Sinaxar 4 Ianuarie

 

 

Sinaxar 4 Ianuarie

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea Soborului sfinţilor măriţilor apostoli, cei şaptezeci la număr.

Aceşti şaptezeci de apostoli, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teoctist, egumenul locaşului din Cucumia Siciliei, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor şase sfinţi mucenici, care cu pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zosima Monahul şi Atanasie Comentarisiul.

Acest sfânt Zosima era din Cilicia şi vieţuia în pustiu la un loc cu fiarele. Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i s-au ars urechile cu fiare înroşite. A fost aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi apoi spânzurat cu capul în jos. Dar, în chip minunat, a răbdat toate. Pe când altă dată era chinuit, s-a arătat un leu, care cu glas omenesc a vorbit despre Dumnezeirea lui Hristos. Minunea aceasta a adus la credinţa creştină pe Atanasie Comentarisiul. Mai târziu Zosima fiind slobozit de tiran s-a dus iarăşi în pustiu, luând cu el şi pe Atanasie, pe care l-a catehizat şi l-a botezat. Acolo amândoi au trăit în crăpătura unei stânci, unde şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Apolinaria, cea din Sinclit.

Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumuseţe şi prin înţelepciune, a lui Artemie, cârmuitorul Romei, pe vremea împăratului Leon cel Mare. Dorind din fragedă vârstă să-şi păstreze fecioria, ea se ruga lui Dumnezeu ziua şi noaptea să i se împlinească această dorinţă, adică să rămână fecioară până la moarte.

Pentru aceasta se ruga de părinţi să o lase să se ducă la Ierusalim. Şi câştigând învoirea lor, a luat, fericita, robi şi roabe, aur şi argint şi haine scumpe şi s-a dus la sfânta Cetate. Acolo a împărţit tot ce avea la săraci. Iar după ce s-a închinat la Locurile Sfinte a slobozit pe robi şi pe roabe, oprind numai un bătrân, cu care a pornit pe drumul spre Alexandria. Pe drum s-a oprit la un loc de şes să se odihnească. Şi adormind bătrânul ei, atunci, de trei ori fericita, nesocotind cele pământeşti, a fugit pe ascuns şi a intrat într-o luncă neprielnică, unde a rămas mulţi ani, rugându-se lui Dumnezeu şi îndurând muşcăturile ţânţarilor, care-i făcuseră trupul numai răni.

De aici s-a dus la un schit de Sfinţi părinţi, dându-se drept bărbat şi spunând că-l cheamă Dorotei. Cuviosul Macarie, care se afla acolo a primit-o şi i-a dat o chilie, în care fericita s-a închis, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Artemie, tatăl fericitei, căutând-o mult şi negăsind-o a început să se îngrijească de altă fată a sa, care era chinuită de un duh necurat. Pe aceasta a trimis-o la schitul părinţilor acelora pentru vindecare.

Părinţii au încredinţat-o părintelui Dorotei, adică surorii sale Apolinaria. Şi după câteva zile a ieşit diavolul din tânăra care s-a întors acasă vindecată. Însă după puţine zile, multora li s-a părut că tânăra a rămas îngreunată. Iar tatăl ei, socotind că a rămas îngreunată de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi care au adus înainte sa pe părintele Dorotei. Atunci sfânta, dovedind că este fiica lui Artemie, toţi s-au minunat şi s-au înfricoşat, mai ales din pricina vindecării minunate a surorii sale bolnave. După aceasta, rămânând câteva zile cu părinţii săi, s-a întors iarăşi la chilia ei, fără să afle cineva dintre părinţi de cele întâmplate. Iar după ce a răposat, atunci s-a cunoscut că este femeie, pentru care toţi s-au spăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Eftimie cel nou, care odihneşte aproape de Sfântul Mochie.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie, egumenul Mănăstirii Vatoped, care a înfruntat pe împăratul Mihail latinofonul şi pe patriarhul Becul, şi care s-a săvârşit înecat.

Tot în această zi, pomenirea celor doisprezece monahi din Mănăstirea Vatoped, care împreună cu Eftimie au înfruntat pe latinofonii mai sus numiţi, şi care prin sugrumare s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Eufimia, cei ce odihnesc aproape de Sfântul Acachie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Onufrie, care a mărturisit în Chio la anii 1818.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna ianuarie în 4 zile: pomenirea si Soborul Sfintilor slãviti saptezeci de Apostoli.

        Acesti saptezeci de Apostoli sunt praznuiti astazi, ca unii pe care i-a ales Domnul si i-a trimis cate doi, inaintea Sa, in toate cetatile si locurile unde avea sa mearga El, zicandu-le: "Secerisul este mult, iar lucratorii putini, rugati deci pe Domnul secerisului ca sa scoata lucratori la secerisul Sau." (Luca 10,2). La capitolul 10 din Evanghelia sa, Sfantul Apostol si Evanghelist Luca istoriceste cum au fost trimisi acesti apostoli sa vesteasca pe Hristos, ca niste inaintemergatori ai dreptei credinte, fiind el insusi unul din acesti saptezeci de ucenici ai Domnului. Numele lor se afla pastrate in Mineiul pe ianuarie in 4 zile.
        Toti acesti ucenici ai Domnului s-au ostenit fiecare in felul sau, sa smulga pe oameni de la idoli, intorcandu-i la cuvantul lui Hristos, si s-au mutat catre Domnul, indurand chinuri  si prigoniri precum se arata la pomenirea fiecaruia din ei.
        Drept aceea, Biserica Ortodoxa ii cinsteste cu imne ca acesta:
        "Ceata ucenicilor lui Hristos, celor saptezeci, sa o laudam dumnezeieste credinciosii, si sa o praznuim. Ca printr-insii, toti ne-am invatat a cinsti Treimea cea nedespartita, ca sunt luminatorii dumnezeiestii credinte."
        Dumnezeului nostru, slava!

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuvioasei Apolinaria, cea de la curte, care în chip bãrbãtesc s-a nevoit (+470).

        Pururea pomenita Apolinaria a trait pe vremea imparatului Leon cel Mare (457-474), fiinca a lui Antemie, care era randuit de imparat sa fie ocarmuitor Romei. Apolinaria covarsea cu frumusetea si cu intelepciunea pe multe femei ale acelei vremi. Si in tanara varsta e a ei, a dorit fecioria si se ruga lui Dumnezeu, ziua si noaptea, ca sa-si castige dorinta ei, adica sa ramana fecioara pana la moarte. Pentru aceasta s-a rugat de parintii sai, sa-i dea voie sa se duca la Ierusalim. Si, castigandu-si voia si luand, fericita, slugi si slujnice, asemenea si aur si argint si haine scumpe, s-a dus la sfanta cetate si acolo le-a impartit toate pe la saraci . Iar, dupa ce s-a inchinat Sfintelor Locuri, a slobozit pe robi si pe roabe, oprind cu sine numai un batran si un famen. Pe acestia luandu-i, a pornit sa mearga la Alexandria. Si, ajungand la un loc ses, a hotarat sa stea acolo, ca sa se odihneasca putin de osteneala caii.
        Si, dupa ce oamenii sai au adormit, atunci de trei ori Fericita, parasind totul, a fugit, pe ascuns, si a intrat in lunca ce se afla acolo, unde a ramas multi ani, atata incat pielea trupului ei s-a facut vartoasa, din cauza muscaturilor tantarilor. Apoi, s-a dus la un schit, unde erau multi sfinti parinti, spunand ca este famen si ca se numeste Dorotei. Iar cuviosul Macarie, ce se afla acolo, a primit-o pe ea si i-a dat chilie, intru care inchizandu-se, de trei ori Fericita se ruga lui Dumnezeu, ziua si noaptea.Insa tatal sau Antemie avea si alta fiica, mult patimind de duh necurat si, pentru aceasta, a trimis-o la parintii schitului, ca sa o vindece; iar despre fiica lui, Apolinaria, a obosit cautand-o si mai mult nu mai intreba de ea. Deci, parintii au trimis pe cea indracita la sora ei, care se arata ca se numeste Dorotei. Si in putine zile, tanara bolnava s-a slobozit de drac si a fost trimisa de parinti la tatal ei, sanatoasa. Insa, dupa catava vreme, a inceput tanara a parea ca ar fi insarcinata, iar tatal ei, socotind ca a ramas grea de la Dorotei, a trimis indata calareti grabnici si l-au adus pe el inaintea sa.
        Atunci Sfanta aratandu-se prin oarecare semne, ca este fiica lui Antemie, i-a facut pe toti sa se minuneze si sa se inficoseze si, mai ales, pentru minunea ce se facuse chiar cu sora ei. Dupa aceasta, ramanand putine zile cu parintii sai, s-a intors la chilia sa, fara sa afle cineva de ceea ce se facuse. Iar, dupa sfarsitul ei, s-a cunoscut, de monahi, ca este femeie, de care lucru toti s-au inspaimantat si s-au indemnat sa multumeasca lui Dumnezeu.
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre minunea ce s-a fãcut la copiii ce au slujit Sfânta Liturghie.

        De la cetatea ce se numeste Teracus, ca la zece stadii, era un sat, anume Gonab. Deci, copiii satului acestuia pasteau oile si, cum se intampla intre copii, alergara sa se joace, precum le este obiceiul. Iar, jucandu-se ei, au zis: "Veniti, cu adevarat, sa facem si sa aducem jertfa si sa ne impartasim, precum si preotul face in sfanta Biserica." Si aceasta le-a placut tuturor.
        Si si-au pus lor, pe unul, in randuiala preoteasca si, pe alti doi copii, cu randuiala de diaconi. Deci, au venit la o piatra, ca langa piatra se jucau, si pe piatra, ca pe un altar, au pus painile, iar intr-un pahar de piatra, vinul. Inca si inaintea adunarii stateau deoparte si de alta ca niste diaconi. Unii graiau proscomidia, iar unii, cu braiele, ca si cu niste orare incingandu-se, umbreau, ca si cu niste ripide si ziceau ecteniile. Iar cel ce se afla cu nume de preot stia sfanta slujba, de vreme ce era obicei ca in biserica copiii sa stea inaintea preotilor la sfintele adunari si mai intai, dupa cler, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, ale lui Hristos, Dumnezeul nostru. Iar in anumite locuri, inca, era obiceiul de cantau copiii raspunsurile Sfintei Liturghii. Pentru aceea, erau copiii obisnuiti cu slujba, ca cei ce auzisera cinstitele vosglasuri.
        Deci, dupa ce copiii au facut toate dupa obiceiul bisericesc, mai inainte de a frange painea si mai inainte de a gusta dintr-insele, s-a pogorat foc din cer si a mistuit toate cele ce erau inainte si a ars piatra toata, incat n-a mai ramas nici locul pietrii aceleia pe care, adica, au jertfit. Iar copiii, vazand ceea ce se facuse, de frica, au cazut la pamant si, cu putin, n-au murit, ca nu se puteau misca de la pamant. Si nemergand ei acasa, la vremea in care aveau ei obiceiul sa mearga, in spaima zacand intinsi la pamant, au iesit parintii lor din sat, ca sa vada pentru ce ei n-au venit la vremea randuita. SI au aflat copiii zacand la pamant, si nimeni dintre dansii nu putea sa graiasca. Deci, vazandu-i mai mult morti si in mare primejdie, fiecare parinte si-a dus acasa copilul si se intrebau din pricina amortirii lor si nu puteau sa afle. Si macar ca de multe ori ii intrebau pe ei, pana la noaptea urmatoare, n-au putut sa dobandeasca raspuns. Dar, incet-incet, copii, aducandu-si aminte, le-au spus lor toate cate se petrecusera si, luand la parintii lor, au iesit si le-au aratat locul unde s-a facut minunea aceea preaslavita si semnul focului ce se pogorase din cer. Si, incredintandu-se parintii de aceasta, au mers in cetate si au spus toate episcopului. Iar acela s-a minunat de lucru ce i s-a vestit si a iesit la locul acela, impreuna cu clerul sau, si cercetand pe copii si auzind de la dansii ceea ce se facuse si semnul cerescului foc vazandu-l, a dat slava lui Dumnezeu. Si pe copiii aceia, pe toti, indata i-a trimis pentru o vreme, la manastire. Apoi, impodobind locul acela, a intemeiat acolo o manastire, iar deasupra, unde s-a pogorat focul punand altarul, a facut biserica.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, chemarea Sfântului Ioan Gurã de Aur, pentru întâmpinarea Domnului la Iordan.

        Astazi, se plineste cuvantul cel ce s-a grait prin Proorocul Isaia, adica: "Sa se veseleasca pustiul si, ca si crinul, sa infloreasca" si foarte sa tresalte pustiul Iordanului, vazand pe Hristos ca vine la Iordan, ca sa sfinteasca firea apelor. Iordanul acum se umple de apa si multimea poporului se aduna la dansul. Si, iata, pe Ioan graind cu mare glas, mustrand fapta cea rea a fatarniciilor si zicand: Fii de naparca, faceti roade vrednice de pocainta, ca atunci cand va intra in ape Cel ce boteaza cu foc si cu Duh Sfant si cand va fi marturisit de Tatal din cer si cand Duhul Sfant Il va arata descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, atunci cu mine impreuna sa credeti in Acela, si impreuna cu mine sa-L proslavim, si cu mine impreuna, ca unui Dumnezeu, Lui sa va inchinati. Caruia se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.