Sinaxar 8 Ianuarie -Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul

 În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: "Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine".

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a savârsit.

Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

     1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: "Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?" Zis-a lui bătrânul: "În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii". Zis-a avva Macarie lui: "Şi ce face îndrăzneala?" Zis-a lui bătrânul: "Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică". Zis-a avva Macarie lui: "Aşa de cumplită este îndrăzneala?" Şi a zis avva Agaton: "Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător".

     2. Zis-a avva Agaton: "Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru".

     3. Zis-a iarăşi: "Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună".

     4. Zis-a iarăşi: "Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut".

     5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: "Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru". Iar el a zis: "Ei bine, aşa este". Şi i-au zis lui: "Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?" Iar el a zis: "Eu sunt". Au zis iarăşi: "Tu eşti Agaton ereticul?" Iar el a răspuns: "Nu sunt eretic". Şi l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?" Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

     6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: "Sculaţi-vă, să mergem de aici". Iar ei s-au tulburat, zicând: "Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >". Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: "Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut". Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

     7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

     8. A fost întrebat avva Agaton: "Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?" Iar bătrânul a zis: "Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti".

     9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: "Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?" Zis-a lor: "Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă".

     10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

     11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: "Părinte, porunceşte să-l iau". Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: "Tu l-ai pus acolo?" Şi a răspuns fratele: "Nu!" Şi a zis bătrânul: "Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?"

     12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: "Lasă-mă să locuiesc cu tine". Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: "Unde ai găsit săpunul?" Zis-a fratele: "Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat". Zis-a lui bătrânul: "Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?" Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

     13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: "M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război". Şi a zis lui bătrânul: "De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul".

     14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: "Nu aţi pus pricina la buna rânduială". Iar ei i-au zis lui: "Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?" Iar el a răspuns: "Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)".

     15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.

     16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

     17. Acelaşi avva Agaton a zis: "Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii".

     18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: "Agathoane, să nu faci tu aceasta!" Şi aşa se liniştea gândul lui.

     19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

     20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: "Cum petreci în chilia ta?" Iar el a zis: "Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi". Şi i-a zis lui: "Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare". Zis-a şi celuilalt: "Tu cum petreci?" Iar el a zis: "Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc". Şi i-a zis lui bătrânul: "Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi".

     21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: "Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă".

     22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: "Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!" (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: "Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?" Zis-a avva Agaton: "Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?" (Rom. 7, 33-34).

     23. Zis-a avva Agaton: "De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine".

     24. Zis-a iarăşi: "Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu".

     25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: "Au noi ştim ce este dragostea?" Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

     26. Zicea avva Agaton: "De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită".

     27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

     28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: "Fratele Alexandru nu face nimic". Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: "Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri". Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: "Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate".

     29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: "Avvo Agathoane, unde eşti?" Şi le-a răspuns lor: "Înaintea judecăţii stau". I-au zis lui: "Şi tu te temi, părinte?" Le-a zis lor: "Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!" Şi i-au zis lui: "Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?" Zis-a bătrânul: "Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor". Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: "Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme". Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

     30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: "Unde te duci?" Şi i-a răspuns avva Agaton: "În cetate, să vând nişte vase". Zis-a lui leprosul: "Fă milostenie, de mă ia acolo!" Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: "Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui". Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: "Cu cât l-ai vândut?" Şi-i răspundea: "Într-atâta". Şi-i zicea iarăşi: "Cumpără-mi o plăcintă". Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: "Dar acesta cu cât?" Şi-i răspunse bătrânul: "Într-atâta". Şi-i zicea: "Cumpăra-mi acest lucru". Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: "Te duci?" Şi i-a răspuns lui: "Da!" Şi i-a zis din nou: "Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!" Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: "Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ". Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.Luna ianuarie în 8 zile: Preacuviosul Pãrintele nostru Gheorghe Hozevitul (sec.VII).

        Acest fericit Parinte se tragea din oameni de bun neam, dar, parasindu-si averile si tara si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim ca sa se inchine Sfantului Mormant al Mantuitorului si tuturor Locurilor Sfinte si de minuni pline, ce se afla acolo. Si, inchinandu-se si castigand darul cel dintru acestea, s-a dus si a ramas la manastirea ce se zice Hozeva, de unde si numele Hozevitul, si, facandu-se monah, s-a numarat impreuna cu fratii. Si atat de nebiruit s-a aratat, inca de la inceput, la toata osteneala si la viata aspra, voind a urma lui Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul, omorandu-se impreuna cu El si impreuna rastignindu-se, incat se parea ca este fara de trup si-i uimea pe toti prin puterea rabdarii sale, celei peste fire. Deci, ajungand la varful nepatimirii si umplandu-se de darul Sfantului Duh si ca un stalp insufletit si chip al bunatatilor facandu-se, la cei impreuna vietuitori si la toti ceilalti, si neslabind, pana la sfarsit, din pustnicie si duhovniceasca lucrare, si-a aflat odihna ostenelilor si durerilor sale, mutandu-se in aceasta zi, catre Domnul sau cel dorit.

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Domnica (+474).

        Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379-395), pana in zilele imparatilor Leon si Zenon (457-474). Era din cetatea Cartagina si se tragea din parinti de bun neam si in mare cinste in tara lor. Si inca pagana fiind, a mers la Constantinopol, impreuna cu alte patru fecioare, si s-a infatisat inaintea preafericitului arhiepiscop Nectarie patriarhul, care, primind-o pe ea si vazand dragostea ei cea pentru Hristos, a invrednicit-o Sfantului Botez. Si a luat Sfanta Domnica asupra sa viata si chipul cel monahicesc si intru mari nevointe si osteneli duhovnicesti se lupta, incat s-a invrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a face minuni si a prooroci. Si, la adanci batraneti ajungand, stiindu-si mai inainte ducerea ei la Dumnezeu, s-a odihnit cu pace la 8 ianuarie.

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre un episcop, clevetit cãtre papa de la Roma.

        Nc spunea noua ava Teodor romanul, zicand ca, la treizeci de stadii de la cetatea Romei, este o cetate mica, ce se numeste Romul. In aceasta cetate mica a fost un episcop foarte inalt in bunatati. Insa, odata, a mers oarecine din cetatea Romul la fericitul Agapit, papa Romei, si a parat pe episcopul lor, zicand ca din vase sfintite mananca. Iar papa, auzind, s-a mirat si a trimis doi clerici de au adus pe episcop legat si l-au pus in temnita si a sezut episcopul trei zile in temnita. Si sosind Sfanta Duminica, cand se odihnea papa si se lumina de ziua spre Duminica, a vazut in somn pe un oarecine, care i-a zis Lui: "Intru aceasta Duminica sa nu slujesti tu, nici altul din clerici, nici episcopii cei din cetate, ci episcopul pe care il ai in temnita inchis, aceluia sa-i zici sa mearga sa slujeasca." Iara desteptandu-se papa, nu se dumirea de visul ce visase si zise intru sine: "Eu am o anume invinuire despre dansul, apoi unul ca acesta sa slujeasca?" Si a venit, iarasi, al doilea glas catre dansul, zicandu-i in somn: "Ti-am spus tie, episcopul cel din temnita, acela sa slujeasca." Tot asa, si a treia oara i s-a aratat lui. Insa tot nedumirindu-se papa de aceasta si desteptandu-se, a trimis la temnita si, chemand pe episcop, l-a intrebat pe el, zicand: "Episcope, ce fel este necazul tau?" Iar episcopul nu-i raspundea nimic, fara numai: "Pacatos sunt." Apoi, dupa ce alta nimic n-a spus episcopul, atunci i-a zis lui papa: "Astazi, tu vei sluji."
        Si, iata, stand el inaintea Sfantului altar, dupa porunca papei, iar papa stand aproape de dansul si diaconii stand imprejur si incepand episcopul Sfanta Liturghie, cand a rostit el rugaciunea Sfintei Prefaceri, inainte de sfarsitul ei, a inceput si a doua oara tot rugaciunea aceea, inca iarasi si a treia oara si a patra oara, zicand aceeasi rugaciune; si toti se minunau pentru acea zabava. Si atunci a zis papa: "Ce este aceasta? Ca de patru ori aceeasi rugaciune zici si nu sfarsesti?" Si a raspuns episcopul: "Iarta-ma stapane sfinte, pentru ca n-am vazut dupa obicei venirea Sfantului Duh, si pentru aceasta nu sfarsesc rugaciunile. Ci, preasfinte stapane, pe diaconul ce sta aproape si tine rapida, departeaza-l pe el din Sfantul altar ca eu nu indraznesc sa-i zic lui." Deci, a poruncit fericitul Agapit, de s-a departat. Si a vazut episcopul si papa venirea Sfantului Duh, acoperind pe papa si pe episcop, pe toti diaconii care stateau inainte si Sfanta masa, vreme indelungata. Atunci a vazut Agapit, ca mare om este episcopul, si ca numai clevetire a fost si l-a slobozit pe el, cu pace, la episcopia sa. Si s-a hotarat sa nu mai osandeasca, asa, dintr-o data si degraba, ci cu multa luare aminte, cu rabdare si asteptare.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Vasilie, despre lãcomie.

        Pazeste-te, dar, ca sa nu te insele pe tine vrajmasul cu stramosescul pacat si sa te lipsesti de imparatia Raiului. Ca cela ce pe Adam, prin mancare furandu-l, l-a scos din viata, cu mult mai vartos nu se va rusina a te insela si pe tine. Ca, prin lacomie, pe Adam l-a dat la moarte si lumii a adus sfarsit. Pe Noe de ras l-a facut, ca imbatandu-se, s-a dezgolit, si Ham a fost blestemat. Deci, daca dreptul acela, o data imbatandu-se a fost batjocorit de al sau fiu, apoi, de cata rusine si batjocura nu sunt vrednici cei ce nu inceteaza a se imbata, care singuri, din voia lor cea fara de minte, isi bat joc de ei si se duc, prin lacomie, in voia diavolului. Isav iarasi, la indemnul diavolului, tot pentru mancare a cazut din cinstea de intai nascut. Si tot lacomia l-a facut pe Israel a se inchina la idoli si trupurile lor au fost osandite a cadea in pustie. Drept aceea, sa nu ne inselam, nici sa ne dam batuti in fata vrajmasului, si, mai vartos, la betie si la imbuibare, ca incepatura a toata rautatea este lacomia hranei iar betias este nascatoare a tot lucrul spurcat. Iar pe noi sa ne izbaveasca Domnul Dumnezeu din toata aceasta. Dumnezeului nostru, slava!

 
 

Întru aceastã zi, povestire din Limonar, despre doi sihastri.

        Doi sihastri, un batran si ucenicul lui, au fost in varful Rocului, in muntele ce se cheama Cliro, aproape de manastirea avei Teodosie, cea din Scupel. Si, murind batranul, ucenicul lui a facut rugaciune si l-a ingropat pe el in munte. Si a venit ucenicul aproape de lume si a aflat pe un oarecare om lucrand pamantul si i-a grait lui: "Te rog, frate, ia sapa si vino cu mine." Iar lucratorul, ascultand pe sihastru, a mers cu dansul in munte. Si i-a aratat lui mormantul staretului sau si i-a grait: "Sapa aici alaturea." Si sapand el mormant, sihastrul stand, s-a rugat si, savarsind rugaciunea, a sarutat pe mirean graind: "Roaga-te pentru mine, frate." Si, mergand, s-a asezat pe sine aproape de staretul sau si, culcandu-se, si-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit cu pamant mormantul, multumind lui Dumnezeu. Si indepartandu-se el de la mormant, ca la o aruncatura de piatra, a zis intru sine: "Pentru ce n-am luat eu o blagoslovenie de la Sfinti?" Si, indata, intorcandu-se inapoi, n-a mai aflat mormantul Sfintilor. Dumnezeului nostru marire!
 

 Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul

8 Ianuarie

 

Sfântul Cuvios Gheorghe îi învăța pe ucenicii săi să se elibereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată prin nevoință, lacrimi, rugăciune și post și-i îndemna să se întreacă unii pe alții în smerenie, păzindu-se de orice judecată și invidie, ca să ajungă la sfânta dragoste, legătura desăvârșirii.

Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinților săi, vrând să îmbrățișeze viața pustnicească și să scape de însoțirea cea silnică care i-o gătea unchiul său, a fugit la locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care viețuia ca și pustnic deja de mai mulți ani în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viața de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.

După ce a fost tuns în călugărie, a fost încredințat unui bătrân aspru și nedrept. Dar el i s-a supus lui cu blândețe, răbdare și smerenie, ca și cum însuși Domnul ar fi lucrat prin el.

Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de față cu toată obștea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului și i-a înțepenit și nu s-a vindecat decât cu rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinților părinți din mănăstire.

Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit și s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungați cu fratele său. El îl asculta în toate și îl cinstea ca și pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulțumea cu câteva resturi mucegăite și acoperite de viermi, care le țineau pentru ei de la o săptămână la alta. Și s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Căci odată, a făcut să dea rod un copac uscat; iar altădată a îmblânzit un leu și numai cu cuvântul.

Iar după ce a murit fratele său și egumenul obștii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el își ascundea nevoința sa și venea în obște numai Duminica, ca să rostească cuvinte de folos pentru frați și să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămășițe de la masa de obște, le usca la soare și le folosea în celelalte zile, muindu-le în apă.

Și multe erau atacurile demonilor ca să-l oprească de la nevoința sa, dar el nu-și oprea cu nici un chip pravila sa de rugăciune și nu rostea niciodată vreun cuvânt fără să aibă semn de la Dumnezeu, dobândind astfel mare putere asupra duhurilor necurate.

Deși se dezbrăcase de orice gând de judecată, se tânguia de râvna scăzută a părinților și îi mustra pe cei care se făleau cu vechimea anilor de mănăstire, defăimând pe mireni și pe păcătoși. El zicea: „Credeți-mă, chiar dacă un om ar putea să facă din nou cerul și pământul, dar ar disprețul cu mândrie pe aproapele său, munca sa ar fi deșartă și partea sa ar fi cu fățarnicii. Nu poți să te apropii de Dumnezeu, dacă nu ești în pace cu aproapele tău. Toate păcatele și patimile au ca izvor mândria și duc la moarte. Iar ascultarea și supunerea către Domnul sunt viață, bucurie și lumină”.

El îi învăța pe ucenicii săi să se libereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată prin nevoință, lacrimi, rugăciune și post și-i îndemna să se întreacă unii pe alții în smerenie, păzindu-se de orice judecată și invidie, ca să ajungă la sfânta dragoste, legătura desăvârșirii.

Înainte de a năvăli păgânii perși (614) Sfântul Gheorghe a prorocit căderea Ierihonului și împresurarea Ierusalimului. Egumenul și frații au avut astfel vreme să fugă; unii în Arabia, alții în peșteri, dar el n-a vrut să părăsească locul unde Dumnezeu l-a așezat. Totuși, la rugămințile ucenicilor săi, s-a plecat ca să se adăpostească la Calamon. Atunci cea mai mare parte dintre călugări au fost descoperiți de păgâni, omorâți sau duși robi. Dar Sfântul Gheorghe a fost cinstit de barbari și a fost lăsat liber.

Astfel s-a întors la Hozeva, unde a rămas zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți. Iar când a ajuns la sfârșitul zilelor lui, simțindu-și dinainte plecarea sa din viață, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Dar acesta fiind ocupat cu slujirea oaspeților, n-a putut să vină. Atunci bătrânul a trimis la el să-i zică: „Nu te necăji! Voi aștepta până când vei săvârși slujirea ta”. Iar spre miezul nopții, când ucenicul său a venit, l-a sărutat și a zis: „Ieși suflete al meu! Du-te către Domnul!”. Și astfel ajungând la vârful nepătimirii și umplându-se de darul Sfântului Duh, și-a aflat odihna durerilor și ostenelilor sale, mutându-se către Domnul său cel dorit, Căruia i se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul

Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te lui Iisus, Înce­pătorului înţelepciunii, ca la deschiderea gurii mele să-mi dea har, Sfinte Părinte Gheorghe, ca să cânt, eu necântăreţul, pomenirea ta, după vrednicie, cu cântări Dumnezeieşti, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vieţuit-ai pe pământ ca fără de trup, Mare Cuvioase Gheorghe; şi după aceea te-ai adăugat Cetelor celor fără de trup, alcătuind Ziditorului cântări întreit sfinte şi primind luminarea de la Dânsul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cugetele tale cele mai presus de lume, nu ai ţinut seamă de lume; iar nevoindu-te în lumea unde S-a îngropat Hristos, te-ai mutat de acolo către lumea cea cu totul curată, numărându-te înţelepte, cu Cetele celor întâi-născuţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Deschizându-mi gura, Prea­curată, voit-am din inimă să te cânt pe tine, care ai născut pe Înţelepciunea Cea în Ipostas. Dar, ca un necurat, neputând să te cânt precum se cade, Preacurată, cer ajutorul tău.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spălându-te cu lacrimile tale, ţi-ai curăţit trupul de noroiul cel lumesc şi întru aceste curgeri întocmai ca în nişte râuri mari ai înecat în nevoinţe năvălirea demonilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuviinţă, fără greşeală şi cudreptate, ţi-ai împodobit viaţa, înţelepte şi pe lângă acestea folosind şi ostenelile sihăstreşti, ai moştenit viaţa cea fără de osteneală, de Dumnezeu Binecuvântate Părinte Gheorghe.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins, preafericite, de Dumnezeiasca dragoste a Locurilor Sfinte ale Sionului, către acelea ai purces şi acolo ai petrecut până la moarte, preaînţelepte, înfrânându-ţi trupul cu osteneli.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cântăreţul tău, Fecioară, care am greşit fără putinţă de iertare, îndreptează-mă către calea pocăinţei, Mireasă a lui Dumnezeu, care ai născut pe Cuvântul, Cel Ce curăţeşte păcatele lumii.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel Ce şade în Slavă...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hrănindu-te cu osârdie, cu postirile ca şi cu nişte mâncări, fericite, acum îţi aduci sufletul tău vesel, înaintea Făcătorului tuturor, Care te-a chemat către Dumnezeiasca desfătare cea de sus, bucurându-te.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un cer te-ai arătat împodobit cu stelele faptelor bune, purtând ca pe un Soare pe Domnul, Care a luminat suflet tău ca pe o lună şi te-a arătat părtaş al Slavei Lui.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânul, pogorându-Se pentru noi din cer, a aflat Sionul, Locaş Dumnezeiesc cu adevărat, întru care sălăşluindu-te tu cu dragoste şi folosindu-l ca pe o scară, te-ai suit către Sionul cel de sus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce şade de-a pururi în Sânurile Tatălui, acum Se arată şezând Necuprins în braţele tale, arătându-te şi după naştere pe tine, Care L-ai născut, cu adevărat pururea Fecioară Nestricată.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Spăimântatu-s-au toate...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spăimântatu-s-au îngerii şi toată adunarea cuvioşilor, văzând cu adevărat neîncetarea ostenelilor tale şi viaţa ta cea aspră; căci te osteneai ca o piatră fără de suflet, spre săvârşirea faptelor bune.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată la tot sufletul a strălucit acest mare Cuvios Părinte Gheorghe, umplând pe toţi de lumină şi slobozindu-i de întunericul patimilor, mişcându-se acum, ca un soare prea­curat, cu mişcare mântuitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De patria ta te-ai înstrăinat, Înţelepte Părinte Gheorghe, iubind mai mult decât pe rudele tale pe Hristos, Cel Ce a venit, ca printre străini, la oameni. Pentru aceasta ai slujit Lui, învrednicindu-te de harul cel de sus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu ai înfrumuseţat, Preacurată, adunarea oamenilor; că tu, Fecioară, te-ai arătat mai Desfătată decât mărirea boltei cereşti, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Care a întins cerurile ca un cort şi pe oameni i-a zidit.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Strigat-au mai înainte...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strigat-ai către Dumnezeu cu lacrimi neîncetate şi El ca dintr-un chit cumplit te-a scos din viaţă, către Izvoarele cele fără de valuri şi pururea curgătoare ale îndumnezeirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimea faptelor bune te-a făcut ca o cetate puternic întărită, netemătoare de împroşcările vrăjmaşilor celor înţelegători, căci, ca un întărit, ai biruit pe ispititorul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o oaie ai alergat la Mănăs­tirea Hozeva şi folosindu-te de faptă întocmai ca de un toiag, ai îndrumat către Eden oile care locuiau într-însa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sălăşluitu-S-a Domnul, ca un Om, în pântecele tău, Fecioară, învrednicindu-mă pe mine de Locaşurile cele nepieritoare, trecându-mi cu vederea, ca un Iubitor de oameni, faptele cele fărădelege şi greşelile.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Lumină prealuminoasă te-ai arătat, Sfinte Părinte Gheorghe, strălucind cu Razele cele Dumnezeieşti, pe cei ce cu credinţă te cheamă pe tine. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorul, Care S-a arătat în Iordan şi a luminat pe cei zidiţi din pământ.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: N-au slujit făpturii...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Covârşit fiind de ostenelile nevoinţelor, nu te-ai plecat cugetelor celor satanice; că avându-ţi gândul netulburat de cugete deşarte, către Domnul, Cel Ce poate a mântui, toată năvălirea vrăjmaşului ai alungat-o.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu culcările pe pământ, cu privegherile şi cu posturile, ţi-ai ucis toate mădularele cele de pe pământ; şi acum trăind, fericite, viaţa cea veşnică şi nestricată, roagă-te pentru noi, care te lăudăm cu dragoste.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte mult ai poftit a privi mormântul Celui Ce pururea Fiinţează şi a I te închina, înţelepte. Şi dacă ai ajuns acolo, cuvioase, ai socotit că se cuvine să te ucizi prin nevoinţe, dimpreună cu Cel omorât, pentru a Sa milostivire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

N-au slujit făpturii cei ce te-au cunoscut pe tine că ai născut pe Făcătorul; ci, Dumnezeu Adevărat cunoscând pe Cuvântul, Cel Ce a strălucit din tine, Fecioară, strigă: Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu ai dat genelor tale aţipire, părinte, nici ochilor tăi somn, până ce nu te-ai făcut pe tine însuţi cuvioase, locaş cuviincios şi frumos al Atotţiitorului. Pe Care Îl laudă toate lucrurile şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflat-ai, preafericite, odihna ostenelilor tale celor nenu­mărate, Raiul, pe care l-a gătit de demult Domnul drept Împărăţie Obştească, pentru cei ce-L iubesc pe El din suflet şi care strigă neîncetat: lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflatu-te-au cei din Mănăstirea Hozeva îndreptar şi pildă prea aleasă, săvârşind tot felul de fapte virtuoase, lauda cuvioşilor, Înţelepte Gheorghe; pentru aceea vieţuind Dumne­zeieşte dimpreună cu tine dănţuiesc întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce este Simplu, după Firea Cea Dumnezeiască, S-a arătat cu adevărat alcătuit din tine, Maică a lui Dumnezeu, pentru nespusa Lui milostivire, unind într-Un Ipostas cu Dumnezeirea Lui Trupul cel luat din sângiuirile tale; pentru aceea ştiindu-te că eşti Născătoare de Dumnezeu, te lăudăm cu cântări, întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Tot neamul pământesc...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru desfătarea şi pentru Slava Cerească ai defăimat, Dumnezeiescule părinte, toată desfătarea vieţii; căci cu pătimirea cea aspră te-ai nevoit să stingi cuptorul patimilor cu lacrimile tale cele multe, Preacuvioase Părinte Gheorghe, cinstită podoabă a sihaştrilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum stai, preaînţelepte, cu adevărat înaintea lui Dumnezeu, cu Care te-ai nevoit mai înainte a te uni, prin nevoinţe; şi te desfătezi în chip vădit, de arătările Lui. Drept aceea dă tuturor celor ce te cinstesc luminare şi împărtăşire de cele Dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicatu-te-ai, izbăvit de întunericul vieţii, către Lumina Cea Neapusă, preamărite şi stai înaintea Atotţiitorului şi a Luminii Celei în Trei Sori, împreună cu Cetele cele de sus; şi te desfătezi de luminarea trimisă de acolo, fericite şi ne luminezi şi pe noi, care te lăudăm pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vrând Dumnezeu să mă îndumnezeiască, Se uneşte întreg cu tine şi Taina cea nepricepută de către toţi acum se înnoieşte: că naşti, Fecioară Nestricată şi Dumnezeu Trup Se arată. Pe Care slăvindu-L, pe tine te fericim acum, Marie, precum Însăţi ai proorocit.

 

SEDELNA

Glasul al 5-lea

Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Pe cel îndeobşte cunoscut prin multe nevoinţe, pe cetăţeanul cerului şi solul credincioşilor, să-l lăudăm acum şi să-l mărim. Că prin osteneli cu adevărat fără de prihană şi prin mărita lui viaţă s-a nevoit a sluji Celui Ce a binevoit a Se sui pe Cruce.

 

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Apele Iordanului le-ai sfinţit; stăpânia păcatului ai sfărâmat, Hristoase Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai pe Tine sub palma Înaintemergătorului şi ai mântuit din înşelăciune neamul omenesc. Pentru aceasta Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.