Programul de rugăciune
Da, făceam ascultare, nu puteam să nu facem. Dacă am mai simțit uneori
binecuvântarea îmbelșugată a lui Dumnezeu, a fost doar rodul ascultării.
Îmi amintesc că la un moment dat, părintele ne-a rânduit programul după
modelul pe care îl avea de la starețul său, „bunicul” Iosif. Făceam
ascultare peste zi, cu post și în fiecare seară aveam rânduială de
priveghere. Făceam 5-6 ore priveghere în chilie, apoi ne întâlneam la
biserică pentru Utrenie și Sf. Liturghie.
Dacă vreunul dintre
noi era cuprins de nepăsare sau lenevie și nu era în stare să țină
rânduiala privegherii, bătrânul ne chema și ne ținea să priveghem
împreună cu el. Starețul însă, când se ruga, nu doar că făcea multe
metanii, ci stătea în picioare și nemișcat, atunci când se ruga.
Când intram în chilia lui, ne simțeam ca atunci când intri într-o
cameră care are soba încălzită, iar tu vii înghețat de frig. Te apropii
de sobă și te încălzești. Pur și simplu, simțeai cum îți transmitea din
căldura inimii lui și scăpai de akedie[1].
Harul din chilia Bătrânului Haralambie
Când intram în chilia lui Gheronda, simțeam atâta mireasmă, încât aveam
impresia că tămâia întruna și ne uitam pe unde a pus cățuia. Dar,
apropiindu-ne de el, realizam că de la el venea buna mireasmă.
Când eram la Burazeli, părintele Haralambie obișnuia ca după
privegherea noastră de șase ore la chilie, să ne cheme și să ne întrebe
ce am făcut în cele șase ore. Era un frate începător, care ne-a povestit
ulterior, că atunci când l-a chemat prima dată bătrânul la el la
chilie, a simțit o mireasmă atât de puternică încât se uita nedumerit,
în jur. La un moment dat, l-a întrebat pe bătrânul Haralambie cu ce
miruri a stropit? Părintele a zâmbit fără să răspundă. S-a întâmplat să
fie chemat de multe ori, după aceea și mărturisea că uneori simțea
mireasma mai puternic, alteori mai puțin. Și pentru că era un om simplu,
îi spunea bătrânului, atunci când simțea mireasma mai puternic:
„Gheronda, astăzi ai o rugăciune foarte puternică!”.
Ascultările în sfântul Munte Athos
Ce ascultări aveați când erați împreună cu bătrânul Haralambie?
Fiecare dintre noi făcea și rucodelie[2] în afară de slujirea la care
era rânduit, ca să ne putem întreține. Pictam icoane. Făceam peceți
pentru prescuri și colive, tămâie și grădinărit.
Pe mine m-a
învățat starețul, încă de la început, să fac peceți. Asta făcea și el
când era în ascultare la „bunicul” Iosif. Când era încă la Sfântă Ana
Mică, părintele Haralambie a fost trimis de către Gheronda la Katunakia,
unde se afla și părintele Efrem (Katunakiotul), ca să învețe această
rucodelie. Acolo se ocupau, în principal, de acest meșteșug, mai ales
egumenul chiliei, părintele Nichifor. Meșteșugul acesta se putea învăța
în două săptămâni. Dar Pr. Haralambie deprinsese să mânuiască cuțitașe
încă înainte să se facă monah, astfel încât a învățat foarte repede.
Devenise foarte iscusit la acest meșteșug.
Rugăciunea minții - Starețul Haralambie (I)
Rugăciunea nu se împacă cu voia proprie. Diferă ca ziua de noapte. Voia proprie înseamnă egoism. Dar unii ca aceştia cum să înveţe rugăciunea?
După mărturia generală a celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Stareţ, fericitul era înzestrat cu această harismă rară a rugăciunii neîncetate. Dar el nu era numai un lucrător, ci şi un dascăl iscusit al acestei lucrări a minţii. Stareţul împărtăşea învăţătura lui celorlalţi prin cuvinte simple, iar nu prin sofisme şi cuvinte ritoriceşti. Dar deşi cuvintele lui erau simple şi nemeşteşugite, ele atingeau coarda sensibilă a sufletului şi îl schimbau cu puterea dreptei Celui Preaînalt.
Aşa cum am spus mai sus, foarte mulţi, chiar din prima întâlnire şi convorbire cu Stareţul, s-au dăruit, unul mai puţin, altul mai mult, lucrării rugăciunii neîncetate.
Deşi Stareţul a ţinut multe cuvântări obşteşti şi convorbiri particulare, din păcate nu se mai păstrează decât câteva cuvântări ale sale înregistrate.
Dintre acestea, redăm doar câteva fragmente cu nădejdea că evlaviosul cititor va dobândi folos duhovnicesc.
- Gheronda, am studiat cărţile Părinţilor niptici care vorbesc despre rugăciunea mintii şi am încercat spun în practică cele citite. Pot să spun că m-am folosit, dar nu văd în mine roadele rugăciunii pe care le descriu Sfinţii Părinţi.
- Câtă vreme ai de când te nevoieşti cu rugăciunea?
- De aproape doi ani.
- Doi ani? Este ceva timp. Ai vreun povățuitor, care să te sfătuiască cum să te rogi?
- Numai pentru acest lucru, Gheronda, am fost nevoit să schimb doi duhovnici. Din nefericire, nu numai că nu ştiau să mă povătuiască, dar m-au şi descurajat. Când le spuneam: „însetez să învăţ rugăciunea neîncetată a minții”, ei îmi răspundeau: „Acestea nu sunt pentru noi, fiule. În această rugăciune numai sfinţii au reuşit, iar cei care au încercat să-i imite s-au înşelat. Ştii «Crezul»? Ştii «Tatăl nostru»? Ajunge. Cel mult citeşte ceva din Ceaslov înainte de somn.” Unele ca acestea îmi spuneau. În cele din urmă am aflat un duhovnic care mi-a spus: „Am citit şi eu, fiul meu, multe despre rugăciunea minţii, am încercat şi am aflat ceva. Dar ca să fiu sincer, nu am această harismă de a povăţui pe alţii. Însă eu nu îţi interzic să te rogi, căci aceasta ar fi cea mai mare înşelare. Dacă vrei să sporeşti în această binecuvântată lucrare a rugăciunii neîncetate, mergi în Sfântul Munte, unde există părinţi foarte sporiţi în această lucrare.” Este pentru prima dată când m-am învrednicit să vin în Sfintul Munte. Un monah m-a îndrumat să vin la Sfinţia Voastră. Vă rog să mă ajutaţi.
- Am auzit şi eu că există, din nefericire, astfel de duhovnici. Dumnezeu să-l binecuvinteze pe ultimul tău duhovnic, nu ştie să povătuiască, dar nici nu-l opreşte pe cel ce vrea să se ocupe cu rugăciunea minţii. Foarte bine a spus. Înşelat este nu cel care spune rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase”, ci cel care nu o spune. Şi mai rău decât atât, îi împiedică şi pe alţii să o rostească.
Mărturisesc că am cunoscut pe mulţi care au început să rostească rugăciunea şi s-au înşelat. Dar de ce s-au înşelat? Pentru că nu au avut povățuitor. Cine crede că nu are nevoie de povățuitor este înşelat. Are egoism. Egoismul şi rugăciunea minţii sunt lucruri opuse. Astfel de înşelaţi avem chiar şi în Sfântul Munte. Unii vin şi la mine. În loc să se mărturisească şi să-mi ceară sfatul, ei vor să-mi dovedească faptul că sunt purtători de Dumnezeu. Cu câteva zile în urmă, unul ca aceştia mi-a spus: „Eu, duhovnice, am dobândit rugăciunea minţii”. „Foarte bine”, îi spun. „Dar cu care duhovnic te sfătuieşti?” Atunci acela a început să se împotrivească şi să se mânie: „Eu să am nevoie de duhovnic? Eu sunt la măsura să vă dau lecţii vouă, duhovnicilor. Eu vorbesc cu Însuşi Hristos, cu Maica Domnului. Văd lumini, sfinţi etc.” De îndată ce i-am spus că toate acestea sunt de la diavolul, s-a mâniat şi a plecat revoltat.
Iată, fiul meu, aceştia sunt înşelaţi. Mai cunosc şi pe alţii, care la început întrebau ca să înveţe rugăciunea, dar voia lor nu vor să şi-o taie. Rugăciunea nu se împacă cu voia proprie. Diferă ca ziua de noapte. Voia proprie înseamnă egoism. Dar unii ca aceştia cum să înveţe rugăciunea? Dimpotrivă, au deznădăjduit, au părăsit rugăciunea şi, ceea ce este mai înfricoşător, au devenit cei mai mari luptători împotriva rugăciunii minții. De îndată ce unul dintre aceştia vedea vreun călugăr rostind rugăciunea cu metania, se îndrăcea, îi smulgea metania din mână şi se sălbăticea împotriva lui ca un câine turbat, strigându-i că este înşelat. Chiar acei călugări care au pătimit unele ca acestea au venit şi mi-au spus. Acum înţelegi cum îi înşeală satana pe unii ca aceştia? Cel înşelat să ocărască pe cel care se roagă, ca pe un înşelat.
- Aşadar, Gheronda, este greu să învăţăm rugăciunea minții.
- În slujba tunderii în monahism se spune: „Cele bune cu osteneală şi durere se dobândesc”. Ştii ce înseamnă să dobândeşti rugăciunea minții? Înseamnă să-L dobândeşti pe Însuşi Dumnezeu înlăuntrul tău. Îl trăieşti. Îl simţi, ți se deschid ochii sufletului şi Îl vezi pe Hristos înlăuntrul tău. Simţi întru tine fericirea împărăţiei Lui. Înţelegi?
- Gheronda, cred aceasta, însă eu nu sunt vrednic de astfel de lucruri. M-am străduit, mi-am silit mintea mea cu inspiraţia şi expiraţia, aşa cum scriu Părinţii niptici, dar nu am putut să mi-o adun, ci mereu cutreiera prin alte părţi.
- Ajunsesem să cred că într-adevăr această rugăciune nu este pentru noi.
- Măi, binecuvântatule, nu ţi-am spus că numai cu cărţile nu se face pricopseală? Că este nevoie de povățuitor? Tu vrei să ajungi dintr-o dată la desăvârşire. Vrei chiar de la început să înveţi să te rogi cu inspiraţia şi expiraţia. Până să ajungi acolo mai ai mult de lucru. Dar acum o să-ţi arăt cum să începi. Vom începe cu abecedarul.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 173-177)
Rugăciunea minții - Prima lecție - Starețul Haralambie (II)
Ca să-ți aduni mintea, mai mult ajută să te rogi cu frică de Dumnezeu, nu tipiconal şi mecanic. Vorbim cu Dumnezeu, nu glumim. Credem că este prezent şi ne aude.
Prima lecţie este să rostim rugăciunea cu voce tare şi, fireşte, pe cât putem, clar şi repede. Dar ia aminte! Atunci când noi rostim rugăciunea, vine satana şi ne aduce o mulţime de gânduri şi închipuiri. Când începătorul rosteşte rugăciunea cu mintea, lucrarea ispititorului îneacă rugăciunea. Dar dacă o spui cu gura repede, satana nu reuşeşte cu uşurinţă să răspândească mintea cu diferite gânduri. Dar chiar dacă mintea nu este atentă la cuvintele rugăciunii, avem urechea care, vrând-nevrând, aude ce spune gura. Mintea noastră are capacitatea ca în aceeaşi clipă să urmărească două lucruri. De pildă, acum când noi doi vorbim, auzi şi vaporul care trece sau pe alţii care vorbesc alături. De îndată ce vei începe să rosteşti rugăciunea, îţi vor răsuna în urechi strigăte, vuiete, maşini şi mai ales vor veni în mintea ta imaginile pe care ochii tăi le-au văzut pe când erai în lume. Aşa cum a ajuns astăzi lumea, omul îşi pângăreşte foarte lesne sufletul prin cele cinci simţuri. Tu doreşti foarte mult să dobândeşti rugăciunea minţii. Dar ştii ce înseamnă rugăciune curată? Ştii ce înseamnă să-ți uneşti mintea cu inima? Ştii ce înseamnă să cureţi din tine toată murdăria şi să-ți aduci mintea şi să o lipeşti de noima rugăciunii?
Dar crezi că este uşor să scoţi toată această murdărie din suflet? Pentru ce crezi că am ieşit din lume? Cu harul lui Hristos, noi şi acolo am stat pe picioarele noastre. Însă ca să-şi cureţe cineva mintea este nevoie de linişte. Nu cu o cană să scoţi şi cu alta să pui înapoi, noaptea te nevoieşti să le alungi din minte, iar în ziua următoare te întorci din nou la aceleaşi. Dacă ziua ai petrecut-o la teatre, în jocuri şi cântece, atunci noaptea nu vei putea rosti curat nici măcar o rugăciune. Nu numai atât, dar nici dispoziţie pentru rugăciune nu vei avea.
Aşadar, să începem prima lecţie. Îți voi da această metanie de trei sute de boabe şi noaptea vei priveghea cu noi. Vei face şiraguri de nouă metanii rostind: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. De îndată ce vei termina cele douăsprezece ațe, o vei lua de la capăt. Iar cu o oră înainte de a merge la Sfânta Liturghie, vei trece pe la mine să-mi spui izbânzile tale.
- Gheronda, iertați-mă, dar eu nu pot să fac nici măcar douăsprezece şiraguri de metanii, cum voi putea oare face şi mai multe?
- Cine ți-a spus că nu poți? Deocamdată uită-le pe ale tale. Acum vei face aşa cum îți voi spune eu şi după aceea vom vorbi. Încă nu eşti pentru inspiraţii şi expiraţii. Vei rosti rugăciunea cu gura, repede şi îți vei sili mintea să înţeleagă cele pe care le spui. Ca să reuşeşti aceasta este greu, dar ca să-ți aduni mintea, mai mult ajută să te rogi cu frică de Dumnezeu, nu tipiconal şi mecanic. Vorbim cu Dumnezeu, nu glumim. Credem că este prezent şi ne aude. Dacă se vor deschide ochii sufletului tău cu rugăciunea, îl vei vedea. Alaltăieri a venit un țigan şi a cerut milostenie. Acesta toată viața şi-o petrece astfel, umblând şi adunând bani. Nu pot să-l alung. Te roagă cu atâta smerenie, încât iți cade şi la picioare. Pe de o parte îți dai seama că este şarlatan, iar pe de alta nu poți să nu dai milostenie. Dacă acesta pentru lucruri materiale te roagă cu atâta smerenie, cu atât mai mult ar trebui să ne rugăm noi pentru cele duhovniceşti. Dacă omului i se face milă de semenul său şi îl miluieşte, cu atât mai mult preabunul Dumnezeu se va milostivi de cei care îl roagă. Mi se pare că la aceasta se referă Hristos atunci când spune în Evanghelia Sa că fiii lumii acesteia sunt mai înţelepţi decât fiii împărăţiei lui Dumnezeu.
Fiul meu, pe cât poți, să cazi cu frică de Dumnezeu la picioarele lui Hristos, ca acel țigan. Dar să mai ştii şi aceasta. Ai venit acum din lume şi de aceea încă mai porţi lumea înlăuntrul tău. Toate imaginile lumii pe care le porți în sufletul tău, pe toate ți le va învârti ispititorul prin minte. Dar tu să rosteşti rugăciunea. Stăruinţă, răbdare şi silinţă. Pe cât poți, alungă orice închipuire, fie ea bună sau rea. Să rosteşti numai aceste cinci cuvinte ale rugăciunii şi să te sileşti pe cât poți să le înţelegi.
Aceasta este prima lecţie. Ia să vedem dacă ai înțeles-o!
- Gheronda, voi încerca să fac în noaptea aceasta aşa cum mi-aţi spus. Adică voi rosti neîncetat rugăciunea cu gura, după care voi trece să vă văd.
- Da, fiul meu, aşa să faci. Dumnezeu să te binecuvinteze.
Aşadar, acest tânăr, după ce s-a odihnit după-amiază într-o chiliuţă, seara a început privegherea cu metania de trei sute de boabe în mână. Cu toate că la început s-a îndoit că va putea face douăsprezece şiraguri de metanii, totuşi limba sa repeta ca un motoraş, fără greutate, rugăciunea lui Iisus. Cel mai greu era însă să ţină mintea atentă la cuvintele rugăciunii. Într-adevăr, aici se ducea o luptă până la sânge. Dar în timpul acestei nevoinţe, Domnul nu a întârziat să-şi facă simţite ajutorul şi prezenţa Sa.
După primele şiraguri de metanii, a simţit izvorând din gât o dulceaţă care ajungea pe limbă şi pe buze. Această dulceaţă era asemenea unei caramele foarte dulci, care însă nu se termina, ci se întărea din ce în ce mai mult. Iar din multa dulceaţă pe care o simţea, rostea cu multă bucurie dumnezeieştile cuvinte ale rugăciunii.
În mai puţin de o oră a terminat cele douăsprezece şiraguri de metanii. Apoi a început al doilea rând, al treilea şi al patrulea. Dar înainte de a termina al patrulea rând, a izbucnit în lacrimi slavoslovind şi mulţumind lui Dumnezeu. Când i-a spus Stareţului cum a petrecut, el s-a bucurat nespus de mult pentru reuşita primei lecţii.
- Curaj, fiul meu, vom spori, i-a spus Stareţul.
Acest tânăr a rămas acolo câteva zile, apoi s-a întors în lume, dar a continuat să corespondeze cu Stareţul până când Pronia dumnezeiască l-a chemat în tagma îngerească a monahilor.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 177-181)
Rugaciunea mintii si paza de rele - Staretul Haralambie (IV)
Îmi amintesc că în lume am avut multe ispite, uneori chiar foarte mari. Până într-atât, încât ispititorul a îndemnat pe nişte femei rele ca să mă atragă la păcat, dar m-a păzit această mică rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. La nevoie strigi şi numele Maicii Domnului din tot sufletul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă”. Uneori simţi nevoia să te rogi cu cuvintele tale: „Hristoase al meu, Maica Domnului, vino repede, ajută-mă, mă primejduiesc”, etc. Din mica mea experienţă, încă din lume am văzut că această armă a rugăciunii te păzeşte de orice rău. Oamenii răi ne exersează în virtute, ne împing şi mai mult spre Hristos.
- Eu, Gheronda, am altă problemă. Sunt familist, trăiesc cinstit cu femeia mea, nu deranjez pe nimeni, dar vine altul şi fără să-l provoc, îmi creează o sumedenie de probleme, mă nedreptăţeşte, mă fură, mă ocărăşte, mă ameninţă. Îi spui: „Stai liniştit”, dar se sălbăticeşte şi mai mult. Cum să trăieşti în linişte cu un astfel de om? Cum să-l iubeşti? Cum poţi să nu-l urăşti? Cum să nu-l blestemi să-l ajungă urgia lui Dumnezeu?
- Fiul meu, unul ca acesta are diavol. Sfinţii Părinţi spun că în spatele omului rău să-l vezi pe satana. Diavolul care este în el te provoacă să-l blestemi pe acela, să-l ocărăşti, să-l loveşti şi astfel să te câştige şi pe tine.
„Răul cu rău nu se îndreaptă”, spunea Stareţul meu. Este o mare ispită. Şi aici este nevoie de luptă. Vom face ceea ce spune Hristos - „Binecuvântaţi şi vă rugați” (Romani 12, 14; Matei 5, 44; Luca 6, 28). Acest rău te împinge cu sila spre Hristos. Vei zice: „Hristoase al meu, iartă-l, că nu-şi dă seama ce face! Luminează-i mintea! Alungă de la el pe diavolul cel viclean, ca să-şi dea seama de greşelile lui!”
După care ne întoarcem din nou la rugăciune, ca să primim putere. „Doamne, Iisuse Hristoase...”, „Doamne, Iisuse Hristoase...”.
- Gheronda, pot să mărturisesc ceva în public? De multe ori spun în sinea mea: „O să-i dau una în cap de o să-l fac grămadă şi apoi pot să merg la închisoare”.
- Iată, ai văzut cum te îmboldeşte satana? Să mergi la tribunal, la închisoare şi să laşi familia la mila lui Dumnezeu? Nu, fiul meu, să nu-l asculţi! Ispititorul vrea să te distrugă. Împlineşte cele pe care le-a spus Hristos şi vei vedea că va ieşi bine. Cu comportarea ta cea bună fie se va îndrepta, fie Hristos va da o soluţie. Numai tu şi femeia ta să vă rugaţi din tot sufletul. Şi fireşte, să vă împărtăşiţi regulat, ca să se întărească sufletele voastre.
- Ce rugăciune să fac şi cum să iau Sfânta Împărtăşanie în halul în care sunt?
- Cu atât mai mult avem nevoie de rugăciune şi de Sfânta Împărtăşanie atunci când ne aflăm într-un asemenea hal. Numai să iei aminte ca, înainte de a te ruga pentru tine, să te rogi pentru vrăjmaşul tău.
- Gheronda, dar de vreme ce preotul şi toată lumea ştiu că nu vorbim unul cu altul, cum să mă împărtăşesc?
- Dacă tu nu vrei să te împaci, desigur că nu poţi să te împărtăşeşti. Dar dacă celălalt nu vrea, atunci tu nu ai nicio răspundere. Vei încerca să vorbeşti şi să te împaci cu el. Dar dacă ispititorul îl împietreşte să nu-ţi vorbească toată viaţa, atunci ce se va întâmpla? Vei muri neîmpărtăşit? Nicăieri nu scrie aşa ceva.
Tu, fiul meu, străduieşte-te cât poţi să te împaci cu el. Dacă cu felul tău bun de a te purta îl câştigi pe acest om, să ştii că ai scos sufletul lui din ghearele satanei. Şi atunci răsplata ta va fi foarte mare. Dacă nu poţi tu, roagă-te ca să-l cuminţească Dumnezeu, pentru că El are putere să o facă.
- Gheronda, cele pe care mi le spuneţi sunt puţin cam grele, totuşi voi încerca să le pun în practică.
- Dumnezeu să te binecuvinteze, fiul meu. Încearcă şi mă voi strădui şi eu împreună cu tine. Scrie-mi numele celor din familia ta. Scrie-l şi pe acela care vă tulbură. Să ne rugăm cu toţii şi Dumnezeu va ajuta.
Fratele de mai sus, de îndată ce a aflat că va fi editată cartea cu viaţa pururea pomenitului Stareţ Haralambie, mi-a destăinuit discuţia de mai sus, dar în acelaşi timp m-a şi încredinţat că a urmat sfatul Stareţului şi de atunci toate au mers bine. Iar vecinul său s-a împrietenit atât de mult, încât acela i-a botezat un copil. De atunci în casa lui împărățesc rugăciunea, dragostea şi pacea.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 183-186)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.