Ţie, Doamne!”.

 > Ție, DOAMNE, Celui Singur Bun și nepomenitor de rău, îmi mărturisesc păcatele mele. La Tine cad eu nevrednicul, strigând: greșit-am, DOAMNE, și nu sunt vrednic să caut la Înălțimea Cerului, din pricina mulțimii nedreptăților mele! Ci, Tu, DOAMNE, dăruiește-mi lacrimi de pocăinţă, Cel ce ești Singur Bun și Milostiv, ca întru ele să mă rog Ție, ca să mă curățești, mai înainte de sfârșit, de tot felul de păcate. Că prin înfricoșătoare și groaznice locuri va să trec, despărțindu-mă de trup, și mulțime de diavoli înfricoșători mă vor întâmpina, și nimeni nu va călători împreună cu mine, ca să-mi ajute sau să mă scoată. Pentru aceasta cad la bunătatea Ta, ca să nu fiu dat celor ce-mi fac strâmbătate, nici să se laude asupra mea, vrăjmașii mei, Bunule DOAMNE!
> DOAMNE, DUMNEZEUL meu, IISUSE HRISTOASE, miluiește-mă pe mine, păcătosul și nevrednicul robul Tău, și-mi iartă câte Ți-am greșit în toată vremea vieții mele până acum, și orice am păcătuit ca un om, cu voie și fără voie, cu lucrul și cu cuvântul, cu mintea și cu gândul: ori de m-am jurat pe Numele Tău cel Sfânt, ori de am jurat strâmb, ori de am hulit în gândul meu sau cu vreo vorbă, ori de am ocărât sau am năpăstuit sau am întristat pe cineva, ori de am judecat sau am osândit sau am zavistuit, ori de m-am mâniat sau m-am iuțit, ori de am furat sau am mințit, ori pe vreun prieten care a năzuit la mine l-am trecut cu vederea, ori pe vreun frate l-am necăjit și l-am amărât, ori m-am desfătat peste cuviință sau m-am desfrânat sau m-am trândăvit sau am mâncat peste măsură sau cu somnul am păcătuit, ori am râs nebunește, am spus glume, am bârfit, m-am trufit sau la măriri deșarte m-am gândit, ori la frumusețe deșartă am privit și m-am biruit de ea, ori trupul mi l-am spurcat cu împreunări de tot felul, ori duhul mi l-am pângărit cu învoirea la păcat, ori am avut răutate și viclenie, ori m-am lenevit la rugăciune, ori, stând la rugăciune, mintea mea a alunecat spre tot felul de răutăți, ori altceva rău am făcut, ori acestea toate și mai mult decât acestea am făcut și nu le mai țin minte.
> Tu, DOAMNE, Împărate al Cerului și al Pământului, știi că toate tinerețile mele le-am cheltuit în păcate și, umblând după poftele trupului meu, m-am făcut bucurie demonilor și am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Știi că, întunecându-mi-se gândul, din copilărie și până acum, niciodată nu am vrut să fac Voia Ta cea Sfântă, ci, robit cu totul de poftele ce m-au cuprins, m-am făcut de râs și de batjocură demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, urgia mâniei Tale asupra celor păcătoși.
> Acum, gătită fiind gheena focului, încă n-am venit la simțul pocăinței, ci sunt puțin și gol de dragostea Ta. Cine, dar, nu mă va plânge pe mine, ticălosul? Cine, dar, nu mă va jeli pe mine, osânditul? Pentru că, singur eu, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, singur eu am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toți păcătoșii ce au fost de-a lungul veacurilor, păcătuind fără de asemănare și de neiertat.
> Dar, de vreme ce ești Milostiv și Mult Îndurat și aștepți întoarcerea păcătoșilor, iată și eu mă arunc înaintea înfricoșătorului Tău Scaun de Judecată, și strig din adâncul sufletului către Tine: milostivește-Te DOAMNE, iartă-mă ÎMPĂRATE, ajută neputinței mele, ia aminte la rugăciunea mea, și lacrima inimii mele nu o trece cu vederea! Primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, îmbrățișează-mă și mă iartă, căci Ție mă rog! Pentru că nu ai pus pocăinţă pentru cei drepți, nici iertare pentru cei ce nu au greșit, ci ai pus pocăinţă pentru mine păcătosul, pentru că am lucrat cele spre întărâtarea mâniei Tale. Gol și descoperit stau înaintea Ta, DOAMNE, mărturisindu-mi păcatele, și nu pot să caut și să privesc Înălțimea Cerului, fiind copleșit de povara relelor mele. Ci luminează-mi ochii inimii și ai minții, și dă-mi umilință, pocăinţă și zdrobire de inimă, ca, astfel, cu bună nădejde și cu adeverire, să pășesc spre viața cea veșnică, lăudând și binecuvântând Prea Sfânt Numele Tău, al TATĂLUI și al FIULUI și al SFÂNTULUI DUH, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Ce înseamnă cuvintele „Ţie, Doamne”?

    Sfântul Nicolae Velimirovici

        Ce înseamnă cuvintele „Ţie, Doamne”?
        Foto: Pr. Silviu Cluci
        Foto: Pr. Silviu Cluci

Când te lovesc invidia omenească şi necredinţa prietenilor, nu cădea cu duhul şi nu ţine amărăciune în inima ta, ci zi: „Toate acestea le dau spre judecată şi dreptate – Ţie, Doamne!”.

La sfârşitul fiecărei ectenii, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!”.

Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa omenească.

Când ai sănătate şi spor la treabă, înalţă-ţi inima şi zi: „Ţie, Doamne!”.

Când oamenii te cinstesc şi te laudă, spune-ţi în sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ţie, Doamne!”.

Când îţi trimiţi copiii la muncă ori la şcoală ori în armată, binecuvântează-i din pragul casei tale şi zi: „Îi dau în grijă – Ţie, Doamne!”.

Când te lovesc invidia omenească şi necredinţa prietenilor, nu cădea cu duhul şi nu ţine amărăciune în inima ta, ci zi: „Toate acestea le dau spre judecată şi dreptate – Ţie, Doamne!”.

Când mergi în urma sicriului ce poartă tot ce ai mai drag, păşeşte cu vitejie ca atunci când duci un dar celui mai mare Prieten, şi zi: „Acest suflet drag ţi-l aduc în dar – Ţie, Doamne!”.

Când se vor aduna asupra ta chipurile întunecate ale ispitelor drăceşti, şi suferinţelor, şi bolilor, nu deznădăjdui, ci spune: „Ajutor şi milă cer – Ţie, Doamne!”.

Când îngerul morţii va veni la patul tău, nu te speria – prieten este –, ci iartă-te cu această lume şi spune: „Sufletul meu pocăit îl dau în mâini – Ţie, Doamne!”.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 230-231)