În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Iacov Persul.
Acesta a trăit pe vremea lui Onoriu şi Arcadie, împăraţi creştini, în anii 395. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea perşilor ce se numea Bitlava, în ţara eluzişiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul perşilor. Şi pentru că era iubit de el foarte, s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi s-a tras împreună cu împăratul la pierzare. Deci s-au înstrăinat mama-sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare a dobândit ruşine veşnică şi osândă, cum îi scriau ele. Din aceste cuvinte umilindu-se cu sufletul, s-a depărtat de legea cea deşartă a împăratului şi plângea că s-a despărţit de Hristos. Drept aceea stând înaintea împăratului, a mărturisit credinţa cea în Hristos. Iar împăratul, mâniindu-se foarte asupra lui, a poruncit ca să-i taie fiecare încheietură a mădularelor trupului lui. Deci tăindu-l tot bucăţi, de prin toate încheieturile trupului, ale mâinilor, ale picioarelor şi ale braţelor, i-a rămas numai capul şi pântecele. După aceea i-au tăiat şi capul. Şi aşa a luat de trei ori fericitul cununa nevoinţei cea nestricăcioasă.
Tot în această zi pomenirea Preacuviosului Pinufrie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Natanael de la Nitria, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Moise cel din Palestina, care cu pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acest Sfant Mucenic a fost un mare dregator la curtea regelui persilor, pe vremea crestinestilor imparati Honorius si Arcadius (395-408). Crestin de la stramosi, de neam cinstit si luminat, el isi luase femeie crestina si vietuia in bogatie si in cinste, fiind foarte iubit de regele sau, imparatul persilor. Toate acestea erau si o mare primejdie pentru sufletul sau si a avut prilejul sa vada singur cat de usor poate cadea in pacat cel ce se lipeste prea mult de comorile pamantesti. Ca, inselandu-se cu toate aceste binefaceri si cinstiri, cand regele a deschis razboi contra crestinilor, Iacob a cazut de la credinta in Hristos si a adus jertfe idolilor, inchinandu-se lor impreuna cu regele.
Afland de aceasta cadere, mama si sotia lui Iacob s-au indepartat de dansul, aratandu-i, prin scrisori, greul pacat ce savarsise: ca a ales mai mult dragostea imparatului, decat dragostea lui Hristos si pentru o slava trecatoare a ales osanda rusinii vesnice. Pentru aceste cuvinte, umilindu-se cu sufletul, Sfantul s-a departat de legea cea desarta a imparatului sau si isi plangea pacatul, ca s-a despartit de Hristos. Deci, venind inaintea imparatului, a marturisit credinta lui in Hristos.
Si imparatul maniindu-se pe el, a poruncit sa i se taie fiecare incheitura a trupului, una cate una. Deci, i s-au taiat toate incheiturile trupului sau, ale mainilor si ale picioarelor, pana i-a mai ramas numai capul si trunchiul, iar, la urma, i-au taiat si capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nestricacioasa a nevointei pentru Hristos.
Întru aceastã zi, cuvânt ca sã nu osândim pe cãlugari.
Multi oameni nestiutori, din nepricepere, defaima pe calugari. Cand vad pe cate un calugar gresind, atunci spun: "Iata, acestia spun legea Domnului si o talmacesc in vreme ce ei singuri cad in multime de pacate". Si iarasi, daca vad pe vreun calugar mancand bucate, ei se fac rai si amarnici clevetitori, dar uita ca, ei insisi, umbla beti in toate zilele si nu stiu, sarmanii, ca, prin acestea, peste ale lor pacate, isi aduna pentru ei mai mare foc si ca se lipsesc de orice raspuns, la Judecata. Pentru aceea, ii cearta Domnul, zicandu-le: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui si barna din ochiul tau nu o iei in seama?" (Matei,7,3). Bine este ca pentru ale noastre pacate sa ne osandim pe noi insine si nu pe altii si asa sa castigam mila lui Dumnezeu.
Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului
Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre despãrtirea sufletului,
despre a doua venire si despre judecatã.
Ati auzit, frati iubiti, toti cei care ati luat Sfantul Botez, cum vom fi judecati si cum iese sufletul din trup. Pentru aceea zice Proorocul: "De ce ma tem de ziua cea rea? Pana si faradelegea calcaiului meu, ma va insoti". Ca va veni fratilor, o zi si un ceas, cand va lasa omul toate si pe toti si de va duce singur singurel, gol si fara ajutor, fara ocrotire, fara de insotire, negatit, fara de indrazneala, in ziua cand nu se asteapta cand se desfateaza, cand strange averi, cand benchetuieste, cand nu se ingrijeste, ca intr-o noapte adanca, intunecoasa si dureroasa, se duce ca un osandit, acolo unde se duce toata firea oamenilor care au Sfantul Botez. De multi povatuitori ai trebuinta atunci, o, omule, de multi ajutatori, de multe rugaciuni, de multi impreuna calatori, de multe fapte bune, in ceasul despartirii sufletului. Mare va fi atunci frica si cutremurul, mare taina, mare imprejurarea, mare trecerea trupului catre lumea cea de dincolo, cand se duce omul catre veacul cel nemarginit, de unde nimeni nu s-a mai intors. Unul singur este ceasul acela si nu alt ceas, una singura este calea aceea si nu este alta cale. Cumplita este trecerea, dar toti printr-insa vom trece. Stramta si necajita este calea, dar toti pe ea vom calatori. Amar si greu este paharul, dar toti il vom bea pe el si nu pe altul. Mare si nearatata este taina mortii si nimeni nu poate sa ne-o povesteasca noua. Groaznice si infricosatoare sunt acelea ce patimeste atunci sufletul, dar nimeni din noi nu le stie, fratilor iubiti. Iata, ne ducem si nu stim unde vom fi. Orice bine am lucrat acum, pe acela l-am si dobandit si orice am trimis inainte, acela ne va intampina. Si orice am agonisit pe pamant, aceasta imi va fi mie folosul. De am miluit pe cineva, in ceasul acesta voi fi si eu miluit. De am adapostit pe cineva, acum voi fi si eu adapostit. Ca stramt si greu imi este mie ceasul de acum al iesirii sufletului meu, mai greu decat toti ceasul, ca nepregatit m-a apucat. Intunecata imi este noaptea aceasta de acum, ca fara de roada am fost taiat. Grea imi este mie calea aceasta de acum, ca nici o merinda nu am pe cale. Ci, lacrimati si va rugati, ca sa aflu acolo putina rasuflare. Nu cer mult, ca am pacatuit mult. De ce sa-mi aprindeti lumanari, cand eu nu mi-am aprins candela sufletului meu? De ce sa ma puneti ca pe cuviosi in sicriu, cand viata si naravul lor nu l-am urmat? Vai mie cum m-am inselat, cum m-am batjocorit, zicand: "Sunt tanar, sa ma indulcesc din dezmierdarile vietii. Sa ma desfatez din destul de dulcetile lumii. Sa-mi ingrijesc trupul si apoi, mai pe urma, ma voi pocai. Ca Dumnezeu este iubitor de oameni si negresit ma va ierta pe mine". Aceasta, in fiecare zi gandindu-le, rau mi-am cheltuit viata. Invatam si aminte nu luam. Eram sfatuit si radeam, auzeam Sfintele Scripturi si nu credeam si, iata, acum sfarsitul m-a prins nepregatit. Auzeam de judecata si o luam in batjocura, auzeam de moarte si traiam ca un nemuritor. Iata acum am ajuns aici nepocait si nu-i nimeni sa ma izbaveasca, ajutor caut si nu-i nimeni sa ma ajute. Iata, ma osandesc si nu este nimeni care sa ma mantuiasca. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. De cate ori n-am fagaduit ca ma pocaiesc si iarasi mai rau am lucrat! De cate ori I-am cazut inainte si iar m-am lepadat! De cate ori m-a miluit si eu iarasi L-am suparat.
Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste glasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. Pe acesta vazandu-l ticalosul om, chiar imparat de ar fi, chiar tiran, chiar stapanitor a toata lumea, tot se clatina, tot tremura, tot se tulbura, tot se inspaimanta. Vazand puteri infricosatoare, vazand chipuri straine, vazand fetze aspre si posomorate, vazand randuieli pe care niciodata nu le-ai mai vazut si gandind in sine zice: "Bine este cuvantat Cel singur nemuritor. Bine este cuvantat Cel singur Imparat nemostenit". Iar munca este vesnica. Iata cu adevarat osti ceresti. Iata chipuri infricosatoare ale lumii demonilor. Iata ostasii cei puternici ai lui Dumnezeu celui tare, iata pustnicii Celui singur Preaputernic. Acestea le vede atunci cel ce moare, iar pe noi nu ne mai vede, ci la puterile cele ce il cheama priveste. Si toti oamenii care sunt de fata, inspaimantati, zic unii catre altii: "Taceti, taceti si nu suparati pe cel ce doarme, nu strigati si nu plangeti, ca sa nu-l tulburati pe dansul. Rugati-va ca in pace sa-i iasa sufletul. In mare lupta acum el se afla. Ganditi-va ca aceasta si voi o veti patimi. Cautati si taina aceasta n-o uitati. Rugati-va ca sa aiba ingeri iubitori de oameni. Cadeti la rugaciune, ca pe Stapanul sa-L afle milostiv si bland. Cautati si ingrijiti-va de ceasul acesta; ca, oare, ce este omul? Vierme, tarana, umbra si vis. Iata a trecut, iata s-a dus, iata a facut, iata a incetat, iata s-a linistit, iata s-a domolit. Leul cel mare si nebiruit, tiranul, dregatorul cel infricosator tuturor, acum zace. Si a trecut cel cunoscut, ca un necunoscut, cel nascut, ca un nenascut, cel mai mare decat multi s-a facut un nimic, cel ce stapanea legea, acum zace legat si este dus unde vor cei ce-l duc. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor". (Ps.145,4).
Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-l in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc aminte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasuiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Insa, pe suflet il aduc Sfintii ingeri. Iar noi, trupul, din casa luandu-l, ca pe un strain il ducem cu sarguinta la mormant. Si vedem acolo alta taina mare si mai infricosatoare, vedem morti mari si mici, imparati si oameni de rand, tirani si robi, toti in tarana prefacuti, un praf, o putreziciune, un vierme. Precum cel tanar, asa si cel batran, precum cel slabanog, asa si cel puternic, cu un chip si in acelasi fel de mormant zacand. Si zicem unii catre altii: "Iata, cutare si cutare, acesta este cutare imparat, acesta este cutare tiran si acesta este cutare dregator. Acesta este nepotul caruia, si aceasta este fiica cutaruia! Aceasta este tanara cea inchipuita, care se trufea, acesta este tanarul, care se gatea".
Acestea, zicandu-le de multe ori cu suspinuri la morminte, lacrimam, vazand taina cea mare si infricosatoare, vazand ca acolo toata tineretea este necunoscuta, vazand ca toata varsta acolo se risipeste, vazand ca acolo toata frumusetea se strica, vazand ca acolo tot ochiul s-a stins, vazand ca dintii acolo s-au risipit, vazand ca toate au cazut si toata osteneala si truda lumii acesteia se naruie. Ca graim si nimeni din cei plecati nu ne aude. Plangem si nimeni nu ia aminte. Pe nume ii strigam pe cei ce zac in morminte si zicem: "Unde v-ati dus fratii nostri; cum traiti, cum va aflati, cum asa degraba ne-ati parasit? Dati-ne noua vreun cuvant, precum graiati nu de mult, graiti-ne noua, raspundeti-ne noua". Si praful acesta, care este inaintea ochilor vostri in mormant, tarana aceasta pe care o vedeti, oasele acestea putrezite, viermii acestia necurati, nu sunt trupurile acelea ale tinerilor si ale tinerilor pe care ii iubeati? Tarana aceasta este trupul acela cu care va imbratisati si pe care cu dragoste il sarutati? Tina aceea este fatza aceea pe care ziua si noaptea fara satiu o dezmierdati? Viermii acestia si curgerea aceasta intinata este trupul acela cu care pacatuiati? Vedeti si infricosati-va ca, atunci cand, pe sotiile voastre lasandu-le, va desfranati, atunci va tavaleati in tina si in tarana aceasta. Cunoasteti ca toate madularele lor sunt tina. Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte, nepriceputi si fara de omenie. Este o judecata si o rasplatire. Este iad, este osanda fara de sfarsit, este intuneric neluminat si este gheena nemangaiata si este vierme neadormit si este plans netacut si este scrasnire neincetata care nu cauta la fata si sunt slujitori care nu iarta si este plangerea amara si vesnica.
Si cand toti ne vom scula din morti, stand inainte, seama ni se va cere. Si inaintea celui mare, infricosator Divan al Judecatorului ne vom marturisi. Cand din Cer va veni sa judece toata lumea, de la rasariturile soarelui pana la apusuri, cand glasul acelor infricosatoare trambiti va rasuna, cand zidirea toata cu frica si cu cutremur se va clatina si se va tulbura, cand mormintele se vor deschide si tot trupul se va scula, gol si supus. Cand toata gura se va astupa si toata limba se va marturisi, cand raul de foc va curge pe dinaintea Judecatorului, Cel de care Daniil zice: "Priveam pana ce s-au pus scaunele si a sezut Cel vechi de zile. Scaunul lui para de foc. Roatele lui, foc arzand. Mii si mii stau inaintea Lui si milioane de milioane Ii slujesc Lui.". Judecata a inceput si cartile s-au deschis. Aceasta este ziua si ceasul de care David zice: "Pentru ce ma tem in ziua cea rea?" Este ziua pe care Iov a blestemat-o, zicand: "Sa o blesteme pe dansa Cel ce a blestemat ziua aceea, Cel care va nimici pe chitul cel mare si-l va birui, adica pe diavolul". De ziua aceea si alt Prooroc a zis: "Iata, vine Domnul si cine va rabda ziua venirii Lui?" Cand Dumnezeu, aratandu-se, va veni, Dumnezeul nostru si nu va tacea, iar imprejurul Lui vifor tare. Chema-va cerul de sus si pamantul ca sa cearna pe poporul Sau. Atunci tot trupul va sta inainte la acel divan infricosator ca un osandit. Toti legati, toti goi, tremurand, tulburati, ingrijorati, socotind fiecare ce va zice, ce va raspunde Imparatului imparatilor, Domnului Dumnezeului nostru. Unde vor fi acolo parerile imparatilor, unde stapanirea dregatorilor, unde podoaba hainelor, unde caii cei cu fraul de aur, unde sunetul argintilor, unde desfatarea, unde benchetuiala, unde vor fi cei ce mananca zi zic: "Sa mancam si sa bem ca maine vom muri". N-ati auzit dumnezeiestile Scripturi, ca va fi judecata si rasplatire, care va plati fiecaruia dupa faptele lui? Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta: "Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii!" Iar celor de-a stanga: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel mai din afara, cel gatit diavolului si ingerilor lui". Se vor duce acestia in osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Imparatului nostru, slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.