Crucea inseamna rastignire si moarte si inviere

 

Nu ştim, nu vrem, nu putem împlini porunca iubirii aproapelui care, în aceste vremuri, e privit mai mult ca vrăjmaş… De ce ? Pentru că nu am înţeles şi nu am acceptat crucea! 

Crucea înseamnă răstignire şi moarte şi înviere. 

Ce să răstignim? 

Să răstignim teama că vom fi călcaţi în picioare şi dorinţa de a părea înainte de a deveni cei ce suntem deja doar în dorul inimii nostre! 

Să răstignim dorinţa de a fi desăvârşiţi fără a creşte în Domnul cu răbdare. 

Să răstignim nerăbdarea. Atunci vom muri nouă înşine şi vom trăi, pentru acele clipe, minute, ore sau zile, doar atârnând de Domnul! Uneori ajunge să binecuvântezi în ciuda oricărei alte simţiri! E în această hotărâre şi ascultare o adevărată moarte a egoului! Dar pe aici ajungem la bucuria învierii în Hristos. Pe aici pricepem logica Lui, gândul Lui şi dorim să devină al nostru!

Să avem răbdare cu noi! Există "o cale de a sta natural şi firesc, chiar şi în mijlocul celor mai nefireşti oameni"! E Crucea! Şi pe Cruce este Domnul înviat Care ni Se dăruieşte în tot chipul ca să descoperim că Bucuria a venit şi vine numai prin această cruce! 

Totul e simplu şi nu e deloc dramatic, când învăţăm să fim smeriţi, realişti, oneşti şi să credem în făgăduinţele Domnului. 

Dar această devenire durează pentru că ea se scrie în trupul nostru, în celulele noastre şi, pentru asta, trebuie să se şteargă mai întâi vechea informaţie. 

Sinapsele vechi sunt foarte puternice pentru că au fost mereu alimentate cu informaţie şi energie. Acum toate ale noastre o iau mai întâi pe acolo! Dar, încet, încet, cu harul lui Dumnezeu, se formează sinapse noi, deprinderi noi, trup nou! El, Domnul le face pe toate noi! Numai noi să-I facem loc, să-L primim şi să conlucrăm cu El!

 Aici e Taina Credinţei noastre. Noi credem, nu ceea ce ştim cu mintea cu care ştim că astăzi e marţi, ci ceea ce cunoaştem prin descoperire dumnezeiască, ceea ce aflăm de la Însuşi Dumnezeu aflat în relaţie directă şi vie cu noi, cu fiecare în parte. Biblia ne pregăteşte, ne vesteşte şi ne învaţă cum să primim Această Bună Vestire a întrupării Fiului lui Dumnezeu Cel Unul în Treime, şi a lucrării lui mântuitoare în Biserica Lui. Înainte de primirea acestei Vestiri, sufletul nostru e însetat de Absolut, e ars de un dor nestins şi e dezamăgit de orice încercare a minţii-raţiune de a umple acest Gol, cu ceva surogat... În momentul Întâlnirii cu Cel ce ne caută şi ne cheamă, inima noastră arde în noi a recunoaştere, pentru că în adâncul ei, inima omului, are pecetea Chipului lui Dumnezeu, Creatorul ei. Şi, când alegem să-L primim pe El, Cel ce ni se revelează ca Dumnezeu Mântuitor, intrăm în Viaţa Lui, devenim mlădiţe ale Lui, ne naştem şi creştem în El, după rânduiala Lui.
Aşadar, totul e foarte simplu: ai descoperit în tine un dor care nu poate fi stins cu nimic din cele create. Acestea sunt bune foarte, dar dorul nu poate fi ostoit de nimeni şi de nimic, şi sufletul e neliniştit. Încerci mereu şi mereu altceva, cauţi mereu şi mereu pe altcineva, şi mereu eşti dezamăgit... Atunci, Îl întrebi pe El: "unde eşti, Doamne!" Şi El îţi răspunde: "Vino şi vezi!". Şi intri în Biserica Lui, adică Trupul lui Viu aici în această lume şi în Cer, şi acolo te ia în Braţe Mângâietorul Duhul Sfânt şi te învaţă toate şi începi să-L cunoşti pe Cel despre care nu ştii mai nimic, şi nici nu poţi să ştii cu mintea cu care ai luat bacul sau licenţa!
Şi vei înainta în cunoaştere numai în măsura în care vei împlini rânduiala participării, împărtăşirii de El, de Viaţa Lui! Orice călcare de poruncă, judecarea aproapelui, de exemplu, îţi va închide ochii duhovniceşti şi ţi-i va bulbuca pe cei trupeşti cu care vezi numai bârnele din ochii celor de lângă tine!