Nicio floare/ Numai pete mari, de soare… (Otilia Cazimir)
Le vedem peste tot, la margini de drum, printre răsaduri, printre firele de iarbă, în pajiști, poieni, grădinițe, luminând ca niște focuri vii verdele naturii sau negrul pământului. Oriunde cred că sunt de folos și pot aduce un zâmbet sau o pată de culoare și lumină, acolo sunt și păpădiile. Jucăușe ca niște spiriduși și scânteind ca niște licurici vegetali, păpădiile își îndreaptă cu mândrie pălărioarele lor ca niște bănuți galbeni, dornice să fie admirate, văzute și îndrăgite.
O legendă străveche ne spune povestea frumoaselor flori de păpădie… Se spune că atunci când a făcut lumea, Creatorul universului a trimis un înger pe pământ cu o misiune extrem de importanță: aceea de a întreba fiecare plantă de pe pământ cum își dorește să arate. Fiecare plantă a venit cu multe dorințe. Unele doreau să fie cât mai colorate, altele să emane cel mai frumos miros, altele să vindece oamenii, altele să locuiască în pustiu sau mai retrase, altele, din contră, în preajma oamenilor. Unele își doreau să fie delicate și micuțe, altele, deopotrivă, cât mai mari și mai vizibile.
Numai păpădia noastră nu se putea decide. Indiferent de cât de multe se gândea, era nehotărâtă și nu știa ce să îi ceară îngerului. Așa că l-a rugat să îi ofere un răgaz de gândire, timp în care și-a propus să se roage și să decidă cum i-ar plăcea să arate. Când și-a ridicat păpădia ochii din pământ și s-a uitat la soare, și-a dat seama cât de frumos este el și s-a hotărât că i-ar plăcea să arate ca el. Galbenă și strălucitoare, luminând oriunde s-ar afla.
Mai târziu, la venirea nopții, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut luna. Era atât de frumoasă, albă, rotundă, perfectă și lumina întunericul nopții. Păpadia a revenit asupra deciziei sale. Da, de data aceasta își dorea să arate ca luna.
Dar studiind ea mai bine bolta cerească, a rămas profund impresionată de stele, iar sclipirile lor în vastitatea întunecată a cerului au cucerit-o iremediabil. I-au plăcut mult steluțele și și-a dorit să fie că ele.
Răgazul său de gândire a trecut însă și a doua zi îngerul a venit să îi ceară răspunsul. Doar că păpădia noastră, dragă de ea, era tot nehotărâtă și nu știa ce să ceară. Îi plăceau atât de mult și stelele, și luna, și soarele încât nu se poate decide. Vroia să semene și cu soarele, și cu lună, și cu stelele.
Dumnezeu însă, în marea sa bunătate, fiindu-i dragă această
floare copilăroasă, bună și veselă, a hotărât să îi îndeplinească toate
dorințele. De aceea, micuța floare ne încântă cu bănuțul ei galben
auriu, rotund și frumos. Parcă este un adevărat soare. După aceea,
păpădia devine albă, frumoasă și rotundă. Parcă este o mândră lună în
miniatură. Iar dacă sufli peste ea, păpădia se împrăștie în toate
zările, de zici că zeci de stele umplu văzduhul.Ah, și păpădiile îndrăgesc nespus copiii și și-au dorit să le fie cât
mai mult în preajmă. De aceea, Dumnezeu le-a dat și viață lungă, din
primăvară până în toamnă, ca să le bucure cât mai mult sufletele
micuților….
EGENDA PAPADIEI – Sau ce este dandelion?
dandelion=papadie (traducere din limba engleza)
După un timp, a ajuns într-un răzor plin de lalele roșii și portocalii, ridicate semeț spre cer, și le-a întrebat: „Unde v-ar plăcea cel mai mult să trăiți?” Lalelele i-au răspuns: „Cel mai mult ne-ar plăcea să trăim pe pajistea unui castel, unde culorile noastre fierbinți ar contrasta cu zidurile cenușii ale zidurilor. Ne-ar plăcea să fim atinse de către o prințesă care să ne mărturisească zi de zi cât de frumoase suntem”.
Îngerul și-a întors cu întristare ochii de la lalele și a întrebat trandafirul: „Care crezi că ar putea fi locul tău preferat?” Acesta i-a răspuns: „Mi-ar plăcea să mă înalț pe zidurile unui castel căci sunt fragil și delicat și nu aș putea face lucrul acesta de unul singur. Eu am nevoie de îngrijire și de un adăpost primitor”.
Ingerul florilor s-a posomorât și s-a îndreptat în pădure către o violetă, pe care a întrebat-o: „Unde ți-ar placea cel mai mult să trăiești ?” Aici, în codru, unde sunt ascunsă de ochii tuturor”, i-a răspuns violeta. „Pârâul îmi răcorește rădăcinile, iar copacii mă adăpostesc de fierbințeala amarnică a soarelui”.
Îngerului nu i-a plăcut însă nici cele spuse de către violetă și a străbătut pământul până când a ajuns la o păpădie prinsă adânc în țarina unei pajiști. Îngerul a întrebat-o: „Care este locul în care ți-ar plăcea cel mai mult să trăiești?”
„Vai!”, a oftat păpădia, „aș vrea să trăiesc oriunde aș putea fi găsită cât mai repede de către copiii plecați de la școală sau care se zbenguie și aleargă peste câmpii. Aș vrea să trăiesc pe lângă drumuri și în poiene, dar și printre pietrele din oraș, ca să pot face fericit pe oricine cu floarea mea veselă și pufoasă”.
„Tu ești floarea care îmi place cel mai mult!”, a exclamat îngerul: „Vei înflori oriunde apare mai întâi primăvara și vei fi numită floarea copiilor!!!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.