ei, pe cele aurite le-au pretuit, zicand ca de mult pret sunt vrednice, ca le socoteau pline de imparatesti coroane si braie. Iar cele unse cu smoala si cu rasina, ziceau ca sunt de un pret mic si prost. Deci le-a zis lor imparatul: "Am stiut eu ca asa se cuvine a va grai voua, ca ochi trupesti si trupesc chip aveti, dar aici nu se cade a socoti asa, ci a vedea si cu ochii sufletului, pe cele ce sunt inlauntru, fie cinste, fie necinste". Si a poruncit imparatul sa deschida sipetele cele aurite si, deschizandu-le, rau miros a iesit dintr-insele si, asa, s-a vazut ca sunt urate. Si le-a zis lor imparatul: "Acesta este chipul celor ce sunt imbracati in haine luminoase si slavite, mandrindu-se cu multa putere si slava, iar inlauntru sunt pline de oase moarte si de lucruri rele". Dupa aceea, a poruncit sa deschida pe cele rasinite si unse cu smoala. Si, deschizandu-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu stralucirile ce se aflau intr-insele si cu buna mireasma ce iesea din ele. Deci, le-a zis imparatul: "Oare, stiti cu cine se aseamana sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriti, ce erau imbracati in haine proaste, al caror chip dinafara vazandu-l voi, ati socotit defaimare a coroanei imparatesti, plecaciunea mea pana la pamant inaintea lor. Dar eu m-am minunat de dansii, cunoscand cu ochii sufletului frumusetea si cinstea lor sufleteasca si i-am socotit mai buni decat coroanele, mai buni si mai cinstiti decat imparatestile mese". Si asa, imparatul a infruntat pe dregatorii sai si i-a invatat pe ei a nu se sminti de cele vazute cu ochii trupului, ci sa ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlauntru. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.