Viața Sfântului Nichifor Leprosul

• 

  
  

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie.

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinți țărani evlavioși, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinții lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania și a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă și oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închiși obligatoriu într-o colonie de leproși din insula Spinaloga. Nicolae a reușit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, și la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproși din insula Chios, Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproși, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să își deschidă inima spre credință și l-au făcut să râvnească la o viață de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală și l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în ascultare, în post și rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el și părintele său duhovnicesc, cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relație de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărțit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reușit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârșite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în șir, făcea metanii fără număr, dar în același timp nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalți cântăreți de la strană.

În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalți pacienți rămași au fost mutați în stațiunea-leprozerie a Sfintei Varvara din Aigaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră profund afectați de boală. În acea vreme, în stațiunea de la Aigaleo trăia un preot pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalți pacienți. În scurt timp, părintele Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovnicești.

Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor ca să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, monahul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el.

Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? ...să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.”

Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Mai târziu, când au fost descoperite sfintele sale moaște, acestea erau binemirositoare.

Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului.

Cuviosul Nichifor Leprosul, prietenul tuturor în nevoi

Despre Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul mai nimeni dintre credincioșii români nu cunoștea ceva. Dar,  sfântul a apărut unor creștini din Grecia și Bulgaria spunându-le: „Dacă cineva se va îmbolnăvi, să se roage mie, iar eu îl voi vindeca. Nu vă temeți! Va trece.”

Şi în Romania au apărut ştiri şi filmuleţe despre acest sfânt. Am aflat mai apoi despre viaţa acestuia, i-am cunoscut Paraclisul şi Acatistul său. Iar de curând biserica Şerban Vodă are o icoană a Sfântului Nichifor Leprosul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar cine este acest cuvios?

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinţi ţărani evlavioşi, în satul Serikari, în regiunea Hania din insula Creta. Părinţii lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Hania şi a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. Curând au început să apară primele simptome ale leprei. Bolnavii de această teribilă maladie contagioasă erau pe atunci obligatoriu închişi într-o colonie de leproşi din insula Spinaloga. Nicolae, speriat, fuge în Egipt şi lucrează o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala avansează. Hotărăşte să se mărturisească unui cleric al Patriarhiei Alexandriei, acesta îndrumându-l spre azilul-spital pentru leproşi din insula Chios. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae ajunge la spitalul administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios (15 februarie).
Nicolae a aflat aici o atmosferă spirituală care l-a făcut să-şi deschidă inima spre credinţă şi să râvnească la o viaţă de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim îl tunde în monahism pe Nicolae, dându-i numele de Nichifor.
Boala lui a avansat, căci tratamentul pentru lepră va fi descoperit abia în 1947. Cuviosul Nichifor era însă stăruitor în ascultare, în post şi rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el şi părintele său duhovnicesc, Cuviosul Antim, se dezvoltă o strânsă relaţie de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărţit de Cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reuşit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârşite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui.
Cuviosul Nichifor se ruga ceasuri în şir, făcea metanii fără număr, dar în acelaşi timp nu vorbea despre acestea şi nu îşi deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. Avea o voce îngerească şi devine protopsaltul bisericii azilului. Pentru că îşi pierde vederea din pricina bolii, mai apoi cele mai multe cântări vor fi cântate de ceilalţi psalţi de la strană.
În 1957, azilul-spital din Chios este închis, iar Cuviosul Nichifor, împreună cu ceilalţi pacienţi rămaşi au fost mutaţi în staţiunea-leprozerie a Sfintei Varvara din Egaleo, la vest de oraşul Atena. Cuviosul Antim scrie o scrisoare părintelui Eumenie care se afla la această leprozerie, încredinţându-i-l pe monahul Nichifor şi îndemnându-l să-l ajute cu tot ce poate, căci, deşi numai călugăr, Nichifor este un monah desăvârşit de la care va avea multe de învăţat. Părintele Eumenie fusese şi el bolnav de lepră, se vindecase la Sfânta Varvara şi rămăsese acolo alături de ceilalţi leproşi spre a-i ajuta trupeşte şi duhovniceşte. În acea vreme, Cuviosul Nichifor avea aproape 67 de ani, iar trupul şi ochii îi fuseseră profund afectaţi de boală. În scurt timp, părintele Eumenie devine ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovniceşti.
Mulţi credincioşi au început să vină la monahul Nichifor ca să îi ceară binecuvântarea. Ţintuit la pat, chinuit de dureri şi aproape orb, monahul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el.

Minunile săvărșite de Sfântul Nichifor Leprosul

Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Trei ani mai târziu sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi ele erau binemirositoare.
Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârşit proslăvirea Sfântului Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului.
Multe minuni a făcut Cuviosul în timpul vieţii şi mai ales după moartea sa. A fost un martir fără de sânge, căci deşi mâinile şi picioarele sale erau o rană nu înceta să muncească, dar să se şi roage nopţi întregi, făcând multe metanii. Părintele Eumenie îl îngrijea ca pe un copil. Odată, după ce l-a pregătit pe Cuviosul Nichifor de culcare, a plecat în chilia sa. Dar nu avea linişte, căci i se păruse că nu a lăsat totul în regulă în camera Cuviosului. Aşa că a intrat încet, ca să nu-l trezească, dar mare i-a fost uimirea când l-a văzut pe acesta rugându-se cu mâinile ridicate, la un metru de la pământ. S-a întors încet în chilia sa, plângând de bucurie că Dumnezeu l-a învrednicit să aibă grijă de aşa un sfânt. A doua zi i-a povestit totul Cuviosului, cerându-i iertare, iar acesta i-a spus: „Lasă, nu-i nimic. Dar să nu spui la nimeni până când voi fi viu.”
A tămăduit pe mulţi, mai ales bolnavi de cancer, copii, dar şi oameni de toate vârstele. Este grabnic ajutător şi nu-i lasă pe cei care se roagă lui. A apărut multora aievea şi în vis vorbindu-le şi dându-le soluţii la problemele lor. Unui copilaş bolnav de cancer i se dăduseră doar câteva zile de viaţă. Auzind aceasta, mătuşa lui a început să citească încontinuu Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros, adică cum îl termina, îl începea din nou. Curând, copilul, care avea şi dureri, a început să se simtă mai bine. Apoi, ducându-se părinţii cu copilul la spital şi făcându-i din nou toate analizele, medicii au constatat că acesta s-a făcut bine.
În Bulgaria a apărut în vis unei femei şi i-a spus: „Avertizaţi pe toţi creştinii să se roage mie, în mod repetat. Să citească şi slujbele. Există un leac (pentru COVID-19) şi acesta este Sfânta Împărtăşanie.” Să strigăm şi noi cei aflaţi în această pandemie la Sfântul Nichifor şi cu siguranţă vom primi răspuns: „Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, prietenul nostru al tuturor, vino degrab şi ajută nouă, celor ce cu drag te chemăm în ajutor, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ridice povara încercărilor şi neputinţelor noastre şi să ne dea credinţă mărturisitoare, ca împreună cu toţi sfinţii să Îi cântăm: Aliluia!” (Acatist – Condac 13)

(Articol apărut în ziarul duminical al Parohiei Șerban Vodă „Cuvântul care zidește” nr. 14 din 5 aprilie 2020)

Cum apare Sfântul Nichifor Leprosul unei credincioase din Bulgaria 

Iată ce mărturisește aceasta:

Am fost foarte nerăbdătoare și deranjată în săptămânile anterioare de tot ceea ce se auzea în mass-media, dar m-am simțit mângâiat, mai ales când am aflat că Sfântul Nichifor a apărut unui bărbat din Grecia pentru a inspira curaj și dorința de a ajuta oamenii împotriva acestui rău. Întrucât până în acest moment nu aveam prea multe informații despre viața lui, un acatist sau rugăciuni, am fost mângâiată de puținul pe care îl știam deja și mi-am spus că sfântul ne va ajuta, am crezut că va fi cu noi, m-am simțit aproape de el.

Am plâns toată noaptea, m-am rugat la el, M-am gândit la ce se întâmplă în lume și la numărul persoanelor infectate care crește în fiecare zi în Bulgaria. La ora 4 noaptea am adormit. În visul meu l-am văzut pe sfânt. L-am recunoscut imediat. L-am văzut în mantia neagră, ridicându-se în picioare și ținând o cruce aurie în mâna dreaptă.”

Sfântul a îndemnat creștinii să se roage, să se pregătească pentru Sfânta Împărtășanie și să se împărtășească. De asemenea i-a indicat persoanei o plantă care îl poate ajuta să se întărească trupește (imunitatea) și anume cimbrul. A îndemnat ca bisericile să rămână deschise.

Sfântul Nichifor a apărut persoanei respective în trei nopți „A treia noapte l-am văzut din nou… Am înțeles că Bulgaria va fi protejată de virus. M-am întors către el cu întrebarea: „Se va păstra toată Bulgaria?”. Mi-a spus: „Da!” În acel moment, am văzut țara noastră ca pe o hartă și s-a așezat peste ea, peste Bulgaria de sud, și mai exact undeva peste Plovdiv. Și el a spus: „S-au auzit clopotele, s-au auzit clopotele, s-au auzit clopotele!”…

Apoi s-a înălțat la cer și cu crucea de aur în mână a binecuvântat de sus. De pe cruce o lumină a coborât și a luminat întreaga țară. Ultimul lucru pe care l-a spus a fost: „Va trece!”. După toate acestea, s-a produs o schimbare extraordinară în mine. Reasigurarea și puterea pe care Sfântul Nichifor Leprosul, făcătorul de minuni, le-a insuflat în mine, în fața panicii care a cuprins toată lumea, inclusiv țara noastră. (Sursa informațiilor – ro.asceticexperience.com)