Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !
La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor „vor straluci ca soarele” (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si patimile pe care le-au facut. „Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!”
Iata dreptatea dumnezeiasca. „Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!” Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.
Atunci, uitandu-se la icoana dumnezeiasca pe care trebuia sa o
realizeze, cu darurile primite de la Dumnezeu si vazand chipul pocit si
schimonosit pe care l-a faurit in viata sa de pacat, omul singur va
recunoaste rasplata ce i se cuvine. „O, ce ceas va fi atuncea!” Judecata
este constatarea a ceea ce am facut noi in viata pamanteasca si
totodata o pecetluire pe vecie a acestei stari. Iata dreptatea
dumnezeiasca. Dumnezeu nu poate schimba alegerea noastra. De aceea,
spune cineva ca iadul in primul rand e marea durere a lui Dumnezeu,
vazand pe fiii Sai, pentru care S-a jertfit, carora le-a gatit imparatia
de la intemeierea lumii, ca totusi au preferat focul cei vesnic, gatit
diavolului si ingerilor lui.
(…)
Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama:
oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters, sa scriem si
faptele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui
Dumnezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul nostru cel de
vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom
bucura in vecii vecilor. „Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea
zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa vei vedea
acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te
vei indulci de dragostea Lui.”
Parintele Petroniu Tanase, Schitul Prodromu, Muntele Athos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.